Fără explicaţii


Atunci cînd suntem uimiţi de ceva de obicei spunem că nu avem explicaţie pentru ce s-a întîmplat.

În urmă cu o săptămînă am primit un telefon (iar!) de la una dintre fetele pe care o ştim de mult timp. E drăguţă, e harnică, e studentă, şi e creştină. S-a dus la doctor pentru că i s-a umflat burta. Se simţea ceva destul de mare şi tare înăuntru. Ea zicea că s-a ‘ntîmplat dintr-o dată. Vă gîndiţi la ce s-a gîndit şi doctoriţa de familie care a palpat-o? Nu vă mai gîndiţi că nu e cazul de aşa ceva. Fata e şi cuminte. Era o tumoare ce se simţea la palpare. A fost trimisă totuşi pentru internare la spitalul de ginecologie. Acolo ăia dădeau din colţ în colţ şi i-au spus că e ceva normal în cazul ei. A, am uitat să vă spun că prin 1988 a fost infectată cu HIV în spital, în România.

Noi, ce-am zis? Ia să ne rugăm un pic! Cum cadrele medicale de la stat nu mai voiau să se atingă de ea – riscuri, prejudecăţi, ifose – s-a programat la o clinică privată de calitate. Se duce, noi cu ochii şi urechile pe telefoane. În fine sună telefonul: nu mai e nimic! S-a dus. Păi cum? Nu ştim. Fără explicaţii.

Ei, nu suntem chiar aşa de proşti cum ne cred unii! Continuăm să ne rugăm.

Apropo, doamna cu atacul cerebral e mai bine şi vorbeşte. Fără explicaţii!