Eşecul Rusiei în Ucraina (2)

Există nenumăraţi foşti miltari care au analizat şi vor analiza la cald războiul din Rusia şi Ucraina. Evident orice analiză este dependentă de datele obţinute şi se sustrage timpului. De aceea oricât ar fi de bine ancorată în realitate se referă la evenimente depăşite ca evoluţie a războiului. Ca urmare orice analiză nu este 100% conformă cu realitatea de pe teren.

Având în vedere ce se cunoaşte până la această dată, semnalez că eşecul Rusiei se manifestă din câteva motive foarte evidente (vezi primele 4 la https://pasareaphoenixremixed.wordpress.com/2022/07/17/esecul-rusiei-in-ucraina-1/).

5. Un principiu de bază al strategiei militare este că un comandant suprem trebuie aprecieze corect natura războiului pe care îl duce. În cazul lui Putin, nu este clar care este natura acestei operaţiuni speciale. Demarat clasic sovietic cu desantarea de pe Hostomel (imitând ocuparea aeroportului din vecinătatea Pragăi în august 1968), apoi evoluând până la ameninţarea Europei cu lovituri nucleare (vezi pantoful lui Hrusciov de la ONU şi ameninţarea Europei cu cea mai mare bombă atomică din lume, cât şi delirul televiziunii de stat ruse care dorea moartea Occidentului şi drumul spre rai a ruşilor cu această ocazie), Putin & co răspândesc tot atâta dezinformare ca la ocuparea Crimeii în 2014. Doar că este mai puţin credibil.

La o escaladare a războiului în condiţiile deficitului de precizie, funcţionalitate, strategie şi resurse nu ne-am mira să existe o dezechilibrare totală a Rusiei, de care n-ar fi străină chiar China. Dezinformările Rusiei răspândite pe toate canalele de fapt erodează credibilitatea liderilor ruşi pe plan internaţional. Care guvern normal va trata cu Rusia ştiind că una zice şi alta face sau că interpretează realitatea într-un mod – să-l numim – suis generis…

6. Rusie este corigentă şi la următorul capitol extrem de important. Nu cred că va mai avea timp de redresări când se va trezi la realitate: politicul – Putin – trebuie să înţeleagă natura războiului, militarii trebuie să poată pună sub semnul întrebării dacă acest tip de politică este neadecvată faţă de ceea ce strategia/războiul poate obţine.

Care este pericolul în acest caz? Evident pericolul pe plan intern este sclerozarea strategiei fără ca politica să ţină seama de realitate, naţiunea este în pericol de a pierde războiul pentru că şi-a pierdut simţul realităţii.

O chestiune extrem de evidentă la fel cum sunt de evidente motivele paranoice ale declanşării acestui război.

7. Rusia nu şi-a pregătit economia pentru război. Este clar că în ciuda ajustărilor motivate de exodul companiilor occidentale şi de blocarea bancară Rusia nu a prevăzut măsuri pro-active ce ar fi preîntâmpinat efectele negative asupra economiei sale. Un semn evident este intrarea Rusiei în imposibilitate de plată.

8. Probabil motivată istorie de victoria din al Doilea Război Mondial Rusia a greşit şi nu şi-a pregătit armata pentru război, ci pentru victorie. O victorie întârziată duce la demobilizare, la întrebări fără răspuns sau la minciuni din partea autorităţilor ruse. Numărul pierderilor şi efectele secundare ale economiei ce nu poate jefui un teritoriu inamic distrus împinge victoria în derizoriu: cu ce va schimba viaţa rusului de rând o astfel de victorie?

Care sunt costurile secundare pe termen lung şi cum o să se reflecte ele în viitor în relaţiile Rusiei cu alte state, dar mai ales cu Europa Occidentală?

9. Mareşalul Motke a enunţat un principiu universal valabil în domeniu strategiei: prima victimă a războiului (a oricărui război) este planul de război care cade din primele zile atunci când toată planificarea, concentrarea, obiectivele şi echiparea nu sunt la nivelul războiului.

Planurile Rusiei au demonstrat din plin acest principiu de care Moscova vrea să facă abstracţie acum când se concentrează pe efortul de a bombarda şi încercui secvenţial sudul Ucrainei. Făcând abstracţie de o ofensivă ucraineană, această strategie limitată va costa enorm şi va dura prea mult timp pentru a justifica rezultatele obţinute. Cu toate acestea, da, Rusia nu şi-a alterat strategia care spune că superioritatea în artilerie (proprie armatei sovietice din 1943), urmată de atacuri ale infanteriei susţinute de blindate vor duce la victorie. Destul de limitat pentru anul 2022, mai ales în cazul lipsei supremaţiei aeriene.

10. Principiul surprizei a fost total ignorat în ciuda propagandei că nu va exista un atac. Se pare că miza politică imediată a Rusiei a fost ignorată în favoarea mizei ulterioare, ce face ca războiul dintre Rusia şi Ucraina de acum să semene foarte mult cu începutul războiului fino-sovietic din 1939-40.

Rămâne de văzut cum se va termina acest război, diferit din cauza ajutorului dat Ucrainei de Occident şi de condamnarea Rusiei de 44 de ţări.

To be or not to be… HIMARS

HIMARS-ul american este tipic… american. Când te uiți la el nu se poate să nu-ți dai seama la prima vedere că time is money. Pentru că este containerizat. O mai veche idee ce a prins și la noi pe vremea lui Ceaușescu. Dar la trenuri. Știați că plecările la fix a trenurilor containerizate din anii 70-80 se raportau ministrului transportului? Pariez că nu știați. Pe lângă asta aveam un coeficient de rulaj la vagoanelor demn de invidiat. Și ce dacă containerele și vagoanele erau goale? Planul era îndeplinit. La noi taim nu era mani…

Exact așa este și cu diferența dintre HIMARS și sistemele sovietice și post-sovietice.

Un alt exemplu. Americanii au ajuns pe Lună, sovieticii au trimis două Lunahod-uri. Acum mulți-mulți ani. Noi l-am trimis pe Prunariu la sovietici să-l zboare-n spațiu. La ce ne-a folosit? La ce ne folosește?

Și acum să trecem la nemți. Nemții s-au bătut cu toată lumea. În afară de Ungaria și alte câteva state neutre. Și s-au bătut cu toată lumea cam în același timp, pe multe fronturi. La un moment dat aveau două în Franța, unul în Italia, unul, sau poate chiar două, în est. Deci multe!

Dar ce a fost specific nemților în războiul contra întregii lumi? Printre altele, concentrarea blindatelor. Târziu de tot le-a picat fisa și altora că blindatele nu se risipesc pe tot frontul, ci se concentrează pentru a sparge apărarea, a încercui inamicul care se va preda pentru că a rămas fără aprovizionare (muniție, combustibili, hrană, madicamente) și nu poate primi întăriri, rezervele fiind împiedicate să ajungă. Manstein, Guderian și Rommel au dat câteva lecții. Nu pe gratis.

Evident HIMARS nu sunt tancuri. Nu rup frontul. Nici nu încercuiesc. Vederea lor nu provoacă panică. Doar efectul lor. Și atunci de ce-or fi risipit ucrainenii mândrețe de artilerie pe tot frontul din Donețk? Nu ne-au spus. Cine știe? Probabil se tem să pună toate ouăle sub o singură cloșcă. Rusu-i hoț!

Dar Ucraina luptă pe mai multe fronturi. De ce nu gândește ca Germania? Nu s-ar putea ca în faza următoare să le treacă cumva prin gămălie să concentreze HIMARS-urile, blindatele astea ușoare, ce se reîncarcă rapid, că taim iz manei și să schimbe aspectul și natura războiului Rusiei cotropitoare? Să-l bage-n marche arrière. Dacă tot se temea generalul ăla rus în retragere că prin august Ucraina va avea o armată de 700.000 de soldați.

Și să se oprească atunci când pe podul lui Putin va trece un convoi de HIMARS-uri spre frontul din Kuban…

Deci aștept momentul în care HIMARS-urile își vor concentra loviturile pe un front mai îngust, eliminând artileria inamică, după care vor anihila orice tentativă de aprovizionare a trupelor invadatoare. Să vedem ce se întâmplă atunci.

P.S. Au sosit și MLRS M270-urile.

Putin izolează Rusia

Hitler a minţit tot timpul. Spunea că vrea să-i apere pe germanii din ţările învecinate de persecuţie. Dar vrea pace. După Ansluss a ocupat partea de vest a Cehoslovaciei. Cu acordul marilor Puteri. Ce nu aveau chef de război. Ci de viaţă bună. Apoi a ocupat Cehia şi a impus protectoratul. După care a urmat împărţirea Poloniei. România a pierdut, tot fără război Ardealul de nord, jumătate din Moldova şi Cuadrilaterul. Hitler a declanşat operaţiunea Barbarossa, a atacat URSS fără declaraţie de război – putem să spunem că era o operaţiune specială – în ciuda tratatului de neagresiune încheiat în 1939. În afară de aliaţii Germaniei toată lumea s-a convins că nu se poate discuta cu Hitler. Pentru că una zice şi alta face.

În fine, în prezent este la fel de clar – fără un al treilea război mondial declarat, dar aflat pe rol – că Putin minte. Tot timpul. Şi că aparatul de stat condus de el minte. Ca urmare ce constatăm? Ceva foarte simplu: în caz că Ucraina vrea să încheie pace nu are cu cine discuta. Nu poţi să închei pace cu cineva care minte tot timpul. Cu cineva care a încălcat atâtea tratate şi norme internaţionale. Şi minte că n-a făcut aşa ceva.

Ca urmare comunitatea internaţională nu va putea trata cu Rusia dacă regimul Putin va continua să fie la putere în Rusia. Nici măcar dacă va câştiga războiul cu Ucraina. Sau cel cu Moldova, Estonia, Letonia, Lituania şi Finlanda. Pentru că nu există nici o punte de legătură bazată pe adevăr. Războiul cu Ucraina a creat un precedent periculos. Încă din 2014. Acum este la apogeu.

În plus Rusia ameninţă cu armele nucleare. În timp de pace. Adică fără să fie în război cu ţările respective. Să ne facem că uităm de întreruperea exportului de cereale din Ucraina?

Rusia îşi va folosi armamentul nuclear doar dacă fiinţa sa va fi ameninţată? Rusie, nu te supăra dar pari mai degrabă o sinucigaşă ce stă cu butonul pe detonatorul bombei ţipând la toată lumea să se predea. Cine-ţi umple mintea cu gânduri sinucigaşe? Cine a pus mâna pe detonator? Occidentul? Nu.

Jordan Peterson a abordat efectele minciunii într-un mail circular ca zicea ieri – ce coincidenţă ! :

The Danger of Lying

One of the things I tried to think through is why you should tell the truth.

Lying is very powerful because you can manipulate the world with your language. And you can get what you want lots of times; or escape from things you don’t want.

So why not lie all the time.

Well, (there are a bunch of reasons), but one of them is that you can’t trust yourself if you lie. And there are going to be times in your life when you have no one to turn to accept you.

So, if you’ve stuffed yourself full of lies, you’re going to be in a crisis one day, and you’re going to have to make a decision, and you’re going to decide wrong, and you’re going to be in real trouble. You won’t have the clarity of mind necessary to make the proper judgement because you have filled your imagination and perception with rubbish. Be aware of this.

Intelectualii în secolul XX…

Jordan Peterson spune că intelectualii francezi (şi probabil nu numai ei) din deceniul şapte al secolul XX au reinventat marxismul după falimentul clar al comunismului odată cu definirea post-modernismului. Care a dus la o altă catastrofă. Deci ăştia au fost de stânga.

De remarcat că un teolog elveţian a spus primul că intelectualii – adică profesorii săi de teologie – ce făceau parte din Reichstag au votat fondurile necesare Germaniei pentru declanşarea Primului război mondial. Se numea Karl Barth şi absolvise la Tubingen, în Germania. Probabil aceşti profi erau de dreapta, dar evident erau şi liberali, adică nu aveau o concepţie conservatoare cu privire la Noul Testament.

Regimurile totalitate – fie ele de dreapta sau de stânga – au vrut să creeze omul de tip nou, să instaureze noua ordine mondială, să impună dominaţia unei minorităţi asupra majorităţii sau a unei majorităţi asupra altor minorităţi. Lichidarea opoziţiei a fost o politică de zi cu zi. Spiritul de turmă, alinierea majorităţii sub presiunea unei minorităţi activiste şi violente a marcat poate cel mai nenorocit secol (în afară de cel în care a bântuit Black Death) din istorie. Şi n-a fost vorba de Evul mediu.

De aceea postmodernismul a căutat o scăpare: cum să justifici existenţa lumii după chipul şi asemănarea ta. În ciuda creării omului după chipul şi asemănarea Lui. Şi a căderii omului. care este evidentă în toate aceste tentative eşuate de a recrea omul.

Cum poate se mai poate justifica intelectual comunismul după existenţa URSS-ului, după Campucia, China comunistă, Coreea de Nord, după grozăviile impunerii Europei comuniste sau după agresiunea Rusiei asupra Ucrainei?

Războiul ciudat, dar uitat, seamănă prea mult cu cel de azi

Sursa: https://fr.wikipedia.org/wiki/Dr%C3%B4le_de_guerre

Să facem un exerciţiu: să înlocuim Germania cu Rusia, Belgia cu Ucraina şi Aliaţii (Franţa, Marea Britanie) cu UE/NATO. Aşa s-au desfăşurat operaţiunile, greşelile şi războiul. Diferenţa dintre septembrie 1939 şi februarie 2022? Dar diferenţa dintre 2014 şi 2022. Cine i-a permis Rusiei să facă ce face şi de ce?

L’origine de l’expression « drôle de guerre » est revendiquée par le journaliste Roland Dorgelès, mais elle pourrait provenir d’une mauvaise compréhension de l’expression phoney war, confondue avec funny war, utilisée dans un reportage sur les armées franco-britanniques¹. Elle s’applique au front occidental, où les hostilités se réduisaient à quelques escarmouches après la modeste offensive de la Sarre.

C’est la « drôle de guerre », selon l’expression attribuée à l’écrivain Roland Dorgelès². L’installation dans la routine plonge l’armée française dans une « dépression d’hiver » : l’obéissance se relâche, l’alcoolisme atteint des sommets historiques, les villages évacués d’Alsace sont pillés par des soldats français³.

La drôle de guerre prend définitivement fin le 10 mai 1940 lorsque les armées allemandes lancent le Fall Gelb, une vaste offensive sur les Pays-Bas, la Belgique, le Luxembourg violant la neutralité de ces États, puis à travers les Ardennes (la percée de Sedan) afin de prendre à revers la ligne Maginot. Le commandant en chef français, le général Gamelin, avait pourtant été prévenu, en janvier 1940, par des contacts militaires secrets avec les Belges, que ceux-ci avaient saisi, dans un avion qui avait fait un atterrissage forcé en Belgique (incident de Mechelen), des instructions militaires montrant que l’Allemagne allait attaquer dans les Ardennes⁹. Le 8 mars, un message de confirmation du roi Léopold III en personne parvint encore au Général Gamelin¹⁰. Mais l’état-major français n’en tint aucun compte. Et ce fut l’attaque sur Sedan où l’armée française, surprise, ne put s’opposer à la percée allemande menaçant les arrières des armées alliées. Pourtant les troupes d’élite de l’armée belge, les Chasseurs ardennais, avaient contenu les Allemands pendant deux jours, ce qui aurait dû permettre aux Français de mieux se préparer. Un rapport du député français Pierre Taittinger signalait, dès avril, les faiblesses du secteur de Sedan. Mais rien n’y fit. Il en résulta le recul précipité de l’ensemble des armées françaises de l’Est. Pendant ce temps, le gros de l’armée belge était attaqué par le nord de la Belgique et par les Pays-Bas dont l’armée devait se rendre en cinq jours. Les armées franco-anglo-belges, incapables de se reformer pour stopper l’avance allemande, se disloquèrent progressivement après un coup d’arrêt de l’armée belge sur la Dendre et une éphémère et inutile victoire tactique, à Gembloux, des chars français accompagnés par de l’infanterie. La conséquence finale fut l’écrasement de l’armée belge qui capitula le 28 mai, arrivée au bout de ses réserves de munitions. De plus, l’armée anglaise avait sans crier gare abandonné la droite de l’armée belge dès le 25, comme le confirme lord Keyes dans ses mémoires¹¹. Les Belges, depuis le 23 jusqu’au 28, continrent seuls l’armée allemande à la bataille de la Lys, alors que l’encerclement du gros des forces alliées empêchait tout approvisionnement. Les Anglais préparaient hâtivement l’opération Dynamo de rembarquement des forces britanniques. Une large partie des troupes françaises put également être recueillie, sous la protection d’un rideau de troupes françaises qui freinèrent l’armée allemande avant d’être finalement capturées, tandis que les équipements lourds étaient perdus. Cette défaite entraîna aussi l’abandon de la Scandinavie par les forces alliées.

Urmează abandonarea Scandinaviei?

Al Treilea Război Mondial este aici

N-ar trebui să ne minţim: Al Treilea Război mondial a început. Pentru simplul motiv că efectele războiului dintre Rusia şi Ucraina sunt mondiale. Probabil că cel mai puţin afectate vor fi unele ţări mici şi foarte sărace din Africa, dar dacă acolo nu mai ajunge bruma de ajutoare din ţările bogate, nu ştiu cum va fi.

Deocamdată luptă URSS contra URSS. Pentru că atât Rusia, cât şi Ucraina, au făcut parte din URSS. Cine nu ştie ce înseamnă asta să dea o căutare pe Internet. Jale a fost, jale a rămas. Ce a mai rămas? Minciunile URSS-ului au rămas. Pentru că ele împreuna cu restul URSS-ului – arme, multe teritorii, politici simboluri şi mentalităţi – au fost preluate de Rusia. Dintre acestea nu lipseşte propaganda URSS sau mai bine zis minciunile sovietice, acum ruse.

Pe ce mizează Rusia când ne potopeşte cu minciuni? Pe faptul că una dintre ele va prinde şi că inventându-le ruşii nu pierd nimic, pe când noi contracarându-le pierdem energie şi suntem foarte supăraţi având o stare de spirit negativă. Ei mint şi se simt bine dacă le merge, noi luptăm pentru adevăr şi suntem revoltaţi, cu creierele pline de hormoni de stres.

În plus, Rusia ne colectează reacţiile şi adevărurile cu care o contracarăm şi aşa îşi pregăteşte alte minciuni, nemaivorbind de faptul că obţine informaţii preţioase: ea minte, noi spunem adevărul, deci livrăm informaţii. În mod normal, la război, un serviciu eficient de combatere a minciunilor Moscovei ar lansa tot nişte minciuni, pentru inducerea în eroare a inamicului. Dar acest lucru îl face doar Ucraina. Pentru că Ucraina a făcut parte din URSS şi cunoaşte acest tip de război al nervilor.

O altă minciuna a Rusiei este catalogarea ucrainenilor ca naţionalişti sau banderişti. Bandera, un patriot ucrainean a luptat împotriva URSS şi împotriva Germaniei în Al doilea Război Mondial.

Dacă luăm doar în calcul ce face Rusia în Ucraina – de fapt ce face ea peste tot unde există ruşi şi are de gând să invadeze – termenul cel mai potrivit pentru ruşii ce se vor eliberaţi este NAŢIONALIŞTI RUŞI, nu etnici ruşi. Iar cei ce îşi apără statul de invazia Rusiei – fie el Georgia, Ucraina, Moldova sau care o fi acesta – sunt patrioţi – georgieni, ucraineni, moldoveni, etc – nu naţionalişti.

Naţionalişti – ce omoară, distrug, violează, fură – sunt ruşii ce cotropesc aceste ţări. Aşa cum au făcut de multe ori pe când erau, se auto-intitulau, sovietici. Ca dovadă graniţele modificate din 1939 ale Finlandei, României, Poloniei, (Ceho)Slovaciei, Japoniei, Chinei şi Germaniei. Nu mai amintim cele ale fostelor republici URSS.

Referitor la războiul Rusiei cu Ucraina sau la ineficienta operaţiune specială, dacă trupele ruse nu se vor retrage în Rusia şi Ucraina îşi bombardează un sat ocupat de Rusia, înseamnă că bombardează Rusia? Cum dreptul internaţional nu înseamnă nimic uot-so-evă pentru Rusia – unde sunt garanţiile internaţionale asupra Ucrainei asumate la predarea armelor atomice? – iată un alt casus belli. O altă ocazie de a invada ce a mai rămas din Ucraina. Faină afacere!

Printre gloanțe și știri

În ceea ce privește războiul din Ucraina, media abundă în știri mai mult sau mai puțin prelucrate, mai mult sau mai puțin actuale. Cu greu mai poți face distincție între propagandă și realitate. Mai ales când realitatea este ajustată ideologic. De o parte, de alta sau de mai toată lumea. Și atunci ești pierdut între dorința de obiectivitate sau adevăr și minciună.

Ca urmare alegem o parte pentru a nu ne pierde mințile. Pentru a refuza – în felul nostru personal – să fim influențați. Într-un cuvânt, să ne menținem capabili de a raționa logic. Și aici se-nchide cercul: logica poate fi pro sau contra, rareori neutră față de evenimentele din Ucraina.

Dacă scoți puțin nasul afară, de exemplu te duci în vest, dincolo de UE, viața e calmă, domoală, biznis ez iujuăl. Ca urmare, evenimentele războiului sunt un pic mai umflate ca să stârnească senzație. De fapt au dispărut de pe prima pagină. Scandalurile lumii mondene sunt citite cu nesaț și storc reacții care de care mai belicoase de crezi că războiul s-a mutat prin dormitoarele unor foste sau actuale vedete, că trăim pentru bani și că descoperirea unei supernove la miliarde de ani lumină contează mai mult decât victimele războiului din țara vecină.

Realitatea depășește însă știrile propagate pe ecrane, diverse teorii ale conspirației nu prea mai țin pasul cu evenimentele în desfășurare. Omenirea pare să-și țină respirația pentru următoarea mișcare a Rusiei. Dacă SUA a amânat testul de rutină cu o rachetă intercontinentală ca să nu pară – adică nu cumva să dea impresia – că ar avea de gând să atace Rusia, Rusia dimpotrivă, a testat o astfel de rachetă (unică???) și a anunțat că racheta lor e numai bună de a distruge ce are ea chef.

Bineînțeles că asta dă apă la moara tuturor națiunilor ce posedă astfel de arme, mai puțin Franței care foarte rapid a retractat o reacție ce semăna cu… ,,ba pe-a mătii!” – fiind singura națiune din Uniunea europeană ce posedă arme atomice. Pentru că Marea Britanie nu mai este în UE. Plus că rachetele și încărcăturile ei sunt un pic americane… So aim told.

Deci încercăm – vorba scriitorului din veacul precedent – să stăm strâmb și să judecăm drept. Ceea ce este destul de greu, aproape imposibil. Având în vedere doar ce se publică pe cale oficială. Și aici concluziile diferă.

Unii specialiști – mai trecuți sau mai actuali – susțin că războiul va dura, alții că nu. Unii că Ucraina va câștiga. Alții că Rusia va câștiga oricum. Și de ce să nu-mi dau și eu cu părerea?

Da, Rusia va câștiga teritoriu în Ucraina. Vedem asta din 2014. Nu spun că este normal din punct de vedere al dreptului internațional. Este doar normal pentru că Rusia este agresivă și are de unde să piardă oameni, armament, orice. Doar că acum a pierdut prestigiu internațional. Doar cine este aliatul fără condiții al Rusiei nu poate vedea ce a făcut armata rusă în Ucraina. Indiferent dacă este sau nu genocid recunoscut internațional, efectele bombardamentelor sunt extraordinar de grăitoare. Și Rusiei nu-i pasă de bombardamente, atâta timp cât ele nu sunt executate pe teritoriul ei.

De cealaltă parte Ucraina, indiferent cât armament va primi și cât de superior va fi față de cel ex-sovietic sau de ultimă oră produs în Rusia, nu este capabilă să întoarcă frontul și să asigure o lovitură în flancul invaziei. Ar avea nevoie de tot ce are Rusia acum. Sau de ceva mai mult. Spre deosebire de Ucraina care nu poate ataca Moscova – pe nici o cale, în afară de cea cibernetică – Rusia poate ataca și distruge Kievul.

Ca urmare, Batalionul Azov va fi iremediabil pierdut și propagandistic Rusia va face mare caz de eliminarea naziștilor ucraineni. Pe de altă parte, tind să cred că asta n-ar da bine propagandistic: dacă i-a eliminat de ce mai continuă războiul? Ei, așa ca și-n cazul vânătorii tuturor evreilor din lume întreprinse de naziștii originali, naziștii actuali pot fi găsiți – și dacă nu sunt găsiți sunt inventați – oriunde în lume, mai ales în Europa. Rusia va găsi naziștii care trebuie în Moldova, în Țările Baltice, în Scandinavia, Polonia, România, Cehia și Slovacia. Poate și în Japonia. Dar nu în Ungaria. Evident de ce. Nici în Franța dacă Marie LePen câștigă alegerile.

Dar oare cum stau jocurile de fapt? Păi Europa n-a fost pregătită pentru acest război. Vezi cine este ministru în acest domeniu prin UE. Nici SUA nu prea s-a pregătit pentru așa ceva. După cum am văzut după titlu.

Dar în cele din urmă banii, ego-ul și forța va impune victoria unei părți asupra alteia. Guvernul SUA trebuie să ceară în curând o nouă aprobare pentru a continua să cheltuie pe datorie. Rusia are o datorie de 10% din PIB. USA are peste 100 de baze pe tot globul. Rusia are un teritoriu cam vast și cam 20 de baze în mare parte în foste republici sovietice și sub 10 în construcție în țări africane.

Dar dincolo de asta sau astea, ce se va întâmpla după 9 mai 2022? Va putea Ucraina să-și bombardeze propriul teritoriu ocupat de Rusia? Ce va opri Rusia să atace din nou Ucraina? Și în cele din urmă care este beneficiul aderării Ucrainei la UE? Când se va sfârși războiul? Și de ce?

Ultima știre: https://www.hotnews.ro/stiri-international-25510740-lista-prescurtata-armamentului-german-pentru-ucraina-dezamagire-kiev-controverse-berlin.htm

Interesele dictează.

Ce spune rusul Gleb Pavlovsky?

Cine-o fi Gleb Pavlovsky? Un fost ădvaizăr a lui Putin. Acum aflat într-o locaţie necunoscută. Precis cunoscută de Fesebe – zic eu.

Ce zice tovarăşul Pavlovsky? Zice că atacarea Ucrainei este ideea, afacerea şi nereuşita preşedintelui Rusiei, fostul kaghebist Putin. Miroase de la o poştă a ceauşită. Adică miroase a vină dată pe împărat ca să scape sfetnicii cu viaţă. Cel puţin ăştia care-mi plac mie. Adică lui Gleb. Dă-l încolo pe Putin care m-a mazilit. Dacă îi scap p-ăştia, precis revin în forţă. Ş-atunci să vezi!

Că nici el nu şi-a dat seama cât de obsedat era Putin de Ucraina. Păi normal! Nimeni n-a vrut să-şi dea seama. Din simplu motiv că erau toţi CU Putin.

Însă ca să ne dăm seama de unde vin ideile lui Gleb Pavlovsky, câteva date despre cine este el: în perioada 1968-73 pe când studia istoria (ah, ce subiect periculos!) publică în gazeta universităţii o lucrare ce este interzisă de cenzura comunistă. Motivul? „Atitudine anarhistă extremistă de stânga.”

Cam ştim ce vrea să zică asta: o critică la adresa partidului care şi-a pierdut calea cea dreaptă de la Lenin sau chiar dinaintea lui. În concluzie, să nu confundă: tovarăşul Gleb nu era de dreapta, un duşman al partidului comunist, al sovietelor şi nici nu era împotriva URSS. Dimpotrivă. El dorea adâncirea comunismului mai la stânga, nu mai la dreapta, cu ceva nuanţe de negru anarhist. Sau poate nu aşa de negru, dar dădea bine la şedinţa de Komsomol unde trebuia criticat spiritul său anarhic.

Inspirat de ideile interzise, de fervoarea anilor 1968 (mişcările studenţeşti din Franţa, primăvara cehoslovacă) şi provocările intelectualilor dizidenţi de acasă, tânărului Gleb pune la cale o comună politică auto-intitulată „Субъект Исторической Деятельности” (Subiectul Acţiunii Istorice). Dar pică examenul de caracter ce vine la scurt timp când, ameninţat cu închisoarea îşi trădează toţi colaboratorii KGB-ului. În 1982, ca urmare a publicării ilegale a revistei dizidente „Поиски” („Căutări”) este întemniţat şi trimis în exil pentru trei ani în Republica Komi, din estul Rusiei.

Antrenat în perestroika gorbaciovistă, devine eminenţa cenuşie a Kremlinului după pnes la cale realegerea lui Ielţîn şi alegerea lui Putin. Lui i se datorează – după o campanie murdară şi realegerea lui Putin – dar se pare că eşecul său cel mai categoric este datorat revoluţiei portocalii din Kyiv. La acel nivel, în aşa companie nu sunt admise greşeli. Înainte de perestroika pentru astfel de greşeli îţi pierdeai capul. Eliminarea sa ca ădvaizăr la Kremlin se datorează criticilor aduse lui Putin – care se pare că şi-a pierdut încrederea în domnul Gleb. Datele apar în Wikipedia pentru verificare.

Silviu Brucan ar fi echivalentul autohton – oarecum nereuşit – al unui personaj ca acesta.

Dar ce spune acum tovarăşul devenit domnul Gleb şi unde? Aici spune câte ceva: https://www.rferl.org/a/russia-ukraine-invasion-putin-trap-pavlovsky/31787269.html

În primul rând Gleb critică decizia lui Putin de a ataca Ucraina. Dar nu spune nimic de anexarea Crimeii, de ocuparea celor două auto-proclamate republici ruse din Ucraina. În viziunea sa Putin trebuie să obţină rapid un armistiţiu – ce va fi trâmbiţat ca o victorie – pentru a sărbători ziua de 9 mai. Ceea ce Ucraina nu vrea.

Trupele ruse n-au obţinut mari succese la trecerea a 43 de zile de război. Să presupunem că ruşii vor securiza Dombasul şi Luhanskul. Asta nu garantează victoria în război, eliminarea presupuşilor nazişti şi demilitarizarea Ucrainei. Este doar o victorie de etapă cu costuri foarte mari. Dar când i-a păsat Rusiei de vieţile pierdute?

Continuarea luptelor pe termen lung va putea duce la escaladarea conflictului dincolo de graniţele Ucrainei zice Gleb. Aici aş vrea să-l contrazic. Da şi nu. Da este posibil. Nu, nu se va realiza dacă ne aducem aminte de Afganistan. Oricum războiul se poartă în afara Rusiei, aşa că nu îi pasă Rusiei ce şi cât distruge. Dacă nu-i pasă de vieţile soldaţilor ei de ce i-ar păsa de cele ale străinilor. Lozinca cu slavofilia, cu popoarele surori nu ţine.

Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă în toiul paradei cu ocazia victoriei asupra nazismului mondial – că ăsta după moda rusă poate fi găsit oriunde, după modelul antisemitismului lui Hitler – un bombardament i-ar lua prin surprindere pe conducători fiind transmis în direct la TV? Mirare? Consternare? Mâna Occidentului? A americanilor? NATO? Extratereştrii?

Gleb prezice strângerea rândurilor în jurul lui Putin dacă războiul va dura – mulţumim de prevenire – care sună mai degrabă a ameninţare. Puţine – dar reale şanse adaug eu – ca cei din cercul lui Putin să îl înlăture, mai spune el. Şi ultima prorocie este că sistemul va dăinui. Ceea ce nu ne îndoim. Doar Gorby a reuşit ceva…

Să nu uităm că în 1917 revoluţia ce l-a detronat pe ţar a continuat războiul, apoi revoluţia bolşevică a adus dezastrul. Fiecare înlăturare violentă a unui regim a adus mari suferinţe. La scara Rusiei nu mă miră nimic. Şi să nu uităm: China aşteaptă să câştige ceva. La fel ca SUA în primul şi al doilea război mondial.

Deci Gleb nu este de acord cu invazia lui Putin. Este greşeala lui Putin. Deşi nu Putin conduce ministerele şi nu el pune în practică guvernarea Rusiei. Oligarhii nu pot influenţa politica lui Putin. Nici poporul nu va face nimic.

În această octavă, se pare că aşteptăm un alt mesia. A fost tătucul ţar, apoi Lenin, apoi tătucul Stalin. Cine este următorul tătuc? Despre asta Gleb Pavlovsky n-a mai spus nimic. Nici despre impotenţa Rusiei ce cerşeşte prietenia Chinei, duşmanul de mai ieri.

Războiul, încotro?

Ambasadorul Rusiei la ONU Vasily Nebenzya, 05.04.2022: „The corpses in Boutcha that didn’t exist before the Russian troops arrived … er, er, left, sorry – before they left …”

A trecut mai bine de o lună de când a început războiul Rusiei cu Ucraina. Ceea ce se anunţa oficial pe ruseşte ca o operaţiune specială a devenit foarte clar pe ucraineşte că e război în toată regula. Şi pentru că la război e ca la război, nu lipseşte masacrarea populaţiei civile. Să vedem când se vor descoperi şi masacre ale prizonierilor de război.

În ceea ce-i priveşte pe civili lumea a uitat deja moartea celor doi pensionari în primele zile ale invaziei, lichidaţi cu tunul de un blindat sovietic. Ca să nu se spună că trupele speciale ale ucrainenilor i-au omorât.

Războiul ăsta a dat peste cap toate calculele strategilor. Mai puţin cele ale ucrainienilor ce n-au făcut mari greşeli, dar nici n-au mari realizări. Un egal cu Rusia ar fi o victorie. O înfrângere a Rusiei ar semăna mai degrabă a victorie-n deplasare.

Rusia vrea să ocupe partea de sud-est a Ucrainei. Asta e clar. Ar fi ocupat şi Kievul, dar nu s-a putut. Totuşi, n-ar fi imposibil dac-ar încerca a doua oară mai bine.

La ora actuală prima mişcare a Rusiei ar fi cu totul altceva, în altă direcţie. Ar forţa – cu toate riscurile, adică de a avea pierderi mari, de a fi încercuit şi lichidat – să taie aprovizionarea cu armament din afara Ucrainei. Adică ar executa o operaţiune masivă de desant aerian pentru interzicerea aprovizionării pe cale terestră din Rsezsov. Nu cred că NATO va interveni. Cu cât întârzie mai mult, cu atât mai bine pentru ucraineni. De ce?

Pentru că situaţia s-ar schimba dramatic dacă Ucraina ar intra în posesia unui sistem anti-aerian pentru combaterea ţintelor la mare altitudine. Aceasta va face posibilă deplasarea fără repercusiuni a trupelor ucrainene şi posibilitatea unui contra-atac masiv în est.

Dacă aprovizionarea cu armament occidental ar fi blocată în vest, este posibil ca ea să se mute la Suceava. Mai departe, mai greu, mai complicat. Dar nu imposibil. Nu în Kosice pentru că este o regiune prea muntoasă, transportul în continuare în Ucraina tot în zonă muntoasă. Ce va spune Ungaria în cazul survolării? Ce a spus şi până acum: nimic.

Vrea Rusia o zonă fără arme, neutră chiar prietenoasă? Toţi vrem asta. Doar că Rusia este monstrul care şi-a mai arătat adevărata faţă şi-n Ucraina, aşa că nimeni nu vrea să-i fie acest tip de prieten. Dezarmat şi neutru în faţa Rusiei înseamnă mort. S-a văzut la Bucha.

Azi Rusia a anunţat că se vor descoperi masacre şi în alte oraşe ce au fost ocupate de trupele invadatoare ruse. Cine este mai în măsură să spună asta decât ocupantul rus?

Un aspect interesant, posibil, deşi foarte puţin probabil: trupele Rusiei, aflate pe front, să plece acasă cu tot armamentul. În stilul revoluţiei din 1917 după încheierea păcii de la Brest-Litovsk. Dar libertatea de atunci era mult mai mare, îndoctrinarea şi propaganda mult mai mică. Oricum nimănui nu-i va trece prin minte aşa ceva acum.

Ucraina vs Rusia între idealizare şi demonizare

Indiferent de eveniment, dar mai ales acum când bubuie tunul şi cad bombe apare o poziţionare faţă de ceva ce se întâmplă în lume. Şi într-un fel sau altul, personal, fiecare dintre noi, adoptă o atitudine faţă de cele două (deocamdată) naţiuni implicate în război. Puţini sunt cei ce rămân neutri.

Fenomenul este identic cu cel al membrilor de partid ce susţin orbeşte orice măsură a partidului din care fac parte, indiferent dacă este bună sau rea. Indiferenţa sau mai bine zis refuzul de implicare faţă de conflictul ruso-ucrainean îşi are echivalentul în constatarea referitoare la lumea politică, că nici ceilalţi nu sunt mai buni sau că toţi fură, sau că nimic nu se schimbă, aşa că n-are sens să mai votezi la alegeri. Şi bineînţeles mai întîlnim categoria celor care spun că democraţia este un lux a statelor bogate, noi avem nevoie de un dictator, aşa-zisul despot luminat – pe care aş zice eu, doar istoricii l-au descoperit după moartea sa.

Cei doi termeni, idealizarea şi demonizarea, contrastează radical. Nu poţi fi în acelaşi timp demon şi înger. Asta dacă nu ţinem seama că demonul este tot un înger, dar căzut. Idealizarea presupune atribuirea unor însuşiri deosebite, evident pozitive, unor personaje, acţiuni, lucruri. De cealaltă parte demonizarea este atribuirea unor însuşiri, caracteristici demonice, adică absolut negative, din lumea demonică, unor personaje, acţiuni, lucruri.

În ultimele zile această polarizare marchează întreaga noastră planetă. Lumea parcă s-a trezit dintr-o reverie de tipul la dolce vita il dolce far niente. Sau poate nu s-a trezit definitiv, ci are senzaţia că este captiva unui coşmar neanticipat din diverse motive, mai ales pecuniare. În actuala situaţie Ucraina este idealizată, lupta ei s-a transformat în porta-vocea libertăţii dincolo de limitele instituite mai nou în multe ţări din Occident.

Pe moment nu mai este vorba despre egalitatea de gen, de cine este sau nu gay, dacă femeia este bărbatul operat sau bărbatul este o femeie operată, dacă te adresezi cuiva cu un anumit pronume şi ce avantaje sau dezavantaje istorice sau actuale are culoarea pielii cuiva. Acum, în Ucraina este important să fii de partea celor ce luptă împotriva invaziei ruse. Nu contează ce te declari, contează de partea cui eşti. În esenţă, datorită crimelor de război deja comise de invadatori, umanitatea, viaţa în sine, are prioritate în pofida deosebirilor datorate preferinţelor individuale sau de grup. Excepţie făcând opţiunea secesionistă considerată ilegală.

Mă întreb cum s-ar descurca Rusia dacă într-o anumită parte a ei, nişte indivizi şi-ar declara secesiunea şi s-ar auto-intitula de exemplu Republica Independentă Chineză/Mongolă/Română/Israelită/etc?

Există totuşi un pericol în idealizarea Ucrainei. În primul rând Ucraina recunoaşte doar o limbă oficială şi din această cauză românii din Ucraina au avut de furcă cu sistemul local. Prin comparaţie este o situaţie oarecum similară cu cea din 1848 din Ungaria când toată lumea trebuia să fie ungur. N-a mers. Nici măcar cu contribuţia lui Bălcescu.

Pe lângă păcatele mai vechi Ucrainei i se va putea imputa – în eventualitatea accesului în UE – nivelarea culturală a minorităţilor. Apoi corupţia, sistemul mafiot şi poate în cele din urmă militarizarea. O întrebare ce se ridică este în mâinile cui va ajunge armamentul existent şi mai ales cel occidental după aderare dacă la conducerea Ucrainei va ajunge un pro-rus? Fără să mai amintim că pentru a accede în UE trebuie să nişte tratate de pace semnate cu vecinii. Şi aici Ungaria iar şi-a băgat coada cu referirea la regiunea subcarpatică, fostă în Cehoslovacia, apoi Slovacia, ulterior în Ucraina. Parcă se simte mâna Rusiei ce-l îmboldeşte pe Orban să vorbească.

Idealizarea Ucrainei este dependentă şi de carismaticul preşedinte ucrainean, dar în acelaşi timp evreu, Jelenski. Ce se va întâmpla după terminarea războiului? Va deveni el o figură carismatică mondială? Într-unul dintre discursurile sale el a calificat toate ţările din UE în raport cu atitudinea guvernelor lor faţă de Ucraina. Ceva ce şi Putin a făcut referitor la ţările neprietenoase cu Rusia. Este cumva discursul lui Jelenski o avanpremieră la apariţia unui lider responsabil cu întreaga lume? Pentru că atracţia sa o depăşeşte cu mult pe cea a duşmănosului şi bătrânului fost kaghebist Putin.

Demonizarea Rusiei este explicabilă în contextul anexării Crimeii încă din 2014. Cu toate acestea demonizarea Rusiei n-a început atunci. Ea are adânci rădăcini în toate naţiunile de care s-a înconjurat Rusia de-a lungul timpului. Acum demonizarea Rusiei se îndreaptă asimptotic spre zenit.

Motivele nu cred că scapă nimănui. Dar această demonizare este favorizată de lichidarea (demonică aş zice eu) opoziţiei din Rusia, suprimarea oricăror proteste la adresa guvernanţilor şi proliferarea legilor restrictive de ceva timp încoace. Un alt capitol la care Occidentul a fost nepăsător până la declanşarea războiului a fost propaganda rusă de sorginte sovietică, adică minciunile vehiculate de situri, bloguri, persoane active pe social-media, canalele media ruse internaţionale şi comunicatele oficiale. Intoxicarea minţilor a fost combinată cu o lentă implementare a dependenţei energetice fără de care Europa nu poate visa la un nivel de trai ridicat şi la o dezvoltare a economiei sale.

Dar rânjetul satanic de pe chipul demonic ar Rusiei s-a ivit – pentru cine nu l-a întrezărit mai repede – în ziua de 22 februarie 2022, o dată cu atacarea neprovocată a Ucrainei. Fără scuze, pretexte, motive întemeiate, Ucraina a fost atacată. Demonii războiului s-au dezlănţuit şi acum este aproape imposibil să fie opriţi.

Distrugerile locuinţelor, teatrelor, spitalelor şi victimele din rândul populaţiei civile îi va face pe ucraineni să-i iubească pe ruşi? Va avea Putin statui în Ucraina? Orice este posibil: aşa cum trupele sovietice au fost primite cu flori şi urale de bun-venit în 1944 în Bucureşti şi Lenin a avut statui în România. N-am uitat nici că tovarăşul Iliescu a cerut intervenţia trupelor sovietice în decembrie 89. Ce bine că n-a fost luat în serios!

Cu toate acestea există o Rusie care suferă. O Rusie ce dincolo de panslavism, nostalgie după epoca sovietică şi dorinţa de a depăşi marasmul anilor 90 ar putea aduce normalitate, echilibru şi pace chiar şi dincolo de graniţele ei fără a vira spre colonialism, supremaţie şi lichidare etnică.

Dar asta trebuie să se întâmple acum până nu este ameninţată existenţa vieţii pe întreaga planetă. Ameninţarea cu arme chimice, biologice şi atomice pentru a provoca teamă este absurdă. Nimic nu garantează că dacă astăzi cedăm, mâine nu vom fi din nou ameninţaţi cu bombardamentul atomic ca să cedăm într-o altă direcţie. Logica umană dictează că o asemenea ameninţare este ilogică. Dacă tot este să murim, murim luptând sau cel puţin încercând să eliminăm ameninţarea. În lipsa unei înţelegeri.

Idealismul îl face pe om superior animalelor. Idealismul este de preferat demonizării pentru că are garanţia divină: este uşor să alegi între Iuda şi Isus. Deşi amândoi au murit, doar Isus a înviat. Deşi doar Isus a înviat, el a fost primul dintre cei/cele care şi-ar fi dat viaţa ca să scape alte vieţi. Un demon nu scapă nici o viaţă, ci doar o pierde. Pentru că el este pierdut.

Rămân cu credinţa că Rusia îşi va putea recupera idealismul abandonându-şi demonii – inclusiv cei ai războiului – după cum în actuala luptă Ucraina are şansa de a ajunge la desăvârşire învingând relele cu care se confrunta înainte de război.

Prea serioasă să fie o glumă

Se întoarce pe Pământ un cosmonaut rus după mai multe luni în spațiu și comandantul îl pune la curent cu ultimele evenimente:

– Conform președintelui Putin desfășurăm o operațiune militară specială în Ucraina.

De fapt, este un conflict între Rusia și NATO pentru a se stabili cine va domina lumea în următoarea sută de ani.

– Care e situația acum?

– Am pierdut peste 15.000 de soldați, 7 generali, 500 de tancuri, 3 nave, 100 de avioane și 1000 de camioane și transportoare blindate.

Continuarea pe Hotnews https://life.hotnews.ro/stiri-fun-25462821-bancul-zilei-vine-moscova.htm

Україна: încă n-a murit, nici gloria și libertatea ei

Drona e turcească, moartea e rusească…

https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-25458903-video-cum-sfidat-protestatarii-din-herson-ocupantii-rusi-pus-cantecul-bayraktar.htm

Fabulă rusească

Poate vă înşelaţi mister Bronk!

Bronk afirmă că trupele ucrainene ar putea fi încercuite în Dombas dacă cade Mariupolul. El mai spune că şi trupele ucrainene pot face acelaşi lucru în zona Kyivului contra-atacând.

https://www.dailymail.co.uk/debate/article-10639385/Russia-Ukraine-tactics-Vladimir-Putin-pincer-cut-Volodymyr-Zelenskys-forces.html

Şi totuşi, ca să spargă apărarea, ruşilor le-ar trebui cam două divizii de blindate suplimentare în sud, poate şi cooperarea cu armata 14 din Transnistria. La două divizii de blindate e nevoie de multă infanterie, servicii, elicoptere.

Dar atunci este nevoie de combustibil, de masarea forţelor şi de o operaţiune de curăţire care ar ţine cel puţin încă două-trei săptămâni. Ce am văzut până acum este împrăştierea forţelor, nu concentrarea lor. O încercuire presupune o deplasare rapidă, o re-grupare şi acoperirea a circa 1000 de kilometri. Cam mult, cam ambiţios planul ca variantă B.

Acoperirea aeriană va fi dificilă şi deficientă pentru că aşa cum am văzut până acum trupele ucrainene poartă mai degrabă un război de guerilă decât unul strict convenţional. Ca urmare blindatele vor fi în continuare expuse. Într-o astfel de operaţiune pierderile se pot ridica la circa 30-50% din efectiv în ceea ce priveşte mijloacele motorizate. Înarmaţi cu rachete anti-tanc şi anti-aeriene ucrainenii în grupuri de 3-5 luptători vor fi greu de găsit şi distrus, dar foarte eficienţi în apărare.

Dacă se întreprinde o astfel de operaţiune de încercuire, bombardarea oraşelor s-ar dovedi inutilă şi după cum orice strateg ştie, oraşele chiar distruse sunt moartea blindatelor. În loc să ţină frontul spre vest trupele ucrainene ar putea face joncţiunea cu cele aflate deocamdată sub asediu, situaţia rezumându-se la cea iniţială. Un oraş încercuit de trupele de invazie, dar cu destule trupe autohtone capabile să manevreze şi să taie – din nou – aprovizionarea trupelor de încercuire.

E drept că s-ar putea ca ucrainenilor să le lipsească mijloacele de atac convenţional (tancuri şi transportoare, elicoptere de atac) şi de aceea este puţin probabil că se vor încumeta să atace pe un front larg tentativa de încercuire a capitalei lor. Să nu uităm de ameninţarea pe care o prezintă trupele din Belarus. Din această cauză Belarusul ar putea deveni cheia acestui război sau a căderii lui Lukaşenko cu o mare infecţie democratică.

La fel trebuie interogată cooperarea cu armata 14 din Transnistria a cărei plecare la război s-ar putea să ducă la eliberarea definitivă a Moldovei de ruşi. Evenimentele s-ar putea precipita la graniţa de est a ţării noastre.

Ca urmare aştept să văd ceva armament nou în Ucraina. Unde este tancul T 14/T 15 Armata? Unde sunt mijloacele moderne de bruiere a comunicaţiilor şi unde este vestita eficacitate a desantului ex-sovietic?

Posibil ca Ucraina să achiziţioneze arme din alte ţări decât NATO. Cum de s-a reaprovizionat cu drone turceşti? Şi Israelul are drone bune. Indonezia şi Chile s-ar putea să vândă tancuri Leopard unor cumpărători ce le-ar dona Ucrainei. Algeria ar putea face acelaşi lucru cu sistemele ei anti-aeriene de fabricaţie rusească. Dar mai mult mi-ar fi plăcut ca cele două submarine ex-sovietice aflate în dotarea marinei noastre să fi fost donate Ucrainei dacă erau în stare de funcţionare. Dar nu sunt.

În cele din urmă banii sau lipsa lor vor dicta continuarea sau încetarea războiului. Deocamdată nu sunt o problemă.

Dar situaţia ar putea escalada. În orice direcţie.

Ipocrizia Rusiei când vorbeşte despre dreptate

Despre ce dreptate vorbeşte Rusia când spune cu dovezi video că ucrainenii ascundeau muniţie într-un mall? Despre dreptatea agresorului care a atacat o ţară suverană! Mersi, spasiva! https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-25448502-rusia-publica-imagini-momentul-atacului-asupra-mallului-din-kiev-vehicule-militare-fost-urmarite-pana-acolo-drona.htm

Criminalii acuză victima că rezistă. N-are dreptul să folosească un magazin ca să pună muniţie acolo să ne omoare – spune Rusia. Dar tu Rusie de ce ai dreptul să bombardezi oraşe omorând oameni? Ca să-ţi atingi scopul?

Adică crima ta premeditată este dreaptă şi rezistenţa în faţa ei încalcă legea? Care lege? A ta? Legea criminalilor de război. Ce ne facem cu muniţia transportată în camioanele cu semnele crucii roşii de armata ta Rusie?

Concluzia: o Rusie agresoare este criminală şi va rămâne o Rusie criminală indiferent de lege. Citiţi istoria. Nu aia pe care o scrie Rusia.

Two measures for NATO?

Deuteronomy 25:15
You must maintain accurate and honest weights and measures, so that you may live long in the land that the LORD your God is giving you.

Regarding Kosovo NATO decided:

https://www.nato.int/kosovo/history.htm says:

On 13 October 1998, following a deterioration of the situation, the NATO Council authorised Activation Orders for air strikes. This move was designed to support diplomatic efforts to make the Milosevic regime withdraw forces from Kosovo, cooperate in bringing an end to the violence and facilitate the return of refugees to their homes. At the last moment, following further diplomatic initiatives including visits to Belgrade by NATO’s Secretary General Solana, US Envoys Holbrooke and Hill, the Chairman of NATO’s Military Committee, General Naumann, and the Supreme Allied Commander Europe, General Clark, President Milosevic agreed to comply and the air strikes were called off.

On 10 June 1999, after an air campaign lasting seventy-seven days, NATO Secretary General Javier Solana announced that he had instructed General Wesley Clark, Supreme Allied Commander Europe, temporarily to suspend NATO’s air operations against Yugoslavia. This decision was taken after consultations with the North Atlantic Council and confirmation from General Clark that the full withdrawal of Yugoslav forces from Kosovo had begun.

But, from 2014 on, NATO decided not to intervine in Ukraina despite the country being attacked by Russia. Why?

Why – again – a sovereign state demanding defence from abroad is left alone to fight for its territory, right to have its own elected government, life and property of its citizens?

It sets up a very, very dangerous precedent which begs the question: Who is next?

10 puncte vitale pentru descurajarea Rusiei

Bernard-Henri Levy și cele zece măsuri prin care poate fi descurajată dictatura din Rusia

Trasarea acestor linii roșii – cerută deja de Polonia și respinsă deocamdată de mai multe state europene, așa cum am arătat – reprezintă probabil singura soluție de a evita declanșarea unui al treilea conflict mondial, pentru că instituie o scară graduală de intrare în acțiune a NATO în apărarea integrității statelor care fac parte din Alianță pe flancul de est al Europei.

Conflictul cu Rusia al Occidentului este inevitabil, este un fapt împlinit la acest moment. Și cum nu poți evita inevitabilul, Statele Unite și Uniunea Europeană trebuie să facă pași în plus și mai hotărâți pentru a-l confrunta pe Putin, mai ales acum, când lupta curajoasă a ucrainenilor l-a arătat slab și ezitant, cu puține soluții.

Occidentul nu ar trebui să pună presiune pe Volodimir Zelenski pentru a accepta condiții de încetare a luptelor care să vulnerabilizeze integritatea Ucrainei și să știrbească idealurile naționale ale ucrainenilor, dând în același timp o gură de oxigen regimului totalitar al lui Vladimir Putin.

Pentru că o astfel de eroare îl va ajuta pe Putin sau pe oricine din cercul actual de la Kremlin îi va succeda în funcție, să revină peste câți ani în ofensivă și mai determinat, cu siguranță mai puternic și cu lecțiile învățate după actualul eșec din Ucraina, țintind de această dată direct teritoriul Uniunii Europene. Cu adevărat, destinul lumii libere se joacă acum la Kiev.

Johannis du-te în Kyiv!

https://www.digi24.ro/stiri/externe/premierul-poloniei-indeamna-liderii-europeni-americani-si-britanici-sa-se-deplaseze-la-kiev-in-semn-de-solidaritate-1874495

Johannis dacă ţi-a fost hărăzit în mod ironic să fii preşedintele neamţ al României, cine ştie, poate acelaşi destin care este şi mai ironic cu Putin dezvăluindu-i imbecilitatea, te poate face în doi timpi şi trei mişcări atât eroul României, dar mai ales eroul Ucrainei şi al Europei: du-te la Kyiv!

Vei insufla calm şi stabilitate cu postura ta şi cu vorbirea domoală de sas ardelean. Ucrainenii te vor iubi. Şi în mod sigur vizita ta, oricât de reuşită va fi nu va declanşa al treilea război mondial. Nu inspiri agresivitate deloc.

Dacă cumva, Doamne fereşte, o fi să atenteze Rusia la viaţa ta, vei rămâne-n istorie ca preşedintele nemţ omorât de ruşi pe tărâm ucrainean. Poate jertfa ta va determina Germania să trimită arme ofensive în Ucraina. N-ar strica nişte arme în afara căştilor şi spitalului de campanie dinainte de invazie.

Plus că NATO va putea face din eventuala ta moarte – din nou Doamne fereşte! – un casus belli. Mai multe trupe-n România, poate şi-n Ucraina. Să nu uităm că nemţii au ocupat Odessa în Primul război mondial şi ruşii au capitulat la Sevastopol cu puţin timp înainte de unirea Principatelor Române. Le suntem datori…

Şi ultima mişcare, de care am putea beneficia dacă tu Johannis salvezi Ucraina din acest război, ar fi recompensa Ucrainei: ne vor ceda cele două judeţe ce cândva făceau parte din Moldova noastră de dincolo de Prut pe care Stalin le-a alipit Ucrainei după război. Ce zici?

Johannis lasă-ţi costumul şi cravata! Pune-ţi vesta anti-glonţ şi du-te la Kyiv! Vrem şi noi un preşedinte ca Zelenski!

Gorbaciov 2.0?

Eu am avut impresia că tovarăşul Gorbaciov sau Gorbi, cum îl alintau apusenii, era agentul lor secret. Pentru că nu puteam să accept cum distruge URSS-ul din interior, că renunţă la ocuparea Europei centrale şi de est. La final Gorbi a fost salvat de Ielţîn doar ca să constate că URSS-ul nu mai exista. Şoc!

Ce vedem acum? O campanie rusească ce seamănă cu sinuciderea. Dar pe alt plan. Cel militar şi diplomatic. Şi mai în glumă, mai în serios, pare un alt Gorbi, că acum este la putere tovarăşul Putin. Gorbaciov 2.0 pare să spună că armata rusă e de tinichea, dă cu bombe-n civili şi nu seamănă cu armata sovietică ce apăra pacea-n lume. După cum spune Moscova… Şi iată că armata rusă vrea să impună pacea-n Ucraina, doar că nu reuşeşte.

Dar planul tovarăşului Putin merge ca pe roate, de aceea eu cred că totuşi el este agentul străin infiltrat, că de fapt el este de mult, de când era KGB-ist, agentul unei puteri străine, un fel de Gorbaciov 2.0.

Că altfel de ce ai cere ajutorul Chinei, de ce ţi-ai expune armata în aşa hal de până şi Ucraina ce are armata dotată cu cele mai multe arme ex-sovietice şi actual ruseşti îi face faţă? Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă Rusia s-ar fi luat de o ţărişoară cu o armată profesionistă şi un pic mai dotată în arme decât Ucraina.

Dacă China a spus deocamdată da cerşetorului Putin, care cerşeşte ajutor militar, economic, politic şi poate de altă natură, cine ştie, poate s-ar putea să se schimbe datele problemei. Să nu uităm că: SUA şi China nu s-au angajat niciodată direct în război una împotriva alteia. Pe când URSS şi China au dus un război direct datorită graniţei comune disputate în anii 60. Şi ziceaţi că Siberia e doar o mare întindere îngheţată? Până şi comuniştii s-au bătut între ei pentru îngheţata aia!

Ce a cerut tovarăşul Putin? Păi a cerut tovarăşul Putin ca Ucraina să nu intre în NATO. Ba mai mult, a cerut ca toată Europa de Est şi ţările baltice să iasă din NATO. Ceea ce se va întâmpla. De ce? Cum de ce? Când îţi dai seama că armata rusă nu mai este o ameninţare – nu este cea mai bună din lume, cea mai înarmată, temută şi respectată – de ce am avea nevoie să fim în NATO? Nici Kosovo, nici Georgia nu vor mai vrea în NATO. Din acelaşi motiv.

N-au demonstrat până şi mujahedinii că este armata sovietică nu era o prea mare ameninţare? Nu demonstrează asta ucrainenii? Ba da. Dar numai cu ajutorul tovarăşului Putin care este comandantul suprem şi a declanşat această operaţiune denumită de el specială. De ce este specială? Păi tocmai din cauză că dovedeşte lumii că armata sa nu este specială.

Zece ani s-a luptat sovieticii în Afganistan, din 1979 până în 1989. De ce s-ar fi retras? Au trecut treizeci şi mai bine de ani şi n-au o armată mai bună. De ce? După toate modernizările trâmbiţate din ultimii zece ani?

Singura problemă rămasă-n suspans va fi cea a Chinei. Va fi tovarăşa Rusiei lui Putin? În caz că da va fi foarte greu pentru SUA, NATO şi restul lumii democrate. Dictatorii se vor bucura.

După pactul Ribbentrop – Molotov acum pactul Putin – Xi Jinping?

China s-a prezentat ca un actor neutru în criza ucraineană și a refuzat să condamne Rusia pentru invadarea țării. De asemenea, SUA nu au văzut niciun semn că președintele chinez Xi Jinping ar fi dispus să exercite presiuni asupra lui Vladimir Putin. Cei doi lideri au semnat luna trecută la Beijing o declarație comună în care au spus că parteneriatul Beijing-Moscova este unul „nelimitat”, un alt indiciu că cele două capitale s-ar apropia și mai mult, scrie Financial Times.

Azi noapte:

00:34 Presa americană scrie că Rusia a cerut Chinei ajutor militar şi economic / Ambasada chineză la Washington: „Obiectivul nostru este ca războiul să nu scape de sub control.”

În acest context ne întrebăm dacă nu cumva Putin a semnat un pact secret cu Xi în urmă cu aproximativ o lună. Şi chiar dacă China spune nu va fi da sau dacă spune da va fi nu? Ştiind faptul că chinezii nu spun ce gândesc.

Taiwanul pentru China este mai ceva ca Ucraina pentru Rusia.

Vom trăi şi vom vedea sau vom vedea şi vom muri?