WAR? – după ciuma brună, ciuma roşie…


Păcat că Albert Camus (1913-1960) n-a mai scris şi volumul al doilea la Ciuma. Poate dacă trăia mai mult ar fi scris. Deşi dacă stau bine să mă gândesc că despre ciuma roşie ar fi trebuit să se scrie mai repede. Pentru că simptomele sale au început cu mai bine de un secol înaintea celei brune.

A fost uşor să scrii despre ciuma brună – nazismul – care s-a dus. Era mult mai greu să faci acelaşi lucru despre ciuma roşie care a proliferat. Trebuia curaj. Nu cred că Camus a avut aşa ceva.

Chiar mă întreb, dacă după 1989 când lagărul socialist/comunist s-a dezmembrat, apoi s-a desfinţat şi URSS (am uitat de Iugoslavia), cum de crede Rusia că purtând un război împotriva unei foste republici sovietice, Ucraina, o să-i motiveze cetăţenii la a accepta ocupaţia?

Din ţările învinse în ultimul război mondial doar Rusia mai deţine teritorii care-i poartă numele. Doar Rusia a mutat arbitrar frontierele. Acum vrea să acapareze un teritoriu pe care l-a depopulat de etnia băştinaşă şi l-a populat cu ruşi vreme de peste 100 de ani.

Ca să nu uităm: România avea graniţă comună cu Polonia şi Cehoslovacia înainte de punerea în aplicare a planului Hitler-Stalin, numit pe nedrept pactul Ribbentrop – Molotov după numele celor doi miniştri de externe ale Germaniei şi URSS-ului.

Șantajul sovietic, șantajul Rusiei


Am scris postul acesta în 23 ianuarie 2014. Mă gîndeam că nu e cazul să-l public. Parcă azi e prea tîrziu.

Rusia ne-a luat Basarabia pentru că a participat la războiul ruso-turc din 1877-78. Dacă nu era armata română ar fi pierdut și probabil că ne-ar fi luat Basarabia cu altă ocazie. În 1918 Sfatul țării sau pe limba bolșevicilor Sovietul Republicii Moldova a decis după consultarea cu Lenin alipirea la România. Apoi în 1939 după semnarea tratatului Ribbentrop-Molotov sau Hitler-Stalin cele două puteri s-au înțeles și RSFSR ne-a luat ceea ce era al nostru. Șantajul lui Stalin și a lui Hitler a reușit. Dacă nu eram de acord, ne ocupau rușii. Era ca și cum un tîlhar înarmat cu un cuțit ți-l pune la beregată cerîndu-ți banii. Evident că-i dai.

Aceiași lucru s-a întîmplat cu Estonia, Letonia, Lituania, Finlanda. Prin șantajul forței. Nimeni niciodată nu a vrut să se unească cu Rusia. Nici măcar Polonia acum aproape trei secole. Nici cu rușii, nici nu sovieticii, nici cu nimeni. Oare de ce Rusia încă ocupă Prusia Orientală sau Polonia? Kaliningrad? Care tratat acceptat internațional i-a dat dreptul să-l ocupe? E ținut rus?

Și acum Ucraina. Șantajul cu gazul metan este la fel de ordinar. Unde e libertatea de a alege? La fel au făcut cu Berlinul. L-au înghesuit între ziduri că nimeni nu mai voia să stea în Germania de Est. Au vrut să-l zugrume. Și n-a fost decît un șantaj ordinar, murdar, de tip sovietic. Aș putea paria că la momentul acesta Ucraina e plină de agenți rusi ce vor fi activați la momentul oportun, în caz că șantajul nu va reuși.

E poate momentul să spunem la fel cum a făcut-o Kennedy în urmă cu 50 de ani că este berlinez, că suntem aproape de Ucraina. Că suntem ucrainieni.