Ușa harului s-a închis!


Trebuie să încep un post ca ăsta cu Mărețul har. Îl știm toți, l-am cîntat toți. Nu mai trebuie să definim ce este sau ce nu este harul. Cu toții am beneficiat de el. Sau încă mai beneficiăm… Dar ceea ce vreau să evidețiez este că biserica ce se transformă într-o instituție (fie ea și foarte eficientă) nu mai are nevoie de har, are nevoie de regulamente, statute, legi. Adică se întoarce exact de unde a plecat, uită de har și se cantonează în domeniul legii: cine face asta, pățește asta; cine nu face asta, pățește astalaltă. Sec. Precis. Exact. Literal. Nimeni nu mai poate spune nimic. Un fel de cod de legi a lui Hamurapi.

În urmă cu un an și ceva l-am auzit pe un frate predicînd în stilul: dacă faci cutare lucru intri sub incidența versetului cutare, dacă faci ălalalt lucru intri sub incidența verserului din cartea cutare. De parcă Scriptura ar fi Codul penal!

Ca urmare, cine devine extrem de important în astfel de biserici? E limpede cine: judecătorul, care cîntărește călcarea de lege și călăul, cel care aplică pedeapsa transgresiunii. Restul poporului, cei mici și neimportanți sunt doar supuși sau rebeli. Reducționistă situație!

Ca urmare rata execuțiilor devine o constantă ce determină neprihănirea colectivă: noi nu avem păcătoși, aici e doar adunarea celor sfinți! Săracul Pavel ce spunea despre el că este cel mai mare dintre păcătoși! Săracul Petru ce se lepădase de trei ori de Cristos și devenise un pic ipocrit de dragul iudaizatorilor! Săracul de mine care cîteodată simt că sunt cel mai rău om de pe suprafața Pămîntului!

Revenind la ușa harului pot spune că nu este un fenomen unic. Dar nici unul tranzitoriu. Esta actual, se manifestă de ceva timp și mie mi se pare că se manifestă în zona celor ce se trag din familii de pocăiți. De ce se manifestă acolo? Simplu! Acolo nu se întreabă de ce o fi așa, nu se citește Biblia ca să se afle adevărul, ci ca să se fie confirmate adevărurile deja știute. Evident, este o generalizare, dar mi se pare că aici se află una dintre cheile îngustimii credinței evanghelice, a legalismului creștin și a ne-deschiderii minții. Vorba aia: degeaba scrie pe frontispiciu Metanoia, dacă înăuntru este altceva…

Ușa harului s-a mai închis și pentru alte biserici. Dar cel puțin acolo nu s-a făcut oficial, nu au votat 400 de pastori. (Poate ar trebui să se discute de ce pastorul este atît de important într-o biserică ce pune accent pe darurile Duhului. Citiți lista darurilor și citiți lista celor ce fac o slujbă în biserică. Parcă în afară de pastori mai există și alte slujbe. Dar asta e o altă discuție. Probabil tot așa a ajuns biserica prin secolul III-IV  să aibă din nou preoți…)

Și ca să nu vă las în suspensie, cu toate că bănuiesc că ați bănuit la ce mă refer, iată și unde s-a închis ușa harului. O mică digresiune (sper să nu o încasez nici de data asta!): ușa asta a harului e a bisericii, a lui Dumnezeu, a îngeriilor sau doar a organizației? Ușa harului s-a închis la ultimul congres de lucru al bisericii penticostale din România la care se spune că au participat 400 de pastori. Între timp am aflat cum s-a votat… Deci vă dați seama cine a închis-o. Și unde.

În viața mea am fost martorul indirect al unor articole legaliste, lipsite de har, a Congreselor și conferințelor P.C.R. a căror lucrări erau relatate în Scînteia, organul oficial la CC al PCR. Nu-mi pot explica de ce o biserică ce pune accent pe prorocie ca un fenomen al legăturii autentice cu Dumnezeu stipulază restrictiv puncte din statut. Un astfel de fenomen nu face decît să pună în contradicție prorocia, exprimarea profetică, cu cea prestabilită, verificată, votată. De o parte parcă se află Dumnezeu, în inferioritate, ca un diletant, cu niște enunțări ale revelației, iar de cealaltă parte se află votul majorității unei categori de (atenție!!!) slujitori ai lui Dumnezeu, cu niște enunțuri studiate, la obiect și cu caracter de lege. Unde-o fi harul? Probabil că harul se află la ușa bisericii ce tocmai s-a închis. Pe dinăuntru.

Dar la cît de mare este Dumnezeul universului, la cît har a revărsat la cruce (și nu numai) mi se pare că ușa harului ce tocmai s-a închis la Sovata este o caricatură demnă de revista Urzica, decît de adunarea unora ce asemenea celor din Faptele Apostolilor au declarat ,,a părut nimerit Duhului Sfînt și nouă…” Nimeni nu a reacționat la Sovata.

Mă duce gîndul la slava Domnului ce mai întîi s-a ridicat din cetate și s-a așezat pe munte, apoi s-a tot dus. Oare unde este slava Domnului la mai puțin de 100 de ani de fondarea primei biserici penticostale din România? Cine va reacționa?

Vatican II – Sovata II


În 1962 se deschidea la Vatican ultimul congres al Bisericii Catolice ce redeschide comunicarea cu celelalte biserici, aduce un aer proaspăt cu aggiornamento și conviventza. Cînd lumea și Biserica catolică credeau că nu mai are niciun rost să se convoace un conciliu catolic pentru că papa proclamase la conciliul Vatican I dogma infailibilității papale, Ioan XXIII ce predase istoria bisericii schimbă soarta Bisericii și deci a lumii. Un gest ce nu a rămas fără răspuns, un gest ce a însemnat un mare pas înainte pentru Biserica Catolică. De atunci multe lucruri s-au întîmplat și se pare că nu s-a terminat.

De partea cealaltă, la Sovata, tot o biserică apostolică, cea penticostală, refuză aggiornamento și convinentza și se închide. Refuză termenul dogmă, dar se închide în dogmă, ridică ziduri pentru a se apăra și înscrie în propria-i constituție unele adevăruri existente în Biblie, contra altor adevăruri din aceeași Biblie. Sovata e inversul conciliului Vatican II. În locul deschiderii este legiferată închiderea. În locul vulnerabilității a acelui Ece Hommo din istorie,  apare cu duritate bățoasă hommo penticostalis. O duritate pătrățoasă a unei instituții la care Isus Cristos n-ar fi fost bun nici de ucenic. Nu că n-ar avea ce să învețe de la participanții la congres. Unii dintre cei ce au luat cuvîntul ar putea să-i dea clasă!

Ecumenismul este eliminat, materialismul înfierat. Afacerismul ridicat la rang de politică primește binecuvîntarea și iată, Spiritul își va face lucrarea în care frații sunt îndemnați să creadă și să dăruie.

Mi se pare interesant că o biserică cu 2000 de ani de istorie, cu dogme și putere se smerește acceptîndu-i pe unii pe care îi considera eretici și deschizîndu-se în beneficiul aproapelui. De cealaltă parte, tot o biserică apostolică ce are mari șanse să schimbe ceva devine o instituție oarbă la chemarea Duhului. Mireasa pare să fie în proces de divorț cu Mirele? Asta dacă nu se va întîmpla o minune…