Eşecul Rusiei în Ucraina (2)


Există nenumăraţi foşti miltari care au analizat şi vor analiza la cald războiul din Rusia şi Ucraina. Evident orice analiză este dependentă de datele obţinute şi se sustrage timpului. De aceea oricât ar fi de bine ancorată în realitate se referă la evenimente depăşite ca evoluţie a războiului. Ca urmare orice analiză nu este 100% conformă cu realitatea de pe teren.

Având în vedere ce se cunoaşte până la această dată, semnalez că eşecul Rusiei se manifestă din câteva motive foarte evidente (vezi primele 4 la https://pasareaphoenixremixed.wordpress.com/2022/07/17/esecul-rusiei-in-ucraina-1/).

5. Un principiu de bază al strategiei militare este că un comandant suprem trebuie aprecieze corect natura războiului pe care îl duce. În cazul lui Putin, nu este clar care este natura acestei operaţiuni speciale. Demarat clasic sovietic cu desantarea de pe Hostomel (imitând ocuparea aeroportului din vecinătatea Pragăi în august 1968), apoi evoluând până la ameninţarea Europei cu lovituri nucleare (vezi pantoful lui Hrusciov de la ONU şi ameninţarea Europei cu cea mai mare bombă atomică din lume, cât şi delirul televiziunii de stat ruse care dorea moartea Occidentului şi drumul spre rai a ruşilor cu această ocazie), Putin & co răspândesc tot atâta dezinformare ca la ocuparea Crimeii în 2014. Doar că este mai puţin credibil.

La o escaladare a războiului în condiţiile deficitului de precizie, funcţionalitate, strategie şi resurse nu ne-am mira să existe o dezechilibrare totală a Rusiei, de care n-ar fi străină chiar China. Dezinformările Rusiei răspândite pe toate canalele de fapt erodează credibilitatea liderilor ruşi pe plan internaţional. Care guvern normal va trata cu Rusia ştiind că una zice şi alta face sau că interpretează realitatea într-un mod – să-l numim – suis generis

6. Rusie este corigentă şi la următorul capitol extrem de important. Nu cred că va mai avea timp de redresări când se va trezi la realitate: politicul – Putin – trebuie să înţeleagă natura războiului, militarii trebuie să poată pună sub semnul întrebării dacă acest tip de politică este neadecvată faţă de ceea ce strategia/războiul poate obţine.

Care este pericolul în acest caz? Evident pericolul pe plan intern este sclerozarea strategiei fără ca politica să ţină seama de realitate, naţiunea este în pericol de a pierde războiul pentru că şi-a pierdut simţul realităţii.

O chestiune extrem de evidentă la fel cum sunt de evidente motivele paranoice ale declanşării acestui război.

7. Rusia nu şi-a pregătit economia pentru război. Este clar că în ciuda ajustărilor motivate de exodul companiilor occidentale şi de blocarea bancară Rusia nu a prevăzut măsuri pro-active ce ar fi preîntâmpinat efectele negative asupra economiei sale. Un semn evident este intrarea Rusiei în imposibilitate de plată.

8. Probabil motivată istorie de victoria din al Doilea Război Mondial Rusia a greşit şi nu şi-a pregătit armata pentru război, ci pentru victorie. O victorie întârziată duce la demobilizare, la întrebări fără răspuns sau la minciuni din partea autorităţilor ruse. Numărul pierderilor şi efectele secundare ale economiei ce nu poate jefui un teritoriu inamic distrus împinge victoria în derizoriu: cu ce va schimba viaţa rusului de rând o astfel de victorie?

Care sunt costurile secundare pe termen lung şi cum o să se reflecte ele în viitor în relaţiile Rusiei cu alte state, dar mai ales cu Europa Occidentală?

9. Mareşalul Motke a enunţat un principiu universal valabil în domeniu strategiei: prima victimă a războiului (a oricărui război) este planul de război care cade din primele zile atunci când toată planificarea, concentrarea, obiectivele şi echiparea nu sunt la nivelul războiului.

Planurile Rusiei au demonstrat din plin acest principiu de care Moscova vrea să facă abstracţie acum când se concentrează pe efortul de a bombarda şi încercui secvenţial sudul Ucrainei. Făcând abstracţie de o ofensivă ucraineană, această strategie limitată va costa enorm şi va dura prea mult timp pentru a justifica rezultatele obţinute. Cu toate acestea, da, Rusia nu şi-a alterat strategia care spune că superioritatea în artilerie (proprie armatei sovietice din 1943), urmată de atacuri ale infanteriei susţinute de blindate vor duce la victorie. Destul de limitat pentru anul 2022, mai ales în cazul lipsei supremaţiei aeriene.

10. Principiul surprizei a fost total ignorat în ciuda propagandei că nu va exista un atac. Se pare că miza politică imediată a Rusiei a fost ignorată în favoarea mizei ulterioare, ce face ca războiul dintre Rusia şi Ucraina de acum să semene foarte mult cu începutul războiului fino-sovietic din 1939-40.

Rămâne de văzut cum se va termina acest război, diferit din cauza ajutorului dat Ucrainei de Occident şi de condamnarea Rusiei de 44 de ţări.

Războiul, încotro?


Ambasadorul Rusiei la ONU Vasily Nebenzya, 05.04.2022: „The corpses in Boutcha that didn’t exist before the Russian troops arrived … er, er, left, sorry – before they left …”

A trecut mai bine de o lună de când a început războiul Rusiei cu Ucraina. Ceea ce se anunţa oficial pe ruseşte ca o operaţiune specială a devenit foarte clar pe ucraineşte că e război în toată regula. Şi pentru că la război e ca la război, nu lipseşte masacrarea populaţiei civile. Să vedem când se vor descoperi şi masacre ale prizonierilor de război.

În ceea ce-i priveşte pe civili lumea a uitat deja moartea celor doi pensionari în primele zile ale invaziei, lichidaţi cu tunul de un blindat sovietic. Ca să nu se spună că trupele speciale ale ucrainenilor i-au omorât.

Războiul ăsta a dat peste cap toate calculele strategilor. Mai puţin cele ale ucrainienilor ce n-au făcut mari greşeli, dar nici n-au mari realizări. Un egal cu Rusia ar fi o victorie. O înfrângere a Rusiei ar semăna mai degrabă a victorie-n deplasare.

Rusia vrea să ocupe partea de sud-est a Ucrainei. Asta e clar. Ar fi ocupat şi Kievul, dar nu s-a putut. Totuşi, n-ar fi imposibil dac-ar încerca a doua oară mai bine.

La ora actuală prima mişcare a Rusiei ar fi cu totul altceva, în altă direcţie. Ar forţa – cu toate riscurile, adică de a avea pierderi mari, de a fi încercuit şi lichidat – să taie aprovizionarea cu armament din afara Ucrainei. Adică ar executa o operaţiune masivă de desant aerian pentru interzicerea aprovizionării pe cale terestră din Rsezsov. Nu cred că NATO va interveni. Cu cât întârzie mai mult, cu atât mai bine pentru ucraineni. De ce?

Pentru că situaţia s-ar schimba dramatic dacă Ucraina ar intra în posesia unui sistem anti-aerian pentru combaterea ţintelor la mare altitudine. Aceasta va face posibilă deplasarea fără repercusiuni a trupelor ucrainene şi posibilitatea unui contra-atac masiv în est.

Dacă aprovizionarea cu armament occidental ar fi blocată în vest, este posibil ca ea să se mute la Suceava. Mai departe, mai greu, mai complicat. Dar nu imposibil. Nu în Kosice pentru că este o regiune prea muntoasă, transportul în continuare în Ucraina tot în zonă muntoasă. Ce va spune Ungaria în cazul survolării? Ce a spus şi până acum: nimic.

Vrea Rusia o zonă fără arme, neutră chiar prietenoasă? Toţi vrem asta. Doar că Rusia este monstrul care şi-a mai arătat adevărata faţă şi-n Ucraina, aşa că nimeni nu vrea să-i fie acest tip de prieten. Dezarmat şi neutru în faţa Rusiei înseamnă mort. S-a văzut la Bucha.

Azi Rusia a anunţat că se vor descoperi masacre şi în alte oraşe ce au fost ocupate de trupele invadatoare ruse. Cine este mai în măsură să spună asta decât ocupantul rus?

Un aspect interesant, posibil, deşi foarte puţin probabil: trupele Rusiei, aflate pe front, să plece acasă cu tot armamentul. În stilul revoluţiei din 1917 după încheierea păcii de la Brest-Litovsk. Dar libertatea de atunci era mult mai mare, îndoctrinarea şi propaganda mult mai mică. Oricum nimănui nu-i va trece prin minte aşa ceva acum.

Jurnal (7): Încă unu…


Este în curs de apariţia o carte cu titlul Apocalipsa pe neînţelesul tuturor. Cartea apocalipsei este foarte neînţeleasă. Şi ca totul să se muleze pe Putin şi poporul rus, Israel şi Apocalipsa, hop mai sării încă unu: Pat Robertson. Să dea mâna cu musiu Pustan. Luni Pat se pronunţă cum că Putin termină Ucraina şi se repede peste strâmtori până-n Israel. Este o cursă pe care i-o-ntinde nimeni altul decât Dumnezeu. Da cursa asta cu Ucraina cine i-a-ntins-o?

Ta-ta-ta-ta-ta-ta!!! Deşteptarea.

Eu cred că-i o cursă care Putin a fabricat-o şi-a întins-o şi şi-a prins un picior în ea. Sau ceva dintre stângul şi dreptul…

Putin a trecut de mult de strâmtori. Are armata-n Siria. E drept cam puţină. Dar cu ce armată-i rămâne din Ucraina i-ar trebui circa 10-15 ani să ajungă în Israel. Şi încă vreo 10 să bată Israelul. (Asta doar dacă Statele Unite ar dispare mai întâi de pe suprafaţa globului. Atunci ar fi invazie mare.) Deci cam 25 de ani. Dar la ora aia, dacă nu cumva învie Lenin – poate-l clonează dobitocii – Putin va fi doar o juma de pagină în unele manuale de istorie cu titlul Aşa nu!

Pat, n-ai nepoţi, strănepoţi, un motan, un papagal sau o papagaliţă? Nu? Atunci fă nani, nu ne mai înnebuni! Nu spui că Ucraina nu contează, numai Israelul. Mai citeşte Noul Testament măi dragă!

PS: Una mai veche

Jurnal: Lumea e nebună (2)


Pre-apocalipsa? Acum vreo trei-patru ani mari guriști prevestitori ai invaziei Israelului de către Rusia se uitau degeaba la luna roșie… Le era dor de apocalipsă și simțeau ei că se va declanșa în câteva luni. N-au fost luni, au fost ani. N-a fost Israelul, a fost Ucraina. Cel puțin în cazul Rusiei. Cu China e cam tot așa, dar Israelul lor se numește Hong-Kong și Taiwan.

În urmă cu ceva timp se glumea că turistul rus se duce unde vrea… cu tancul. Cred că nu mai țin astfel de bancuri. Realitatea e prea dureroasă ca să mai glumești cu așa ceva. Cert este că Rusia, fosta URSS își extinde unde vrea, când vrea și cum vrea – asta am văzut – teritoriul. Grav este că Rusia încalcă tratatele internaționale. Pur și simplu nu mai respectă ce a convenit cu alte țări. Ca și URSS. O nebunie! La fel ca Germania lui Hitler.

Nu știu dacă vreun lider aflat la 1000 de kilometri din Rusia a învățat ceva din acest procedeu vechi de acaparare de teritorii. Probabil că n-au citit istorie. Rusia s-a autodeclarat protectoarea popoarelor creștine din Imperiul Otoman cu mult timp în urmă. A atacat de multe ori Imperiul Otoman (12 războaie) și a ocupat temporar sau definitiv teritorii pe care le-a încorporat. Mitul recuceririi Constantinopolului bazat pe un alt mit, cel al continuității Romei (Roma, Constantinopol, Moscova) a căzut o dată cu executarea ultimului țar. Cu toate acestea dorința Rusiei sovietice de a acapara teritorii pe baza doctrinei extinderii la nivel mondial al revoluției proletare abia a început.

În URSS erau inventate partide comuniste naționale care erau injectate în timpul unei intervenții armate în țări ce nu se puteau apăra. Dar nu totdeauna această metodă a funcționat.

URSS a acaparat teritorii la sfârșitul Celui de-al doilea război mondial cu nici o țară n-a mai acaparat. În dauna Finlandei, României, Poloniei, Cehoslovaciei, Germaniei, Japoniei și Mongoliei. Și a inventat așa zisul lagăr socialist/comunist în care era toată Europa de Est. Apoi și-a extins influența în China, Coreea, Vietnam, Cuba, Egipt, Mozambic, Angola, Etiopia, Afganistan, etc.

Susținând că este apărătoarea păcii URSS a creat și experimentat cea mai mare bombă cu hidrogen din lume, cu care Hrusciov, președintele prezidiului al CC al PCUS a amenințat că distruge întreaga Europă. În 1968 a ocupat Cehoslovacia.

În vreme ce critica Occidentul și SUA că se înarmează și escaladează cursa înarmărilor URSS a investit în industria de armament și a produs arme – nu din cele mai bune. Dar la finele anilor 80 din secolul trecut era în pragul falimentului. La fel ca majoritatea statelor unde URSS a impus comunismul.

Ce este diferit acum?

Occidentul a crezut că Rusia chiar își respectă cuvântul. Ca urmare Occidentul nu este pregătit pentru o escaladare militară a conflictului cu Rusia. Mai ales că în afara Franței și a Marii Britanii nimeni din Europa nu posedă arme nucleare. Și Occidentul este dependent energetic de Rusia. Occidentul vrea comerț, trai bun și pace. Rusia vrea trai bun pe banii Occidentului și ciupește cu nerușinare teritorii pe care Occidentul nu le poate apăra. Chiar dacă ar vrea. Cui îi pasă de Ucraina în Occident? America este departe. Ce i-au mai așteptat bunicii noștri pe americani încă din 1944!

Probabil că Occidentul speră că Rusia va fi antrenată într-un război de uzură cu Ucraina și că la un moment dat se va sătura și se va retrage. Nu sunt așa de sigur de asta. Precedentul a fost creat de ocuparea Crimeii. Urmează auto-proclamatele republici ruse independente din Ucraina și de ce nu, Transnistria.

Care este strategia? Recuperarea încetul cu încetul a teritoriilor pierdute de URSS. Pretextul: apărarea minorității ruse, a rușilor ce au înlocuit populația băștinașă trimisă în Siberia de către bolșevicii ruși din perioada sovietică.

Ce urmează pe plan mondial?

La fel cum face Rusia pe uscat, China face uz de un procedeu similar prin implantarea de insule în Marea Chinei de Sud pe care le dotează cu armament. În curând națiunile Asiei vor sucomba. În contextul în care America este o umbră a puterii din secolul trecut.

Până la urmă încep să cred totuși că unii mai pacifiști dintre noi vor prefera să se mute și să trăiască pe Marte. Cu atâtea nebunii și atâția nebuni în jur nici nu m-ar mira!

WAR? – după ciuma brună, ciuma roşie…


Păcat că Albert Camus (1913-1960) n-a mai scris şi volumul al doilea la Ciuma. Poate dacă trăia mai mult ar fi scris. Deşi dacă stau bine să mă gândesc că despre ciuma roşie ar fi trebuit să se scrie mai repede. Pentru că simptomele sale au început cu mai bine de un secol înaintea celei brune.

A fost uşor să scrii despre ciuma brună – nazismul – care s-a dus. Era mult mai greu să faci acelaşi lucru despre ciuma roşie care a proliferat. Trebuia curaj. Nu cred că Camus a avut aşa ceva.

Chiar mă întreb, dacă după 1989 când lagărul socialist/comunist s-a dezmembrat, apoi s-a desfinţat şi URSS (am uitat de Iugoslavia), cum de crede Rusia că purtând un război împotriva unei foste republici sovietice, Ucraina, o să-i motiveze cetăţenii la a accepta ocupaţia?

Din ţările învinse în ultimul război mondial doar Rusia mai deţine teritorii care-i poartă numele. Doar Rusia a mutat arbitrar frontierele. Acum vrea să acapareze un teritoriu pe care l-a depopulat de etnia băştinaşă şi l-a populat cu ruşi vreme de peste 100 de ani.

Ca să nu uităm: România avea graniţă comună cu Polonia şi Cehoslovacia înainte de punerea în aplicare a planului Hitler-Stalin, numit pe nedrept pactul Ribbentrop – Molotov după numele celor doi miniştri de externe ale Germaniei şi URSS-ului.

Un ţăran la New York


Ce spune tovarășul Nikita Sergheevici Hrusciov – tradus în limba engleză:

„Gentlemen, Mr. Chairman, we live on Earth not by the God’s grace neither by yours, but by strength and wisdom of our great people of the Soviet Union and all the peoples that fight… for their independence.
Independent voice of the people, the voice of truth that sounds and vill continue to soud. The end, the grave to colonial slavery! Off with it and bury it the deeper the better!”

În concepția liderilor – mai ales a celor din URSS – începând cu Lenin, continuând cu Stalin și Brejnev – URSS a eliberat popoarele, iar URSS nu era un sistem colonialist. Asta înseamnă să crezi orbește în comunism. Sau să crezi o minciună.

Știți că de fapt tovarășul Hrusciov s-a ocupat de implementarea politicii bolșevice în Republica Socialistă Sovietică Ucraineană înainte de 1939.

Asta îmi aduce aminte de tovarășul – da, tot tovarăș am fost și cu el – colonel Costică Moise, comandantul UM 01589, membru supleant în CC al PCR – care ne amețea la întâlnirile cu comandantul (adică cu el) încât după întâlnirile astea spuneam între noi – în șoaptă – că ăsta chiar crede ce vorbește.

Periculos.

În afara comuniștilor sovietici turcii au încă impresia că ei au avut o misiune civilizatoare în istorie. Dovezi? Au mers de două ori la Viena… Ca și turcii care au încercat să meargă cam peste tot și peste toți, comuniștii, foștii sovietici, actualii ruși, ar merge peste tot și peste toți. Crimeea, Ucraina, iar acum mai nou Cuba, Venezuela. Și o să-și dea mâna cu China ce a rămas comunistă, confirmând proverbul Lupu-și schimbă părul, dar năravul ba.

Nu fii rea, fii deșteaptă!


In some other communist states such as Romania, the ...

Tocmai am citit un articol în care autorul se plângea de marele număr de doctorate fără nici o valoare acumulate de politicieni fără discriminare la apartenența lor de partid. Adică cercetători de doi bani sau cercetări dubioase au favorizat ascensiunea guvernamentală și/sau politică a unor impostori. Cum doctoratele, masterele și declarațiile de avere mai vechi au început să dispară de peste tot e clar că maeștrii cercetărilor au început să-și ia măsuri de protecție. Mâța a fost eliberată din sac…

Ei, dar în România avem și politicieni cercetători de valoare. În ce domeniu? În cel al istoriei și mai ales al istoriei bisericii. Și de fapt, ca să subliniez importanța, seriozitatea și dedicarea în domeniu, trebuie neapărat să specific că nu este vorba de fapt de mai mulți cercetători. Nu. Este vorba de unul singur. De fapt de una singură, pentru că este femeie. Cu atât valoarea sa excepțională. Dar pariez că nu știți cine este.

Această intelectuală de marcă ce s-a afirmat politic a cercetat temeinic istoria, toată istoria. Toată istoria de pretutindeni a bisericii, a tuturor bisericilor. Și după o cercetare așa temeinică, demnă de un doctorat al doctoratelor, a tras o concluzie la fel de temeinică. Normal. Dacă funcția bate gradul… Pentru că e prim-vice-prezidentă de partid. De partid mare. Și vechi.

Citez:

„Nimeni nu a închis biserica, în niciun război. Prin urmare, nici un război sanitar nu poate fi o justificare pentru închiderea bisericilor”

Pe cuvântul ei de cercetătoare că bisericile nu s-au închis pe vreme de război. Serios? Da. Evident că nu era nevoie de războaie ca bisericile să fie închise. Bisericile au fost doar incendiate, jefuite, dărâmate, bombardate, pur și simplu aruncate-n aer sau demolate pe timp de pace. Legal. Că așa dorea majoritatea. Sau o anumită minoritate. Sau o altă religie. Sau un partid. Sau un nebun. De ce nu și o nebună? Să nu discriminăm.

Dar dacă voi – prostimea – votați PSD, noi PSD n-o să vă închidem bisericile. Așa cum nu le-au închis nici antemergătorii noștri, comuniștii. Clar, nu?

Firea, nu fii rea, nici zăpăcită. Dar ești pesedistă, așa că deșteaptă nu poți fii.

Nazismul și pesedismul


Acum ceva timp am citit pe un blog de istorie o întîmplare adevărată povestită de un american. Întîmplarea era despre un reporter american de război și despre una dintre fotografiile sale. Am căutat-o pe net ca să nu o redau eu și să fie mai veridică. N-am găsit fotografia pe Google. Încerc aici să o redau fără să intru în groaznicele ei amănunte.

Un reporter, corespondent de război sau pur și simplu un fotograf al armatei americane ajunge într-un orășel german în Al Doilea Război Mondial. Acolo dă peste cadavrul unei femei, evident germane, și este îngrozit. Nu mai știu dacă conversația ce a urmat a fost una imaginară sau nu. Cert este că la mijloc era miza realului, al adevărului și a realității. El imortaliza ceea ce s-a întîmplat și ca atare, nu avea voie să modifice scena. Fotografia trebuia să imortalizeze realitatea așa cum era. Fotografia era un document și de aceea nimic nu trebuia alterat, modificat, înfrumusețat sau schimbat. Războiul era război.

În cazul de față era vorba de o femeie omorîtă de americani. Dar nu era doar omorîtă. Era omorîtă și avea o baionetă înfiptă adînc acolo unde numai un sadic ar fi înfipt-o. Femeia era relativ tînără, blondă, frumoasă și foarte bine îmbrăcată. Pe deasupra avea asupra ei o insignă a partidului nazist. Omului nostru a-nceput să-i fiarbă sîngele-n vene la vederea unui tablou atît de macabru. Cu de la sine putere și încălcînd propria-i deontologie a pus mîna pe baionetă și a scos-o.

Doar că a fost văzut de alți soldați americani care i-au povestit cum acea femeie orbită de nazism a deschis focul asupra lor și le-a omorît – nu țin minte dacă a fost unul sau mai mulți camarazi – într-un oraș care deja se predase. Ca urmare ei au omorît-o și s-au răzbunat înfingîndu-i acea baionetă.

Deci era vorba de luna aprilie 1945, Germania, o nazistă fanatică și moartea ei cu cadavrul batjocorit.

Și acum probabil că va întrebați ce legătură are asta cu luna noiembrie 2019, România și cu PSD-ul. Are pentru mai multe motive.

Unul dintre ele este că după ce reporterul nostru a auzit ce s-a întîmplat deontologia meseriei lui l-a obligat să refacă scena amorului așa cum era la origine. A fost nevoit, ca să rămînă cine era, să înfigă în acea femeie baioneta acolo unde fusese. Groaznic. Dar așa se întîmplă atunci cînd treci peste propriile-ți limite.

Reporterul a refăcut scena pe care o alterase. A rămas cu coșmaruri.

Un altul este Germania nazistă a fost învinsă nu datorită bunei organizări, a operațiunilor coordonate și a unui mai bun potențial al Aliaților, ci datorită urii degajate de ea, de partidul nazist, de Gestapo, SS și de lagărele de exterminare. Deși civilizată, mare, puternică și inventivă, condusă de un caporal nebun a sucombat în fața frontului comun făcut pe plan mondial. Rînd pe rînd aliații i-au căzut și a rămas singură împotriva tuturor. N-a vrut să se recunoască înfrîntă cînd cursul războiului s-a schimbat, dar a trebuit să capituleze necondiționat cînd liderii ei naziști se sinucideau.

În urma acestei stări de fapt nazismul a fost judecat și condamnat la moarte. Public. Pe plan mondial. Ireversibil. Dramatic. După cinci ani de război.

Ne aflăm și noi în fața unei astfel de schimbări dramatice. Doar că unii dintre noi nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă dramatismul schimbării. Cu atît mai mult cu cît bagatelizînd votul de duminică schimbarea s-ar putea să nu se producă. Pesedismul trebuie învins definitiv, la fel ca și nazismul!
Un alt motiv ar fi că de ceva vreme ne confruntăm cu fake-news-uri la greu ce o arată pe o altă femeie, tot blondă, tot învinsă, dar ca prim-ministru, în alte ipostaze decît cele autentice, adevărate. Mîini dibace, profesioniste, bine plătite invadează internetul cu cît este ea de bună, credincioasă, miloasă și interesată de soarta românilor. O dac-ar fi așa!

Un alt motiv este că aceleași minți și mîini ce modifică realitatea Vioricăi Dăncilă, modifică și realitatea contracandidatului său, Klaus Iohannis. Dacă în favoarea sa se intervine pozitiv, tot în favoarea sa se intervine negativ asupra contra-candidatului. Iar se alterează realitatea. Ce mai deontologie! Pesedismul își arată jegul sub nume diferite. Eu le-am interzis reclamele. Pentru că n-am votat PSD. Pentru că nu votez PSD.

Din aceste motive și din multe altele pe care le știm și nu trebuie să le bagatelizăm, pesedismul trebuie să dispară ca nazismul! Să-l omorîm prin votul de duminică ca să nu înfingă cineva baioneta mai tîrziu.

Atenție, PSD nu s-a predat!

Eu îmi apăr glia și nevoile și neamul?


Citeam împreună cu fiul meu mai mic Scrisoarea II și III. Cîtă actualitate!

Nu cred că a rămas societatea românească la nivelul de acum două secole; păcatul, e mai mare și mai tare. Aceleași metehne ca acum două secole le vedem și azi. Ne sparg televizoarele. Ne umplu ziarele. Ne abundă internetul. Nimic schimbat. Doar că totul e la o scară mai mare, normal.

Dorul după Țepeș e tot acolo. Același. În lipsa lui, bun și Ceaușescu. Pentru unii. Sau Antonescu. Pentru alții.

Extremiști? Extremism?

De fapt admirăm ceva ce nu avem: curajul de a ucide.

La fel ca și cei de pe vremuri, admirăm moartea spusă răspicat. Explicit. O sentință dusă la îndeplinire de eroi.

De conducători ce-au intrat în istorie. Ne-au plăcut sau i-am urît.

Moartea e aceiași în schimb. Dar dacă e trîmbițată în folosulul poporului e înghițită mai ușor.

Să fi scris  Eminescu despre Cotul Donului. Despre Stalingrad. Despre Gulag. Despre închisorile comuniste. Despre re-educare…

Cu toate astea scria cu multă jale despre moarte. De ce o fi înnebunit?

La revoluție au murit cîteva mii de oameni. După 25 de ani ne dăm seama că n-a murit cine a trebuit.

Îți vine să-nebunești. Sau te apuci de scris versuri…

The Long Haul:Fighting and Funding America’s Next Wars


Two new books discuss how Washington should fight the wars of tomorrow – and pay for them. But to balance the conflicting demands of strategy and finance, the next president ought to take a page from Eisenhower’s playbook.

Aaron L. Friedberg is Professor of Politics and International Affairs at the Woodrow Wilson School of Public and International Affairs at Princeton University. From 2003 to 2005, he served as Deputy Assistant for National Security Affairs in the Office of the Vice President. 

History may not repeat itself, but, as the saying goes, it does sometimes rhyme. In January 2009, as in January 1953, a newly elected president will inherit a costly and controversial foreign conflict, one that a majority of Americans have concluded cannot be won and should never have been fought. As was true half a century ago, the United States now finds itself both in the midst of a „hot war” and in the early stages of a protracted global struggle against an implacable, ideologically committed foe. Now, as then, the American people have not fully come to grips with the frightening and unfamiliar threats to their security that this enemy poses. Nor are they sure precisely how high a price in lives, liberties, and dollars they will ultimately have to pay in order to defeat it.

In 2009, as in 1953, newly chosen leaders will find themselves confronted by the conflicting demands of national security and fiscal responsibility. On the one hand, they will hear powerful arguments that despite recent increases, the nation is not yet spending enough on defense and homeland security. On the other hand, they will inherit massive budget deficits and a ballooning national debt. Bringing ends and means into alignment – and doing so in a way that can be maintained for years, if not decades – will not be an easy task. At the beginning of the Cold War, Dwight Eisenhower described the job as devising a national strategy for „the long haul.” Whoever is elected president in 2008 will face a very similar challenge.

The books reviewed here frame the problem precisely: Gary Schmitt and Thomas Donnelly’s argues for increased defense spending; Robert Hormats’ makes the case for restoring balance and restraint to the nation’s finances.

more here: source: http://www.foreignaffairs.com/articles/62662/aaron-l-friedberg/the-long-haul-fighting-and-funding-america-s-next-wars?page=show

Iranian cyber army atacă!


Hackeri auto-denumiţi Iranian cyber army, au atacat cel mai popular motor de căutare din China după ce au atacat Twitter în decembrie. După părerea mea, atacul se încadrează în eforturile CIA de a atrage China în frontul împotriva Iranului. Acesta se va deschide în curînd după cum spune şi generalul David Petraeus, şeful Comandamentului central al USA. Războiul cu Iranul este iminent şi inevitabil. Aştept să văd care va fi reacţia şi contribuţia Europei.