Şapte pensii dintr-o lovitură


În urmă cu cîteva zile am făcut o afacere bună: mi-am cumpărat o basculă. A fost ieftină şi avea doar 5000 la bord. Din dotarea armatei. Am dat pe ea cam cît dă guvernul pe o rablă. Cu carnetul de profesionist a fost mai greu, dar ce nu se poate rezolva cu ceva ce începe cu E şi se termină cu uro? L-am luat şi pe ăla, că şi eu sînt doctor şi iac-şa, o mînă spală pe alta şi amîndouă obrazul.

Azi am ieşit un pic să mă mai dau cu basculanta. Nu prea înţeleg de ce unii sunt atît de grăbiţi! Cînd să zic şi eu că mă descurcam, a venit ploaia, aşa că am decis să mă duc spre casă. Am apăsat un pic pe pedala aia din dreapta, dar nu ştiu cum s-a făcut, că fiind mare de tot, mi-a cam rămas talpa pe ea. Se mai întîmplă.

Tocmai depăşeam o coloană de maşini oprite din ceva motive de şoferi amatori amărîţi la o zebră. Cînd să trec şi eu, văd că tocmai traversa o colecţie de moşi şi babe, floarea vîrstei a 3-a. Calc frîna, calc frîna, …calc frîna! Da cum bascula nu-i Trabant să oprească în patru metri, nici SLK să oprească în doi, mă duc sanie spre bulucul de pensionari ce intrase în panică dinamică, adică agitau o pereche de cîrje, patru proteze, din care două de ultimă generaţia, două auditive. Cînd or fi avut timp să le scoată? Sprinteni pensionarii ăştia! Li se trage de la pensiile bune ce le încasează şi de la exerciţiile de la sala de fitnes la care n-am ajuns niciodată că eu nu sunt la pensie, sunt doctor. Ce să faci, fiecare cu crucea lui…

Trag frîna de urgenţă (că acolo lucrez) dar nu ţine, că abseul era decuplat. Îi expediez pe toţi amărîţii ăia în şanţul plin cu apă de la ploile ce nu au încetat să cadă. Mă dau jos, ceilalţi şoferi se adună roată, mă apostrofează, mă ameninţă, mă înghiontesc. Cineva a sunat deja la 112 şi un echipaj de la circulaţie ajunge la timp pentru a mă scăpa din ghiarele celor ce aveau de gînd, dacă nu să mă linşeje, cel puţin să mă scalpeze.

Pe cînd demarăm apuc să văd duba procuraturii şi cea de la morgă, amîndouă blocînd sensul opus. Sunt debarcat la spital, mi se ia o probă de sînge (eram curat ca lacrima lui Ovidiu) şi apoi sunt transportat la secţie. Sunt escortat într-un birou la etajul doi. Mă veghează doar un poliţist mai tăcut, cu alură de K1 şi privire asortată. Pe cînd mă gîndeam ce să declar şi ce să nu declar, să cer un avocat sau să îl sun pe Nasul, apare un inspector plin, îl expediază pe poliţist cu un ordin şoptit şi se uită ţintă la mine.

Mă uit şi eu la el ca tot omul cu o muscă mare pe căciulă şi mă întreb ce vra să zică prin această tăcere. Brusc se ridică în picioare, încremeneşte în faţa mea în poziţie de drepţi salutînd. Mă ridic şi eu să văd unde se uită el, acolo în spatele meu şi prind o uşă ce se închide după ce a lăsat să treacă un personaj probabil foarte, foarte, dacă nu chiar extrem de important. Inspectorul îi comunică sec că am lichidat şase pensionari, din care trei cu asistenţi personali şi că încă doi sunt în comă profundă. Vorba croitoraşului cel viteaz din povestea fraţilor Grimm: „Şapte dintr-o lovitură!”

Mă iau căldurile, mă trec sudorile, pulsul îmi dispare, mi se moaie genunchii, limba şi unghia aia lungă de la degetul mic şi simt că se face întuneric. Personajul se uită la mine aproape vesel, îl concediază pe inspector şi după ce mă ancorează bine să nu o iau spre parter, îmi şopteşte aproape cu duioşie în glas:

–         Domle, aţi făcut ceea ce nici guvernul nu a reuşit: aţi lichidat total şapte pensii şi sunteţi pe cale să mai lichidaţi două, plus cele ale asistenţilor lor. Vă felicit! De fapt, vă rog să îmi daţi voie să vă comunic că dl prim-ministru vă felicită personal. Mă fac de asemenea purtătorul mesajului preşedintelui care vrea să vă cunoască tot personal şi să vă recompenseze. Mîine îl veţi întîlni la Cotroceni şi într-o mică ceremonie vă va decora cu ordinul Steaua României clasa a III-a. Tot mîine sunteţi invitat să vă alăturaţi guvernului patriei noastre în calitate de independent, cu funcţia de vice-prim-ministru şi ministru însărcinat cu situaţia pensionarilor. Vom rezolva noi situaţia de aici: pensionarii ăia au murit înecaţi în şanţul plin cu apă, aşa că ministrului mediului i s-a retras sprijinul politic şi şi-a prezentat demisia care i-a fost aprobată. Ne gîndim să preluaţi tot dumneavoastră şi ministerul acesta.

Am cerut două secunde să mă gîndesc şi am spus da. A venit o domnişoară blondă în uniformă, mi-a dat tot ce îmi trebuie să ajung în capitală, plus un card cu numele meu la BCR. Mi-am sunat soţia, i-am spus la revedere şi m-am îndrepta spre capitală acolo unde talentul, probitatea, cinstea, caracterul, competenţa şi loialitatea sunt într-adevăr apreciate. Eu am ieşit din criză, pensionarii au ieşit din criză, noi toţi am ieşit din criză. Voi aţi ieşit din criză. O să trăim bine!

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Dedic această satiră tuturor pensionarilor ce au fost vînaţi pe vremea lui Ceauşescu că ascundeau prin cămară peste 10 kile de zahăr, ulei sau făină, că stăteau la cozi de dimineaţa pînă seara ca să aibă nepoţii ce mînca, cît şi actualilor pensionari care, după spusele guvernului au pus patria în pericol prin pensiile lor. Textul mai este dedicat tuturor bugetarilor competenţi ce merg deja acasă cu salariile reduse de cîteva luni şi au devenit adevăraţi eroi ai supravieţuirii, demni de un nou serial pe Discoveri.

Cum Ceauşescu transformase România într-o închisoare cu 22 de milioane înainte de 1990, felicit pe această cale guvernul Boc că a depăşit visul dictatorului şi a dictatoarei transformînd România într-un lagăr de concentrare în masă din care nimeni nu mai va avea resurse să scape. Mai dedic textul tuturor prelaţilor care au hotărît ca în acest ceas de cumpănă să împrumute peste 120 de milioane de euro pentru a construi cea mai mare biserică din România şi să o denumească Catedrala Mântuirii Neamului. Treaba se va putea rezolva cu o nouă taxă de 10 Euro pe cap de român. Vorba aia: Nihil sine taxe!

Jurnal prefect ungur in Oltenia


Ziua 1:
cred ca azi fost zi liber la ei. nu venit nici un bucat angajat.
plimbat birou la lung si lat.
deschis fiset act oficial, plin bautur tulbur.
oare tinut la ei dosare unde?
Ziua 2:
ieri nu fost liber.
verificat calendar, ieri fost miercur.
nu lucreaz miercur la ei?
nici azi venit nimeni
vrut dat telefon, nu gasit aia, agend
tot sertar plin beutur acel tulbur.
Ziua 10:
azi fost un secretara, zis ceva care nu inteles la mine si plecat nervos. oi,oi, oi!
gustat o pahar beutur seif.
reu, putin acrisor.
Ziua 20:
aici nimeni nu vorbesc ungureste.
toti nervos ca nu pricep la ei.
oare politic corect invatat eu romanesc?
hm, beutur acela tulbur nu chiar rau.
Ziua 30:
descoperit intamplare un caset muzik folcloric, prinde bine invatat romanesc. azi putut spune director apa-canal-investitii europene „Dunare daca n-aveam/ jiul Dunare-l faceam …la noi”
simpatica baiat
beut cu el putin beutur tulbur exceptional.
Ziua 100:
ce dracu sa muncesti fiecare zi?
m-am dat lovit si am drojdit cu nea Stelica, subprefectu.
Ziua 200:
fatalica, treaba merge struna
fura toti in prefectura
puseram un cd cu Ciobanca si ne facuram muci
il trimisai pe Stelica la Segarcea, dupa vreo doua vedre de molan, sa nu ramanem pe uscat.
Ziua 300:
nenica, astia din UDMR chiar ma enerveaza
ma sunara de la partid , sa ma-ntrebe cum stam cu nu-s ce investitie
o sa-l intreb pe stelica, cand se-ntoarce cu cisterna de la Panciu
restul la http://www.glumetzul.ro/text26/jurnal+de+prefect+ungur+in+oltenia