Primul val al migrației post-moderne


În urmă cu ceva timp, poate zece ani, nu mai mult, am văzut titluri referitoare la migrația modernă. Era vorba de Africa, Sahel, Magreb. Se întreba ce este de făcut. Ce măsuri trebuie luate pentru ca populația unei țări nenorocite de secetă, conflicte, sărăcie să n-o ia din loc in corpore și să declanșeze alte conflicte. Mi se părea ceva de domeniul viitorului sau ceva îndepărtat. Și uite că nu mai este.

Un milion de oameni neprogramați, apăruți într-o țară unde mai toată lumea plătește pentru facilități e o dereglare totală. Ce te faci cu microbii ce-i aduc, cu aglomerația, cu murdăria, cazarea, mîncarea, obiceiurile și infracțiunile. Un popor ce năvălește nu vine de dragul tău, nu va merge la cinema, la concert și nici nu va sta la terasa de vis-a-vis să-și tragă sufletul pentru următoarea etapă a călătoriei. Nu va mînca un tiramisu sau niște frankfurteri cu o bere rece. Practic te confrunți cu un milion de cerșetori, potențiali delicvenți ce nu au nimic de pierdut pentru că ei vor în Eldorado.

Evident, nimeni și nimic nu poate opri acest tăvălug ce înaintează inexorabil spre țintă. Dacă vreți o comparație cu invaziile anterioare, dar violente, acolo numărul era împuținat prin luptă. Cînd resursele invadatorilor se împuținau, invazia se oprea. Moartea, foamea, bolile, frigul sau mocirla le puneau capăt. Nu și de data asta.

De data asta invazia nu a fost tratată militar, civilii habar n-au avut ce să facă, politicienii au declarat vrute și nevrute fără să aibă un mandat din partea alegătorilor. Autoritățile locale și cele centrale s-au bîlbîit în mai multe limbi: turcă, maghiară, sîrbă (croată?), sîrbă (slovenă?), germană… Incompetența s-a revărsat pe ecrane de tot felul. Europa cea avansată și doxată a capotat.

O logică simplă ar fi cerut divizarea migranților începînd de la prima pînă la ultima graniță. Izolarea unor grupuri mai mici pentru a putea gestiona criza și ajuta oamenii cu probleme reale de sănătate, copiii, femeile, bătrînii. Parcă asta-i ordinea la noi.

Ajutoarele trebuiau acordate celor ce erau în coada migrației, apoi celor din frunte pentru a fi impulsionați și izolați. Ajungi în punctul A ți se dă asta, ajungi în B ți se dă astalaltă. Așa cum majoritatea dintre noi am constatat autoritățile au acționat asemenea unui părinte lipsit de idei și timp în fața unor copii neascultători și răsfățați ce și-au propus să-și atingă scopul indiferent de costuri.

Poate nu-i cea mai bună comparație, dar migratorii au obținut exact ce și-au propus, cu cheltuieli minime și fără să respecte cerințele ce mi se cer mie să le respect atunci cînd trec o graniță. N-au plătit pentru transport, pentru adăpost, pentru hrană, n-au avut viză, nici asigurare. Oricine apărut de unul singur la frontieră ar fi fost trimis de unde a venit sau încarcerat dacă ar fi trecut ilegal frontiera.

La ce au servit kilometri de gard în Ungaria? La ce a servit legea imigrației ilegale în Ungaria? Spațiul Shengen mai are sens în acest caz? Sau ce va face Elveția cînd se va trezi cu 100000 de migranți?

Revenind la migrația post-modernă, nu se poate să nu remarcăm că acesta este începutul unei noi perioade. Perioada în care cel ce a văzut că migrația funcționează (mai ales vara) își va programa un pic mai atent viața pentru a supraviețui iernii și a pleca spre nord la începutul verii următoare. Dacă vreți o comparație, această migrație reușită spre inima Europei este, ca efect, exact ce a fost 11 septembrie 2001. Nimic nu va fi ca înainte.

Veți spune că autoritățile se vor pregăti. Da, se vor pregăti ca în România: unde, cum, cîți migratori vor fi primiți. Vor fi alocate fonduri și mijloace, personal și locații. Se așteaptă valul al doilea. Ăsta a fost mai mult o repetiție cu public.

Dar dacă va fi un țunami?

Nu vreau să fiu pesimist, pentru că la o populație de circa 800 de milioane un milion în Europa nu contează (dacă ar conta și estul Europei). În ceea ce mă privește România va rămîne tot România. Cu 50 de mii de migratori, din care în cîțiva ani 90% vor pleca spre vest, România va rămîne la fel de bogată, închistată și retrogradă. Sper să nu ne construim un gard la granița cu Serbia. În anii 50 s-au construit cazemate gigant și acum sunt goale.

Dar mai sper că dintre marile și iresponsabile puteri ale Europei vor înceta să facă trafic de arme în Africa și Orientul Mijlociu. Banul e ochiul dracului și dracul ăsta și-a făcut de cap cu zeci de mii de victime. Acele țări din Europa, cît și Statele Unite ce au provocat, au intervenit și au întreținut conflictele din zonă, să facă bine și să rezolve urmările acestor acte. Pentru că ei o duc tres bien merci, și au profitat de pe urma sistemului neo-colonialist. Cotele obligatorii (știm noi ce-a alea de pe vrea comuniștilor) să fie pentru ei.

Noi am vrea cote voluntare.

În concluzie, al doilea val nu se rezolvă cu întreținerea conflictelor din zonă, cote obligatorii, ele îl vor crea pe cel de-al doilea, al treilea și al enălea dacă va fi nevoie. O migrație de acest gen nu se rezolvă cu comitete, ci cu lideri care își asumă și riscuri. Va fi nevoie de specialiști, nu de diletanți.

Totdeauna o migrația are cauze. Găsiți cauzele, rezolvați-le, nu tratați pueril migrația. Așa doar o încurajați. Acestea fiind spuse, gardurile și legile dure nu își au rostul în fața unor fenomene ca acestea. Migratorii vor găsi căi de a le ocoli sau depăși.

În plus, toată această migrație a dat naștere unui fenomen infracțional inițiat de întreprinzătorii exploatatori ai migrației. Pe lîngă droguri și traficul de persoane cauzat de exploatarea sexuală sau muncă forțată, Europa se confruntă cu un alt tip de delicvență, a traficanților de migranți. Un alt tip de exploatare. Să adăugăm la asta și corupția inevitabilă?

Deci să ne pregătim pentru al doilea val.

Frica, psihoza și scolioza


Ne bîntuie frica și dăm în psihoză. Urmarea sau de fapt urmarea voită, este scolioza, pomenită de Murariu P. Emanuel. Ne vom pleca. Pentru că s-a imaginat o Europă a păcii. Fără o mare armată națională, ca să avem mai mulți bani de cheltuit.

Psihoza a fost inițiată de importul de democrație americano-europeană. Importul s-a consumat. Democrația, cu excepția Tunisiei (cine știe pentru cît timp) a dat chix. Și acum se întoarce valul. Murim de frică, groaza se răspîndește exact așa cum vrea ISIS/Daesh. Recitiți Vechiul Testament să vedeți marile invazii ce au trecut peste Israel. Citiți Ezechiel. Groaza se răspîndește și paralizează.

În fața unei amenințări creierul are două soluții: luptă sau fugi. Abandonul nu e o opțiune.

Din păcate, după ce a declanșat două războaie mondiale Europa nu mai dă semne că are capacitatea de a se apăra eficient. NATO este o instituție militară ce nu poate fi activată în cazul unei invazii civile. Polițiile naționale sunt victimele media fiind acuzate de violență, iar miniștrii civili nu riscă căderea guvernului pe motive de fațadă.

Deși internaționale, invaziile sunt tratate ca un fenomen local, ca o amenințare pasageră, efemeră.

Amigdala Europei reacționează doar la amenințări bine definite în prealabil. Nu mai are reflexe. Iar acum situația nu este deloc limpede. Din această cauză Europa se vede marcată de psihoza unei amenințări exacerbate mediatic. O amenințare abil amplificată, exploatată și extrem de prost gestionată. Criza ce traversează Europa este neglijată și pasată peste gardul următoarei națiuni. Pînă ajunge la destinație.

De ce statele primitoare de azilanți/migranți nu îi pun să declare și să semneze angajamente ce o dată încălcate vor intra automat în procesul de pierdere a cetățeniei și vor fi deportați în țara de origine? N-ar fi mai simplu? Justiție pentru toți. Asta ne-ar scăpa de scolioză. Am avea o șira spinării dreaptă în fața tuturor. Chiar și a lui Dumnezeu.

Frica, psihoza și scolioza nu sunt opțiuni pentru o națiune sănătoasă. Nici pentru o biserică normală. Isus nu l-a lichidat/exclus pe Iuda, cu toate că știa ce avea să facă. Misiunea noastră nu poate reuși prin eradicarea răului din societate, din lume. Misiunea noastră trebuie îndeplinită în ciuda existenței răului din lume. Isus nu s-a căsătorit, n-a avut copii, cont la bancă, cenepe, card de sănătate și nici n-a alergat pe bandă ca să scape de kilogramele sfintelor ghiftuieli din casele bogaților. Dimpotrivă.

A luptat pînă la capăt și a biruit.

PS Mai țineți minte cum se băteau frații pe ajutoare în anii 90? Și-i criticăm pe migranți?

Poporul român și arabii musulmani


În august 1968 am văzut pe viu cum autoritățile comuniste le-au permis cehoslovacilor, ce nu aveau curajul să se întoarcă acasă prin Ungaria, să fie cazați pe gratis la internatul Școlii Sanitare din centrul Aradului. Oamenii veneau din Bulgaria sau își petrecuseră concediul pe litoralul nostru. Nu am habar dacă au contactat autoritățile din țara lor de origine.

Opinia publică era de partea lor nu numai aici, ci mai peste tot. În plus, România nu contribuise la invazia sovietică, deci era vorba de o confirmare oficială a poziției lor. Nu știu dacă au primit altceva în afara cazării, dar asta nici nu mai contează.

Contează că atunci reacția opiniei publice a coincis cu cea a autorităților. Eram cam aceiași cultură, aveam același dușmani, voiam aceiași libertate. Îi simpatizam că erau mai curajoși și începuseră reformele. În ciuda invaziei pactului de la Warșovia și a iminenței invadării țării noastre eram plini de optimism și aveam confirmarea că ceva se va schimba. Se întîmpla ceva bun.

S-a întors o foaie atunci.

Apoi cehoslovacii au plecat acasă.

Acum e război în Africa de Nord și în Orientul Apropiat. Opiniei publice din țară nu îi pasă. Războiul de acolo nu numai că nu ne comunică nimic, dar e vorba de un dușman tradițional, istoric și direct. În cei 12 ani de școală din țară am fost învățați că ne-am bătut cu asupritorul turc, l-am omorît pe mohamedanul setos de sînge, femei, prunci, bir, haraci, peșcheș, bacșiș și ciubuc. Halvaua, rahatul, sarailile și baclavaua nu au convins. Mircea, Ștefan, Mihai, Peneș Curcanul și sergentul din Vaslui ne povesteau despre Rovine, Podul Înalt, Călugăreni, Plevna și Smîrdan. Nici un lucru pozitiv despre turci sau despre religia lor.

Filme, cărți, manuale, muzee adînceau prăpastia istoriei dintre noi și turci, dintre ortodocși și musulmani. Pentru noi musulmanul de acum este musulmanul de atunci. Arabul de acum e turcul de atunci. Moarte, pustiire nu azil, înțelegere și mîntuire.

Cote obligatorii de refugiați în România? Păi ce e aici, Germania? Nu pot alții să ne învețe ce nu au putut sovieticii! Cine se cred? Noi suntem aici pe veci stăpîni. Opinia publică nu vrea refugiați, azilanți, emigranți musulmani arabi, negri sau de alte culori. Noi vrem albi, creștini, dacă se poate cît mai ca noi.

Nu mă înțelegeți geșit. Nu sunt insensibil la suferința străinilor. Doar că poporul meu nu poate înțelege suferința lor. Am fost dresați cu privire la dușmanii noștri, la suferința proprie ce este mult mai importantă decît a altora. Și dresajul a prins bine.

Cred că de fapt suntem mult mai comuniști decît am crezut, că suntem și mult mai puțin creștini decît am crezut că suntem. În ciuda istoriei recente.

Nu vedem în suferința arabilor musulmani nimic să rezoneze cu cultura noastră, cu trecutul, prezentul sau viitorul nostru. Și asta ne orbește. Cel puțin momentan.

Europa, s-ar putea să ai dreptate și să fii salvarea musulmanilor arabi. Noi încă nu vedem asta. Și nu vedem necesitatea implicării noastre. S-ar putea ca generația noastră să piardă o ocazie unică. Dar nouă nu ne pasă. Am fost, suntem, vom fi. Suntem ca Dumnezeu. Sau poate suntem Dumnezeu. Îmi pare rău, dar opinia noastră publică are dreptate. Pentru că e a poporului meu.

Cu tristețe,

Alexandru Nădăban

Prosteala de la granița Europei Unite


Am făcut armata. Am tras cu armele ce ucid oameni în Orient. Cu pat rabatabil, fără pat rabatabil. Cu încărcător de 30 sau 40 de cartușe. Am fost învățat să-i opresc pe invadatori cu tunul. În caz de invazie lupta trebuia să se dea cît mai aproape de graniță.

Ca să trec granița aveam nevoie de un pașaport. N-am avut așa ceva înainte de 1991.

Granițele Europei n-au fost nicicînd mai lesne de trecut ca acum. Zeci de mii de oameni neînarmați le trec în cîrduri precum cocorii pe aceleași rute de migrație sud-nord. Ce bine că iarna e pauză. Să spunem mersi că oamenii ăștia nu sunt înarmați.

De fapt vorbesc prostii: sunt înarmați. Cu credința lor. Cu o credință ce o zguduie din temelii pe a noastră. Nu că a noastră ar fi mai slabă. Sau mai ieftină. Sau mai neajutorată. A noastră e cea mai bună, că altfel n-ar fi a noastră.

Mai vin înarmați cu o gură flămîndă. Unii îi compară cu lăcustele Exodului din Egipt. Poate ar fi cazul să ne amintim de miile de tone de mîncare expirată sau pe cale de expirare ce sunt aruncate la gunoi în toată Europa. Chiar și la noi.

Granița șvaițerului Șenghen a dat kix. Migrația modernă ce beneficiază de foloasele telefoniei mobile și ale internetului dă roade. E doar începutul. Primăvara arabă s-a transformat în vara europeană. Presimt o iarnă pe măsura înghețului siberian cu mari probleme de cazare.

La adăpostirea miilor de trecători prin granițe ar putea contribui bisericile, acele clădiri goale în timpul nopții cel puțin. Dacă biserica este pe măsura clădirii. Oricum majoritatea bisericilor sunt goale mai tot timpul. Inclusiv de spiritualitate.

Da, după fire aș sta la graniță cu kalașnicovul. Dar ce sens ar avea?

Uitați de căsătoriile homosexuale și adăpostiți oameni fără adăpost. Îi țineți minte pe cei doi americani ce au străbătut America deghizați în homleși? Într-o sîmbătă seara s-au culcat pe scările de la intrare ca să nu piardă momentul deschiderii. S-au trezit mult după începerea serviciului divin în tonalități de sfinte imnuri. Enoriașii s-au strecurat pe intrarea de serviciu ca să nu-i deranjeze. Intrarea era încă încuiată.

Asta da biserică. Enoriașii și-o fi închipuit probabil că Isus era asediat în cocioaba lor și voiau să-l apere de zdrențăroșii puturoși de afară. Dac-ar fi știut că erau doi creștini deghizați ar fi dat bine, dar nu le-a picat nici fisa, nici Duhul nu le-a șoptit nimic. Probabil că ar fi trebuit să-i lovească cu parul. Parcă seamănă cu situația noastră europeană.

Ei uite Europa a aruncat la gunoi credința creștină și acum vine cea islamică peste ea. Vorba aia: scapi de dracu, dai de fra-su! Și de data asta nu-ți mai merge. Nu mai poți să-i jignești ca pe creștini că te rad. SUPER! Cum e să mori ca martir al ateismului sau materialismului? Vom trăi și vom vedea.

Dacă nu vor exista martiri atei, nici materialiști, atunci noi creștinii, cei ce vom fi rămas, ar trebui să ne punem mari, multe și lungi întrebări cu privire la iventul în curs de desfășurare în Europa. Nu de alta, dar dacă nu putem dovedi că ne iubim semenul sau vecinul, și-i tot dăm că Dumnezeu ăla al nostru c-o fi dragoste și ăla al lor că e Bau-Bau, e clar că n-avem habar de iubirea dușmanului.

Oare Isus urmărea efectul estetic atunci cînd vorbea în pilde? O să-i dăm cu iubirea lui Dumnezeu, cu serviciile divine și cu alte stăruințe de acest gen în speranța că ne vom clăti conștiința fariseică. Vom bate metanii, vom pupa moaște, ne vom închina la icoane și vom leșina prin procesiuni sfinte ce au ca scop păzirea averii personale de ecț ăv gad. Vom face totul, poate chiar mai mult să ne protejăm familia, sacrosanta familie pentru care trudim pe brînci și pe care o vedem atît de rar. Și în final vom ofta consolîndu-ne că numai asta suntem în stare să facem: Cum o duci frate? Ca pe pămînt frate.

A cui pămînt?

Pseudo-perspective profetice


Nu-mi place să mă laud, dar cine-i invulnerabil la laude? Se numesc întăriri pozitive…

Acum cîteva zile am vizitat pe cineva. Nu spui pe cine. Am discutat discuții referitoare la dinamica de grup. Ca să nu-i zicem biserică. M-a uns la inimă, sentiment și ego cînd mi s-a spus de cîteva ori: ai zis tu bine atunci… De unele nici nu-mi mai aduc aminte. Dar le-am zis. Cert este că istoria s-a repetat. Cum intuiam. Așa că, bine c-am stat la distanță. Am fost scutit de multe cele. Și de multe prostii.

Ciudat cum unii se văd lideri, repetă istoria cu aceleași greșeli și rămîn tot mai singuri. Oare cum se numește boala asta? Profeție împlinită?

Am văzut că unii se ambalează în fiecare an, alții mai des decît o dată pe an, alții o țin într-o profeție una-ntr-una, iar alții au devenit patologici. Sper să nu mă molipsesc. Am mai zis despre biserici/biserică, despre unii ce meritau închisoarea… Trebuie să recunosc că la chestia asta am fost depășit. DNA-ul lucrează. În fine cineva care lucrează în țara asta!

Apoi a venit valul cu islamul, ISIS și Putin. Deocamdată n-am nimic de spus despre primăvara arabă ce s-a transformat într-o continuă toamnă a la Bacovia… Dar Crimea, Ucraina, Rusia, Putin et co m-au tentat dintotdeauna. La fel ca și Europa, occidentalizarea, minciuna, banii și interesele. N-am uitat nici de americani.

Păi, dacă iarna s-ar fi terminat mai repede, dacă Europa occidentală nu ar depinde de gazul rus și dacă pe Obama l-ar chema John Fitzgerald și ar avea altă culoare… politică, n-am fi avut parte de această chinuitoare perpetuă criză ucraineană în stilul hrusciovist al rachetelor cubaneze. Îmi imaginez o caricatură a lui Castro în gură cu cîteva trabucuri sovietice cu rază medie de acțiune, și uite-l aproape împachetat pentru destinația finală. Lîngă Lenin…

Deci România, zice președintele, ar fi bine să se gîndească să se apere singură. Mă duc să caut îmblăciul, coasa și furca. N-o să-i dau așa de multă mîncare cîinelui, să fie gata să muște picior de parașutist rus în caz de… Cred că se va face chetă să se repare tunurile devenite cariatide prin satele eroice ale neamului. Parcă văd anunțurile de la mica publicitate: vînd, închiriez tun anti-tanc Reșița pentru bătălii locale. rar-ul făcut, cauciucuri noi, lunetă zeiss. lipsă frîna de gură. accept orice test. rog seriozitate.

În lipsa trenurilor blindate vom avea tramvaie blindate pentru luptele de stradă. Cînd mă uit la amatorii ăia din Siria îmi dau seama că asta ar fi schimbat cursul războiului. Doar că în Siria nu există tramvaie. Of, of! Dar la noi, la Timișoara, în Budapesta, la Cluj, totul este posibil.

Mă tot întreb unde va fi noua graniță. După cum îi știu rușii vor veni cu un creion roșu cu vîrf lat și cu o hartă la scară mare. O linie cu creionul acoperă cel puțin 50 km. ca să nu existe dubii.

Deci Merkel și Hollande tetatet cu Putin? Ce-i ăsta, menaj a troa?

Deci unde-s creștinii ăia de marcă ce se roagă pentru unitatea creștină? N-ar fi mai bine să schimbe datele pentru lansarea rugăciunii? De exemplu spre est? De exemplu la circa 1000 km? Vorba aia: ce contează înc-o salvă de rugăciuni? Sau poate vreun proroc să ne spună dacă trebuie să avem plinul făcut, bagajele gata și gipiesul setat pe cuicăst trip tu Viena… Nu uitați banii potriviți pentru vinieta din Ungaria și Austria. Oare tancurile rusești din Ucraina plătesc vinieta sau se decontează prin minister? Ministerul turismului, nu?

În fine, Grecia. Elada. Ăia cu zeii, cu Athosul, cu marea, cu flota, filozofia, sirtakiul, vinul și Zorba. Psihi mu, parc-au uitat ăștia de vremurile fanariote. Poate le de Cel de sus și lor un pic de regim fanariot. Noi am avut cam 100 de ani în două țări. Să le facă reducere: 80 de ani, doar în țara lor. Că dacă nu o să sufere de roșața Rusiei: bolșevism. Panglicarii!

Mă duc să mă culc. Nu mai am chef de atîta pseudo-lume, atîta pseudo-știință, atîția pseudo-lideri… Mai bine-n lumea viselor. Să sperăm că n-o să-mi cînte sirenele… de-o alarmă aeriană.

Din Biserică adunate şi ‘napoi la …lume date (1)


Prin bisericile noastre s-au auzit tot felul de vorbe, unele haioase, altele şi mai haioase. Unii dintre noi au o colecţie întreagă, la care vreau să adaug cîteva contribuţii neînsemnate care oricum nu îmi aparţin. Iată cîteva dintre ele.

La una dintre bisericile baptiste din Oradea unul dintre fraţi spunea la un moment dat cuprins de importanţa slujbei ce o făcea la amvon: „tinerii să facă spirit de prezenţă.” Ceea ce s-a și întâmplat…

Un altul, după ce ne-a povestit că ştie el cum se păzeşte cu arma în mînă ceva, că doar, ehehei, făcuse armata. Așa că Paște, la înviere „pazele de la mormîntul lui Isus au căzut pe jos”. Era normal. Cum era să cază-n sus? Păzea!

Un alt frate, furat de predică sau de peisajul eclezial a spus că „de multe ori este nevoie cîteodată…” Ceea ce este cât se poate de evident. Numai pentru unii.

O oră de chin însă ca în biserica din Şiria de acum 20 de ani n-am îndurat niciodată. Fratele Cojocaru de la BB nr 2 din Oradea s-a înfăţişat şi ne-a predicat. Asta în vreme ce la amvon doi pastori cu teologia încercau să pară cît mai serioşi. Printre multe altele, ce nu aveau legătură cu ceva, uătsouevă, ne-a spus la un moment dat că: „la o înotătoare care înota în ceaţă striga antrenorul şi SALVAMONTUL: „Înoată că după ceaţă e ţărmul””! Probabil era un țărm de mare cu munte și ascensiunea direct din mare era foarte periculoasă. Și oricum salvamontul vedea de la înălțimea sa că înotătoarea trebuia încurajată. Ho-la-ri-o!

Pentru a crea suspans ne-a întrebat în acelaşi stil autăvnăuueă: „Ce este şoul?” Şi după o pauză semnificativă în care fraţii şi surorile probabil că deja înjghebaseră o definiţie, cît de cît adaptată locului şi orei respective, ne-a dat tot el definiţia. Fulminantă: „Şoul este o parte dintr-un bar, cu maşinuţe ce se tot învîrt şi nu ajung niciunde!” N-a specificat dacă se referea la noul sau la vechiul legămînt. Sau dacă cumva șoul era de fapt șodoul. N-are contează!

Probabil că s-a simţit foarte cercetat pentru că în final unul dintre pastori ne-a expus sacoul ce era leoarcă.  Să fi fost efectul sforţărilor titanice depuse pentru a exprima ceea ce Domnul i-a pus pe inimă? Probabil că interfaţa-i personală degaja foarte multă energie calorică în cursul procesului de transmitere a informaţiilor. S-a anunţat că va recidiva după-masa, aşa că am decis să beneficiem de pacea şi inspiraţia căminului conjugal, ca să mă exprim aşa. Adică moderat.