Ce nu mă interesează:


Să fiu sincer (de parcă pînă acum nu eram) nu mă interesează că „Preşedintele Traian Băsescu a ieşit, marţi, la o plimbare în staţiunea Covasna, împreună cu soţia sa, Maria, cu primarul din Arad Gheorghe Falcă şi familia acestuia, şeful statului ţinând-o la un moment dat de mână pe fiica lui Falcă, iar alături de ei s-au plimbat şi Elena Udrea şi soţul acesteia.” Din partea mea putea să iasă la plimbare cu Michi Maus, Nae Pokeristu sau Brigit Bardo. Mai interesant era poate dacă aflam că preșu a ieșit la plimbare trăgînd după el o ață de care ar fi fost legat un ceainic, el uitîndu-se speriat înapoi și îngăimînd fără noimă „Ce-ai Nicu cu mine? Ce-ai Nicu cu mine?” Sau dacă într-un exces de bunătate s-ar fi repezit la primul bosketar rebegit și-ar fi dat jos paltonul  și l-ar fi îmbrăcat cu forța, chiar dacă boschetaru ar fi tot protestat „Lăsați șefu io-s Nicu dă la sepepe!”

Nu mă interesează nici că „Fostul premier Adrian Năstase, aflat în detenţie în urma condamnării din dosarul „Trofeul calităţii”, a fost vizitat, marţi, la Penitenciarul Jilava, de soţie şi de ce doi fii ai săi, care i-au adus corespondenţa.” La fel ca toată lumea știu și eu că dacă o afacere oneroasă se poate conduce din închisoare și o țară ca a noastră se poate conduce (la fel de rău) din închisoare. Mai ales cînd ai și blog… Pariez că Trofeul calității va mai fi acordat și în viitor. Poate sub un alt nume.

Nu mă interesează că „Peste 90.000 de oameni au petrecut Revelionul 2013 la cele şase evenimente publice organizate în Capitală, cei mai mulţi alegând să asiste şi să se distreze la concertele organizate în Piaţa Constituţiei şi Piaţa Revoluţiei.” Din partea mea puteau să fi petrecut toți în Taim Scueă din Niuiorc, în piața Teiamien sau în Piața Roșie. Trăim într-o lume liberă. Dacă chiar mai crede cineva așa ceva….

Nu mă interesează nici că „Deputatul PDL Elena Udrea notează, pe contul de Facebook, că la Covasna, unde s-a aflat de Revelion, turiştii au petrecut şi s-au bucurat de ceea ce gazdele au pregătit – „un meniu rafinat, muzică şi mai ales dans” – şi că la miezul nopţii a ciocnit o cupă de şampanie cu cei din restaurant.” Așa banalități puteau să consemneze și pruncii mei de 10 ani plus, dar ei nu sunt nici deputați nici udrii. Sunt doar nădăbani. Ce chestie!

Cum trebuia ca prima blondă a țării să fie pusă de o altă primă blondă a altei țări, dacă se poate cea mai importantă țară, totuși nu mă interesează că „Secretarul american de Stat, Hillary Clinton, spitalizată la New York, are un cheag de sânge localizat între creier şi cutia craniană, dar medicii săi asigură că acesta nu a avut consecinţe din punct de vedere neurologic şi mizează pe o „refacere completă”.” Ca să vezi: de ce nu a fugit madam Clinton în Austria pentru o operație așa de importantă? dacă o lichida cineva în somn? Poate Monica Levinschi…

Nu mă interesează că o doctoriță a fost predestinată să raporteze numărul de victime ale exceselor de tot felul: „Ambulanţa Bucureşti-Ilfov a înregistrat, în noaptea de Anul Nou, aproape 600 de solicitări, majoritatea urgenţe, printre care cazuri de leşin în spaţii publice şi de comă alcoolică, căzuţi în stradă, traumatisme şi cinci naşteri, a declarat pentru MEDIAFAX managerul SABI, dr. Alis Grasu.” Urări de sănătate, cumpătare și felicitări familiilor cu nou-născuți! Asta se putea întîmpla și în Congo. Alegeți dvs care…

Nu mă interesează nici că „Românii petrec la cumpăna dintre ani cu veselie, păstrând o parte dintre practicile păgâne – despre care spun că îi apără de rele şi îi ţin sănătoşi şi prosperi pentru un an întreg -, dar şi cu obiceiuri noi, împrumutate.” M-ar fi interesat dacă românii și-ar fi dat seama că țara noastră e bîntuită de multă prostie, de șefism, de șobolanism și alte practici extrem de păgîne. Nu de alta da unii zice că de două mii de ani românii e creștini și că e creștini aproape sută-n-mie! Spre exemplificare o mostră de obicei păgîn de anul nou la români surprins cu prețul vieții: 

Și ca să nu înkei într-o notă pesimistă, nu se poate să nu remarc că nici de data asta România nu a fost prima la intrarea în noul an 2013. Nu pot să concep că „Noua Zeelandă şi Australia sunt primele ţări care au sărbătorit Anul Nou 2013, cu un foc tradiţional de artificii în Golful Sydney.” Cum să intre ele primele? Ce, cînd vine iar sfîrșitul lumii, tot ele să fie primele?

Hai noroc și la mulți ani! – că nu mă interesează…

Tanti Milli iz ă stiudănt! (1)


În timpul campaniei de recoltare a porumbului din toamna anului 1966 i s-a trasat sarcina studioului de radioficare a regiunii Timişoara să facă un reportaj mobilizator. Subiectul reportajului, „Strângerea recoltei de toamnă în satul Bobohalba”. Zis şi făcut. Echipa se îmbarcă în imeseul de serviciu ce putea trece vaduri de un metru treizeci, faţă de gazul sovietic ce le putea trece doar pe cele de un metru dou’şnouă, şi se îndreptă cu toată viteza (adică vreo şaizeci la oră) spre destinaţie. Bateriile erau încărcate, benzina peco 70 stas, afara nu ploua, nu ningea, şi nici nu ardea soarele, numa bine pentru o emisiune pe placul tovarăşului prim. După ce părăsi drumul naţional şi coti pe vreo două drumuri raionale, imeseul păşi hotărât, conform indicaţiilor partidului, pe un drum de ţară. Mai mult praf decât drum, mai mult… dar dă-l încolo de drum, c-o doar n-or veni unii şi o băga bani în el şi i-o pune şi câte o tablă să ştie tăt natul că acolo îs îngropaţi banii noşti!

Prin parbrizul minuscul satul abia se ghicea, dar prin acelaşi parbriz nu se ghicea absolut nici o urmă de colectivist pe câmp. Era o agitaţie febrilă de tipul celei prestate de musculiţele de oţet la arat, în campania de primăvară. Îngrijoraţi că poate au întârziat şi recolta era deja strânsă, că ar fi izbucnit vreo epidemie de febră aftoasă, vară de-a doua cu gripa porcină din apocalipsa capitalistă prorocită în urmă cu doă veri de a lu’ Păţocu. După ce dădu ocol satului vreme de câteva sute de gropi, îi fierse de două ori apa şi i se rupse (doar o dată) cureaua de la ventilator (spre deosebire de gazul sovietic, căruia i s-ar fi rupt …apa din prima), imeseul o apucă pe uliţa principală a satului. Echipa bătu la o poartă, nimic. Echipa bătu la o altă poartă, nimic. La următoarea nu mai bătu, că bătu Securitatea înainte cu două săptămâni şi nu mai era nimic de bătut. Dar, parcă i-ar fi luat pe toţi securitatea lui Dej. Asta nu era posibil, că doar securitatea nu mai era a lui Dej, ci a lui Ciocescu. Ciudat nume, dar se pare că aşa era pronunţat el în Bobohalba. În fine, după mai multe alte comparaţii şi hiperbole (că parabelicele nu apăruseră încă), echipa observă în faţa unei case, o băbătie ce părea absorbită de depănuşatul unei grămezi impresionante de ştiuleţi de porumb. De fapt, apropiindu-se tiptil (imeseul încă era în pană la marginea satului) echipa constată că femeia citea un ziar. Citea Scânteia! Ziarul era îndoit astfel încât să nu fie întors de vânt. Ei, ce vremuri, când vântul nu îndrăznea să întoarcă un ziar, darămite un post de televiziune! Încântaţi că săteanca era pe felie cu partidul, că era activă şi angajată politic (dar nu mai activă şi angajată ca doamna Udrea în dedesupturile politicii în anul 2009), Carmen Bilinuţă, dădu drumul la magnetofon. Cuprinsă de emoţia specifică unui reporter angajat politic în opera de făurire a societăţii socialiste multilateral şi multilongitudinal dezvoltate, tovarăşa Bilinuţă întinse mâna în care se afla micul microfon de plastic. Buzele tremurânde ale babei, silabiseau un text …de neânţeles. Ciudat! – în Scânteia? Se pare că avea de a face cu capitala Bucureşti, cu dacii şi cu carele.

–         Ă… buc. Ă …dac. Ă… car.

Putea fi un text de istorie, unul despre agricultura din vechiul regim unde carul nu fusese înlocuit cu tractorul, sau cine ştie, era doar un pasaj din operele lui Ion Creangă că numai acolo se puteau găsi aşa cuvinte populare. Siderată de bâlbâielile tovarăşei colectiviste ce se străduia să buchisescă unul dintre textele oficiosului de la centru, şi fără să piardă din vedere chipul încurcato-luminato al sătencei, reporteriţa mai făcu un pas înspre personajul nostru rural. A fost însă de ajuns. Captivată de scenă, tovarăşa reporter călcă pe un ştiulete de porumb tocmai depănuşat, şi se prăbuşi atât de teatral încât regretă că tov. instructor Joja de la brigada de artistică nu se afla prin preajmă. Ei, n-a fost pe fază – şi bineânţeles că nici n-avea cum: imeseul rămas în pană avea faza mare defectă şi oricum era doar ora două după-masa. Săteanca noastră sări ca arsă de gradul trei, scuturată ca un cutremur de gradul 7,8 pe scara Richter, că scara ei nu se mai vedea de când o dăduse cu împrumut pe la culesul cireşelor unui văr cu ciudate tendinţe retrograde, ce din când în când se învârtea în cerc pe câmp şi a cărui nume era parcă, Mihai Bivolaru.

Ochii celor două personaje feminine se întâlniră, feţele le păliră şi vântul începu brusc să bată împreună cu clopotul de la biserica din sat anunţând decesul unei drept-credincioase.

Sunt mândru că sunt român!


Tocmai am ajuns de la Oradea. Am făcut jumătate de oră pe autostradă cu noua mea Dacie Duster cumpărată din economiile de anul acesta. La salariul meu de 4867 de euro net, mi se pare normal. Am luat masa cu prietenii noştri la restaurant, după care au vizionat la cinematograful duplex din mall „Avatar se întoarce.” Soţia şi-a cumpărat mai ştiu eu ce ţoale şi cu greu m-a convins să îmi ia costumul bleumarin visat încă din copilărie. Copiii şi-au cumpărat un câine, un aparat foto şi un fleac de maşinuţă teleghidată.

Acasă ne aştepta răcoarea, că de anul acesta avem aer condiţionat. Ca şi maşina. Ne putem permite că s-a ieftinit curentul. Ne gândim chiar să ne introducem gaz şi să abandonăm sistemul de încălzire centrală pe lemne. La aşa subvenţii din partea guvernului, nici nu e de mirare! Anul trecut am izolat pe cheltuiala guvernului şi casa; podul, l-am mansardat. Acum îmi pare bine că băiatul cel mare poate merge la facultate cu bursă de stat. Se gândeşte să continue cu masterul şi cine ştie, la facilităţile ce le oferă statul, să devină cadru universitar, că salariile din educaţie sunt de invidiat. Eu am început să beneficiez de ele doar de anul trecut. Acum mă gândesc să mă pensionez. Tocmai au crescut pensiile şi cadrele didactice au primit câteva înlesniri. Impozitele au scăzut. Soţia îşi va deschide mult-râvnitul magazin de delicatese din comună şi ne gândim să luăm încă o maşină în rate pentru livrări la domiciliu. De când economia merge atât de bine, oamenii abia mai au timp să gătească.

Ne-am decis ca anul viitor să ne petrecem concediu pentru prima dată în Hawai. Excursia de anul trecut din Europa ne-a plăcut, dar acum vrem un pic de linişte şi nu mai vreau să conduc. Ne-am săturat de autostrăzi, castele în Franţa, muzee în Italia şi Spania, restaurante în Londra şi schi în Austria. 

Bun guvern avem. Bun preşedinte. Parlamentul îşi face treaba. Am votat anul trecut şi sunt mândru că sunt român.

Deodată cutremur! Ei, casa e asigurată, maşina e asigurată, toţi avem asigurări de viaţă şi de moarte. Aud parcă o voce:

–         Alex, scoală, e ora 8! Trebuie să prinzi trenul să mergi la şcoală! Copiii au plecat deja cu trenul de 6.30. Hai. Eu mă duc în pivniţă să fac focul. Ne-au mai rămas 10 lei. Ia şi tu o pâine, să ne mai rămână şi pe mâine. Ne împrumutăm pe săptămâna viitoare, până la salar.

Raiz ănd şain! Tocmai l-au ales pe Băsescu. Tocmai avem guvernul Boc IV. Tocmai avem turism Udrea, drumuri Berceanu şi Blaga… Avatar, unde eşti? Avatar, …când te întorci?