Intelectualii în secolul XX…


Jordan Peterson spune că intelectualii francezi (şi probabil nu numai ei) din deceniul şapte al secolul XX au reinventat marxismul după falimentul clar al comunismului odată cu definirea post-modernismului. Care a dus la o altă catastrofă. Deci ăştia au fost de stânga.

De remarcat că un teolog elveţian a spus primul că intelectualii – adică profesorii săi de teologie – ce făceau parte din Reichstag au votat fondurile necesare Germaniei pentru declanşarea Primului război mondial. Se numea Karl Barth şi absolvise la Tubingen, în Germania. Probabil aceşti profi erau de dreapta, dar evident erau şi liberali, adică nu aveau o concepţie conservatoare cu privire la Noul Testament.

Regimurile totalitate – fie ele de dreapta sau de stânga – au vrut să creeze omul de tip nou, să instaureze noua ordine mondială, să impună dominaţia unei minorităţi asupra majorităţii sau a unei majorităţi asupra altor minorităţi. Lichidarea opoziţiei a fost o politică de zi cu zi. Spiritul de turmă, alinierea majorităţii sub presiunea unei minorităţi activiste şi violente a marcat poate cel mai nenorocit secol (în afară de cel în care a bântuit Black Death) din istorie. Şi n-a fost vorba de Evul mediu.

De aceea postmodernismul a căutat o scăpare: cum să justifici existenţa lumii după chipul şi asemănarea ta. În ciuda creării omului după chipul şi asemănarea Lui. Şi a căderii omului. care este evidentă în toate aceste tentative eşuate de a recrea omul.

Cum poate se mai poate justifica intelectual comunismul după existenţa URSS-ului, după Campucia, China comunistă, Coreea de Nord, după grozăviile impunerii Europei comuniste sau după agresiunea Rusiei asupra Ucrainei?

Al Treilea Război Mondial este aici


N-ar trebui să ne minţim: Al Treilea Război mondial a început. Pentru simplul motiv că efectele războiului dintre Rusia şi Ucraina sunt mondiale. Probabil că cel mai puţin afectate vor fi unele ţări mici şi foarte sărace din Africa, dar dacă acolo nu mai ajunge bruma de ajutoare din ţările bogate, nu ştiu cum va fi.

Deocamdată luptă URSS contra URSS. Pentru că atât Rusia, cât şi Ucraina, au făcut parte din URSS. Cine nu ştie ce înseamnă asta să dea o căutare pe Internet. Jale a fost, jale a rămas. Ce a mai rămas? Minciunile URSS-ului au rămas. Pentru că ele împreuna cu restul URSS-ului – arme, multe teritorii, politici simboluri şi mentalităţi – au fost preluate de Rusia. Dintre acestea nu lipseşte propaganda URSS sau mai bine zis minciunile sovietice, acum ruse.

Pe ce mizează Rusia când ne potopeşte cu minciuni? Pe faptul că una dintre ele va prinde şi că inventându-le ruşii nu pierd nimic, pe când noi contracarându-le pierdem energie şi suntem foarte supăraţi având o stare de spirit negativă. Ei mint şi se simt bine dacă le merge, noi luptăm pentru adevăr şi suntem revoltaţi, cu creierele pline de hormoni de stres.

În plus, Rusia ne colectează reacţiile şi adevărurile cu care o contracarăm şi aşa îşi pregăteşte alte minciuni, nemaivorbind de faptul că obţine informaţii preţioase: ea minte, noi spunem adevărul, deci livrăm informaţii. În mod normal, la război, un serviciu eficient de combatere a minciunilor Moscovei ar lansa tot nişte minciuni, pentru inducerea în eroare a inamicului. Dar acest lucru îl face doar Ucraina. Pentru că Ucraina a făcut parte din URSS şi cunoaşte acest tip de război al nervilor.

O altă minciuna a Rusiei este catalogarea ucrainenilor ca naţionalişti sau banderişti. Bandera, un patriot ucrainean a luptat împotriva URSS şi împotriva Germaniei în Al doilea Război Mondial.

Dacă luăm doar în calcul ce face Rusia în Ucraina – de fapt ce face ea peste tot unde există ruşi şi are de gând să invadeze – termenul cel mai potrivit pentru ruşii ce se vor eliberaţi este NAŢIONALIŞTI RUŞI, nu etnici ruşi. Iar cei ce îşi apără statul de invazia Rusiei – fie el Georgia, Ucraina, Moldova sau care o fi acesta – sunt patrioţi – georgieni, ucraineni, moldoveni, etc – nu naţionalişti.

Naţionalişti – ce omoară, distrug, violează, fură – sunt ruşii ce cotropesc aceste ţări. Aşa cum au făcut de multe ori pe când erau, se auto-intitulau, sovietici. Ca dovadă graniţele modificate din 1939 ale Finlandei, României, Poloniei, (Ceho)Slovaciei, Japoniei, Chinei şi Germaniei. Nu mai amintim cele ale fostelor republici URSS.

Referitor la războiul Rusiei cu Ucraina sau la ineficienta operaţiune specială, dacă trupele ruse nu se vor retrage în Rusia şi Ucraina îşi bombardează un sat ocupat de Rusia, înseamnă că bombardează Rusia? Cum dreptul internaţional nu înseamnă nimic uot-so-evă pentru Rusia – unde sunt garanţiile internaţionale asupra Ucrainei asumate la predarea armelor atomice? – iată un alt casus belli. O altă ocazie de a invada ce a mai rămas din Ucraina. Faină afacere!

Ucraina vs Rusia între idealizare şi demonizare


Indiferent de eveniment, dar mai ales acum când bubuie tunul şi cad bombe apare o poziţionare faţă de ceva ce se întâmplă în lume. Şi într-un fel sau altul, personal, fiecare dintre noi, adoptă o atitudine faţă de cele două (deocamdată) naţiuni implicate în război. Puţini sunt cei ce rămân neutri.

Fenomenul este identic cu cel al membrilor de partid ce susţin orbeşte orice măsură a partidului din care fac parte, indiferent dacă este bună sau rea. Indiferenţa sau mai bine zis refuzul de implicare faţă de conflictul ruso-ucrainean îşi are echivalentul în constatarea referitoare la lumea politică, că nici ceilalţi nu sunt mai buni sau că toţi fură, sau că nimic nu se schimbă, aşa că n-are sens să mai votezi la alegeri. Şi bineînţeles mai întîlnim categoria celor care spun că democraţia este un lux a statelor bogate, noi avem nevoie de un dictator, aşa-zisul despot luminat – pe care aş zice eu, doar istoricii l-au descoperit după moartea sa.

Cei doi termeni, idealizarea şi demonizarea, contrastează radical. Nu poţi fi în acelaşi timp demon şi înger. Asta dacă nu ţinem seama că demonul este tot un înger, dar căzut. Idealizarea presupune atribuirea unor însuşiri deosebite, evident pozitive, unor personaje, acţiuni, lucruri. De cealaltă parte demonizarea este atribuirea unor însuşiri, caracteristici demonice, adică absolut negative, din lumea demonică, unor personaje, acţiuni, lucruri.

În ultimele zile această polarizare marchează întreaga noastră planetă. Lumea parcă s-a trezit dintr-o reverie de tipul la dolce vita il dolce far niente. Sau poate nu s-a trezit definitiv, ci are senzaţia că este captiva unui coşmar neanticipat din diverse motive, mai ales pecuniare. În actuala situaţie Ucraina este idealizată, lupta ei s-a transformat în porta-vocea libertăţii dincolo de limitele instituite mai nou în multe ţări din Occident.

Pe moment nu mai este vorba despre egalitatea de gen, de cine este sau nu gay, dacă femeia este bărbatul operat sau bărbatul este o femeie operată, dacă te adresezi cuiva cu un anumit pronume şi ce avantaje sau dezavantaje istorice sau actuale are culoarea pielii cuiva. Acum, în Ucraina este important să fii de partea celor ce luptă împotriva invaziei ruse. Nu contează ce te declari, contează de partea cui eşti. În esenţă, datorită crimelor de război deja comise de invadatori, umanitatea, viaţa în sine, are prioritate în pofida deosebirilor datorate preferinţelor individuale sau de grup. Excepţie făcând opţiunea secesionistă considerată ilegală.

Mă întreb cum s-ar descurca Rusia dacă într-o anumită parte a ei, nişte indivizi şi-ar declara secesiunea şi s-ar auto-intitula de exemplu Republica Independentă Chineză/Mongolă/Română/Israelită/etc?

Există totuşi un pericol în idealizarea Ucrainei. În primul rând Ucraina recunoaşte doar o limbă oficială şi din această cauză românii din Ucraina au avut de furcă cu sistemul local. Prin comparaţie este o situaţie oarecum similară cu cea din 1848 din Ungaria când toată lumea trebuia să fie ungur. N-a mers. Nici măcar cu contribuţia lui Bălcescu.

Pe lângă păcatele mai vechi Ucrainei i se va putea imputa – în eventualitatea accesului în UE – nivelarea culturală a minorităţilor. Apoi corupţia, sistemul mafiot şi poate în cele din urmă militarizarea. O întrebare ce se ridică este în mâinile cui va ajunge armamentul existent şi mai ales cel occidental după aderare dacă la conducerea Ucrainei va ajunge un pro-rus? Fără să mai amintim că pentru a accede în UE trebuie să nişte tratate de pace semnate cu vecinii. Şi aici Ungaria iar şi-a băgat coada cu referirea la regiunea subcarpatică, fostă în Cehoslovacia, apoi Slovacia, ulterior în Ucraina. Parcă se simte mâna Rusiei ce-l îmboldeşte pe Orban să vorbească.

Idealizarea Ucrainei este dependentă şi de carismaticul preşedinte ucrainean, dar în acelaşi timp evreu, Jelenski. Ce se va întâmpla după terminarea războiului? Va deveni el o figură carismatică mondială? Într-unul dintre discursurile sale el a calificat toate ţările din UE în raport cu atitudinea guvernelor lor faţă de Ucraina. Ceva ce şi Putin a făcut referitor la ţările neprietenoase cu Rusia. Este cumva discursul lui Jelenski o avanpremieră la apariţia unui lider responsabil cu întreaga lume? Pentru că atracţia sa o depăşeşte cu mult pe cea a duşmănosului şi bătrânului fost kaghebist Putin.

Demonizarea Rusiei este explicabilă în contextul anexării Crimeii încă din 2014. Cu toate acestea demonizarea Rusiei n-a început atunci. Ea are adânci rădăcini în toate naţiunile de care s-a înconjurat Rusia de-a lungul timpului. Acum demonizarea Rusiei se îndreaptă asimptotic spre zenit.

Motivele nu cred că scapă nimănui. Dar această demonizare este favorizată de lichidarea (demonică aş zice eu) opoziţiei din Rusia, suprimarea oricăror proteste la adresa guvernanţilor şi proliferarea legilor restrictive de ceva timp încoace. Un alt capitol la care Occidentul a fost nepăsător până la declanşarea războiului a fost propaganda rusă de sorginte sovietică, adică minciunile vehiculate de situri, bloguri, persoane active pe social-media, canalele media ruse internaţionale şi comunicatele oficiale. Intoxicarea minţilor a fost combinată cu o lentă implementare a dependenţei energetice fără de care Europa nu poate visa la un nivel de trai ridicat şi la o dezvoltare a economiei sale.

Dar rânjetul satanic de pe chipul demonic ar Rusiei s-a ivit – pentru cine nu l-a întrezărit mai repede – în ziua de 22 februarie 2022, o dată cu atacarea neprovocată a Ucrainei. Fără scuze, pretexte, motive întemeiate, Ucraina a fost atacată. Demonii războiului s-au dezlănţuit şi acum este aproape imposibil să fie opriţi.

Distrugerile locuinţelor, teatrelor, spitalelor şi victimele din rândul populaţiei civile îi va face pe ucraineni să-i iubească pe ruşi? Va avea Putin statui în Ucraina? Orice este posibil: aşa cum trupele sovietice au fost primite cu flori şi urale de bun-venit în 1944 în Bucureşti şi Lenin a avut statui în România. N-am uitat nici că tovarăşul Iliescu a cerut intervenţia trupelor sovietice în decembrie 89. Ce bine că n-a fost luat în serios!

Cu toate acestea există o Rusie care suferă. O Rusie ce dincolo de panslavism, nostalgie după epoca sovietică şi dorinţa de a depăşi marasmul anilor 90 ar putea aduce normalitate, echilibru şi pace chiar şi dincolo de graniţele ei fără a vira spre colonialism, supremaţie şi lichidare etnică.

Dar asta trebuie să se întâmple acum până nu este ameninţată existenţa vieţii pe întreaga planetă. Ameninţarea cu arme chimice, biologice şi atomice pentru a provoca teamă este absurdă. Nimic nu garantează că dacă astăzi cedăm, mâine nu vom fi din nou ameninţaţi cu bombardamentul atomic ca să cedăm într-o altă direcţie. Logica umană dictează că o asemenea ameninţare este ilogică. Dacă tot este să murim, murim luptând sau cel puţin încercând să eliminăm ameninţarea. În lipsa unei înţelegeri.

Idealismul îl face pe om superior animalelor. Idealismul este de preferat demonizării pentru că are garanţia divină: este uşor să alegi între Iuda şi Isus. Deşi amândoi au murit, doar Isus a înviat. Deşi doar Isus a înviat, el a fost primul dintre cei/cele care şi-ar fi dat viaţa ca să scape alte vieţi. Un demon nu scapă nici o viaţă, ci doar o pierde. Pentru că el este pierdut.

Rămân cu credinţa că Rusia îşi va putea recupera idealismul abandonându-şi demonii – inclusiv cei ai războiului – după cum în actuala luptă Ucraina are şansa de a ajunge la desăvârşire învingând relele cu care se confrunta înainte de război.

Ucraina: nu-i aşa simplu…


De cele mai multe ori ni se spune că nu-i aşa simplu atunci când lucrurile par sau chiar sunt mai complicate decât la prima – sau la a doua – vedere. Şi mă gândeam la ruşii care trag cu tunul în Ucraina. Gândindu-mă la ei am făcut în mod reflex legătura cu Alexei. Nu cu rusul din mine, ci cu Alexandr Soljeniţîn. Cel care a făcut cunoscută adevărata faţă a comunismului bolşevic: exterminarea planificată fără discriminare nu numai a duşmanilor politici, ci a poporului rus pentru a impune prin teroare comunismul. O idee absolut satanică. Dar totuşi de sorginte slavă. Şi oare armata rusă invadatoare în Ucraina nu asta face şi acum? Nici de data asta nu contează – aşa cum n-a contat vreodată – că inamicii declaraţi şi demonizaţi de Kremlin – sunt tot slavi.

Kremlinul vrea readucerea unei naţiuni slave în sânul pan-slavismului rus? Omorând, jefuind, distrugând? Ce zic ucrainenii? Mulţumim, e prea frumos! N-o să vă treziţi cu un cadavru al unei naţiuni slave în panslavismul ăsta rus? Şi dacă nu va fi cadavru vă permiteţi să aveţi câteva milioane de oponenţi/duşmani/inamici în interiorul graniţelor voastre? Cine va uita acest război, istoria pan-slavistă?

Şi după ce ne veţi fi re-adus vă propuneţi tovarăşe Putin să readuceţi celelalte naţiuni slave, cehii, slovacii, polonezii, bulgarii, sârbii şi-i veţi declara şi pe moldoveni/români slavi? Ca să nu vă-ncurcaţi cu graniţe prea complicate… Mai aveţi acel creion roşu cu care aţi trasat demarcaţia atunci când ne-aţi luat Basarabia şi Bucovina şi aţi inventat Republica Socialistă Sovietică Moldovenească? Acum aveţi unul al şantajului atomic?

Tot gândindu-mă la ruşii cinstiţi ce trag cu tunul – nu acelaşi tun, dar na, tunurile armatei ruse invadatoare – îmi aduc aminte că Victor Suvorov (alias Vladimir Bogdanovich Rezun – vezi https://ro.kuzminykh.org/2018-viktor-suvorov-rezun.html ) într-unul dintre romanele sale non-fiction scrie pe undeva că la întoarcerea în URSS soldaţii armatei sovietice învingătoare împotriva Germaniei naziste au fost trimişi în Gulag.

De ce această recompensă josnică din partea tătucului Stalin? Pentru că în Occident văzuseră şi auziseră prea multe: cum era posibil traiul fără colhozuri, fără sovietizare şi fără comisari politici. Cum vestul decadent era mult mai avansat ca civilizaţie ne-sovietică. În Occident şi-au dat seama ruşii sovietici şi alte popoare sovietizate de ei, că URSS nu era cea mai avansată ţară din lume – aşa cum ni se spunea şi nouă prin anii 50-60, până-n 65.

Şi mă gândesc că după războiul din Ucraina (şi Republica Moldova?) soldaţii ruşi se vor întoarce acasă. Poate tătucul Putin nu-i va trimite-n Gulag. Nu contează unde-i va trimite. Pentru că cei mai mulţi dintre ei vor ajunge acasă. Şi atunci Rusia va afla din surse la prima mână cum s-a comportat armata rusă în Ucraina. Minciunile acoperite de propaganda Kremlinului vor fi demontate. Chiar dacă vor exista legături pe internet doar în interiorul Rusiei. Chiar dacă militarii vor jura că nu vor dezvălui secretele operaţiunilor din Ucraina (şi Republica Moldova?). Pentru că odată săvârşite crimele vor marca conştinţe. Cu care fiecare dintre noi suntem înzestraţi. Mai ales dacă aşa cum susţin Lev Tolstoy, Dostoieski, Berdiaev, Bulgakov, Alexandru Soljeniţîn, pravoslavnicii slavi au o şi mai mare sensibilitate la ce vrea Dumnezeu de la ei: SĂ NU UCIZI! SĂ NU POFTEŞTI LA BOUL, CASA, SOŢIA APROAPELUI TĂU!

Întoarse acasă după Ucraina (şi Republica Moldova?) trupele ruse vor face oare acelaşi lucru şi acasă ce-au făcut în străinătatea slavă (exceptând Moldova)? Să ne aducem aminte de Vietnam şi de trupele americane revenite acasă. Oare doar în decadentele State Unite Americane au putut exista proteste împotriva unui război pierdut din start? Doar acolo studenţii au putut să-şi ardă ordinele de încorporare? Că nu erau slavi…

Tovarăşe Putin, tovarăşe Lavrov, tovarăşi generali ai armatei invadatoare, tovarăşi soldaţi ruşi din Ucraina, aţi crezut că va fi simplu. Aţi fost induşi în eroare. Premeditat. Crimele cu premeditare sunt pedepsite atât timp cât criminalul este în viaţă. Şi poate şi după… după unii pravoslavnici. Fără milă. Nu-i aşa simplu!

N-ar trebui Putin să se întrebe?


De exemplu n-ar trebui oare să se întrebe cine ar fi vrut să mai trăiască sub jugul rus după ce s-a destrămat imperiul ţarist? A fost nevoie de războaie de cotropire sub pretextul răspândirii la scară mondială a revoluţiei bolşevice ca ţările scăpate de robia ţaristă să fie din nou subjugate.

Europa de est a spus de nenumărate ori că nu-i mai vrea pe sovietici. Apoi după căderea URSS cu greu a mai vrut cineva să fie în CIS. Cine a vrut? Republicile dictatorilor.

Deci imperiul rus s-a destrămat de două ori. Ştim de ce. Am învăţat lecţia. Şi Ucraina ştie asta. Doar Rusia nu o pricepe.

Când şi cui a dat Rusia ajutor dezinteresat fără să ocupe teritorii? Acum joacă cartea victimei care atacă spunând că vrea să ajute Ucraina. S-o ajute să moară sau ce?

Jurnal (3). Lumea e şi mai nebună: 24 februarie 2022 ziua când s-a lăsat din nou cortina de fier


Azi noapte trupele Rusiei şi Belarusului au invadat Ucraina. Două ţări unde lipsirea de libertate e la ordinea zilei datorită dictaturii cu partidul unic de guvernare au invadat o naţiune suzerană care îşi apără teritoriul. Putin vrea denazificarea Ucrainei. Mai bine începea cu propria debolşevizare! De ce n-a invadat Belarusul pentru asta? Pentru că corb la corb nu scoate ochii? Probabil. Iar China le ţine isonul.

Ce va urma? În mod logic, fără nici un fel de ajutor extern Ucraina va sucomba. Singura problemă este în câte zile. Nici asta nu mai contează de fapt. Contează că de atâţia ani Occidentul, lumea întreagă a închis ochii la maşinaţiile Rusiei, la minciunile cu care s-a acoperit dictatura kremlinsciană. Lumea a închis ochii să nu vadă. Şi acum primeşte în figură lovitura întrebându-se din postura de victimă: Oare cine urmează?

După scenariul ştiut deja urmează o ţară care era URSS înainte de 1991.

Europei de Vest nu îi vine să creadă că după atâţia ani de afaceri cu Rusia va trebui sau să se predea şi să continue să facă afaceri cu Rusia în termenii ei, adică îmi dai ce vrea sau te fac praf, sau să coboare din nou – cu ce preţ – cortina de fier pentru oprirea incendiului. Cam târziu domnilor.

Mă întreb dacă aţi fost idealişti, naivi sau doar oameni de afaceri. Sau poate toate astea la un loc. Nu mai contează. Important acum este să nu existe trădători. Ceea ce va crea o stare de anxietate.

Dar nici Rusia nu o va duce mult mai bine. Dacă până acum nu avea prea mulţi duşmani în interior, acum va avea câteva milioane de ucraineni. Suntem la 30 de ani de la căderea URSS. Peste încă treizeci de ani nu cred că vor mai fi mulţi nostalgici după comunism în viaţă. Indiferent cine va fi la Kremlin.

Vă mai aduceţi aminte cum a fost ocupată Polonia de URSS în urma pactului Hitler-Stalin. Wiki ne aduce aminte:

Despite a warning by the Comintern, German tensions were raised when the Soviets stated in September that they must enter Poland to „protect” their ethnic Ukrainian and Belarusian brethren from Germany. Molotov later admitted to German officials that the excuse was necessary because the Kremlin could find no other pretext for the Soviet invasion.[212]

212. Nekrich, Ulam & Freeze 1997, pp. 128–9.

Un ţăran la New York


Ce spune tovarășul Nikita Sergheevici Hrusciov – tradus în limba engleză:

„Gentlemen, Mr. Chairman, we live on Earth not by the God’s grace neither by yours, but by strength and wisdom of our great people of the Soviet Union and all the peoples that fight… for their independence.
Independent voice of the people, the voice of truth that sounds and vill continue to soud. The end, the grave to colonial slavery! Off with it and bury it the deeper the better!”

În concepția liderilor – mai ales a celor din URSS – începând cu Lenin, continuând cu Stalin și Brejnev – URSS a eliberat popoarele, iar URSS nu era un sistem colonialist. Asta înseamnă să crezi orbește în comunism. Sau să crezi o minciună.

Știți că de fapt tovarășul Hrusciov s-a ocupat de implementarea politicii bolșevice în Republica Socialistă Sovietică Ucraineană înainte de 1939.

Asta îmi aduce aminte de tovarășul – da, tot tovarăș am fost și cu el – colonel Costică Moise, comandantul UM 01589, membru supleant în CC al PCR – care ne amețea la întâlnirile cu comandantul (adică cu el) încât după întâlnirile astea spuneam între noi – în șoaptă – că ăsta chiar crede ce vorbește.

Periculos.

În afara comuniștilor sovietici turcii au încă impresia că ei au avut o misiune civilizatoare în istorie. Dovezi? Au mers de două ori la Viena… Ca și turcii care au încercat să meargă cam peste tot și peste toți, comuniștii, foștii sovietici, actualii ruși, ar merge peste tot și peste toți. Crimeea, Ucraina, iar acum mai nou Cuba, Venezuela. Și o să-și dea mâna cu China ce a rămas comunistă, confirmând proverbul Lupu-și schimbă părul, dar năravul ba.

Cu trenu-n vacanță: URSS (2) – RSS Moldovenească


https://romd.socialistmodernism.com/index.php/2018/11/01/restaurant-si-motel-struguras/

A venit vameșul român. Stăteam cuminte în patul meu de sus, mai mult dezbrăcat decît îmbrăcat. N-aveam ce s-ascund… El, un tip pe la 30 de ani. I-a scos pe toți afară. Hopa! Mi-a spus să mă dau jos. Apoi să mă îmbrac. Și gata. La mine.

Mai complicat a fost cu timișorenii. Cum să fii timișorean într-un grup din Arad? Suspect. Bagajele! O valiză de lemn tapetată pe interior? Să fim serioși. Vameșul s-a uitat lung la tipul nostru, ce avea mai mult de două bagaje și l-a întrebat uitîndu-se în ochii lui dacă are ceva de declarat. El, uitîndu-se în ochii vameșului a zis că nu. Doi profesioniști. Vameșul scoate briceagul, îl deschide, răzuiește ușor lemnul geamantanului și dă de ascunzătoarea mascată de tapet. O deschide perforînd tapetul cu lama și ce scoate de-acolo? Niște brățări chinezești de ceas. Începe să rîdă spunîndu-i timișoreanului că-i…

Cum mai apăruse un alt vameș se distrau amîndoi. Rîdea și timișoreanul. Doar că tot scoțînd brățări vameșul dă peste o bancnotă de nu-mai-știu-eu-cîte ruble. A făcut o față lungă și le-a spus celor doi timișoreni să coboare amîndoi din tren. Era grav. Deținerea de valută se pedepsea cu închisoarea. Au coborît, dar fără bagaje. Au negociat, s-au tîrguit, certat, au făcut circ. Pînă la urmă au urcat înapoi și am trecut în URSS după ce ne-au schimbat boghiurile românești cu cele sovietice cu ecartament mai mare. Sinistru scrîșneau vagoanele!

A venit și vameșul sovietic. Un tip la vreo 60 de ani, slab, deșirat. Uniformă cenușie, ochi de cioclu. Și-a băgat mîinile în toate bagajele. În ale mele de două ori. De fiecare dată a scos altceva. Dar nimic important. Niciodată batic. Așa am fost singurul ce n-a plătit vamă. Ne-au fost schimbați și 240 de lei în ruble. Bancnota de o rublă îl avea pe Lenin. Copeicile erau foarte mici. Ca valoarea lor…

Curînd am ajuns la Chișinău. Nici nu s-a oprit trenul că de pe peron un bărbat între două vîrste îmi face semn ca și cînd și-ar da jos de la mînă un ceas imaginar: brățări de ceas?

O luăm cu autobuzul spre motelul Strugurel/ Struguraș în afara orașului. Suntem izolați. Vedem centrul în trecere. Obiectivul meu era să vînd tot ce aveam și să-mi cumpăr pe lîngă marfa cerută de prieteni și colegi un binoclu și un tanc pentru developarea filmelor. Eventual o căciulă din blană de iepure.

După România urmează Ucraina. Mersi!


It is ‘highly unlikely’ Britain or its allies will send troops to defend Ukraine if it is invaded by neighbouring Russia, Defence Secretary Ben Wallace has said (Ian West/PA) (PA Archive)

https://uk.news.yahoo.com/defence-secretary-warns-uk-unlikely-064513760.html

It is ‘highly unlikely’ Britain or its allies will send troops to defend Ukraine if it is invaded by neighbouring Russia, Defence Secretary Ben Wallace has said (Ian West/PA) (PA Archive)

Domnu Ben Wallace, mai bine tăceai din gură! De ce? Pentru că acest domn, absolut inconştient, îi transmite Rusiei că poate să invadeze Ucraina. De ce? Pentru că Marea Britanie şi aliaţii din NATO nu vor mişca un deget.

Este această declaraţie mai de condamnat decât vânzarea noastră lui Stalin la Conferinţa de la Yalta? Atunci a fost Churchill, acum este Wallace, ministrul lui Boris Johnson. Ciudat că-l cheamă aşa de Boris… Da este. De ce? Pentru că occidentalii au uitat lecţia cortinei de fier. Pe care tot Churchill a inventat-o după ce ne-a vândut.

O fi o lecţie pe care Marea Britanie i-o serveşte Europei Unite? Poate. De ce? De Brexit!

Cum stau lucrurile cu comunismul în România (3): partea goală a paharului


sursa: http://tvarheolog.com/2011/10/21/1981-12-31-revelion-1982-ziarul-scanteia/

De multe ori se pune aceiaşi întrebare: De ce sunt oamenii nostalgici după comunism? Întrebarea n-are sens pentru că oamenii nu sunt nostalgici după comunismul în sine sau doar după ce a reprezentat comunismul, ci după o perioadă din trecut a vieţii lor, ce a coincis cu regimul comunist din România. Simplist? Poate. Dar în același timp seamănă foarte tare cu basmul lui Petre Ispirescu Tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte.

După ce am arătat care a fost partea plină a paharului, iată acum şi o mică parte a paharului gol din perioada comunismului. Nu vreau să mă limitez doar la perioada 1980-1989, ci mă voi referi la întreaga perioada începînd cu 23 august 1944, cu toate că terorismul comunist a apărut imediat după MRSO din 1917 din Rusia. Nu vă așteptați să fiu exhaustiv…

În primul rînd comunismul în România a fost o marfă de import. Fără trupele sovietice şi fără amestecul direct al trimişilor lui Stalin în politica internă a ţării noastre comunismul nu ar fi avut nici o şansă. La nivelul omului de rînd comunismul s-a manifestat violent impunînd principii, legi şi obiceiuri ce erau străine nu numai românilor, ci în general fiinţei umane. Confiscarea pămînturilor, a magazinelor, a caselor, în general a bunurilor de producţie (din mediu rural cum ar fi animale de tracţiune, vaci, maşini agricole – batoze, semănători, secerători, tractoare, etc.  şi din oraşe mașini și utilaje, toate intreprinderile) eliminarea totală din armată, poliţie, justiţie, învăţămînt, din viaţa culturală a aşa-numitelor elemente burgheze sau duşmănoase față de dictatura proletariatului, a dus la apariţia oportuniştilor, a trădătorilor de tot felul.

Denunţurile, arestările, interogatoriile şi condamnările pe baza unor legi ilogice şi inumane au transformat ţara într-o imensă închisoare ce avea în final aproape 22 de milioane de suflete. Grănicerii nu mai apărat frontierele de invadatori, ci de cei ce voiau să fugă din societatea socialistă multilateral dezvoltată ce-şi dorea construirea socialismului la oraşe şi sate şi dorea, conform documentelor progratatice ale PCR şi a cuvîntărilor lui Nicolae Ceauşescu să înainteze spre visul de aur al întregii omeniri, comunismul (sic!).

Dar consolidarea acestui tip de societate s-a făcut cu forţa, programat, fără să se ştie totuşi prea bine care va fi pasul următor. Trecuse deja perioada în care ştiam cu toţii că în urma hotărîrilor Biroului Politic al PCUS din URSS, URSS va ajunge din urmă statele capitaliste avansate şi le va depăşi. Urma conform programului naţional român să depunem eforturi ca România să depăşească înapoierea industrială şi să progreseze. S-au făcut eforturi, împrumuturi la bănci străine şi s-au achiziţionat tot ce trebuia. Rămînea de pus în practică programul partidului.

Dar între timp Ceauşescu a făcut o vizită de lucru în China, Kampuchia şi Corea de Nord. Inspirat de modelul comunismului oriental el a dat frîu liber cultului personalităţii, cu toate că anterior a admis că se făcuseră şi greşeli pe vremea lui Dej. În conducerea ţării este implicată Elena Ceauşescu. Controlul absolut devine un imperativ şi în acest context, speriat de datoriile acumulate se decide limitarea fondului de dezvoltare şi a celui de consum. Obiectivul principal a fost plata înainte de termen a datoriilor, cu toate că o altă țară socialistă, Ungaria, avea o datorie mai mare pe cap de locuitor şi în loc să recurgă la măsuri de austeritate, a liberalizat societatea în ciuda prezenţei trupelor ruse.

Pe plan intern măsurile luate s-au concretizat în: exporturi masive de materiale şi materii prime, ridicarea preţurilor pe piaţa internă și limitarea importurilor. Efectele s-au văzut imediat în necesitatea de a produce în ţară tot ce se importa (de cele mai multe ori la o calitate mai slabă), scăderea calităţii produselor datorită sistării retehnologizării. Ca urmare produsele româneşti s-au învechit, şi-au pierdut din fiabilitate şi nu mai puteau concura cu cele de pe piaţa externă. Autoturismele româneşti, camioanele, autobuzele se puteau vinde aproape numai în lumea a III-a în sistem barter sau la preţ de dumping.

Cu toate că producţia agricolă se diminua, se raportau producţii record. Era la modă să se obţină 10000 kg de grîu la hectar. Doar că niciunde nu se obţinea atîta. Ca urmare exista discrepanţa dintre adevărul din teren şi minciuna propagandei de partid ce domina statul socialist. Iată de ce toată lumea avea de lucru, dar produsele erau demodate, cu toate că se producea tot ce trebuie magazinele erau goale, cu toată producţia record pîinea, uleiul, zahărul, laptele, untul, carnea, ouăle, curentul, benzina erau raţionalizate. Cu cît ne apropiam mai mult de comunism, cu atît situaţia era tot mai grea, în ciuda celor prorocite de ideologii partidului şi de teoreticienii clasici ai sistemului marxist-leninist.

Omul de rînd cît și activistul de partid putea vedea că sistemul capitalist nu intrase în colapsul prorocit de teoreticienii comuniști, ba din contră Germania învinsă după un război mondial era țara spre care se scurgeau cetățenii români de origine germană, ce preferau să o ia de la zero acolo, decît să continue să trăiască în România, cu toate că mulți dintre ei aveau o stare materială satisfăcătoare.

În ciuda succeselor trîmbițate în media regimul nu putea accepta că după 40 de ani de socialist era nu mai bine, ci mai rău, cu toate că generaţiile de pionieri, utecişti şi actuali comunişti erau acei oameni de tip nou în care partidul a investit atîta și care trebuiau să facă trecerea la comunism.

Viața omului de rînd se desfășura anost între serviciu și locuință cu mari pauze de stat la cozi interminabile pentru cele mai banale lucruri: la lapte dimineața de la ora 4 sau 5, la hîrtie igienică, la pui vineți de circa un kilogram, banala pîine sau cu ocazia sărbătorilor de iarnă (Crăciunul nu era pomenit) la portocale. Ajuns acasă în apartamentul de bloc unde se dădea rar căldură și lumină el putea viziona două ore de emisiuni teve în care tendința era de a arăta marile cuceriri revoluționare în două telejurnale ce puteau ocupa tot timpul de emisie dacă Ceaușescu era într-o vizită de lucru prin țară sau în străinătate. Filmele erau căsăpite de cenzura ce schimba pînă și titlurile pentru a nu se plăti pentru difuzare. Cel mai longeviv și anacronic serial a fost Dallas ce în final a fost eliminat de pe ecrane. Cinematografele aveau tot mai rar filme bune. Ecranele teve erau invadate de Daciada, o competiție fără sfîrșit în domeniul artei și a sportului.

Totuși apăruseră fisuri: antene parabolice pe blocuri alături de lozincile oficiale, tunere video cu casete din Occident și posturile TV străine Budapesta, Belgrad, Novi-Sad, unde se putea vedea altceva decît la programele cenzurate. Adevărul nu putea fi cenzurat. Diferența între munca depusă și salarul primit, dar și imposibilitatea de a cheltui cu folos banii a dus la frustrări ce erau accentuate de turiștii străini, de rudele din străinătate și de eventualele excursii la care se putea încă participa.

La cererea partidului totul era indigenizat, de la strungurile enorme pentru capete barelor de foraj, la guma de mestecat și jeansi. Diferea doar… calitatea. Statul socialist impunea prețurile în piețe, deținea monopolul producției, al importului și exportului și nu puteai cumpăra nimic în rate în afară de apartament și mașină, după care așteptai circa 3 ani. Cu benzina, căldura și curentul raționalizate orizontul omului se reducea la propria-i familie, politica PCR oprindu-se la ușa proprietății. Astfel în România socialistă s-a ajuns la o dihotomie privat-social cetățeanul trăind neoficial în schizofrenie: oficial el era comunist, dar în privat trăia ca un burghez.

Politizarea şi ceauşizarea vieţii a avut rezultate previzibile: tot mai mulţi indivizi au fost puşi în posturi în care îşi mascau incompetenţa cu obedienţa faţă de partid şi de familia Ceauşescu. Aceast stare de fapt a dus în 1989, după punerea în practică a politicii de perestroika şi glasnost din URSS, a primăverii de la Praga, refugierii masive cu trenurile a cetăţenilor est-germani în vest şi a căderii zidului Berlinului la un sentiment de aşteptare, de premoniţie cu privire la o schimbare majoră şi în România.

Refuzul lui Ceauşescu de a schimba ceva, cu toate că datoria externă fusese deja plătită, refuzul său de a renunţa la funcţia de secretar general al PCR la congresul al XIII-lea în noiembrie 1989 a pus capac aşteptării pentru mai bine a unui popor deja obosit şi malnutrit ce nu mai avea nimic de pierdut dacă murea sau continua experimentul comunist. În acest context s-au declanşat evenimentele din decembrie 1989.

Atunci partea goală a paharului a depășit partea plină a paharului care era doar amintiri despre o perioadă mai bună și despre care se povestea salivînd. Cu toții știm ce a urmat.

Paradise lost…


sursa:https://www.memecenter.com/fun/25429/Vladimir-Putin-RoboCop

Gorbaciov a vrut să reformeze paradisul comunist aflat în pragul falimentului. N-a reușit prea bine, dar a scăpărat scînteia schimbării. Ielțîn a dus schimbarea mai departe. Ar fi fost potrivit să anunțe ceva ce toată lumea aștepta:

Pierdut paradis, declarat nul!

Același lucru am fi așteptat la peste 20 de ani de la desființarea URSS. Dar se pare că Putin nu ține seama că la porțile paradisului sovietic stau de veghe milioane de morți. El vrea să-l redeschidă. Și nu numai că vrea să intre-n el cu Rusia, dar vrea să-i bage cu forța în paradis și pe alții. Pentru început Transnistria. Apoi Georgia. Acum Crimea. Urmează Ucraina.

Ce bine era în URSS! În URSS domnea un sistem represiv ce n-a mai putut rezista nici printr-o lovitură de palat, atunci cînd Gorbaciov a fost arestat și hard-linerii comuniști au preluat puterea. Ce să faci cu puterea cînd toată lumea ta geme sub ocupație și n-ai de unde lua bani pentru a cumpăra mîncare pentru milioane de oameni?

Paradisul sovietic, că despre el este vorba, păzit ca nimeni să nu iasă decît cu aprobare sau cu picioarele înainte, contrasta cu iadul occidental unde capitalismul era în putrefacție (după cum afirmau ideologii comuniști) și (spunea un banc în anii 80), mirosea a Chanel 5.

Din iadul capitalist nu fugea nimeni. Puteai să pleci cînd voiai, puteai să reintri. Nu trebuia să mori pentru asta. Numai trădătorii secretelor militare sau economice au fugit în URSS ca să fie recompensați cu ceva la care orice om de rînd putea ajunge în mod cît se poate de normal în went: o casă, o mașină, papa bun, un cont.

Vorba aia: decît în paradisul sovietic, mai bine în iadul capitalist!

Acum Rusia joacă cartea agresiunii mascate, a șantajului economic și a presiunilor etnice. Paradisul a decis să invadeaze iadul.

Înțeleg care este eșafodajul politic, dar nu reușesc să-l văd pe cel religios. Nici pe cel ideologic.

Ce are Rusia de oferit în paradisul pe care-l imaginează? Un nou cult al personalității? Fumat! Un boom economic? Dacă n-ar fi tehnologia occidentală și consumatorul occidental ce s-ar întîmpla cu rezervele Rusiei? S-ar devaloriza. O cursă a înarmărilor? Cu SUA cheltuind cît 10 state la un loc, și cu China-n coastă? O nouă cursă spațială? Poate cu samaliot mișto zburaiet!

Paradisul nu se cucerește cu armele, cu forța, cu propaganda, cu interdicții și teroare. Dar se poate și asta, dar te trezești cu un paradis gol, iar tu cheltui jumate din buget să ștergi graffitti mîzgălite de fugari de pe zidurile lui!

Și mai e ceva: doar nu te crezi stăpînul paradisului…

Cum stau lucrurile cu comunismul în România (2): partea plină a paharului


sursa: http://www.intramuros.ro/?cat=8

Cu unele poticniri, am perceput perioada 1959-1980 ca o perioadă de dezvoltare în cele mai multe domenii. A fost La belle epoque, dar mai spre final mucaliții au denumit-o labele poc, datorită aplauzelor aplaudacilor de meserie la conferințele și congresele partidului în care apărea Ceaușescu sau se citeau mesaje din parte lui.

În domeniul educației și socialului s-au construit tot mai multe creșe și grădinițe datorită industrializării ce s-a accentuat în anii 60. Datorită industrializării s-a înregistrat o migrație masivă de la țară la oraș, ceea ce a determinat mărirea numărului de școli. Atunci au reapărut liceele industriale ce s-au diversificat pe mai multe profile. Au apărut blocurile de locuințe, mai întîi după modelul blocurilor în care trăiseră ofițerii sovietici din trupele de ocupație, apoi s-au creat micro-cartiere și de cartiere întregi de blocuri. Continuă lectura

Cum stau lucrurile cu comunismul în România (1)


Comunismul a fost contestat în țara noastră, dar acum mulți români regretă că nu mai trăiesc în comunism.

În primul rînd cîteva precizări de natură să clarifice unele amănunte deseori ignorate de nostalgici.

Foarte puțini români care regretă că nu mai trăiesc azi sub conducerea partidului comunist nu știu cum a ajuns comunismul la putere în România, cu atît mai puțin în Rusia sau în alte țări, nici nu cunosc scrierile teoreticienilor comunismului, Karl Marx și Friedrich Engels. Ei nu l-au citit nici pe V.I. Lenin și I.V. Stalin. Tot aici mai trebuie precizat că există foarte puțini români în viață ce au prins și perioada dinainte de venirea comuniștilor la putere ulterior datei de 23 august 1944. La aceasta se adaugă cei care au prins doar perioada bună a comunismului, între 1963-1980 și fac abstracție de perioada 1980-1989 cînd România se afunda tot mai tare în lipsuri de tot felul, în plină dictatură a cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu. Ca urmare ei privesc doar la partea plină a paharului și o ignoră pe cea goală. Dac-ar fi așa de simplu… Continuă lectura

From Russia with love…


Acum cîteva zile mă tot întrebam unde sunt geims bonzii britanici, remboii americani sau alți exponenți ai stilului liber de exprimare a succesului pe linie mortală pentru luarea prin surprindere și anihilarea forțelor ruse din Ucraina și/sau de la granițele ei vor să dea buzna tocmai la Kremlin ca să-i facă un implant de păr lui Putin. N-au reușit să-l facă spîn pe Castro, cu un spîn ca Putin poate ar avea șanse mai mari…

Dar nu, Occidentul își vedea de uichend cînd forțele ruse interveneau în Crimea, după principiul noroc c-avem babe, uite și pieptenii! NATO… NATi-O frîntă că ți-am dres-o.

În ceea ce urmează aș vrea să atrag atenția asupra pașilor făcuți de ruși, ex-sovietici pentru a pune în operă ocuparea unui obiectiv. Evident ar trebui să existe diferențe între obiectivele principale și cele secundare, dar întotdeauna rușii au fost maeștri în arta disimulării/minciunii.

Aș adăuga o întîmplare povestită pe cînd eram la Tecuci într-o unitate de rachete scoasă de mult la fier vechi, ce făcea o dată la doi trageri reale în cosmodromul/poligonul din Kazahstan: unul dintre ofițerii de stat major povestea că la o aplicație de stat major a tratatului de la Varșovia se punea ipoteza apărării unui obiectiv major. Aliații estici urmau să fie atacați de inamicul reprezentat de URSS. Totul era un joc de război simulat pe hărți. A fost pusă situația pe hărți și românii au sugerat necesitatea unei unități de intervenție rapidă în cazul unui desant aerian masiv. Au fost priviți cu scepticism pînă în momentul cînd pe situația tactică și-a făcut apariția un desant masiv într-o zonă complet neapărată. Era prea tîrziu. Nu mai trebuie să menționez cine a învins.

Uitîndu-ne un pic în urmă trebuie să ne aducem aminte că rușii au trupe ce pot acționa independent, pot ocupa prin surprindere cam orice și oriunde, pot captura sau anihila pe oricine. (Nu mai au forța URSS-ului, dar nu prea au cu cine să se compare în zonă.) Pentru a face acest lucru ei au studiat din timp obiectivele, le-au evaluat și au întocmit scenarii care au fost analizate și răs-analizate. Au învățat lecția asta despărțirii de Estonia, Lituania, Letonia, au exersat în Georgia și în alte conflicte regionale.

Ca urmare nu m-aș mira dacă Kievul va fi împînzit cu agenți ce vor paraliza activitățile vitale, dacă va începe războiul electronic și informatic, dacă anumite instituții vor fi ocupate de cetățeni înfuriați în uniforme de armată fără însemne și dacă unitățile ucrainene vor fi imobilizate înainte de a trece de porțile propriilor cazărmi. Dacă mă gîndesc că numai China a deplasat patru sateliți pentru un amărît de avion ce a dispărut recent, sutele de sateliți spion ai Rusiei veghează din înaltul cerului ca nimic neprevăzut să nu se întîmple. Nimic neprevăzut pentru trupele ruse, singurele ce se mișcă cum au chef în Ucraina.

Totuși nu știu dacă în toate mișcările astea pro-rusofone și anti-rusofone ar trebui să identificăm întreg poporul rus sau ucrainean cu această zbîrlire naționalistă cu iz totalitarist sovietic. La urma urmei, mai sunt și alte valori ce ne definesc ființa în afara limbii. Cu globalizarea asta parcă umanitatea a acceptat să-și minimalizeze identitatea lingvistică de dragul altor interese mai presante și mai actuale. From Russia with love… cîteva secvențe.

Despre: Iată câteva motive pentru care nu ar trebui să îi plângem pe ucraineni


Lulea Marius Dorin în Adevărul on-line susține legitimitatea ilegitimei intervenții a armatei ruse în Ucraina. Că peninsula n-a fost niciodată a Ucrainei, că rușii au cucerit-o, că-n stînga și-n dreapta. Dar mai ales în stînga, că pute a bolșevism. Probabil tot de la acest domn s-a inspirat și crainicul BBC ce spunea lumii și de acord cu viteazul Cameron că rușii și-au vărsat sîngele timp de 300 de ani în Crimea. Știm. Cine i-a pus? Crimea era a tătarilor ce erau supuși Porții. Cam cum erau Principatele române. Rușii au vrut ieșire la Marea Neagră și au obținut-o. De fapt ei voiau ieșire la Istanbul.

Dar cine a încurcat borcanele? Stalin, cel ce ne-a adus libertatea. El le-a adus-o și ucrainienilor. La început le-a adus și foametea și moartea.  Apoi Hrusciov le-a dat Crimea și sudul Moldovei luate de la noi. Oare tot 300 de ani de vărsare de sînge o fi fost și în cazul Moldovei? Apoi Transnistria ce a trecut la Moldova. E Moldova de vină? E Ucraina de vină? Și-au apărat moldovenii și ucrainenii frații de sînge și au invadat teritoriile respective și le-au adus sub stăpînirea lor ca să fie pace? NU. Ele le-au fost acordate arbitrar de tătucul Stalin. Continuă lectura

Șantajul sovietic, șantajul Rusiei


Am scris postul acesta în 23 ianuarie 2014. Mă gîndeam că nu e cazul să-l public. Parcă azi e prea tîrziu.

Rusia ne-a luat Basarabia pentru că a participat la războiul ruso-turc din 1877-78. Dacă nu era armata română ar fi pierdut și probabil că ne-ar fi luat Basarabia cu altă ocazie. În 1918 Sfatul țării sau pe limba bolșevicilor Sovietul Republicii Moldova a decis după consultarea cu Lenin alipirea la România. Apoi în 1939 după semnarea tratatului Ribbentrop-Molotov sau Hitler-Stalin cele două puteri s-au înțeles și RSFSR ne-a luat ceea ce era al nostru. Șantajul lui Stalin și a lui Hitler a reușit. Dacă nu eram de acord, ne ocupau rușii. Era ca și cum un tîlhar înarmat cu un cuțit ți-l pune la beregată cerîndu-ți banii. Evident că-i dai.

Aceiași lucru s-a întîmplat cu Estonia, Letonia, Lituania, Finlanda. Prin șantajul forței. Nimeni niciodată nu a vrut să se unească cu Rusia. Nici măcar Polonia acum aproape trei secole. Nici cu rușii, nici nu sovieticii, nici cu nimeni. Oare de ce Rusia încă ocupă Prusia Orientală sau Polonia? Kaliningrad? Care tratat acceptat internațional i-a dat dreptul să-l ocupe? E ținut rus?

Și acum Ucraina. Șantajul cu gazul metan este la fel de ordinar. Unde e libertatea de a alege? La fel au făcut cu Berlinul. L-au înghesuit între ziduri că nimeni nu mai voia să stea în Germania de Est. Au vrut să-l zugrume. Și n-a fost decît un șantaj ordinar, murdar, de tip sovietic. Aș putea paria că la momentul acesta Ucraina e plină de agenți rusi ce vor fi activați la momentul oportun, în caz că șantajul nu va reuși.

E poate momentul să spunem la fel cum a făcut-o Kennedy în urmă cu 50 de ani că este berlinez, că suntem aproape de Ucraina. Că suntem ucrainieni.