Re-re-ul


O singură dată a trebuit să se organizeze o comisie pentru o re-re-examinare. Cred că în 1997. Din comisie a făcut parte Iosif Ţon, Dorin Axente şi subsemnatul. Studentul de la asistenţă socială repetase anul din cauza Istoriei Bisericii. Cum i se recunoscuseră toate celelalte examene, trebuia doar să ia note de trecere la acest curs. S-a prezentat în semestrul I. Nu ţin minte dacă a căzut la primul examen, dar ţin minte că pe primul semestru i-am dat o notă puţin mai mare decît merita. Speram să îl încurajez.

La examenul din al doilea semestru a intrat, a luat un bilet. S-a uitat la el, l-a pus la loc, a întrebat dacă mai poate lua unul. L-a luat, s-a uitat la el, l-a pus jos şi a ieşit afară. Totul a durat sub două minute. Apoi a venit la re-examinare în toamnă. A căzut. N-a ştiut absolut nimic. A făcut cerere de re-re-examinare ce i-a fost aprobată.

Stăteam toţi la o masă. Studentul a intrat, a luat un bilet, s-a dus în bancă să se gîndească. A revenit, a pus biletul pe masa comisiei şi nu a mai spus nimic. Ţon l-a întrebat dacă ştie ceva despre misticism, curentul în care se încadra subiectul. Studentul a bînguit că nu. Ţon a căscat nişte ochi mari, a început să spună el cîte ceva despre subiect, apoi s-a uitat la mine şi m-a întrebat: „Păi, frate, l-ai învăţat ce e aia… misticism?” De data asta am făcut eu nişte ochi mari. Am răspus că nu era treaba mea să îl învăţ noţiuni de bază, ce se găseau în cărţi, era treaba lui să înveţe. Era şi aşa puţin să predai două mii de ani de istorie a bisericii în 56 de ore.

În mijlocul disputei noastre despre cui îi revenea responsabilitatea de a-l învăţa ce însemna misticismul pe student, studentul strigă aidoma sfîntului Pavel pe cînd era judecat de Sanhedrin: „Frate Ţon, eu nu pot să învăţ Istoria Bisericii! Nu pricep nimic din ea! Din cauza asta am repetat anul”!

Contrariat, Ţon îl întrebă dacă mai are şi alte restanţe. Studentul îl asigură că nu. Ţon se întoarse iar spre mine. Studentul deznădăjduit mirosi că se deschide o portiţă de scăpare, aşa că adăugă cu disperare, precipitat: „Frate Ţon, frate Ţon, fac ce vreţi dumneavoastră, numai treceţi-mă!” Sensibil la strigătele deznădăjduiţilor ca şi Dumnezeu la cele ale nenorociţilor care strigă în deznădejdea lor, fratele Ţon se opri contrariat, îi spuse să iasă afară. Mie îmi trasă sarcină să îl trec, că era student bun şi îmi mai spuse să îi mai dau studentului un eseu, două, ceva să compenseze nota de trecere. Am rămas mască. Ţon mulţumit, studentul fericit, eu ameţit.

Bineînţeles că nu l-am mai văzut pe studentul respectiv, că nu l-am mai căutat, dar atunci am decis să schimb stilul examinărilor, de la oral la scris. Cel puţin să existe o dovadă palpabilă a ceea ce răspundea studentul, fie că trecea, fie că pica.