Despre euharistie – Cina Domnului cu Beni Fărăgău


Îmbrăcați-vă cu o inimă ca a lui Hristos!

Bate la ușă prima duminică a lunii, iar apoi Săptămâna Mare, în care, de ani de zile, ne-am obișnuit să ne adunăm în jurul Mesei Domnului. În circumstanțele în care ne aflăm, mulți se întreabă cum vom celebra Cina Domnului? Această întrebare mă frământă și pe mine de mai multe zile.

Textul din Coloseni 3:12-17 ne cere să ne îmbrăcăm cu o inimă ca a lui Hristos. Mi-am zis: când suntem mai aproape de bătăile inimii lui Hristos, dacă nu tocmai atunci când celebrăm cel mai mare act de iubire, pe care Creatorul și Mirele nostru l-a demonstrat pe crucea de pe Calvar? Faptul că Cina Domnului este singura sărbătoare poruncită Bisericii nou-testamentare subliniază importanța ei. Pavel cere corintenilor, ca prin frângerea pâinii, să vestească moartea Domnului „până va veni El” (1 Cor. 11:26, s.n.). Ei o făceau adunați laolaltă. Întrebarea este cum s-o facem noi în astfel de vremuri?

Să ne aducem însă aminte că Domnul Isus a instituit Cina Domnului în contextul Cinei Pascale. Aceasta înseamnă că, în mod implicit, El a preluat principiile care guvernau sărbătorile iudaice, chiar dacă Cina Domnului se încărca cu un conținut nou, pentru că, prin moartea și învierea Sa, El a împlinit prefigurările acestor sărbători. Ce s-a păstrat totuși?

Pentru că toate sărbătorile iudaice – de la Sabat la Jubileu – erau ale Domnului, Cel sărbătorit trebuia și trebuie să fie Domnul Însuși. Apoi, sărbătorile erau și trebuie să fie celebrate comunitar.

Dacă primul principiu poate fi respectat în contextul în care ne aflăm, pentru a ne putea apropia de Masa Domnului trebuie să clarificăm cel de-al doilea principiu, legat de aspectul comunitar.

În una din primele postări, plecând de la actul Creației, am afirmat că trebuie să definim Casa Domnului pe trei planuri: individul, familia și comunitatea. Acest ultim aspect ne este interzis astăzi. Da, nu putem să ne adunăm în locașurile de rugăciune, dar știm că, acolo unde doi sau trei sunt adunați în Numele Domnului Isus, este prezent și El în mijlocul lor. Familia creștină ar putea fi deci locul în care cele două principii desprinse din sărbătorile Vechiului Testament să poată fi împlinite. Dar să revenim la ce ne învață Scriptura.

Am afirmat că Cina Domnului a fost instituită în contextul Mesei Pascale. Oare timp de șaisprezece secole, masa de Paști nu a fost o sărbătoare a familiei? Iată ordinul de instituire a Praznicului Paștelui:

Domnul a zis lui Moise și lui Aaron în țara Egiptului: „Vorbiți întregii adunări a lui Israel și spuneți-i: În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă” (Exod 12;1, 3, s.n.).

Masa pascală se sărbătorea, așadar, în familie. Și atunci, ca și acum, nimeni nu putea ieși din casă, pentru că îngerul morții trecea prin toată țara. Cu alte cuvinte, aspectul comunitar era redus la familie. În același context se sărbătorea și Sabatul. Mai există însă un aspect important de menționat. Toate familiile, deși izolate unele de altele, erau totuși în părtășie, pentru că în fiecare casă familiile erau adunate în jurul mielului pascal sau a mesei de Sabat. În același timp.

Să venim acum în Noul Testament. În Ziua Cincizecimii, „la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete. Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni” (Fapte 2:41-42). Cum se practicau aceste lucruri? Iată ce spune Luca: „Toți împreună erau nelipsiți de la Templu în fiecare zi” (46a). Acolo se bucurau de învățătura apostolilor. Dar textul continuă: „Frângeau pâinea acasă și luau hrana cu bucurie și curăție de inimă” (46b, s.n.). Frângerea pâinii era ocazia curățirii inimii și a celebrării bucuriei pe care o simțea cel iertat.

Înainte ca Cina Domnului să se instituționalizeze, aceasta era celebrată în familie, unde capul familiei îndeplinea rolul de preot. Familia creștină era locul în care se manifesta legătura frățească, se frângea pâinea și se înălțau rugăciuni. Desigur, aceasta nu excludea aspectul comunitar mai larg (Fapte 20:7 și 1 Cor. 11:17-34).

Oare nu cumva Dumnezeu ne cheamă să ne întoarcem la origini? El Și-a dorit dintotdeauna să fie prezent și sărbătorit acolo unde doi sau trei sunt adunați în Numele Lui. Situația nou creată ridică întrebări pe care nu ni le-am fi pus altădată, când ne adunam să ne bucurăm împreună.

Cum ar fi ca în prima zi a săptămânii sau în Joia Mare să ne pregătim să-L sărbătorim pe Domnul frângând pâinea în familiile noastre? Capul familiei ar putea să se întrebe astfel în ce măsură și-a luat în serios rolul de preot. Iar dacă s-ar întâmpla să avem în familie copii care încă nu s-au întors la Domnul, de data aceasta, ei nu vor putea sta pierduți în băncile adunării, ci vor fi cu noi în jurul Mesei Domnului, o ocazie extraordinară de a le vorbi despre semnificația acestui moment. Cine știe dacă Dumnezeu nu le va întoarce astfel inimile înspre El?

Unde în altă parte decât în jurul Mesei Domnului suntem mai aproape de inima lui Hristos, cu care trebuie să ne îmbrăcăm?

Desigur, rândurile de mai sus nu oferă răspuns la întreaga cazuistică pe care comunitatea mai largă o ridică, dar poate oferi un punct de plecare în încercarea de a răspunde la întrebările multora.

– Beni Fărăgău

Scurgerea timpului şi desfăşurarea evenimentelor (7): exodul din biserica baptistă sau cum să manipulezi cu succes o adunare de la sat


De menţionat că în deschiderea adunării generale fr dr prof pastor secretar al comutăţii baptiste de Arad, P. Bozianu (tată, mamă, bunic, socru, soţ, văr primar, secundar şi minutar al diferitelor rude de gradul întîi, doi, trei şi maior) a dorit să explice după votarea în unanimitate a ordinii de zi, adică evaluarea păstorului şi diverse, ce înseamnă de fapt evaluarea păstorului. Că o soră s-a ridicat aprigă „că noi nu ştim, ăştia mai bătrîni” să i se dea explicaţii, cu toate că soţul ei mergea doar cu cîteva zile înainte prin sat să explice altora ce înseamnă şi cum se face, că dacă au 50% plus 1 păstorul rămîne. Ne-am prins şi noi de asta încă de atunci şi i-am lăsat să-şi facă jocul murdar, dar, nu-i aşa, statutar frate Iuda, pardon, Iuga. Puteţi cîştiga aşa cum v-aţi aranjat ploile, dar vedeţi să nu vină la urmă potopul, că ăla n-o fi din cauza noastră!

Cum maşina de propagandă a funcţionat, şi cum Bozianul a explicat că dacă se votează să se facă evaluarea înseamnă că se votează împotriva păstorului, doar 12 voturi au fost pentru evaluarea păstorului.

Ca urmare, nu s-a mai trecut la evaluare şi păstorul Vasile Mich a rămas mai departe în funcţie, cu toate că în toată treaba asta comunitatea a venit cu propunerea ordinii de zi ce a fost aprobată de adunare în unanimitate şi că nimănui din biserică nu i-a trecut prin minte să facă evaluarea păstorului. În orice caz nu mie!

Deci, cu toate că pe ordinea de zi s-a votat în unanimitate evaluarea, nu s-a făcut evaluarea, trucul fiind unul cît se poate de ieftin. Iuga şi Bozianu au manipulat cu bună ştiinţă, mai ales că în ciuda faptului că se făcea evaluarea păstorului care a tăcut ca lovit de muţenie, Iuda, pardon, Iuga, a vorbit minute-n şir de greşeala mea de a pune pe blog discuţiile de la comitet, că n-am vrut să discut cu comunitatea, că e albă, că e neagră. Dar nu eu eram propus pentru evaluare. N-are contează! Dă cu rahat în Nădăban ca să pară de aur Vasile Mich. Un alt truc ieftin care a prins fără probleme. Mă întreb ce e în capul unor oameni care se lasă manipulaţi aşa uşor. Probabil că nimic.

Totuşi pe această cale insist să  mulţumesc fraţilor şi surorilor din biserica baptistă Cicir care m-au jignit în timpul adunării generale aşa cum numai oamenii mîrşavi ştiu să o facă. Mulţumesc şi pentru ura arătată. Printre aceştia, care pînă în ziua adunării n-au cutezat să-mi spună un cuvînt în biserică sau în afara ei, să se ridice cu o contribuţie cît de mică din propria lor gîndire, să stea de vorbă cu mine în particular, se află  Mahu, Adi Mureşan şi mama sa, Gheorghe Şiclovan şi soţia lui. Aşa am aflat că n-am pus nici măcar un holşurub la biserica aia, că nu dau bani (nu am avut de doi ani de lucru), ci tot timpul cer (n-am cerut, n-am acceptat bani de la biserică şi nici n-am cerut bani de la nimeni) şi că nici nu o să mai am eu de lucru.

Astea s-au întîmplat sub privirile îngăduitoare ale sinistrului personaj Romică Iuga.

Ca reacţie a acestei manipulări a intervenţiei comunităţii peste decizia comitetului un frate s-a ridicat şi a protestat spunînd că nu mai vrea să facă parte din această biserică şi că se retrage împreună cu soţia. Şi aşa am ieşit împreună cu ei încă 12 persoane. Dacă la începutul adunării generale eram 46, în Biserica Baptistă din Cicir au mai rămas 32. Victorie pentru păstorul vasile Mich. Valoarea lui, valoarea a 14 oameni! Şi asta fără evaluare. Vă daţi seama dacă se mai şi făcea evaluarea…

Imediat după ieşirea noastră din biserica baptistă din Cicir, s-a lăsat o linişte de mormînt. După un timp, încet-încet cei rămaşi au început să vorbească în şoaptă unul cu altul, apoi s-au apucat să mai ridice vocea, ajungîndu-se la un vacarm fără noimă. În toată această hărmălaie una dintre surorile prezente văzîndu-le pe Nicoleta Mich, soţia păstorului şi pe Nici Lontiş, soţia diaconului discutînd una cu alta pe un ton ridicat s-a ridicat şi a spus cu o voce care a acoperit toată gălăgia dezlînată:

„- Ce tot discutaţi voi acolo? Voi cu bîrfele voastre i-aţi alungat pe oamenii ăştia. Au plecat că nu au mai rezistat aici cu voi!”

S-a făcut din nou linişte.

La care, manipulanţilor de la comunitatea baptistă în frunte cu Romică Iuga şi Bozianu le-a căzut falca de uimire. Ce regizare frumoasă! Aşa că fratele Iuda s-a spălat pe mîini spunînd că acum e de datoria celor rămaşi să ne recupereze. Mă întreb dacă nu cumva datoria sa ar fi să îşi dea demisia de prin comitete şi comiţii şi să mai facă ceva că în curînd prima şi cea mai mare biserică baptistă a Aradului, Speranța, unde e păstor cu frate-su, va avea mai mulţi inşi la amvon decît în sală. Și ce bun era frate-su de în 1989 a devenit păstor pe cînd era încă la seminar. Oare a știut de asta și Duhul Sfînt, că Departamentul Cultelor precis a știut!

Scurgerea timpului şi desfăşurarea evenimentelor (3)


Luni ora 19 ne-am strîns la adunarea baptistă din Cicir comitetul, păstorul, încă trei fraţi şi subsemnatul. Din partea comunităţii au sosit păstorii Romică Iuga, Bozianu şi Teo Baltă. După ce am fost apostrofat că nu am răspuns apelurilor pastorului Onisim Mladin (eu cînd vreau să găsesc pe cineva mă uit în cartea de telefon sau întreb un prieten şi nu exîstă sănu îl găsesc dacă chiar vreau) şi că şi la Oradea am creat probleme, după cum afirma Romică Iuga (ceea ce confirmă încă o dată că acolo chiar erau probleme), pastorul Vasile Mich a deschis ostilităţile. În prealabil ni s-a spus că ei s-au autosesizat că există o situaţie de criză menţionată de pastor în urmă cu mai mult timp.

Pe mine şi pe Florin Lucaci, ne-a făcut pachet, aşa că de aici încolo ne-am auto-intitulat fraţii „Eugenia” – după celebrul biscuite cu acelaşi nume compus din doi biscuiţi între care s-a introdus o cremă. Acuzaţiile pastorului la adresa mea (le las pe cele la adresa lui Florin Lucaci pe seama lui) au variat de la ereziile de pe blog şi din ultima mea predică, pînă la conspirarea de un an încoace la subminarea autorităţii sale, la dezacordul faţă de cele 18 puncte la care trebuie să se conformeze un membru al bisericii sale (iniţial a susţinut că cei ce nu se conformează trebuie să plece din biserică, apoi s-a revenit, probabil că diavolul i-a spus să lase ştaketa mai jos) şi altele de acest gen. De menţionat că acuzaţiile au intervenit după ce, conform celor menţionate de păstor, de ceva timp în biserică începuse deja o trezire spirituală. No comment!

În toată pledoaria sa pastorul nu a adus o singură dovadă sau un martor pentru acuzaţiile sale fanteziste. Toţi fraţii prezenţi au fost audiaţi, Vasile Mich şi un alt frate părăsind mai devreme adunarea pentru a pleca la serviciu. De remarcat că în lipsa pastorului atmosfera a devenit mult mai relaxată.

După circa trei ore de discuţii aprinse trimişii comunităţii baptiste au constatat că nu e vorba de păcate sau alte lucruri grave, ci de cu totul altceva. Ei au plecat recomandînd ca Vasile Mich, Florin Lucaci şi Alexandru Nădăban să nu mai predice în perioada următoare (urma Paştele), comunitatea urmînd să trimită pe altcineva. S-a mai recomandat ca grupul de rugăciune de luni să se întrunească doar la „biserică”.

Ce credeţi că a mai urmat?

Scurgerea timpului şi desfăşurarea evenimentelor (2)


În aceiaşi zi, după serviciul divin  de după masa fratele păstor Vasile Mich a convocat din nou comitetul, care de data aceasta a fost prezent în întregime, încă un frate participînd la întrunire. La această adunare păstorul Vasile Mich a enunţat condiţiile sale pentru ca să nu ceară intervenţia cumunităţii baptiste. Condiţiile sale au fost:

1. Florin Lucaci şi dr Alexandru Nădăban să nu mai predice.

2. Membrii din comitet care au votat împotriva moţiuni sale de dimineaţă, Florin Lucaci şi Alexandru Nădăban şi soţiile lor să îşi ceară iertare în faţa bisericii de la el, de la soţia lui, de la diacon şi de la soţia lui.

3. Grupul de rugăciune de luni seara ce funcţiona (de la fondare) în casa fratelui Mircea Belc (din care făcuseră parte pînă recent pastorul, soţia sa, diaconul şi soţia sa, celălat membru al comitetului – care a votat pentru ca Florin Lucaci şi Alexandru Nădăban să nu mai predice – şi soţia sa) să se mute în clădirea adunării baptiste.

4. Grupul format din Cristian Sim, Mircea Belc, Florin Lucaci, Alexandru Nădăban şi soţiile lor să nu se mai întîlnească niciodată.

Aceste condiţii nu au fost acceptate şi pastorul a cerut votarea intervenţiei comunităţii. S-a trecut la vot. Cu un vot de 4:3 moţiunea a fost respinsă. În ciuda acestui fapt el a cerut intervenţia comunităţii. Ca urmare a acestui fapt s-a convocat adunarea capilor de familie pentru luni seara la ora 7.

Ce credeţi că s-a întîmplat luni?

sursa imaginii:  http://lunapatrata.files.wordpress.com/2012/02/clepsidra.jpg