Criza sfinților


Image result for sfint

Ironia sorții, pentru vajnicii apărători ai credinței ce se cred singurii sfinți în viață, este că la început biserica a avut cea mai mare concentrație sau proporție de sfinți. Vorba șefului meu, statistica spune că procentajul mergea spre 100%. Noroc cu Iuda care s-a auto-exclus. Ca urmare, se presupune că imediat după ridicarea lui Isus la cer, toți ucenicii de la 11+alesul apostolilor se nevoiau în rugăciuni, faceri de bine și evanghelizare masivă și ca urmare întreaga biserică era compusă din oameni sfinți în adevăratul sens al cuvîntului. Nu e greu de crezut asta. Apoi au apărut alți sfinți precum Ștefan, Pavel și alții.

Au urmat părinții apostolici, apărătorii credinței, martirii, părinții bisericii și evident ereticii. Dar azi îi sărim…

În Evul Mediu sfinții erau venerați și foarte venerați. Făcuseră minuni sau pur și simplu fapte demne de oameni ce îl cunoșteau pe Dumnezeu. Ca urmare apăreau icoane, statui, morminte, relicve, fel de fel de tradiții respectate de dragul sfîntului sau sfintei. Fără a mai pomeni de cuiele cu care a fost țintuit Mîntuitorul pe crucea răstignirii, crucea în sine, sfîntul graal, lancea, giulgiu, cămașa lui Cristos și multe alte obiecte. Mănăstiri, orașe, cetăți, biserici, creștini pioși sau doar afaceriști dețineau relicve făcătoare de minuni sau aducătoare de noroc. Subiectul merită tratat separat. La fel ca la eretici, sărim și moaștele, relicvele și tradițiile de ori și ce culoare.

N-a trecut mult și sfinții s-au despărțit. Pe temeiuri pascale, cardinale, lingvistice, sinodale și ire-conciliare (dacă pot să mă exprim așa…). Au apărut sfinții de răsărit și cei de apus, apoi în cei de Roma și de Avignon. La scurt timp Hus, traducători ai Bibliei în limba maternă și apoi Luther dau semnalul diversificării în sfinți mai protestanți. Și a urmat super-diversificarea. Deși susțineau toți un Domn, o credință și un botez.

Sfinții au ajuns partizani. Apoi sfinții au avut partizani. Care s-au cam bătut, persecutat, executat. Pînă la apariția secularismului care a mai tăiat din avîntul extremiștilor. Și așa am ajuns la comuniști…

Apropo de sfinți, gîndul mi-a zburat la o pură întîmplare la care participau trei sfinți trecuți de cealaltă parte a orizontului actual: Dorel Popa, Marcu Nichifor și Truța Ionel. La acea dată un inginer, un fost profesor de seminar și un pastor. Toți baptiști. Doru Popa venea cu ceva nou în perioada comunistă, Marcu Nichifor era în sistem, dar nu era omul sistemului, iar Truța Ionel, un om prea blînd ca sistemul comunist să nu profite de el. La vremea aceea exista un conflict ce dădea în clocot și în acea duminică seara, nu din întîmplare, la amvon era toți cei trei. Marcu Nichifor a predicat despre împăcare, astfel că la sfîrșitul serviciului toți, sau mai bine spus, cea mai mare parte a celor prezenți se aștepta ca cei doi să se împace, să se strîngă în brațe și să se vadă cum sfinții pot să conviețuiască și să lucreze împreună.

Momentul culminant a sosit. S-au sucit în așa fel încît Truța s-a făcut că plouă. Popa s-a abținut. Oricine sau mai bine zis toți cei de față puteau citi pe fața lui Marcu Nichifor tristețe și fără îndoială amăreală în suflet. În ciuda bunelor intenții și sfinții eșuează. Știm unde s-a ajuns apoi. A sosit seminaristul minune ce se lăuda cu unchiul colonel de securitate. Apoi a apărut Maranata. Apoi Metanoia. Apoi Metanoia Harvest. Sfinți diverși din diverse motive. Fără comentarii.

Ceea ce mă face să mă întreb unde sunt sfinții de la noi pentru care s-ar picta icoane, ar apare și s-ar respecta o tradiție, două?

Într-o vreme Iosif Țon vorbea de la postul de radio și-l asculta o țară întreagă. Unde mai este acum? Tot prin vremea aceea Paul Negruț făcea valuri la Oradea. Ce se mai aude sau ce valuri mai face? Mai recent Pustan a mai făcut valuri, dar a dispărut.

Îl avem pe Arsenie Boca despre care se spune că va fi dus la Catedrala Mîntuirii Neamului. Ce simplu e cu un sfînt ce nu se poate opune! Vă mai aduceți aminte de minunea de la Maglavit? A cam dispărut.

Dar unde sunt sfinții în viață care sunt căutați, urmați și imitați?

Pentru că în esență, asta e problema: este o criză de sfinți. Iar dacă nu îi avem, îi inventăm, îi relocăm, îi revitalizăm. Vorba fiului meu: Soră, 300! Am încărcat padelele defibrilatorului cu suficientă spiritualitate? Soră, bagă 1000 să fim siguri!

 

Tradiția, monșer! Legalismul, stimabililor!


Din dei uan tradiția (credința vie a celor morți) și legalismul (tradiția moartă a celor vii) s-au ciondănit și s-au asasinat. Un fel de-a spune…

Apropo: unii își închipuie că pe blog trăbă să fii serios ca la altar. Alții că la radio trăbă să porți pantaloni la dungă, că jinșii-s o rușine la adresa lui Dumnezeu. Ba io cred că Dumnezeu a văzut la vremea sa mai multe rușini decît ne putem noi toți închipui! So tu spic!

Și alții își fac din adunările de tineret o copie a serviciilor divine a adulților. Comic, dacă n-ar fi trist. Vă dați seama cum ar trebui, pe același calapod să se facă în bisericile tradiționale (de parc-ale noastre/vostre, n-ar fii…). Inimaginabil. Nu de alta dar biserica suntem noi toți.

În fine, tradiția ce nu mai este relevantă trebuie abandonată. De ce? De ce trebuie să abandonăm ceva ce a fost bun cîndva și de ce trebuie să decretăm că nu mai e  bun ceva? Păi tocmai asta este. Nu decretăm. Practica dictează utilitatea. Din practică a izvorît teoria și de aceea nu trebuie să facem din teorie un bou sfînt. N-am spus vacă să nu se interpreteze.

Orice tradiție ce nu-și mai regăsește utilitatea este abandonată. E zadarnică. Zice Pavel că zadarnică este ținerea legii în lipsa lui Cristos.

Oare ce s-ar fi întîmplat dacă după demolarea templului de la Ierusalim creștinii animați de tradiția iudaică s-ar fi pus și ar fi reconstruit templul? Multe s-ar fi întîmplat. Dar n-ar fi venit Domnul din ceruri. Poate romanii din Cezarea.

De ce nu mai avem textele sacre pe piele de vițel, pe pergament? Pentru că tehnica a evoluat. Acum există televizoare în biserici. Cîndva erau ale Satanei.

Îmi aduc aminte de unul dintre vestitorii pericolului occidental și de demonizarea computerelor. Acum urmărim servicii divine pe net. Satana ăsta! O fi Satana@ devil. com?

Și insistăm, cu lacrimi, cu predici mii și mii pe tradiții fără de care creștinismul nostru, sau mai bine zis creștinismul autentic, se poate lipsi fără ajustări doctrinare. Pe forme. Pe păr. Pe cîrpe. Pe trestie și paie. Și uităm de aur.

De frica cui, a ce, insistăm pe respectarea literei? N-ar trebui creștinii cu peste 30 de ani de credință să mai treacă la capitolul înnoirea minții, la hrana tare și să lase lăpticul botezurilor, punerii mîinilor și altor tradiții periferice pe seama altora?

Ciudat, dar în practică nu se întîmplă așa. Îți moare biserica și vrei să mori ca și căpitanul la datorie cînd se scufundă corabia? Nu uita: nu-i corabia ta. Nu-s pasagerii tăi. Nu tu te-ai pus căpitan, ai fost pus. Sobolanii tradiției ți-au ros corabia devenind legalism? Scapă de șobolani! Dacă nu, te vei duce la fund o dată cu ei.

Am urmărit duminică un cor al moșilor cîntînd ca la înmormîntare într-o biserică baptistă. Era un cor mare. N-am văzut nici un sicriu, decît acela al tradițiilor devenite legalism. Oare cine vrea să stea într-un astfel de sicriu zi de zi? Eu nu. Prea miroase a șobolan.