Tanti Milly


Vreau să deschid azi o nouă categorie. Cea a umorului. Conrad Gempf, proful meu preferat de la LST a mărturisit că nu a mai întîlnit o persoană cu un simţ al umorului atît de dezvoltat. Aş spune chiar prea dezvoltat uneori. Ca urmare a racţiilor iscate de deviaţiile mele umoristice, vă invit să urmărim aventurile unui personaj celebru în lumea modernă şi contemporană a satului românesc. Numele său este Tanti Milly. Am postat în urmă cu un an aproape cîteva povestiri pe scribd.com. De data aceasta vor apărea foileton şi aici la categoria umor.

Înainte de a începe citirea textelor despre Tanti Milly vă recomand încheierea unei poliţe de asigurare pe viaţă în caz că muriţi de rîs. Prin această avertizare vreau să îmi declin şi să îmi conjug în acelaşi timp orice responsabilitate în ce priveşte decesul dvs, cît şi cel a lui Tanti Milly, în caz că mor eu şi doriţi să vă răzbunaţi post-mortem.

Cronos vs. kairos


Societatea modernă este martoră fragmentării cronosului datorită unui kairos accelerat, datorita accelerării vieţii contemporane. O paralelă este fenomenul „încălzirii căştii” piloţilor militari datorită numărului mare de decizii şi vitezei reduse de reacţie a creierului omenesc în condiţii de stress la viteze supersonice.

Datorită ritmului foarte alert al vieţii, omul experimentează accelerarea şi fragmentarea artificială şi nejustificată a vieţii. Filmele de acţiune, programele dinamice, viaţa cu o maşină rapidă şi într-o bogăţie de sisteme comunicare îl face pe om să trăiască ceva ce nu este a lui, o viaţa stresantă, depersonalizată.

Cu toate că omul a învăţat să o trăiască într-un alt fel de ritm, cel al copilăriei sau al modelului 8 ore, plus 8 ore, plus 8 ore=24 de ore, el experimentează nu numai ritmul alert impus de viaţa cotidină, ci şi imixtiunea realităţii virtuale.

Aceasta este mai perfidă şi mai înclinată spre concurenţă decât cea reală. Realitatea virtuală deschide uşa unui concurs ce nu poate fi cîştigat vreodată: cine poate vedea toate filmele, citi toate ziarele, cărţile, răspunde tuturor comentariilor, etc.?

Nimeni. Și nu apucăm să interacționăm cu cele ce ne interesează direct sau de care am avea mare nevoie. Interesant că uneori percepem neputinţa noastră în plan virtual ca un eşec personal ce ne va afecta puţin azi, puţin mâine, mai mult poimîine şi curînd ne va transforma în rataţi, nu virtuali, ci materiali şi reali.

Ce putem face să evităm acest fenomen? Un pic de downshifting nu strică. Se poate şi pe Internet? Nu ştiu, voi încerca un pic de echilibru şi umor! Cine mai încearcă?