Învățați, învățați, învățați…


Strategies & Tips for More Efficient Studying - First Things

Autorul acestui citat, Lenin, n-a fost prost. A fost doar comunist. Dar, ca mulți comuniști, și-a dat seama că puterea o dată acaparată nu putea fi păstrată doar cu forța. Trebuia și ceva știință. Ca urmare a lansat lozinca învățării. Susținută și local de Ceaușescu, care era dispus să învețe. Într-o anumită fază a evoluției sale.

N-am habar cum s-ar fi descurcat autoritățile comuniste dac-ar fi fost lovite de pandemie. Cert este că periodic clasa noastră a fost dezinfectată din cauza unor boli ce bîntuiau prin anii 60 ai secolului trecut. Cîteva zile făceam cursuri cu cei din C, înghesuindu-ne cîte trei într-o bancă. Singura dată cînd toate școlile au fost închise circa o săptămînă a fost cu ocazia inundațiilor din 1970. Nu că ar fi trebuit neapărat închise, dar cine știe cine și cum a gîndit măsura. Bucuria elevilor și a profilor!

Dar imperativul învățării a rămas valabil. Prin diferite metode. La noi se punea accentul pe memorare. Dacă aveai memorie bună și dacă acumulai destule cunoștințe se presupunea că le puteai folosi atunci cînd aveai nevoie de ele. La alții se punea accentul pe folosirea cunoștințelor disponibile fără atîta memorare. Pentru că acolo lumea cunoștințelor era mai neutră și mai deschisă. Adică cunoștința nu avea culoare politică sau încărcătură ideologică. Simplu.

Și așa am ajuns și noi în faza asta. După minciunile comuniste din anumite domenii, în care se aplica dictonul lui Lenin, am învățat să descoperim adevărul folosindu-ne materia cenușie. Am devenit independenți ideologic pentru că informația era liberă. Cel puțin aparent.

Dar acum în pandemie dincolo de libertatea și de necesitatea informației este nevoie și de o altă abordare a procesului de învățămînt. Nu de alta dar distanțarea, mascarea, explicarea, aprofundarea și verificarea cunoștințelor trebuie realizate în alte condiții.

Am înlocuit deja învățămîntul F.F. cu I.D.D., o operație mai degrabă cosmetică decît principială, așa că on-line-ul nu ne-a luat prin surprindere, mai ales că am comunicat prin rețelele de socializare de pe internet sau prin aplicațiile de comunicare existente. Ce ne-a luat prin surprindere la nivel macro a fost inabilitatea cadrelor didactice și a școlilor de a se adapta rapid la condițiile unui astfel de învățămînt și lipsa acută de interes a cursanților de la toate nivelele în participarea la ceva ce este catalogat mai degrabă ca fiind un experiment, nu o metodă de predare. De ce?

Pentru că multe școli nu dețin mijloacele necesare pentru o predare eficientă la distanță, pentru că elevii/studenții nu au capacitatea de a participa constructiv și ca urmare s-a ajuns la situații ciudate dar cu care unele școli s-au confruntat în trecut. Vezi situația noi ne facem că predăm, voi vă faceți că învățați. Efectele se vor vedea.

Au existat și măsuri luate pe moment care au simplificat procesul de învățămînt (predare-asimilare-verificare). De exemplu simplificarea bacului, eliminarea tezelor, eliminarea adeverințelor. Unde se vor opri astfel de măsuri și care vor fi criteriile ce vor aduce modificări. De exemplu, cum vei învăța medicină dacă nu vei face disecții pe cadavre? Care este importanța proiectelor practice? Vor trebuie ele eliminate, înlocuite sau se vor găsi alte modalități de realizare? Este necesară frecvența? Este necesar examenul pe stil vechi, adică în sală toată lumea (anul, grupa, etc) pe suport de hîrtie?

Vor prima examenele orale via internet? Sau colocviile? Examenul va fi în stil inchizițional sau în stilul interviului? Mai este nevoie de manuale?

La începutul anilor 80 am citit un material despre satul informatic. În Japonia s-a construit un sat experimental în care toate informațiile erau stocate informatic. Informația se putea multiplica la infinit fără costuri. Reacția era foarte rapidă, de fapt instantanee. Costurile foarte mici pentru că realitatea virtuală necesită costuri mici. Acest sat trăia în viitor. Nu știu cum au rezolvat școlarizarea. Dar ar fi interesant de aflat. Sau cel puțin interesant de aflat cum fac alții. Nu de alta, dar dacă nu se găsește un remediu eficient la pandemie și la efectele ei vom fi nevoiți să închidem școlile așa cum le știam pînă acum și să deschidem altceva. Sau să le reinventăm. Acum este un moment prielnic pentru o revoluție în învățămînt dictată de necesitățile beneficiarului, nu al furnizorilor sau al vreunei ideologii.

Omul va învăța încontinuu. Dar de cele mai multe ori învățămîntul nu este altceva decît practica transpusă în cuvinte, imagini, desene, ce sunt transmise ca o formă de teorie. Lipsa legăturii dintre practică și teorie duce la un învățămînt defect. După cum și lipsa unor metode de transmitere, asimilare, verificare eficiente vor duce la practici deficiente cu efectele negative de rigoare. Sunt de acord că învățăm din eșecuri, dar în condițiile date acum este mult mai bine dacă învățăm rapid din succesele altora. Nu ne putem permite prea multe greșeli din care să învățăm pentru că în pandemie greșelile costă scump și timpul nu se mai întoarce.

În cele din urmă cineva trebuie să definească ce înseamnă succesul în materie de învățare.

Alegerile, învățămîntul și alte cele


Ei, iar vă bat la cap! Am asistat la o discuție Andi (Moisescu) cu Tudor (Chirilă) despre învățămîntul românesc. Și despre schimbare, mai ales politică. Și tot felul de soluții logice, specialiști, politizare și inutilitate. Copii cu alegeri multiple, comparații cu tevecolor, internet și profi anoști. Părerea mea e că discutau doi autsaideri.

Eu vin din altă perspectivă. M-am școlit socialist, în stil stalinist cu pionieri, mîinile la spate, lecție deschisă demonstrativă în care doar clasa noastră a rămas în toată școala că eram buni și cu mai mulți inspectori decît școlari în bănci. Cu examen de admitere la liceu, cu bac cu copiere pe rupte la mate, dar în rest examen la sînge. Fără facultate.

Apoi cu învățămînt informal underground cu profi din State, de la Universitatea Americană din Cairo și alte forme și biblioteci disponibile. Plus pasiunile de rigoare în aviație, arme, mașini și istorie. Apoi ca prin farmec trei ani de educație teologică formală în Londra.

După care a urmat tranziția proprie de la învățat la predat. În sistem românesc privat. Un pic sectar. Și pe cînd făceam asta mă zbăteam între predare – de care nu prea aveam habar – și standardele educației superioare: cerințe curs, seminare, notare. În contextul re-descoperirii impactului manualului unic de factură comunistă. De vină fiind cercetarea pentru teza de doctorat.

Și după ce am predat sau cel puțin m-am prefăcut că predam, iată după trei zeci de ani învățămîntul românesc se luptă (oare?) cu aceleași probleme: lipsa cadrelor adaptate cerințelor actuale, lipsa școlilor care răspund problemelor din prezent pregătind elevii/studenții pentru viitor, lipsa de voință politică pentru a produce schimbarea. Și cei doi pomeniți mai sus, cu mine împreună ne punem întrebarea: Ce e de făcut?

Evident, se poate discuta. Evident, se pot lua măsuri, se poate face un plan. se pot cere bani. Și apropo, chestia aia cu dublarea salariilor profilor, nu duce la dublarea calității învățămîntului, se știe! Dar mi se pare că în stilul ăsta lătrăm pe cînd caravana trece bine mersi nederanjată pe lîngă noi.

Mie mi se pare că niciun guvern, absolut niciunul, pînă nu este susținut de o majoritate de 80% în parlament, nu o să facă schimbări majore. Pentru că nu riscă să piardă alegerile. O schimbare majoră, dramatică cu concedieri masive ar declanșa greve, reacția opoziției, media va sări în aer ca la oprirea minerilor în drum spre București.

O altă măsură, retrogradă, dar utilă în caz că nu se fac concedieri masive a celor ce încă mențin învățămîntul în Evul Mediu, ar fi – probabil că nu vă așteptați la așa ceva – manualul unic. Atunci cînd comuniștii au tranșat învățămîntul în favoarea lor, au impus politic manualul unic. Și a rămas bătut în cuie. Eu însă propun un manual unic pe o perioadă de tranziție de circa doi, trei ani. După care, fiind deja începută schimbarea de mentalitate, liberalizarea și eficientizarea învățămîntului.

Dincolo de politica de stat în domeniul educației ar trebui să existe susținători și generatori privați de educație de la nivelul zero la învătămînt superior. Compania Aerostar să aibă propriul liceu și facultate în domeniul construcției de avioane. Compania Dacia să aibă nu numai grădiniță pentru copiii angajaților, ci toată gama de școli care să califice și să dezvolte viitorii angajați, de la design la cercetare, fabricație și filosofia protejării mediului.

Cei care vor alege o formă de învățămînt într-o anumită regiune, într-un anumit domeniu vor fi interesați în primul rînd de calitatea acestuia nu de hîrtia ce ți-o la finalul perioadei de studiu. În același timp cei ce predau acolo vor fi direct interesați de predarea eficientă și de lichidarea mitei pentru obținerea notei sau diplomei. Motivul? Calitatea inferioară a absolvenților va duce la scăderea calității produselor acelor companii care are nevoie de absolvenți plasînd companiile sub iminența falimentului. False școli în stilul Spiru Haret n-ar mai exista.

Și atunci mai putem discuta de dezvoltarea infrastructurii. De schimbarea politicii de educație și implicarea statului mai mult în supraveghere decît în impunerea normelor și bugetului.