UEO și #memeuri.ueo


Imagini pentru #memes pastors

În urmă cu destui ani, dar în secolul acesta totuși, am predat (sau am încercat să fac asta) la UBEO. Adică la Universitatea Baptistă Emanuel din Oradea. Putea fi un loc extraordinar dacă…

Într-o seară caldă mă întorceam de la cantină împreună cu cîțiva studenți de la teologie, discutînd vrute și nevrute. Ne lălăiam împreună cu alți studenți înspre cămin. La un moment dat unul dintre studenții aflați la circa 10-15 metri mai în față ieși în evidență cu ceva. Jur că nu mai știu cu ce. Cineva din spatele meu făcu o remarcă cu voce tare și studentul remarcat răspunse cu alta. Apoi și eu m-am angajat în schimbul haios de replici, studentul vizat răspunzînd cu non-șalanță ceva de genul ‘las ca vezi tu…’ la care cei cîțiva studenți ce mă flancau au izbucnit în rîs împreună cu mine. Era clar că studentul nu sesizase că-i dăduse replica unui prof, nu unui coleg de studii. Ne-am despărțit undeva la parter, fiecare mergînd în treaba lui: bibliotecă, cameră, oraș.

După vreo jumătate de oră bate cineva la ușă. Era studentul cu replica care venise să-și ceară umil iertare că greșise, că depășise limita, că nu avusese intenția, că dac-ar fi știut, că… Evident l-am concediat, trimițîndu-l la plimbare cu cățelul.

Ești nebun? Și eu sunt om. Si eu am simțul umorului. Și eu am fost student. Și eu am făcut poante profilor. Ba unele mult mai grave, adică premeditate. S-a rîs, am rîs, împreună cu profii și asta ne-a apropiat. Umorul în general apropie. Crează legături.

Eram la UBEO, dar nu eram un ubist. Adică nu făceam parte din poliția spiritualității restrictive a UBEO.

Mă bucur și mă bucură că acum la U(B)EO există cîțiva studenți cu simțul umorului ce se manifestă inofensiv prin meme-uri. La #memeuri.ueo pe Instagram.

Ce nu mă bucură este faptul că poliția spirituală a UEO s-a pus în mișcare să-i amendeze. Însă se dă de ceasul morții și-și recunoaște public neputința. Probabil că se împlinește versetul ‘unde-ți este boldul moarte.’ Asta din pricină că poliția și-a depășit competența: în loc să-i aresteze pe delicvenții spirituali ai locului, încearcă să descopere care sunt stundenții în care a supraviețuit nealterat simțul umorului.

Ceva ar trebui să le dea de gîndit gaborilor euiști ce au declanșat terorismul institutionalizat: v-ați gîndit că s-ar putea să ajungeți în postura inspectorului Javert? Nu de alta, dar nu sunt singurul care crede că v-ați substituit lui Dumnezeu. Și cel mai bine, ca să nu ajungeți în postura inspectorului Javert ar fi să vă dați demisia! Asta ar însemna o reparație la acuzele nefondate la adresa studenților grupului #memeuri.ueo.

Ce ziceți frate inspector? Da, frate inspector șef?

Puterea, conservatorismul și Trinitatea


O să ziceți că nu există nici o legătură între cele trei. Vă contrazic. (Asta-mi place să fac cel mai mult.) Puterea ține de conservatorism pentru că puterea trebuie conservată.

Este ușor de priceput că într-un sistem ce monopolizează puterea nu poți gîndi liber. Ar fi o contradicție în termeni. Sistemul își alege hermeneutica de grup ce nu provine dintr-o practică sănătoasă. Este vorba de o teorie deviantă cu o practică monofizită. Liderul este totul. Libertatea este condiționată de dorințele, mofturile și toanele liderului. De aceea Trinitatea, chiar și cea divină, nu are ce căuta aici. Nu de alta dar, Trinitatea trimite și inspiră perichoresis. Un tip de relație ce transformă în dragoste. Ori aici nu despre asta este vorba.

Scriam acum vreo cîteva zile despre putere. Puterea le dă unora aripi, altora i le taie. Unii sunt abonați la putere. Alții fug de ea. Unii o dobîndesc, alții o moștenesc. Așa apar dinastiile. Regale, imperiale, dictatoriale. Eclesiale, prezidențiale și comitețiale. If I may so…

Ieri am constatat că în România a mai rămas în picioare un singur bastion al credinței conservatoare. Ultimul. Cel în care puterea revine ca un bumerang la aceiași persoană. El lidero maximo. De fapt magnifico. Il capo di tutti capi. Destinat. Predestinat. For ever and ever.

Îmi aduc aminte de una din predicile sale în care povestea că atunci cînd punea mîna pe curea și îi bătea, pe el și pe frații săi, tatăl său se oprea doar cînd obosea. Sau așa dădea impresia. O predică într-o biserică despre bătaie cruntă și stil de conducere extrem de autoritar. De obicei aceste predici se termină cu pocăința abuzatorului. Nu și de data asta. Acest tată a scos oameni din băieții ăia. Era de presupus. A fost un moment definitoriu.

Și mai țin minte ceva. O întrunire, la munte, în care un frate de departe ne-a explicat că de cele mai multe ori îl percepem pe Dumnezeu Tatăl așa cum l-a întruchipat tatăl nostru pămîntesc. Un alt fel de întrupare.

O față de judecător la Curtea Supremă, un bătăuș intransigent și un securist ce ne urmărește cu asiduitate este combinația cea mai devastatoare. Una din fetele prezente la acea întrunire a izbucnit în lacrimi mărturisind că pînă atunci nu fusese în stare să perceapă dragostea Tatălui tocmai din pricină că mama ei, de față, era chinuită de soțul/tătăl răzbunător. A fost un alt moment definitoriu.

Un lider de acest gen ce îți promite (în eventualitatea cazului că nu ai alte opțiuni, spune el) că te va învăța dezvățîndu-te într-un periplu academic și practic plin de sforțări (tânjești să fii mai mult, să faci mai mult, pasiune, muncă, sârguință și perseverență, spune el).

Mi se pare mie sau mai degrabă se intersectează cu o teologie arminiană? Dar cine știe, poate o fi vorba de Legiunea Străină. Și acolo intrau doar cei ce nu aveau alte opțiuni în afară de închisoare sau expulzare.

Dar nu vă lăsați înșelați dragi viitori studenți ce nu mai aveți alte opțiuni. Nu știu de ce dar, avertizarea liderului magnifico mă duce cu gîndul la Dante Alighieri: Lasciate ogni speranza voi che entrate qui… Scria la intrarea în altă instituție. Mai recent tot la intrarea într-o instituție scria cu litere de-o șchiopă: Arbeit macht frei. Eu știam că Adevărul te face liber. Adevărul și nimic altceva.

Un loc ce se vrea conservator (menționează o dată într-un document programatic de 50 de pagini pentru viitorii studenți), nu explică ce înseamnă conservator. O fi și fundamentalist? În trecutul apropiat bătea monedă cu așa ceva.

Mai suspect însă mi se pare că în același document numele Isus Cristos nu este menționat nici măcar o singură dată. O fi argumentul tăcerii. Nu mai vorbesc de Duhul Sfînt. O instituție creștină conservatoare ce dă cu Dumnezeu în stînga și-n dreapta dar, știrbește Trinitatea/Sf Treime pare, cel puțin la prima vedere, suspect. Începi să te-ntrebi: oare pînă unde merge conservatorismul instituției?

Dacă tragem linia avem de o parte: putere, conservatorism și Dumnezeu. Test pentru o altă parte, cu alte opțiuni: dacă ar fi să alegi între primele trei și smerenie, credință adevărată și Trinitate, ce ai alege?