Biserica fără istorie… sau raiul fără iad?


Hell and paradise. - Johanna Awakening
 
Da, știu e o imposibilitate. Atîta timp cît există Vechiul și Noul Testament. Atîta timp cît Dumnezeu este creatorul universului și Isus Cristos și Duhul Sfînt au creat Biserica. Dar…
 
Inventăm în fiecare an cîte o biserică-două, poate mai multe. Inventîndu-le ne rupem de istoria organică a Bisericii. Cu toate astea o continuăm. Ciudat, nu? Dar cum ar fi dacă am uita toată istoria? Mai ales cea a Bisericii. Cum ar fi să uităm de Constantin, de eretici, de dărîmări de temple, de biserici, de cruciade, de papi și de patriarhi asasinați. De Canossa, de Roma, de Avignon, de Konstantz, de Constantinopol și Istambul? De 1054, de Contra errorum grecorum, de Brîncoveanu, Huss, de Andrei sau de Arsenie Boca…
De majoritatea…
Cum ar fi să abandonăm toate resentimentele, reproșurile, prejudecățile și pretențiile că NOI suntem singurii, cei mai curați, cei mai sfinți, cei mai cei mai creștini? Și că alții ca noi nu există. GREU, nu?
 
Să presupunem că ne-a lovit amnezia. Sau să ne lovească. Ce ne rămîne? Ne rămîn cărțile. Ar fi o piedică? Ar trebui să le ardem? Inclusiv VT și NT? Am merge prea departe? Probabil. Dar dacă Duhul este aici ne va comunica ceva și după arderea cărților, nu? Oricum nimeni nu va avea curajul să testeze asta. Așa… Poate Guvernul Mondial… 🙂
 
Odată amnezici, ce am face? Ar trebui să (ne) descoperim cine suntem. Cine sunt cei de lîngă noi. Observați că n-am zis ‘ceilalți.’ Suntem doar noi. Egali. În drepturi și obligații. Indiferent de culoare, statură, gen, vîrstă, educație, cetățenie, avere, etc. Comunism, ce mai! Sau iad? De ce nu rai?
 
Oare nu așa era la început? Un rai fără iad. O lume nouă. Sau o lume închipuită.

Și ne iartă nouă apocalipsele noastre, precum iertăm și noi apocalipticilor noștri!


Tu ai văzut noii bulgărași de savoare? Descoperă gustul adevărat de legume minunate!

Așa sună o reclamă a Delikatului promovată cu chipul Andrei, soția lui Măruță. Ei, care Andra, care Măruță? Știe toată lumea. Principiul reclamei, sufletul comerțului, este ca o persoană cunoscută, de încredere, să dea gir unui produs ca să fie vîndut bine. Să-l cumpere toată lumea!

Cam același principiu aplică unii în ceea ce-i privește. De exemplu își pun chipul, dau cu textul Apocalipsei și vor să-l vîndă bine pe Dumnezeu. Cred că e un pic cam pe dos. Dacă Dumnezeu ar fi vrut să-și facă reclamă…

Apocalipsa ne pîndește. Ne urmărește ziua și noaptea. De la amvoane. De prin rețele. De peste tot.

Cînd musulmană, cînd creștină, cînd cretină. Apocalipsa vinde bine. Vinde mesaje și popularitate. Dar apocalipsa dă și faliment. Nimeni nu mai dă doi bani pe ea. De atîta lupu-lupu, nu mai ține nici cu apocalipsa. N-a venit la alinierea planetelor. Nici în 1990. Nici la Mileniu. Nici mai încolo. Nici mai încoace.

Apocalipsa s-a dus pe apa ei încă de la-nceput. Augustin credea că vede sfîrșitul lumii cînd Hippo, cetatea sa a fost asediată de vandali. Curînd Roma este cucerită pentru prima dată. N-a venit totuși sfîrșitul lumii. Mai încolo Ierusalimul cade. Apoi este cucerit de cruciați. Ce-or fi crezut locuitorii săi ce au fost măcelăriți fără discernămînt? Creștini, evrei, arabi, turci, musulmani, druizi, toți au fost lichidați. Pentru ei atunci a fost sfîrșitul lumii. Apoi Ierusalimul este pierdut de cruciați.

Vine rîndul Constantinopolului. Ortodocșii încă mai povestesc de zidurile ce s-au deschis preoților cînd musulmanii au intrat călare în Hagia Sofia cu iataganele scoase. Cei ce se adăpostiseră acolo credeau că a venit sfîrșitul lumii. Turcii nu i-au crezut. Acum acolo e Istanbul.

Ceva mai încolo Luther îl desemnează pe papă ca fiind 666. Ciudat, dar Luther n-a declanșat apocalipsa, cu toate că mulți credeau că sfîrșitul era aproape. (Războiul de 30 de ani ne poate spune ceva…) El în schimb a cerut căsăpirea țăranilor ridicați la luptă, apocalipsă și comunism.

Roma mai este cucerită o dată. Și încă o dată…

Dar la Munster s-au găsit anabaptiștii să instaureze Noul Ierusalim. Cu cîtă bucurie l-ar instaura unii și la noi! Bucuria anabaptiștilor a fost de scurtă durată și de mare suferință. Asediați de lutherani și catolici, executați cu caznele de rigoare, după ce Jan Matthys moare în luptă. Proroc ratat, tocmai prorocise că era vremea judecății celor răi și întreprinse o ieșire contra armatei episcopului expulzat. Dar, surpriză! Căpățîna lui a fost înfiptă într-o suliță, bărbăția fiindu-i bătută în cuie de poarta orașului. Era duminica Paștelui și se crezuse noul Ghedeon. Se pare că fusese rău informat. De cine?

Urmașul său Johann de Leida decretă poligamia, orașul deveni noul Sion, declarîndu-se proprietatea comună asupra bunurilor existente. Și-a luat doar 16 soții. Avea de unde… În iunie 1535 orașul este cucerit. Johann și alți doi lideri sunt torturați și executați (iunie 1536). În final cele trei cadavre mutilate creștinește atîrnau în 3 cuști pe zidurile biserici Sf Lambert. Cuștile mai există și azi. (http://www.panoramio.com/photo/12217599) Probabil pentru proroci de acest gen.

Primesc și importuri?

ISIS, Rusia, China, SUA, Franța și Marea Britanie concurează să împlinească prorocii apocaliptice. Noroc că Sadam a murit. Să nu uităm prorociile despre el, despre avioanele companiei irakiene botezate cu nume ca Babilon și de mult uzitata expresie bătălia bătăliilor.

Cînd ești exaltat crezi orice. Nu înseamnă neapărat că ai credință mare. În plus cînd ești separatist tendința este să spui că numai tu ai dreptate, că numai tu cunoști adevărul, că numai tu ești adevărata biserică. Și că ai descoperiri divine. Serios? Caută un psihiatru prietene!

Recent un pastor din România a prezis că sfîrșitul va veni. În cîteva luni. Dacă nu va veni, Domnul ne-a dat har să ne pocăim. Mai ales lui. Dar vă dați seama? Unui pastor din România!!! Unul din afara sistemului. Ceea ce demonstrează că sistemul e păcătos. Și falit. Că buticul, sereleul lui nu se poate închide, este răpit. Mai ști? Asta doar Tatăl știe…

Mi se pare excepțională fraza „Lucruri care trebuiau să se întîmple-n 50 de ani s-au întîmplat într-o săptămînă”. Serios? Și alta: „Logic Rusia n-avea cum să facă război cu Israelul că-s prea departe unele de altele.” Io mă tot întreb cum a făcut război SUA cu Afganistanul, cu Irakul, cu Germania lui Hitler în 41 și cu cea a kaizerului acum 100 de ani. Că n-au graniță comună. Logic, nu?

Și „Toate evenimentele finale au de-a face cu Israel.”

Nu mă-ndoiesc. De exemplu extincția dinozaurilor. Eveniment final. Dacă nu dispăreau dinozaurii nu apărea civilizația în Egipt. Nu apărea Egiptul, mureau evreii de foame. Ce criză ar fi fost prin sferele celeste…

Alte evenimente finale: dispariția imperiului austro-ungar, a celui de-al doilea Reich, a imperiului țarist și a celui otoman. Mă tot întreb de ce n-au aruncat americanii primele două bombe atomice asupra Israelului. Ne scuteau de atîta timp pierdut, de încă 45 de ani de comunism, de colonialism, de crize economice și financiare, de 11 septembrie 2001, și de etc.

M-am mai întrebat de ce o fi spus Isus că numai Tatăl cunoaște ceasul acela. N-am găsit răspuns. Dar mi-a venit o idee. Oare cum va fi privit de ai lui cel care va veni cu ceasul corect? Ehehei!!! Ca un supersfînt. Un fel de Sandokan al sfinților, adică un sfîntocan. Va fi tratat preferențial în cer. Cel puțin de-ai săi. Va duce sus meritele lui și ale adepților lui. Mișto. Cool! Pînă la proba contrarie. Cea a vieții de pîn-atunci.

Eu aștept o dezmințire. Bineînțeles, dacă omul are bun simț ar trebui s-o dea. Dacă…

PS În rest mizez pe Delikat! Și pe Andra. De Măruță nu-mi place!

Sfîrșitul lumii?


sursa:http://www.aumethodists.org/community-blog/the-city-of-god/

Lumea s-a sfîrșit de nenumărate ori. S-a sfîrșit cu alungarea din paradis. Dar a început tot atunci în afara lui. Apoi cu potopul. Apoi cu căderea Ierusalimului și demolarea templului. Dar de fapt Ierusalimul a fost cucerit încă o dată și templul a fost încă o dată și definitiv demolat. Nimeni nu pare să bage de seamă că înainte de prima demolare Ierusalimul a mai fost cucerit de două ori. Citiți Biblia.

Roma a căzut și se credea că lumea s-a sfîrșit. Mai ales pentru Augustin. Și toți au dat fuga să-i laude teologia. El a justificat folosirea forței statului împotriva altor creștini. El a susținut justificarea prin credință, dar și prin fapte. Citiți-l pe Augustin.

Creștinii apuseni așteptau ca lumea să se termine în anul 1000. N-a fost așa.

Constantinopolul a căzut, dar n-a avut același efect. Era doar o cetate mare în care se zbăteau un împărat și un patriarh? Tradiția spune că în Sf Sofia preoții care tocmai duceau elementele cinei Domnului s-au topit în zidurile bisericii care s-au închis în urma lor sub nasurile turcilor ce voiau să-i hăcuie. Încă mai așteaptă să iasă afară. Normal că n-au ieșit pe partea cealaltă că acolo erau tot turci. Nu a fost ca la trecerea mării din exod.

Lumea incașilor s-a terminat, la fel ca și cea a toltecilor, olmecilor și aztecilor. Apoi cea a apașilor, mohicanilor, șoșonilor și cirochezilor. Ba unii credeau că lumea s-a sfîrșit la revoluția franceză sau la ocuparea Romei de către regele Emanuel al Italiei. Probabil și papa a crezut asta. S-au înșelat. Cam toți…

Pentru unii lumea s-a terminat la marele faliment din 1926. Și s-au sinucis. Alții s-au sinucis din alte motive: că au fost trădați în dragoste, că și-au pierdut vreun membru sau au fost diagnosticați cu o boală în fază terminală. Mulți s-au sinucis în armată dezamăgiți de înfrîngeri sau ca să nu fie luați prizonieri. Pentru ei lumea s-a sfîrșit, pentru ceilalți a fost un motiv de veselie. Ciudat, nu?

Dacă ar fi să analizăm sec, atunci cînd lumea se sfîrșește, începe din nou. Indiferent de proces. Se încălzește soarele o dată la 11 ani pentru că printr-un oarecare mecanism își schimbă polii magnetici (hmmm!) și ardem de nu ne vedem. Vine sfîrșitul lumii. Citiți ce spune Petru.

De fapt, sfîrșitul tot începe, dar nu se termină. Poate am ajuns doar la sfîrșitul începutului, cine știe? Știa Churchil ce știa…

Și cea mai potrivită concluzie e că lumea fiecăruia se termină atunci cînd viața se termină. Cel puțin în principiu.

De la concepere pînă la moarte sunt doar vreo 50-60 de ani în medie sau 123 de ani pentru cel mai bătrîn, o marjă de timp în care omenirea există. Dincolo de mileniile sau milioanele de ani ale existenței sale omenirea nu face decît să supraviețuiască într-o marjă foarte mică de timp, neglijabilă (indiferent de sistemul de numărare a anilor) față de existența ei per total. Ca să zic așa, viața noastră este mai degrabă un accident ce se poate încheia extrem de ușor datorită unei colecții de accidente (vezi emisiunea cu 1000 de feluri de a muri).

La toate astea se mai adaugă și expresia de sfîrșit al lumii.

În toată treaba asta suntem invadați de producții cinematografice (și nu numai) despre sfîrșitul lumii: ne invadează ceva sau cineva din spațiu, ne facem noi de petrecanie sau pur și simplu pămîntul, soarelea sau întreg universul o ia razna.

La școală (de fapt doar la una dintre ele…) am învățat că scenariile apocaliptice apar cînd lucrurile merg nasol. În timpul unei crize e ușor să presupui că va fi mai rău. Interesant că mai de mult aveam un reflex: cînd lucrurile mergeau mai rău spuneam că o să fie bine pentru că nu se putea mai rău. Unii erau mai optimiști și au demonstrat că mă înșel. Dar în general, pînă acum, cam toate relele de pe planetă s-au datorat oamenilor și ideilor lor.

Moartea sau sfîrșitul s-a acutizat de la apariția bombei atomice: de data asta chiar că putem să inițiem sfîrșitul lumii. Alții nu au fost de acord: au zis că Dumnezeu nu va lăsa omul să-i distrugă opera. E cumva vorba de o întrecere? Cine o va distruge primul?

Dar hai să spunem că omul va reuși s-o distrugă. Cu siguranță însă nu va reuși să facă un pămînt nou și un cer nou. Pentru asta trebuie să fii Dumnezeu. Cam ca la doctor: dacă pacientul nu moare, doctorul poate să-i facă ceva și să se laude. După ce moare doar Dumnezeu mai poate face ceva. Doar că Dumnezeu nu se laudă cu asta.

Un alt fel de introducere în Istoria Bisericii Universale


Ce bine ar fi fost dacă unuia dintre primii creştini ar fi avut ideea să consemneze ce s-a întîmplat de la intrarea pe scenă a lui Isus Cristos. Dar nici unul dintre ei n-a avut această idee sau chiar dacă ar fi avut-o nu prea ştia ce şi cum să o pună în aplicare. Semn, din nou, că nimeni nu avea impresia că formula 12+1 avea să devină după cîteva secole cea mai mare instituţie din lumea ,,civilizată,” înlocuind mai apoi din mers cel mai tare imperiu, însuşindu-şi practic ambele capitale, Roma la vest şi Constantinopolul la est.

În lupta lor cu erezia, gnosticismul şi cultul imperial creştinii nu au pretins că sunt superiori, nici că vor avea cîndva soarta imperiului sau a lumii în mîini. A muri pentru Cristos era mult mai important decât a stăpîni pentru el sau pentru biserică. De aici lipsa de proprietăţi a bisericii, instituţia care va deveni atât ortodoxă, cît şi catolică, universală.

Pe lîngă lipsa de proprietăţi nu pot să nu mai amintesc lipsa funcţiilor plătite, a hainelor speciale pentru cei ce aveau o importanţă mai mare decât credinciosul de rînd, adică diaconii, presbiterii şi episcopii.

Dincolo de discuţia cu privire la diferenţa sau asemănarea, chiar identitatea între aceste poziţii, rămîne de văzut şi explicat cum într-o biserică asemănătoare, dar în acelaşi timp diferită de sinagogă, a apărut o nouă clasă de creştini, preoţii. Aceasta ar fi cu atît mai interesant de explicat cu cît în iudaism preoţii nu existau în sinagogi, ci doar la Templu.

Cu atît mai interesant este acest lucru, cu cît Isus Cristos, cei doisprezece apostoli şi Pavel nu au recomandat adoptarea unui oficiu, a unei astfel de slujbe. Ironia este că după dispariţia Templului şi a preoţilor iudei, acelaşi oficiu a apărut în creştinism. Ciudat, nu?

Majoritatea autorilor vreunei cărţi de istorie a bisericii filtrează istoria prin prisma denominaţiei din care fac parte. Ar fi hilar să pretind că eu nu fac parte din aceeaşi categorie, dar dincolo de această asumare, este necesară evidenţierea faptului că fiecare autor încearcă să explice sau să impună trăsăturile specifice bisericii lui încă de la întemeiere. Astfel pentru catolici Petru a fost şi este încă primul papă. Evanghelicii se consideră urmaşii ucenicilor lui Isus Cristos, chiar dacă nu există o legătură fizică directă între aceştia şi ei.

Ortodocşii, şi nu numai ei, spun că între apostoli şi ei există o succesiune neîntreruptă de episcopi încă de la apostolul Andrei (acelaşi lucru îl pretinde şi Biserica Ortodoxă din Ucraina), existînd astfel o legătură spirituală manifestată prin „ungerea” în scaun. Probabil că şi charismaticii ar trebui să tresalte la această veste, dacă tot fac caz de ungere, după cum şi penticostalii, avînd în vedere că biserica lor se numeşte şi apostolică.

Pretenţia acestei succesiuni, reală sau închipuită contrazice însă succesiunea din genealogia lui Isus Cristos în care sunt incluşi unii/unele ce nu făceau parte inițial din poporul lui Dumnezeu. Deci nu legătura fizică, atingerea sau moştenirea directă contează atît de mult, ci duhul, spiritul, atitudinea sau simţirea inimii care a dus la acceptarea Duhului şi la înfierea venită prin Isus Cristos, de la Dumnezeu Tatăl.

Au fost o dată, ca niciodată trei papi…


În urmă cu 601 ani la 26 iunie 1409 conciliul de la Pisa l-a ales ca papă pe Alexandru V, pe numele său iniţial Petros Philargos, născut în Creta, în locul papei Grigore XII din Roma şi a papei Benedict XIII din Avignon. Cu toate acestea cei doi papi nu au demisionat, Biserica Romano-Catolică avînd în acelaşi timp trei papi.