A clona sau a nu clona? – aceasta este prima întrebare


20 years after Dolly | Earth | EarthSky

Omenirea a ajuns la peste 7 miliarde de exemplare. Anumite animale s-au înmulțit, altele au dispărut. Și omul a descoperit clonarea. Ce se întâmplă la clonare? În esență se reproduce identic ceva, se face o copie perfectă a elementului de reprodus. Se pot clona plante, animale și de ce nu, oameni. Se zice că nu s-a făcut asta, dar nu bag mâna-n foc c-ar fi adevărat.

Dar nu se pot clona și sfinții? Că tot avem adn-ul lor conservat în relicve…

Păi, poate se încearcă.

De ce nu? Ar strica la ceva?

Și cu un pic de cercetare arheologică, biologică și genetică atunci când am descoperi ceva atins de Isus Christos am da lovitura. L-am clona pe Dumnezeu.

Serios? La asta nu m-am gândit.

Păi nu te-ai gândit tu. Dar bagi mâna-n foc că nu s-a gândit altcineva?

Păi cine?

Păi… necuratu!

Deci dacă cumva s-ar descoperi ADN-ul lui Isus undeva, pe ceva și s-ar clona, Diavolul ar fi de vină?

Păi da.

Aha…

Și dacă cineva ar clona un sfânt, tot de diavolul ar fi motivat?

Probabil.

Ești răutăcios.

S-ar putea.

Dar dacă cineva ar clona o biserică-ntreagă?

Hmmm…

Diavolul ar putea să facă și asta. Nu degeaba despre una se spunea că este o sinagogă a Satanei.

Păi vezi!

Și cum, cum crezi că face împielițatul ăla?

Simplu.

Se ia una bucată biserică. De preferință una care merge bine. Se face mai întâi o radiografie, un examen eco, un RMN și un CT ca să se vadă că toate funcționează. Nu cumva să cloneze o rablă, o biserică muribundă. Că doar nu e operă de binefacere.

Se vine cu prospectul color, plin de diagrame, cu beneficiile viitoare (păr blond, picioare lungi, voce încântătoare, aer condiționat și ecran panoramic cu dolby sistem) ale echipei de cel mai șic și șok management spiritual. Ultimul răcnet, ca să zic așa, în materie de spiritualitate. Și un nume bombă. Nemaivăzut. Nemaiauzit. Nemaiîntâlnit. Unic. Un pic mai unic.

De preferință de import. Pentru export. Cu viziune. Cu viitor. Cu calități. Cu garanții. Cu ștaif și orientare-n orice plan. Vorba domnului Cațavencu, în plan social, sentimental, industrial și financiar. Pentru țărișoara noastră, be-he-he, Româ-â-nia…

Ca să nu existe înghesuială se face ordine, se semnează proiectul și se face injecția. De ADN. De bani. (Că vorba cuiva, când este un proiect de la domnul, imediat se găsesc bani.) De proiecte. De viziune. De aranjamente. De viitor.

Dacă conform ADN-ului românesc bisericile se rup ca să se înmulțească, în cazul de față nu se mai pune problema asta. Ele se multiplică prin clonare. Aceleași caracteristici se multiplică. Fără prea multe riscuri. Pentru că rețeta este garantată. De marele număr de absolvenți de teologie ce șomează. De marele număr de enoriași trași pe dreapta, stânga sau pe centru de conduceri incompetente. De conul de umbră în care au intrat cu ADN-ul românesc tradițional. Să se facă încă o Biserică a Mântuirii Neamului. Pe lângă cea de la București. Sau lângă cea de la București.

Chiar așa. Cum de nu s-a gândit nimeni până acum? O Biserica baptistă a Mântuirii Neamului Românesc, una penticostală, una adventistă și așa mai departe. Ce, noi nu suntem români? Ba chiar și o Biserică independentă a Mântuirii Neamului.

Deci crezi că ar merge clonarea și în direcția asta?

Păi n-ar merge?

Și metoda tradițională?

Tradițională? Care? Aia cu ucenicizarea?

A dispărut Biserica


This Church Will Disappear In Front Of Your Eyes - And It's Not A ...

Biserica s-a dat la fund. La fundul societății. Și a existenței sale. Dacă la început s-a crezut că Isus a murit datorită răstignirii pe cruce, acum se pare că există o altă cauză, una virală. Isus a fost răpus de Sars-CoV-2. Cel puțin pentru două luni. Cel puțin în România. Altfel cum se explică bisericile goale?

Biserici ce așteaptă învierea la peste o lună de la sărbătoarea Paștelor. Sau cum se explică starea de amorțire a ierarhilor?

La ce mai servește ierarhia bisericeasca în vreme ce biserica practic nu mai există? Nu mai sunt întruniri de comitete și comiții, au dispărut păcatele, nu se mai iau hotărîri, sfințenia s-a împămîntenit. Singura erezie e cea împotriva Covidului. Încalci porunca anti-covid? Ești declarat eretic de către statul secular, vecinii vigilenți și poliția coruptă. Cu biserica ești bine. Nu poți păcătui în timpul stării de urgență sau de alertă, fie ea și maximă. N-ai condiții!

Satana a fost parcă înlănțuit în gherla interdicției de circulație. Nu iese el de acolo prea ușor. În plus și cele trei zile, cîte a stat Isus în infern, au fost prelungite. Învierea, la momentul actual? Improbabilă. Pentru că n-a fost declarată. Încă așteptăm îngerul. Întruchipat de președinte, prim-ministru, ministrul de interne sau cel al sănătății. Ministru? Sinistru!

De parc-ar fi așteptat și Isus după un ordin de la autorități… Cînd ar fi venit? Sau unul de la autoritățile bisericești. Scuzați! Sinagogești…

Cineva spunea că definiția bisericii este dependentă de activitatea lui Pavel din FA. Numai cu așezarea de prezbiteri poate o biserică să existe. No, că-i bai! Acuma dacă nu-s prezbiterii la cîrmă, se scufundă biserica? Dacă organizarea și organizatorii s-au retras în penumbră biserica devine altceva? Sau dispare?

Ei, și iată că un înger, cu o trîmbiță sună re-deschiderea biserciilor. La ordinul cui? Ce mai contează! Înapoi la rutină. La ghezăringurile noastre. La ce făceam înainte. De ce să schimbăm ceva? De ce să nu perfecționăm ce avem? De ce să facem ceva ce n-am făcut vreodată? Nu ne sperie pe noi un virusel…

Întrebarea ce se pune în curînd datorita dispariției bisericii, este dacă biserica va reveni pe scena societății așa cum era înainte de pandemie în forma/formele actuale vizibile sau se va întîmpla ceva ce nu s-a mai întîmplat pîn-aum? Se va diversifica biserica? Va dispare sau se va transforma?

Frica noastră, sau mai bine zis fricile noastre, vor învinge misiunea noastră? Care frici? Frica că suntem singuri, puțini, nesemnificativi sau lipsiți de relevanță. Frica de a spune lucrurilor pe nume. Frica de adevăr. Frica de a păși pe teren nesigur. Frica de necunoscut. Frica de a fi noi înșine.

În esență frica de moarte. Sau cine știe, frica de învierea. De cea adevărată!

În esență, soluția se găsește tot la cel ce a înviat: Biruiți pentru că și eu am biruit lumea! Doar că mai întîi el a murit făcînd ce n-a făcut nimeni pînă la el.

Biserica sfinților din Sf. Stat în vremea patimilor Sfintei Pandemii sau Ce s-a mai întîmplat în ultimele două luni și de ce?


Is the Church in America Really Dying? - Joe McKeever Christian Blog

Mai dăunăzi stăteam de vorbă. Nu, nu vorbeam singur. N-am ajuns în halul ăsta.  Dar cine știe, poate nu mai am mult. Depinde de Sf Pandemia. Stăteam de vorbă cu cineva.

Despre una-alta: Sfînta Pandemie, Sfîntul Stat și vorbăreții într-ale Domnului. Ce se pretind. Pe cîțiva i-am denumit, așa mai în răspăr, cu iz ereziac, Sf Treime. Sau Banda celor Trei. Cu trimitere la Banda celor Patru… aventuri… trimiteri la Scripturi… si ce ne mai trecea prin mintea noastră obosită de atîta interdicție.

Și cam ce-a ieșit la iveala? Ce s-a devoalat? Păi că Sf Stat a decis, Biserica a luat la cunoștință și s-a executat. Jawol! Să trăiți, am înțeles. Permiteți să trecem la executare!

Adică: restricții la numărul credincioșilor. Ne-am conformat.

Interdicția întrunirii. Bună și asta. Conformitate pîn’ la loc comanda. Sfîntă!

Dacă Sf Stat ne-ar fi cerut să stăm într-un picior în biserică, să ne tundem zero ca să derapeze Covidul pe chelia credinciosului, s-ar fi găsit destui ierarhi, diaconi, prezbiteri și alte grade, nu numai să accepte măsura, ci după ce s-ar fi tuns, ar fi tras cu Bic-ul pe sfintele chelii. O dovadă a devotamentului, probă pentru îndeplinirea exemplară a cerinței. Ba ar fi impus-o oițelor din subordine. O fi de mirare că lupii sunt mai interesanți ca berbecii ăștia?

Deci, se lălăia cîntare aia comunistă: „Statu a dat, Statu a luat, Numele Statului să fie lăudat!” Mai lipsea ceva cu iubitul Conducător. Și ne mai mirăm că Dumnezeu stă sus în ceruri și rîde?

De ce rîde? De noi: „Uite la ăla. Pupa-l-ar Tata! Ce Bisericoacă și-a tras. Ha-ha! Seamănă cu Eva din momentul facerii… Cîte accesări? Doar… 120. Săracu’!”

„Da’ ia uite la ălalalt: parcă-i Adam în momentul în care-a văzut-o pe Eva! Plin de sine, plin de el, da’ tot gol ca Adam la materia de Bac. Nota zero la teologie. La opționale 10. Intră pe din dos în Rai dacă-l ia Baba cu Covidu’! Noroc că scapă.”

„Uite și la dășteptu’ ăla: se ia de guvernu’ meu! Cic-a gonit-o pe Baba cu Covidu’… Ha-Ha! Măi Satano, facem un pariu? Cine-o fi mai tare, el sau guvernu meu?

„Mă prind Doamne! Ce să fac? Ce ți-e Doamne cu Calvin ăsta… cu predestinarea lui cu tot!!! Nu pot să mă opun.”

„Mă Satană, prost ești. Cu toate că nu te-am făcut eu așa. Te-ai prostit rău de tot. Di tăt! Cîștig indiferent cine cîștigă acolo jos!”

„Da Doamne! Sluga…”

„Vezi că nici pe musulmani nu i-am lăsat în moschei. Paritate, ce mai!”

Ați băgat de seamă cît de importanți sunt banii în vremea patimilor. De la Satana, de la Dumnezeu, nu știm încă cine-a pornit urgia. Da’ banii-s importanți pentru bunul mers al lucrării. Știa Iuda ce știa. Păcat că s-a spinzurat. Mamă, unde-ar fi ajuns dacă-și făcea un plan financiar! Dacă și-ar fi luat barem licența în teologie să aibă o acoperire… Și-ar fi tras o bisericuță, un oengeu, o fundație, o lucrare… Sfînt să fii, bani să iasă! Se răsuce Sf Arsenie Boca-n mormînt! Cineva-n cer nu mai rîde. Plînge.

Mai discutăm…

Deci cum stăm cu biserica sfinților în vremea patimilor Sf Pandemii? Stăm divers. Cam ca Divertis în zilele lui bune. Și ca FNI-ul, Caritasu-ul, Banca Agricolă,  în zilele lor rele. Adică pe de o parte te umflă rîsul, dar pe cealaltă te-apucă plînsul.

Cînd vezi ce-a ajuns Biserica. Și de ce. Pentru ce-a murit Cristos?

 

 

 

 

 

Demoni mai vechi și mai noi


Ieri a fost maslul la biserica din localitate. S-a făcut publicitate la panoul electronic de afișaj din centru. Oare pe unde umblă acum demonii exorcizați? Un subiect incitant, periculos, vechi, dar totuși actual. Ce fel de demoni (ne) mai bîntuie?

A început cu șarpele despre care unii zic că n-a fost decît un biet animal nevinovat. Atîta l-a dus capul pe dobitoc! Apoi a continuat cu idolii importați din Aram, din Egipt și cu cei întîlniți în Canaan: Baali, Astartee, Ahure, Mamona, Belial și atît de prezentul Satana, împotrivitorul, devenit parcă după ce Isus și-a început lucrarea, șeful tuturor demonilor, tartorul cel mare. În cele din urmă au venit grecii, apoi romanii.

În Apocalipsă ni se dau detalii mai specifice și secrete, dar ce avem de spus acum în secolul XXI? Azi abundă vrăjitoarele, sataniștii își cer dreptul la existență instituțională, fenomene ciudate sunt catalogate ca entități, iar dracii sau demonii sunt considerați rezultatul unor secole de obscurantism. Parcă asta pretindeau și comuniștii… Și ca să fim în ton cu unii mai avansați, extratereștrii ne țin sub observație, se amestecă în treburile noastre sau chiar ne răpesc pentru cine știe ce experimente demne de caznele iadului. De-ar fi așa de simplu…

Desigur că știți că nu Vechiul Testament, ci Noul, cu toate că e mult mai redus ca întindere, cuprinde cele mai multe referiri la demoni, spirite malefice și draci. Cel puțin în limba română. Dar poate încercați în ebraică.

Un fost lider baptist certa o studentă mai puțin prudentă în ale exprimării că Sfînta Treime este jignită că și-a luat îndrăzneala să numească cele trei fiare din Apocalipsă treimea malefică. Eu n-aș fi așa de sigur, dar cine știe, nu te poți pune cu cei ce au parte de revelație directă și nemijlocită. Aceasta nu se poate corecta pentru că este de natură divină.

Deci, după o trecere fulgerătoare printre demonii vechimii, să vedem dacă mai avem de-a face cu alții mai noi, sau cu unii care și-au schimbat înfățișarea, numele sau obiectul muncii.

Ce ați spune de demonul vitezei, al progresului, demonul politicii, cel al timpului pierdut, cel al nivelului de trai ridicat și alții de aceiași teapă?

De exemplu demonul vitezei ne face să consumăm resurse pentru a bate încontinuu recordul. Indiferent care, în ce domeniu și unde. Principal este să faci treaba cît mai repede. Nu contează că ieri ai fugit 100 metri în 9,8 secunde, azi trebuie să fugi mai repede. Se țin olimpiade, balcaniade, concursuri regionale, naționale, europene, mondiale sau simple competiții în aer liber sau în sală. Trebuie să îi bați pe ceilalți și dacă se poate, pentru că trebuie să se poată, să îți bați recordul personal. Ce se întîmplă dacă nu reușești? Ești înfrînt. Ai pierdut. Ce? Bani, faimă, acces la trupul și sufletul unora, accesul în mediul VIP.

Demonul progresului ne spune că societatea omenească, omenirea, merge tot mai bine, evoluează de la o societate primitivă la una superioară în care nu vor mai fi boli, foamete, război, suferință în general. În plus omul își va atinge potențialul maxim pentru că va exista omul de tip nou. Mă întreb ce se va întîmpla cu omul de tip vechi? Va fi reciclat, va fi scos afară din societate pe ușa din dos, pe cea din față sau pur și simplu se va sinucide? Uitîndu-mă doar la istoria ultimilor 100 de ani nu cred că găsesc răspunsuri satisfăcătoare. Să caut mai departe?

Demonii politicii ne spun că partidele ne vor asigura fericirea, bunăstarea, viitorul și ne vor explica trecutul. Trebuie să ai mare credință în astfel de demoni. Uniri, despărțiri, aranjamente, asasinate, atentate, războaie, genocide sunt rezultatul acestui demon. Este un demon cu mai multe capete, extrem de activ și de convingător. Spunea cineva, mai demult, că va fi capabil să-i facă să cadă și pe cei aleși. Căci și despre alegere și alegeri este vorba.

Uite-l și pe demonul timpului pierdut, al uitării de sine și al uitării de aproapele. E un demon liniștitor. Un fel de amoc. O marihuană socială ce se vrea nevinovată. Al neimplicării. Al totalei uitări de sine. Și nu numai. Dar fără obiect. Pentru că, nu-i așa, și așa nu contează. Nimic nu contează. Sau aproape nimic. Un demon ce te convinge să nu investești pentru că oricum o să pierzi. Un demon ce te ține anchilozat la nivelul inferior al plăcerii personale. Al nederanjării aproapelui. Dacă nu faci nimic, nu riști nimic. Dacă nu riști nimic este ca și cînd cîștigi. Pași mici, viață lungă. Și uite-așa vei ajunge să-ți risipești viața într-un consumatorism ieftin, o apatie vecină cu moartea clinică.

Dimpotrivă, demonul nivelului de trai ridicat te energizează, te pune-n mișcare, dar îți oferă obiective facile, imediate, ce te propulsează în atenția invidioșilor de doi bani: te-ai realizat. Te-ai dat peste cap să dovedești, mai ales celor care nu te bagă-n seamă și nu contează de fapt în viața ta, că ești cineva pentru că te înscrii un pic mai sus decît ceilalți care trăiesc normal. Ești mai sus la studii, la avere, la familie și distracții. Pentru că îți permiți? Nu, pentru că investești în așa ceva. De fapt acest demon este demonul deghizat al recordurilor. Cu fiecare realizare deșartă îți bați propriul tău record personal. Ești mai sus cu o treaptă. Oare?

Ce vor de fapt demonii? Nimic. Totul. Totul și nimic. Cînd te prinde, un demon te minte. Te fraierește. Te convinge să-i dai lui viața. Toată. Să uiți ceea ce este important. Ce contează. Să uiți că ai venit gol pe această lume și că pleci din ea fără să iei nimic cu tine… în afară de binele pe care l-ai făcut.

Pilula prostului: Instant religion


De vreo oră două m-a pălit un gînd: anumiți indivizi se comportă într-un anumit fel ce poate fi caracterizat foarte bine ca religie instant.

Iei o doză, o pui într-un pahar, torni ceva peste ea (de obicei ceva cît mai atractiv), apoi agiți conținutul și hop, dai paharul peste cap. Să-ți fie de bine!

Cît de ușor este să proclami în numele cuiva că totul este cum vrei tu, că iei în stăpînire țara, casa, starea de sănătate promisă (de cine?) și puf, te transferi… în rai. Chiar dacă Satana își mai face de cap, îl repezi, să te țină minte. Să-ți explici, să le explici altora? Ei, e nevoie de mai multă ungere. Și gata.

Pe ITV în Anglia, în urmă cu destui ani am văzut un reportaj despre carismatici. Obiectiv. Țin minte că se ducea reporterul cu cel intervievat cu un microbuz undeva și au avut probleme cu o roată. Era noapte. Carismaticul a zis că se rezolvă fără telefon, cu o intervenție divină: Dumnezeu a și pregătit soluția. Merge tipul cu reporterul pe jos și dau de o fermă și ce să vezi, avea dreptate: a găsit o roată exact cum îi trebuia. O ia, o montează, pleacă și după căteva mile ce să vezi? Accident! Roata se rupe fiindcă era fisurată și nenorocirea e mai mare. Hmmm! Instant religion nu mai funcționează. Poliție, ambulanță, mecanici. Iresponsabilitate. Doar?

O altă chestie, pur englezească din timpul studiilor în teologie. Aveam un coleg ff carismatic (zicea el), la seminare era penibil, la altceva era cam adehașde. Cine i-a dat atenție? La un  moment dat auzim că soția i-a fost făcută fleci pe trecerea de pietoni, fiind însărcinată bine. Ne pare rău. A rămas cu doi băieți de vreo 5-6 ani. După un timp aflăm că e internat la psihiatrie. Ciudat! Unde era Dumnezeul ăla de care tot făcea caz? Instant religion?  Nu a mai reușit să termine, s-a retras. Oare cine i-o fi dat să dea pe gît pilula de Instant region?

Superficialitatea nu-l caracterizează pe Dumnezeu. Isus Cristos nu a pus în practică o etică de moment. Duhul Sfînt nu s-a așezat peste cineva că era obosit de atîta lucrare și trebuia să se odihnească. Religia instant e o invenție omenească, fără legătură cu Dumnezeu. Ea nu tratează cauza, ci simtomele. E ca o pilulă de Nurofen administrată în cazul unei apendicite. S-ar putea să nu mai simți durerea, s-ar putea să te simți bine, dar peritonita așteaptă după colț!

Să nu uităm, dar să facem abstracție că Elisei a murit bolnav și chiar dacă mortul aruncat peste el a luat-o la fugă, el însuși nu a înviat. Carismaticii mor și ei, la fel ca noi ăștialalți. Noi ăștialați nu credem că Dumnezeu e ortodox, catolic, baptist, penticostal, român, iudeu sau turc. Noi credem că El doar este, după zicala Eu sunt cel ce sunt! Ca urmare Isus Cristos nu a apărut instant ca să moară instant pentru o mîntuire instant. A murit agonizînd după ce a trăit și suferit ca om. Ca urmare, nu lăsat o rețetă miraculoasă pentru un creștinism tip pilulă. Nu de aia s-au scris Faptele Apostolilor. Ba nici Pavel, nici Petru nu au înghițit o pilulă fantasmagorică! Aviz amatorilor!

A exorciza sau a nu exorciza? – aceasta e întrebarea


În VT nu se pomenește nimic despre exorcism. Cu toate că vrăjitorii făceau minuni, că duhurile erau responsabile de unele acțiuni ale oamenilor. Cu toate astea accentul se pune pe întoarcerea la Jahve, la Ierusalim, la Templu și respectarea legii din inimă: milă, cinste, dreptate, loialitate. Caracter, caracter și iar caracter.

Trec anii și apare Isus ce îi trimite pe draci în porci, eliberează femeia ce era țintuită într-o poziție incomodă de un drac, poruncește dracilor să o ia spre Adînc. Super! Ba învinge moartea și se ridică la cer. Satana își mai face totuși de cap, dar ucenicilor li se dă posibilitatea să alunge dracii, să-i elimine pe cei afectați de Satana (mincinoșii, sex-ofenderii, etc.) În final o etapă mare a lumii se încheie cu bătălia tuturor bătăliilor, legarea Satanei și aruncarea lui în Adînc pentru 1000 de ani. O veșnicie aș putea spune. Apoi iar e liber (cam ca și primul și al doilea război cu Irakul) și vine judecata cea mare. Teren controversat însă de multele interpretări. Deci pas!

Totuși ce ne facem cu dracii ăștia? Linia dintre o boală psihică și demonizare e destul de subțire, dar încă perceptibilă. Cam toți am văzut Exorcistul. Uite un alt film despre așa ceva.  Interesantă mi se pare cartea unui ateu (M. Scott Peck) ce spune că diavolul există și a participat la exorcizările despre care scrie (Psihologia minciunii).

Pavel spune să ne împotrivim diavolului și să fugim. Isus parcă e mai direct: să îl batem, să-l alungăm. Cine poate rezista la o experiență atît de dură?

Next level?


Moare un programator şi ajunge în iad.

După o săptămînă, sună Satana la Dumnezeu:
– Doamne, ce nebun mi-ai trimis, a distrus toate cazanele, a ucis toţi dracii, aleargă prin tot iadul şi strigă în gura mare

“Unde-i ieşirea spre nivelul 2?”