Cît costă arta?


sursa:http://www.bcsfamilies.com/purple-turtle-art-camp/

Dacă m-ar întreba cineva cît aș da pe Gioconda a lui Da Vinci, aș spune probabil 5 (cinci) lei. Știu că unii îmi fac semn cu degețelul la cap, dar eu n-aș da mai mult. N-am de ce. Nu îmi place Gioconda, nu aș expune-o în casă, nu e stilul meu de femeie și nici de operă de artă. Și gata.

Că unii ar da milioane de dolari sau mai știu eu ce munți de aur, e treaba lor.

Dar e bună întrebarea ,,Cît costă arta?” De obicei arta care place costă mult. Arta ce nu place costă puțin. Cea care șochează costă și mai mult. Vechiturile de obicei sunt prețuite, după cum e prețuit numele artistului ce a semnat ceva ce nu mai place nimănui azi. De exemplu schițele lui Rembrandt. Am văzut cîteva dintre ele la National Galery în Londra. Pas!

Dar în același timp pot spune că am ajuns și eu să-mi fac de cap cu culorile, creione colorate, cretă pastel și cîte altele de acest gen. Mă produc pe hîrtie. De obicei nu premeditez nimic. Îmi dau drumul. Cîteodată iese ceva ce îmi place mie sau place altora. Se mai întîmplă ca ceea ce îmi place mie să nu placă nimănui. Am eu impresia că e ceva, dar nimeni nu înțelege. Iată-mă și geniu neînțeles… Și invers. Cîteodată distrug ceva ca după o vreme cineva să-mi spună că-i place chestia aia. Printează fotografia…

Deci cît costă arta? Depinde de cine cît dă pe ea. Artă… Cuvîntul ăsta mă face să zîmbesc. Zău așa. Chiar artă?

Într-o zi, acum vreo șase, șapte ani am ieșit la interval cu cîteva pasteluri. Primul l-a apreciat un doctor în filozofie ce lucrează în USA. Am realizat exact efectul scontat. Apoi mi-am lăsat imaginația să o ia razna. Ce-mi place cuvîntul ăsta… Apoi am făcut cîteva cadou, dar unii dintre beneficiari au vrut să plătească. M-a pus pe gînduri. Nu știam la cît se ridică valoarea unui pastel format A 3.

La unele se adăuga passpartout-ul și rama. Era și asta o realizare. Unul dintre prietenii de pe vremea aceea, o vreme romantică, mă întrebă cît face un pastel. Să fiu sincer nu mai țin minte cît i-am spus, dar s-a uitat lung la el, apoi la mine și m-a întrebat în cît timp l-am făcut. Asta era: arta și producția de serie. Arta și prețul de cost. Mărturisesc că mă despart cu greu de pastelurile mele. Am impresia că mă despart de o parte din mine. Mi-e greu să cer un preț. Dar nici nu e drept să aprecizi pastelul după timpul s-a scurs de la prima tușă la semnarea lui. Nu de alta, dar nu e un scaun, un plic, o prăjitură, un cîrnat și nici măcar un cec. E… eu!

Dacă chiar vrei să dai bani pe el gîndește-te că pentru a-l face am ajuns aici, așa cum am ajuns, sunt unic și nici nu vreau să ți-l vînd. Așa că ar trebui să spui un astfel de preț încît să mă convingi! Dacă ți se pare prea mult cumpără un Picasso de la librărie. E mai ieftin. Sau fă tu ce fac eu. Succes!

Deci, cam cît costă arta?