Trăiască… Statele Uimite ale Americii!


Trump stormtroopers break into US Capitol after defeated ...
Protesters Storm Senate Chamber: 'Trump Won That Election!'
MTA worker who was part of MAGA mob that stormed Capitol ...
Capitol rioter Richard 'Bigo' Barnett arrested after ...

Trăiască toate rețelele sociale, media, și de alte comunicații! Din Statele Uimite ale Americii. Pe care nu le folosesc sau din care am ieșit. Iată, încă o dată s-a dovedit veridicitatea spuselor doctorului meu de familie. Ce zicea că dacă am elimina indicatoarele de circulație am scăpa lumea de o mulțime de proști.

Cum altfel să reacționezi la mulțimea ce a pătruns în Capitoliu acum câteva zile și s-a auto-fotografiat, auto-filmat sau au fost fotografiați (cam perimat termenul… că nu e nici un fel de grafie în joc) și filmați de unii și de alții, bașca câteva zeci de camere video în uz în clădire.

Acum știm cine este individul ce a intrat în biroul purtătorului de cuvânt și și-a odihnit într-un absolut stil american obosite-i picioruțe zâmbind satisfăcut de bravada anti-democrată și trumpistă. Știm cine a rămas preț de o clipă atârnat de balconul camerei pentru a ateriza pe covorul albastru. Riscul i-a fost răsplătit nu numai cu o poză de toată frumusețea, ci și cu un mandat de aducere. Vivat!

Știm și cine este individul zâmbăreț, angajat MTA ce s-a declarat beteag pentru a da un brânci democrației cu propriul telefon în circumstanțele pomenite mai sus. Și ce dacă l-au suspendat? Găsește el de lucru.

Grație internetului și aplicațiilor dezvoltate pentru filmare și fotografie, dar mai ales grație programelor de identificare facială știm că un fost locotenent-colonel, acum pensionar, echipat ca de război s-a vânturat, credea el anonim, prin biroul aceleiași Pelosi, unde chipurile ar fi găsit niște brățări de plastic bune de cătușe. Absolut întâmplător!

Pariez că mai știm și cine este zâmbărețul acela ce a plecat acasă cu pupitrul cu sigiliul american de unde vorbea purtătorul de cuvânt. Pe lângă șamanul QAnon și alți proști pârliți la intelectul personal de diferite teorii conspiraționiste.

Și mai știm că un politician republican din Oregon le-a deschis una din ușile Capitoliului din statul respectiv activiștilor de dreapta ca să facă și acolo ce se făcea la Washington. Vivat TV cu circuit închis. Cineva va fi închis…

Mă gândeam la isteria maselor, la spiritul de turmă (sau să-i zicem duhul de turmă ca să fie mai de speriat?) și la efectul rețelelor de socializare. Domle, de ce l-ați suspendat pe bietul looser? Ce-ați avut cu el? De ce nu-l-ați lăsat să mai debiteze niște prostii ca să fie cazul cât mai bine documentat? Păi acum când până și cei MAGA s-au scârbit de el subiectul ar fi fost mai interesant. Să aibă un final telenovela. De fapt internetovela.

Unul apoteotic demn de un președinte cum n-a mai fost. Cum Statele Unite n-a mai avut. Pentru că trebuie s-o recunoască toată lumea, proastă sau deșteaptă, așa ceva nu s-a mai văzut, nu s-a mai auzit, nu s-a mai făcut. Și trebuie s-o recunoaștem și noi, ăștia aflați între aceste două extreme că și de data asta America a dovedit că evenimentul este, vorba americanilor, the most unique!

Luați-i nebunului codurile că cine știe, ăsta e în stare să atace Elveția că vreo bancă de acolo i-a blocat conturile. Asta dacă nu bombardează Twiter și Facebook pentru același motiv…

Și ar putea urma, că mi se pare că la așa unicitate merită, încă o chestie la fel de unică, dacă nu și mai unică: o a doua încercare – și probabil reușită de data asta – de suspendare a președintelui în exercițiu. Să pălească cea a lui Nixon, ce nu s-a finalizat. Cea a lui Clinton, la care s-a mințit bine mersi. Și să nu mai existe echivalent, precedent sau ce…

Să nu ne fie cu bănat, eu aș vrea să-i văd și pe polițiștii ăia ce s-au lăsat pe tânjală la asaltul maselor republicane indignate și incitate cercetați și suspendați cam ca la omorârea din greșeală a unui cetățean american nevinovat.

Ce ziceți?

Și ziceți că nu este Covid în America? Că este doar o gripă? Păi să vedem câți din ăștia de la marele miting trumpist o să dea colțul pentru că au ignorat toate indicatoarele. Cele văzute și nevăzute.

Domn doctor sper să aveți dreptate!

PS Și BBC-ul după câteva ore: https://www.bbc.com/news/world-us-canada-55578092

Prostia, dumnezeița României


Am tot schimbat titlul. Mai întîi regele. Nu mergea că nu se acorda în gen. Apoi zeul. Aceiași problemă. În cele din urmă m-am decis: Prostia este dumnezeița țării noastre. Cu ocazia asta mi-am adus aportul personal la dezvoltarea limbii române. La mai mare!

Ieri am cumpărat o drujbă. Dacă vreți în termeni tehnici un fierăstrău electric cu lanț. Unde o fi lanțul nimeni nu știe.

M-am dus la Sinter Stop, după ce am verificat pe net cine este dealerul ce comercializează produsul meu preferat. Produsul meu preferat (ce mi-a fost subtilizat de niște adolescenți pus pe furăciuni din pivnița personală între pauza existențială dintre doi cîini personali, cel mort și cel viu) era disponibil și accesibil, conform angajatei de sex feminin cu care am conversat la telefon.

Am văzut-o pe Makita 3541A, am plăcut-o și am plătit-o. Cu cardul. Nici un bai. Ba mi-a făcut un mic discont, și în cutie mai era un lanț de rezervă. Am luat și o pilă și am plecat.

Peste noapte mintea românului cea de pe urmă: ar fi fost mai bine să fi luat una mai mare cu 300 de lei mai scumpă, aproape identică cu cea furată. Așa că telefon la doamna de la firmă: se poate să returnez și să o iau pe aia mare? NU. De ce? Că ea nu-și asumă responsabilitatea. Că șeful și subșeful sunt plecați. Dar probabil că ei ar aproba că vreau un produs mai scump. Și ar putea să-mi dea numărul de telefon al șefului. Nu. Că e în străinătate. Dacă vin mîine cînd șeful…

Sun la Protecția consumatorului Arad și-mi răspunde o tanti ce nu spune cine este. E doar comisarul de serviciu. Îi spun ce și cum și îmi spune și ea ce și cum. Dacă drujba nu e defectă nu o pot returna. Așa e legea. Și-mi explică legea. Dar, zic eu, nu e normal să se poată schimba? NU. Că așa e legea. Dar nu e normal să se facă ca în alte părți? Nu, că așa e legea. Dar în UE? Nu, că așa e legea. Și cei ce fac la noi o fac pentru că așa le iese mai bine comerțul. Și n-ar trebui să se schimbe legea? Să contactez senatorul, depiutatul, parlamentul, uotever dacă… Doamna mă întrerupeam ori de cîte ori voiam să-i deschid un pic cu un depărtător logic mintea și mă aducea la lege. Aia ce se respectă întocmai în țara noastră…

Încerc s-o fac să mă asculte și atunci tace ostentativ cînd eu o întreb dacă n-ar fi bine ca ei ca instituție de stat ce are cazuri din astea vreo mie pe an, cu cîte județe sunt să centralizeze cazurile și să propună comercianților că ar fi în avantajul tuturor dacă și produsele fără defecțiuni s-ar putea returna? NU. Păi domnă nu lucrați la instituția asta a statului? Și ce dacă? Nu e atribuția mea?

Deja stăteam de vorbă cu dumnezeița Prostia. Să conversezi cu prostia personală poate e relaxant, dar să porți un dialog al surzilor cu dumnezeița Prostia devine aberant. Același dialog l-am purtat la aceiași instituție referitor la un tort Doboș după ce inspectorul a recunoscut că nu este un tort Doboș. Am primit răspusn prin poștă că era tort Doboș. Nimic despre contrafacere. Legea-i lege.

Aceiași discuție la fostul Poliție la o coadă de o oră despre eficientizarea serviciului cu un șef îngust ca doamna de mai sus, dar cu epoleți. Aceiași duiscuție după ani de zile la evidența populației Lipova cînd fiul meu de 14 ani avea nevoie de semnătură din partea mamei că stă la domiciliul (culmea!) conjugal. Nimic despre asta pe situl instituției. În schimb nervi, timp, benzină și uzură pentru o chestie absolut inutilă. Să nu se ardă instituția… condusă de dumnezeița Prostia.

Pentru internarea în spital este nevoie de niște acte. Bineînțeles că pe sit se cere una și în realitate alta. Nu te întîlnești cu tehnicianul IT ce administrează situl, ci cu doctorul și asistenta care fac internarea. Pe ei nu-i interesează, Nici pe tehnician. Și aici și- băgat coada dumnezeița Prostia.

La CAS dacă nu apare că ești asigurat trebuie să mergi personal să le dovedești celor de acolo că ești asigurat. Lor le este prea greu să deschidă ușa colegului de serviciu să verifice. Mai bine vii tu cu hîrtii, cu o zi pierdută, cu bani cheltuiți din buzunar. Pe ei îi plătește statul și le dă de lucru dumnezeița Prostia.

Nimeni în țara asta nu are inițiativa de a corecta lucrurile dacă are salar de la stat? Pentru o sesizare prin care s-ar elimina niște nervi, timpi morți, bani aruncați pe apa sîmbetei și salarii plătite degeaba. Exact ca și cu drumurile proaste: dacă se fac prea bune, nu mai trebuie reparate, nu se mai pot lua și da bani dumnezeiței Prostia. Că benzina arsă prin gropi, piesele de schimb și mapopera la nivel național ne costă mai mult decît valoarea drumurilor, nu contează.

Slavă dumnezeiței Prostia, România va fi templul ei etern!

PS Poate ne spune cineva cum de încă se mai ia carnetul de conducere pe 200 euro și în centrul Aradului încă mai sunt schimbători de valută ilegali?