Introducere în Călăuzire, îndrumare sau şansă: Ce-i aia călăuzire?

În campania sa din Asia Mică, Alexandru Macedon sau cel Mare a dat de un mare nod în cetatea Gordium. Era mare şi practic imposibil de deznodat. Dar cine ar fi reuşit – prezicea un oracol – urma să devină stăpânul Asiei. Deşi se spune că a încercat în mod clasic, adică să găsească două fire şi să meargă pe urmele lor, această metodă n-a dat rezultat. Alexandru a reuşit totuşi să desfacă nodul: l-a tăiat în două cu sabia. Cum de i-a venit ideea asta? Cine ştie? N-a adus jertfe şi nici nu s-a gândit prea mult. Nu i-a dat timp problemei – adică nodului – să-i dea bătăi de cap, insomnii sau dubii. L-a rezolvat dintr-o lovitură de sabie. Bine că era ascuţită!

A fost un mod original, unic de a rezolva problema. Original pentru că nimeni nu s-a gândit la o astfel de rezolvare; unic pentru că nodul gordian n-a mai fost re-înodat. Deşi oracolul s-a împlinit şi Alexandru a devenit stăpânul Asiei, stăpânirea sa n-a durat prea mult timp.

Am putea să ne punem câteva întrebări referitoare la reuşita lui Alexandru. De ce n-a perseverat în dezlegarea clasică a unui nod? Cum de i-a venit ideea de a tăia nodul? De ce nu i-a dat foc în loc să-l taie? De ce nu s-a consultat cu nimeni?

Evident, cu toate că era foarte tânăr la vremea aceea (333 î.d.H.) Alexandru a ales soluţia care-i stătea la îndemână. Era războinic, avea o sabie, avea forţă şi putere de decizie ce trecea dincolo de dezlegarea unui – de fapt, banal – nod. Putea să ucidă oameni, să distrugă cetăţi. Pentru Alexandru provocarea nodului nu se înscria natural în dinamica conducătorului cu drept de viaţă şi de moarte. Deşi a rămas în istorie, nodul n-a făcut decât să scoată în evidenţă că o decizie rapidă, cu efect imediat, într-o chestiune fără importanţă necesită minimum de atenţie, maximum de acţiune, după care laif găus on…

Ce s-ar fi întâmplat dacă Alexandru s-ar fi cramponat să-i dea de capăt nodului căutând să-i dezlege iţele? Mai mult ca sigur că şi azi ar fi fost în acelaşi loc chinuindu-se să-i dea de capăt. Care ar fi fost urmările imediate ale concentrării pe problemă? Războinicii săi l-ar fi abandonat, potrivnicii l-ar fi capturat şi omorât. Sau poate-ar fi trăit până la adânci bătrâneţi în cetatea Gordium, făcând bani din schemele de desfacere a nodului pe care le-ar fi vândut turiştilor şi aventurierilor ce aspirau să devină cuceritorii Asiei. Dar în esenţă, Asia n-ar mai fi fost cucerită, perşii ar fi stăpânit-o până-n ziua de azi. Evident, exagerez! Alexandru Macedon n-ar mai fost menţionat în cărţile de istorie antică drept cel mai mare războinic al antichităţii, ci drept un obscur rege al Macedoniei care s-a-ncurcat cu-n nod!

Într-un cuvânt, eşec total. Un eşec care ne duce cu gândul la vorba ce spune că între eşec şi reuşită este o distanţă foarte mică, deşi diferenţa dintre cele două este foarte mare.

Alexandru ar mai fi putut spune că nodul nu-l interesează. Putea porunci să se formeze o echipă de specialişti în noduri – probabil dintre marinari – sau una de filosofi – devreme ce Aristotel a fost învăţătorul său – şi să plece mai departe fără să-l mai intereseze problema. Care putea să aibă repercusiuni dacă cineva ar fi dezlegat nodul şi ar fi pretins titlul de cuceritor al Asiei în dauna sa. Hm…

Sau putea fonda un muzeu al nodurilor ca să închidă nodul şi să prevină dezlegarea lui. Ba chiar putea plăti pe cineva ca în timpul unei furtuni – cu tunete şi fulgere – să-i dea foc şi să spună că zeii au rezolvat problema, eliberându-i pe muritori de stresul acumulat. Nu ne-ar strica nici nouă nişte trăznete din astea. Poate aşa ne-am mai scăpa de unele probleme ce trenează.

A mai existat o problemă asemănătoare cu cea a nodului: cea a oului lui Columb. Versiunea românească zicea că nimeni nu a putut să facă un ou de găină să stea în echilibru pe o suprafaţă plană, netedă şi tare cu vârful îndreptat în sus. Columb ar fi trântit oul spărgându-l şi făcându-l să stea drept, în felul acesta comunicând posibilitatea ca o corabie să navigheze spre vest ca să ajungă mai rapid în India.

Se pare totuşi că versiunea românească nu seamănă prea mult cu mitul original, care mit se pare că se datorează – de fapt – unui alt italian. Este vorba despre pictorul şi arhitectul Filippo Brunelleschi, decedat cu puţin timp înaintea naşterii lui Columb. Pe la jumătatea secolului XV la concursul pentru construcţia domului catedralei din Florenţa el a venit cu o soluţie, dar n-a vrut s-o arate. În schimb, el a propus ca cel ce va face un ou să stea în echilibru pe o suprafaţă plană, netedă şi tare va fi cel care va construi domul.

Toţi cei implicaţi au încercat, dar în cele din urmă Brunelleschi a dat un pic cu oul de suprafaţa de marmură şi l-a făcut să stea drept. Cei de faţă au replicat că şi ei ar fi putut face asta, dar – şi aici intervine geniul lui Brunelleschi – el a spus că oricine ar fi putut construi domul dacă ar fi văzut planurile sale. Cu alte cuvinte, dacă ştii soluţia e simplu – şi la ora actuală domul este cel mai mare dom din lume construit din cărămizi – dar dacă nu te duce capul, e imposibil.

Din cele două exemple – posibil mituri – tragem concluzia că uneori soluţiile sunt simple, dar ele trebuie găsite. Oricine s-ar fi gândit, oricine ar fi putut, a fost obiecţia, doar unul singur s-a gândit şi dat soluţia.

S-ar putea ca rândurile de mai sus să dea de furcă celor care – dintr-un motiv sau altul – preferă să ia decizii numai atunci când au clare toate datele problemei sau când au la dispoziţie foarte multe opţiuni. Din păcate de cele mai multe ori trebuie să luăm decizii când nu beneficiem de prea mult timp de gândire, când nu cunoaştem toate datele problemei, indiferent dacă decizia este personală sau implica alte persoane sau terţe bunuri. Ca urmare intervine riscul de a lua o decizie eronată şi a greşi.

Şi atunci situaţia se complică…

Odessa 1941

Fiul lui Obama, soluţia pentru criza actuală!

Mă bate gîndul, destul de tare, că dacă nu ar fi dat America tonul, oamenii nu ar fi ajuns atît de cheltuitori. 
Mă mai uit şi la Emirate. Cînd se va termina petrolul ce vor face? Ce au produs în afară de construcţii şi drumuri, adică ceea ce au cumpărat? Mai nimic. Altă consecinţă a consumului american.
Parcă şi criza din prima jumătate a secolului trecut s-a declanşat tot în America. coincidenţă? Să ne trezim cei responsabili şi să-i învăţăm pe oameni să nu facă ca „ăia”. Noi suntem responsabili şi n-am facut ca ăia, nu am învăţat pe alţii să facă ca ăia. Nu ar fi mai bine ca cei ce ne-au dus în criza asta să işi faca mea culpa? Să se infiinţeze o autoritate, ceva care să tragă semnale de alarmă. Nu mai daţi vina pe Dumnezeu, nici nu mai îi pasaţi responsabilitatea! A, să preia Dumnezeu cîrmele finanţelor? Care dintre ei, ăla ortodox, catolic, musulman, evanghelic sau altul? America n-ar fi mai bună? Tot işi asumă rolul… Parcă totuşi nu i-aş mai lasa pe americani. Am auzit că se face „dumnezeu pentru o zi revine”. Scenariu: cum să iasă america din criză. Propun să îl bage şi pe Iureş în distribuţie, şi pe Boc I, II, III si IV, Tăriceanu, Băsescu şi Geaonă. Cel puţin ca figuranţi. Să facă şi Puric ceva, dar şi Vântu, dacă se poate şi Flutur! Dar dacă mă gindesc mai bine, mai bine era înainte. Deci, să-l cloneze pe Ceauşescu şi să-i dea rolul fiului lui Obama. Tot n-are. Să fie 3- D sau chiar 4 sau 5-D. O să bată Avatarul la încasări! Pe pariu! Prima super-producţie româno-americană! Dar nu ultima! Vor urma alte clone, apoi cyborgi, dar să nu deviem. Fiul lui Obama, să-l numim Obamix, un fel de Asterix româno-american remixed, va rezolva criza.

Va urma.