Alegerile, învățămîntul și alte cele


Ei, iar vă bat la cap! Am asistat la o discuție Andi (Moisescu) cu Tudor (Chirilă) despre învățămîntul românesc. Și despre schimbare, mai ales politică. Și tot felul de soluții logice, specialiști, politizare și inutilitate. Copii cu alegeri multiple, comparații cu tevecolor, internet și profi anoști. Părerea mea e că discutau doi autsaideri.

Eu vin din altă perspectivă. M-am școlit socialist, în stil stalinist cu pionieri, mîinile la spate, lecție deschisă demonstrativă în care doar clasa noastră a rămas în toată școala că eram buni și cu mai mulți inspectori decît școlari în bănci. Cu examen de admitere la liceu, cu bac cu copiere pe rupte la mate, dar în rest examen la sînge. Fără facultate.

Apoi cu învățămînt informal underground cu profi din State, de la Universitatea Americană din Cairo și alte forme și biblioteci disponibile. Plus pasiunile de rigoare în aviație, arme, mașini și istorie. Apoi ca prin farmec trei ani de educație teologică formală în Londra.

După care a urmat tranziția proprie de la învățat la predat. În sistem românesc privat. Un pic sectar. Și pe cînd făceam asta mă zbăteam între predare – de care nu prea aveam habar – și standardele educației superioare: cerințe curs, seminare, notare. În contextul re-descoperirii impactului manualului unic de factură comunistă. De vină fiind cercetarea pentru teza de doctorat.

Și după ce am predat sau cel puțin m-am prefăcut că predam, iată după trei zeci de ani învățămîntul românesc se luptă (oare?) cu aceleași probleme: lipsa cadrelor adaptate cerințelor actuale, lipsa școlilor care răspund problemelor din prezent pregătind elevii/studenții pentru viitor, lipsa de voință politică pentru a produce schimbarea. Și cei doi pomeniți mai sus, cu mine împreună ne punem întrebarea: Ce e de făcut?

Evident, se poate discuta. Evident, se pot lua măsuri, se poate face un plan. se pot cere bani. Și apropo, chestia aia cu dublarea salariilor profilor, nu duce la dublarea calității învățămîntului, se știe! Dar mi se pare că în stilul ăsta lătrăm pe cînd caravana trece bine mersi nederanjată pe lîngă noi.

Mie mi se pare că niciun guvern, absolut niciunul, pînă nu este susținut de o majoritate de 80% în parlament, nu o să facă schimbări majore. Pentru că nu riscă să piardă alegerile. O schimbare majoră, dramatică cu concedieri masive ar declanșa greve, reacția opoziției, media va sări în aer ca la oprirea minerilor în drum spre București.

O altă măsură, retrogradă, dar utilă în caz că nu se fac concedieri masive a celor ce încă mențin învățămîntul în Evul Mediu, ar fi – probabil că nu vă așteptați la așa ceva – manualul unic. Atunci cînd comuniștii au tranșat învățămîntul în favoarea lor, au impus politic manualul unic. Și a rămas bătut în cuie. Eu însă propun un manual unic pe o perioadă de tranziție de circa doi, trei ani. După care, fiind deja începută schimbarea de mentalitate, liberalizarea și eficientizarea învățămîntului.

Dincolo de politica de stat în domeniul educației ar trebui să existe susținători și generatori privați de educație de la nivelul zero la învătămînt superior. Compania Aerostar să aibă propriul liceu și facultate în domeniul construcției de avioane. Compania Dacia să aibă nu numai grădiniță pentru copiii angajaților, ci toată gama de școli care să califice și să dezvolte viitorii angajați, de la design la cercetare, fabricație și filosofia protejării mediului.

Cei care vor alege o formă de învățămînt într-o anumită regiune, într-un anumit domeniu vor fi interesați în primul rînd de calitatea acestuia nu de hîrtia ce ți-o la finalul perioadei de studiu. În același timp cei ce predau acolo vor fi direct interesați de predarea eficientă și de lichidarea mitei pentru obținerea notei sau diplomei. Motivul? Calitatea inferioară a absolvenților va duce la scăderea calității produselor acelor companii care are nevoie de absolvenți plasînd companiile sub iminența falimentului. False școli în stilul Spiru Haret n-ar mai exista.

Și atunci mai putem discuta de dezvoltarea infrastructurii. De schimbarea politicii de educație și implicarea statului mai mult în supraveghere decît în impunerea normelor și bugetului.