Numai fraierii muncește


sursa:http://www.allmovie.com/movie/home-alone-2-lost-in-new-york-v22859

Azi am fost la frizer. Adică mai mult la frizerie. M-a tuns o frizeriță. Unde mă tund eu sunt numai frizerițe. Dimineața la ora 8 eram singurul  client, așa că s-au bătut femeile alea să pună mîna pe mine. N-a reușit decît una. Celelalte vociferau. Erau mai tinere. Și s-a iscat o descuție. Că cică una, că cică alta, dar în esență nimic dăunător sau foarte interesant. Dar una raționă că o să ajungă și ea la pensie, la care noi ăștia mai trecuți am zîmbit și le-am comunicat verbal că pe cînd va ajunge la pensie nu va mai fi pensie: tinerii nu lucrează, așa că nu se vor aduna banii, guvernanții vor cheltui banii pe altceva, așa că se vor împrăștia bani.

Dar în cele din urmă al ajuns la chestii banale: scumpiri, accize, inițiativa particularului, taxele statului, controalele de la ITM și amenzile că n-ai făcut sau scris mai știu eu ce chestie ce a apărut în urmă cu trei luni și tu tundeai clienții și dădeai de lucru la încă 10 fete și n-ai avut timp să-ți iei un abonament la Monitoru Oficial. Mînca-l-ar mă-sa de ofițial!

Păi, zic eu, ca tot clientu dă pă scaun, știți cît se cheltuie cu un deținut? 1400 de lei pe lună!

Așa mult? N-am știut!

Păi, curent, căldură, mîncare, programe educative, personal de supraveghere, pază, întreținere, etc.

Vai de mine, zice doamna frizeriță, patroana.

Vedeți dumneavoastră, ce-i face unui hoț cînd îi prinde? Îi ia ce a furat și îl condamnă la închisoare. Nici măcar nu-l amendează că a furat. Tot noi îi plătim căldura, apa, mîncarea, toată distracția.

Ei, lasă-mă!

Dar dumneavoastră, dacă ați uitat să depuneți o declarație la finanțe, dacă nu ați respectat o lege de care nu ați auzit, vă dă 3-4000 de lei amendă! Deci munciți și sunteți amendată! Și hoțul fură și după aia este îngrijit pe banii dumneavoastră! Păi ia să-i confiște și lui averea dacă e recidivist! De ce nu se dă o lege ca asta? Că sunt prea mulți hoți mari și tari în țara asta!

Așa-i domnu!

Păi vedeți, că numai fraierii muncește în țara asta doamnă!

Că bine ziceți!

 

Soldatul universal (1)


Cu ceva timp în urmă americanii ne-au lăsat lați cu filmul de acțiune Soldatul universal. Injectați și monitorizați acești soldați îndeplineau misiunea, ba dacă cumva erau atinși de gloanțele inamice, puteau fi recuperați și reparați. Visul oricărui general activ sau în retragere. Rezolvau orice problemă, depășeau orice obstacol și de ce nu, costau destul de puțin. Ceva extraordinar  în materie de biotehnologie aplicată. O mi-nu-neee!

Și ca o armă ca asta să fie mai eficientă desigur că se avea în vedere apariția unei armate de soldați universali. De aici și până la personajele mai recente din filme gen Ziua Independenței unde pilotul unui avion de vânătoare de ultimă generație poate pilota o rablă de aparat de zbor extraterestă sau Trinity din Matrix care după ce i se încarcă un program de  pilotare a unui elicopter se pune serios pe treabă, nu a fost decât un pas sau doi.

Cu toate acestea filmele nu redau realitatea, cu toate că mulți creduli din România nu sunt de acord cu afirmația aceasta și ar fi gata să citeze scene din filmele americane în sprijinul trecerii Mării Roșii de către Moise aflat în fruntea poporului Israel. Dacă nu sunt istorice, filmele ( la fel ca și cărțile și jocurile video) sunt de cele mai multe ori o anticipare a realității mai mult sau mai puțin apropiate. Îmi amintesc de părinții mei care atunci cînd americanii au inițiat programul de apărare anti-rachetă cu laser au zâmbit și mi-au povestit de raza morții din cărțile dinainte de Cel de-al doilea război mondial. Mi-am amintit și eu de Minunea inginerului Garin, o carte scrisă de un autor sovietic în care laserul distrugea o flotă întreagă și săpa către interiorul pămîntului unde găsea aur.

Dar, cu soldatul universal și cu provocările realității ne confruntăm în fiecare zi.

Și care-i legătura dintre cele două? Păi nu e! Păi cum așa? Păi simplu!

Care e legătura între blogării fundamentaliști care critică tot ce mișcă-n țara asta (nici măcar nu mai locuiesc aici) și realitatea românească?

Tot aia: nici una!

Păi cum?

Păi așa! Cum ce poți influența o societate doar dînd din blog sau dînd din gură dacă nu trăiești acolo?

Ăăă…

Păi vezi: cu nimic!

Aceiași legătură există între soldatul universal de tip ,,creștinul-bun-la-toate“ și realitatea în care ne bălăcim. Cu toate că știm precis că faptele vorbesc mai tare ca vorbele, facem exact pe dos.

De ce?

D-aia!

Alarmiștii cu homosexualii, curvele, corupții, săracii, bolnavii, pușcăriașii, etc dădeau din gură ca soldatul universal din mitralieră. Mai bine puneți mîna pe lopată și faceți ceva. Sau pe portmoneu. Sau pe ceva haine, medicamente sau mîncare…

Același lucru cu soldatul universal ce în ordinea de bătaie a unității tip biserică, tip adunare, tip mai-știu-eu-ce se găsește la rubrica pastor: mai lasă ciupilica de pastor, tresele și mănușile și la treabă! Nu ești soldatul universal chemat să salvezi lumea: fă ce scrie la carte, nu la mușchii tăi… Filmul nu bate viața decât la teve. Viața bate la caracter, la buzunar, la propriu și la figurat dacă confundăm realitatea cu ficțiunea.

Dacă papa și-a dat demisia nu îți va fi greu să recunoști că nu ai soluții. Eventual îți va fi rușine…

În plus ce să faci cu funcția dacă îți lipsesc gradele? Fii realist: dacă nu ai realizat nimic pînă acum, ce vei realiza dînd din gură în continuare?

Asta îmi aduce aminte de un fost prieten, fost prof, fost pastor, fost creștin poate (ai milă Doamne!), care spunea la începutul carierei de pastor că dacă nu face 12 ucenici  în primii doi ani pînă la proxima evaluare își va da demisia. N-a făcut. Nu și-a dat-o. A încurcat pe toată lumea de parcă era soldatul universal varianta zombi 2.

Călăuzire, îndrumare sau şansă? (1)


Choice Five Arrows Vector Flat Concept Stock Vector ...

Pot să mărturisesc că am avut ocazia să beneficiez de călăuze de calitate în viaţă. Acum pot să apreciez mai bine acest avantaj. Tot acum îmi dau seama cât de departe aş fi ajuns dacă în anumite momente cheie ale vieţii mele aş fi beneficiat de un îndrumător. Resimt şi acum această lipsă. Nu mai sunt tânăr, dar îmi dau seama cât de mult ar fi însemnat un sfat când nu ştiam ce să fac, unde să merg sau nici măcar să gândesc.

Încerc să deschid un subiect, de pe urma căruia să beneficiez eu în primul rând, cât şi toţi aceia care au nevoie de acelaşi lucru: călăuzire. Aş dori să aflu părerile şi experienţele voastre. Am putea începe un club al călăuzitorilor ce s-ar pune la dispoziţia celor care au nevoie de aşa ceva. Am mai scris câteva rânduri. Nu ştiu când o să termin, dar am început, cel puţin.

Timpul înseamnă bani – spun capitaliştii. Dar timpul înseamnă viaţă. De multe ori timpul este foarte preţios pentru că este foarte limitat sau mai bine spus, programul nostru este foarte aglomerat şi suntem stresaţi de faptul că trebuie să luăm decizii importante într-un timp foarte scurt. Aceasta presupune să luăm deciziile cu toate că ne lipsesc toate informaţiile. Ca urmare s-ar putea ca deciziile pe care le luăm să nu fie prea bune sau câteodată să fie complet eronate. Uneori ne confruntăm cu ceea ce se numeşte „the devil’s choice”, adică suntem nevoiţi să alegem între două rele. La fel de problematică pare alegerea între două lucruri bune pentru că ni se pare că printr-o alegere greşită pierdem ceva, cea mai bună variantă sau cel mai mare profit.

De obicei pentru a lua decizii bune avem nevoie de timp, dar şi de o minte luminată sau de mai multe minţi luminate. Este vorba despre sfătuire, sfetnici, călăuzire sau în termeni mai moderni de consilieri şi consiliere. Este vorba despre un proces de gândire finalizat cu o decizie. A dispune de suficient timp de gândire şi de suficienţi consilieri este o situaţie ideală cu care nu ne vom întâlni totdeauna. În practică nu totdeauna avem la îndemână pe cineva care să ne ajute şi de cele mai multe ori suntem nevoiţi să luăm singuri majoriatea deciziilor. Chiar dacă aceasta pare un handicap, în cele din urmă se poate transforma într-o calitate foarte preţioasă, atâta vreme ce deciziile pe care le luăm sunt bune, adică rezultatele ce decurg după luarea deciziile sunt pozitive. Dar să vedem cum se desfăşoară în timp acest proces de luare a deciziiilor..

Începuturile

De mic copil înveţi. La început ce e voie şi ce nu e voie. Ce să mănânci sau să bei şi cât. Înveţi ordinea în care se desfăşoară unele activităţi, care este însemnătatea unor lucruri sau destinaţia lor. De exemplu, atunci când eşti copil îţi este greu să înţelegi că ziua e făcută pentru activităţi, iar noaptea pentru somn. Ai vrea să te joci şi noaptea, dar oboseala te răpune şi adormi. După ce câţiva ani buni eşti îmbrăcat de alţii, începi să te îmbraci singur, să te speli singur şi să vrei să faci ceva singur, fără să mai ai nevoie de sursa îndrumării, călăuzirii, adică de părinţi. Necazurile apar când eşti departe de ei şi te confrunţi cu situaţii nemainîntâlnite, neprevăzute. M-am pierdut. Ce să fac? Să plâng, să ţip, să nu fac nimic, că poate mă va găsi cineva sau să încerc să găsesc singur calea înapoi?

Probleme şi mai mari apar odată cu înaintarea în vârstă. Maturizarea fizică îţi aduce un spor de încredere, dar de cele mai multe ori maturizarea fizică nu coincide cu cea mentală. Deseori la ştiri ne sunt prezentaţi tineri care au comis lucruri necugetate şi, din păcate, mulţi adulţi a căror acţiuni lasă să se întrevadă lipsa de abilitate în luarea unor decizii corecte.

Când vrei să înveţi ceva nou, când ajungi în locuri necunoscute şi nu vrei să te pierzi, ai nevoie de o călăuză, de cineva care cunoşte drumul şi te poate ajuta. Adevărata călăuză nu numai că te va direcţiona corect, dar şi te va învăţa cum să găseşti singur drumul atunci când eşti singur. Aceasta îţi va asigura independenţa şi te va face capabil să înveţi şi tu pe alţii.

În principu, atunci când te confrunţi cu o dilemă, de genul ce să fac azi, să mă duc la ştrand sau să stau acasă să citesc o carte, poţi să alegi la voia întâmplării sau să faci o selecţie în funcţie de ce îţi e mai comod sau de dispoziţia ta de moment. Dacă nu ştii unde este primăria sau gara într-un oraş necunoscut poţi să întrebi aproape pe oricine. Cu toate acestea, este mai indicat să întrebi un poliţist, decât un trecător care ar putea fi şi el, la fel ca tine, un simplu turist. Dacă vrei să dai examen de admitere la o facultate de inginerie genetică trebuie să te interesezi în mod specific în domeniul respectiv, pentru că cei mai mulţi dintre cei pe care îi cunoşti nu vor fi familiarizaţi cu domeniul acesta ultrasofisticat. Nu ar fi o alegere prea inspirată să o întrebi pe bunica cum să îţi alegi cursurile facultative la aceiaşi facultate, dar un coleg dintr-un an mai mare sau un prof te-ar putea ajuta. S-ar putea să apelezi la familie sau la prieteni când e vorba de alegerea vestimentaţiei sau la adoptarea unei coafuri mai îndrăzneţe, dar probabil că ei nu vor avea prea mare succes în îndrumarea ta pentru alegerea viitorului partener de viaţă. De ce? Din mai multe motive, pe care le vom discuta la timpul potrivit. S-ar putea ca familia să nu reuşească să te îndrume spre o anumită meserie, să îţi impună sau să îţi restrângă aria preocupărilor sau a prietenilor. Vom discuta şi despre aceste aspecte particulare ale călăuzirii şi a luării deciziilor.

Pe stradă, în diferite publicaţii, la tv, dai de anunţuri. Există note de subsol ce te îndrumă sau furnizează informaţii suplimentare în publicaţii. Există programe computerizate, pliante sau prospecte, ba chiar şi personal specializat să facă acest lucru în turism, cu ocazia unor evenimente speciale (manifestări sociale care implică mari mase de oameni, situaţii de urgenţă, etc.), etc. Chiar şi buletinele meteo din media sunt tot o formă de îndrumare. Dacă nu va ploua în următoarele două zeci şi patru de ore vom pleca la mare. Dacă satelitul ne evidenţiază o formaţie de nori şi vânt puternic din nord ne gândim că vine un val de frig şi nu avem ce căuta pe plajă. Dacă nu vrem să ne pierdem pe teren ne cumpărăm o hartă, o busolă sau mai nou, un GPS.

Pe scurt, oricine trăieşte pe pământ are nevoie de orientare, de călăuzire şi trebuie să ia decizii. Este valabil atât pentru oameni, cât şi pentru animale. Ele caută hrană, parteneri de viaţă, atacă sau fug de un urmăritor în funcţie de ceea ce le indică senzorii şi instinctele. Călăuzirea instinctivă sau cea bazată pe cele cinci simţuri este folosită şi de om pentru a se integra în societate. Dar dincolo de aceste tipuri de călăuzire aproape fiecare om mai admite şi existenţa a alte două tipuri de călăuzire diferite de primele cinci. Unul dintre acestea este celui de-al şaselea simţ, ceva diferit de instinct şi al doilea, călăuzirea divină, total diferită, dar în acelaşi timp şi asemănătoare cu categoriile menţionate până acum.

Nevoia de orientare, călăuzire sau îndrumare a omului este cu atât mai pregnantă cu cât el sau ea se simte mic sau mică şi fără putere în faţa a ceea ce mulţi sau multe percep ca fiind soarta sau destinul. Omul vrea să evite greşelile din trecut sau greşelile altora despre care a auzit într-un fel sau altul, o nenorocire reală sau imaginară, o alegere dificilă sau pur şi simplu este curios cu privire la viitor.

Cronos vs. kairos


Societatea modernă este martoră fragmentării cronosului datorită unui kairos accelerat, datorita accelerării vieţii contemporane. O paralelă este fenomenul „încălzirii căştii” piloţilor militari datorită numărului mare de decizii şi vitezei reduse de reacţie a creierului omenesc în condiţii de stress la viteze supersonice.

Datorită ritmului foarte alert al vieţii, omul experimentează accelerarea şi fragmentarea artificială şi nejustificată a vieţii. Filmele de acţiune, programele dinamice, viaţa cu o maşină rapidă şi într-o bogăţie de sisteme comunicare îl face pe om să trăiască ceva ce nu este a lui, o viaţa stresantă, depersonalizată.

Cu toate că omul a învăţat să o trăiască într-un alt fel de ritm, cel al copilăriei sau al modelului 8 ore, plus 8 ore, plus 8 ore=24 de ore, el experimentează nu numai ritmul alert impus de viaţa cotidină, ci şi imixtiunea realităţii virtuale.

Aceasta este mai perfidă şi mai înclinată spre concurenţă decât cea reală. Realitatea virtuală deschide uşa unui concurs ce nu poate fi cîştigat vreodată: cine poate vedea toate filmele, citi toate ziarele, cărţile, răspunde tuturor comentariilor, etc.?

Nimeni. Și nu apucăm să interacționăm cu cele ce ne interesează direct sau de care am avea mare nevoie. Interesant că uneori percepem neputinţa noastră în plan virtual ca un eşec personal ce ne va afecta puţin azi, puţin mâine, mai mult poimîine şi curînd ne va transforma în rataţi, nu virtuali, ci materiali şi reali.

Ce putem face să evităm acest fenomen? Un pic de downshifting nu strică. Se poate şi pe Internet? Nu ştiu, voi încerca un pic de echilibru şi umor! Cine mai încearcă?