Aruncatu cu privirea și datu cu părerea… noi sporturi olimpice


Acum cîteva zile mustea pă net cum că jocurile electronice ar putea deveni sporturi olimpice. Mă imaginam deja cîștigînd pentru România o medalie, două. Dacă nu eu personal, cel puțin vajnicii mei copii apăsători de butoane electronice sau taci scrine. Cîtă emoție la intonarea imnului național! Îmi trecuse pînă și febra musculară de la ultima confruntare din finala cu reprezentantul insulelor Pago-Pago. Acasă la aeroport mă întîmpină o mulțime entuziastă ce scanda:

I-am rupt, i-am distrus, bambilicii i-am impus!!!

Pentru că trebuie să mărturisec că jocul electronic la care am devenit campion olimpic a fost bambilici. Electronic evident. La ăla normal eram campion în liceu cînd stăteam în prima bancă și orice monedă de 25 de bani era exploatată pînă la intrarea profului în clasă. După aia ne exploata el. Mai ales dacă ne prindea în exercițiul funcțiunii…

Ca urmare, aș vrea să propun Comitetului Olimpic Internațional înscrierea unui nou sport pe lista următoarei olimpiade: aruncatul cu privirea.

E șic. E de mase. E ieftin. E benefic. E antrenant. E ușor. E molipsitor. E educativ. E etc.

Pentru că toți putem să ne aruncăm cu privirea peste tot în lume. De fapt acest sport a fost precedat de celebra călătorire cu degetul pe hartă din vremurile de tristă amintire. Mai țineți minte?

Last, bat not list (nici măcar franț list…) aș mai cere aceluiași comitet și întabularea în lista sporturilor olimpice a datului cu părerea. Cu o motivație asemănătoare:

Nu contează că nu știi, îți dai și tu cu părerea. Nu contează că n-ai citit, îți dai și tu cu părerea. Nu contează că habar n-ai despre ce se discută, îți dai cu părerea despre cum își dau alții cu părerea despre orice. Nu trebuie să fii inteligent, trebuie doar să spui ce crezi, ce-ți trece prin minte. Nu trebuie să gîndești, trebuie să te bage-n seamă cineva. Nu trebuie să fii treaz ca să practici sportul ăsta: poți fii amețit, adormit, aiurit sau prost de-a binelea. Contează că participi, nu că ieși pe primul loc.

Și aici mă gîndesc la cîțiva sportivi de performanță din nația noastră care ne-ar putea reprezenta cu succes. Ce succes, am zis succes? Am greșit! O să suip ză flor cu ceilalți concurenți. O să fim frunte, nu coadă. O să se rescrie Ghinis Buc!!!

Deci, din echipa noastră vor face parte (printre alții): V. V. Ponta (actual prim-ministru, președinte PSD), Ionescu Cristian (actual pastor Chicago), C.T.P. (actual președintele Clubului Român de Presă), C.V.T. (actual tribun lătrător prin televiziuni deșertificate), Mister Goagăl (semi-analfabet actual fost membru PSD cu influență, primar dă sector).

Pe cine mai propuneți? Nu așteptați un nou atentat. Nici un nou scandal. Nici încă o schimbare a Legii Educației. Nici schimbarea rectorului la ITP. Nici schimbarea președintelui cultului penticostal. Nici etc.

Acum ori niciodată! Să fim români, așa cum neam obișnuit! Atenție se intonează imnul: Pe-al nostru steag e scris uimire!

Falsa pocăință a domnului Ponta


Nu cred că  domnului Ponta avea chef să se afișeze cu patriarhul României, cu pastori pocăiți din diaspora precum Cristian Ionescu sau cu președintele Universității Baptiste Emanuel din Oradea, Paul Negruț. Dar îi era util. Sau așa își închipuia dînsul. Într-o companie atît de sfîntă, te gîndești, ca tot cetățeanul de bună credință, că domnul Ponta a împrumutat cîte ceva din aura acestor personaje aflate în prim-planul vieții spirituale. Îți spui că cine seamănă se adună și că asemenea asocieri ar trebui să dea roade. Mai repede sau mai tîrziu.

Domnul Ponta are o istorie aparte, cu atît mai ciudată, cu cît este mult mai tînăr decît mulți politicieni ce au ajuns cu greu în prima linie. Asta dacă le uităm pe cîteva doamne mai mult sau mai puțin blonde. Domnul Ponta are și cîteva tinichele pe care a încercat să le ascundă, dar care la nivelul sfinților mai sus-pomeniți se numesc păcate. Probabil și din cauză că ele se încadrează în categoria veche de cînd lumea a păcatelor universal recunoscute: să nu furi, să nu minți, să nu faci o mărturisire mincinoasă, etc.

Dar, ce vorbesc, nu eu ar trebui să-i dau lecții de drept unui absolvent al facultății de drept, nici unui doctor în drept. Și atunci o iau spre domeniul în care sunt și eu un pic de doctor: în teologie.

Acum cîteva zile domnul Ponta a cerut Universității București să-l elibereze de sub povara doctoratului ce-i apasă de cîtva timp persoana politică, activitatea de președinte al PSD-ului și responsabilitatea de prim-ministru. Ne dăm cu toții seama că acest lucru s-a întîmplat din cauză că domnul Ponta nu a reușit, la fel ca și fostul prim-ministru al Turciei, Erdogan, să-și spele păcatele devenind președinte. Nenoroc? Conspirație? Prostie?

Cu toate acestea din cererea sa de renunțare la titlul de doctor în drept al Universității București am reținut că domnului Ponta îi este lehamite de tevatura politică și că a greșit nerenunțînd la timp, presupun că voia să spună că înainte de alegeri, la titlul ce l-a făcut probabil să fie preferat de prea puțini oameni cinstiți din țară și din diaspora. Aici nu vreau să mă refer la ce ar însemna  că a avut majoritatea într-o sumă de județe, implicînd că acolo ar exista poate mult mai mulți oameni necinstiți sau păcătoși, după opțiunea mea în materie de teologie. Nu.

Ceea ce vreau eu să spun este că domnului Ponta nu îi pare rău că a trișat, că a mințit, că a furat sau într-un cuvînt, că a păcătuit pe această cale, adică a doctoratului care nu este, ci că nu a renunțat la titlul de doctor înainte de alegeri ca să tragă mai multe foloase politice și să nu fie sancționat de electorat. Domnului Ponta nu îi pare rău că a copiat un material ce nu îi aparține, nici că a primit ceea ce nu i se cuvenea. Și afirmă în în mod fals în scrisoarea sa că acestea erau uzanțele la acea vreme. Lui îi pare rău că nu a scos un profit din păcatul personal în detrimentul omului cinstit. Oricare și oricine ar fi acesta. Simplu.

În avan-premiera acestei renunțări, un grup de tineri din PSD au făcut apel la prim-ministru afirmînd că ,,PSD are nevoie de o reformă profundă. Credem că trebuie să construim noul Guvern pe baza principiilor cerute de majoritatea românilor: respect, onestitate şi transparenţă. Credem că trebuie să înlăturăm odată pentru totdeauna etichetele de <corupţi> şi <comunişti>”……

…. “Dacă nu vom face această schimbare profundă, partidul nostru este in pericol să devină tot mai izolat în societate. (…) Facem un apel către toţi membrii PSD care cred, la fel ca noi, că a venit momentul unei reforme profunde în partidul nostru. Vă chemăm să susţinem împreună formarea unui nou Guvern, condus de Victor Ponta, care să aibă în componenţa lui oameni din generaţia tânără, integri şi profesionişti”. (sursa Mediafax)

O copilărie? Nu. O practică. Același om ce a furat și a mințit trebuie să dea dovadă de transparență, onestitate, respect. Respect pentru munca celor ce și-au obținut doctoratul pe căi cinstite și s-au spetit muncind? Care sunt acei oameni din generaţia tânără, integri şi profesionişti care asociați cu domnul prim-ministru Victor Ponta va duce PSD-ul mai aproape de popor? Încotro va conduce un astfel de guvern România?  Cum va scăpa pentru totdeauna PSD-ul de etichetele de corupți și comuniști?

Răspunsul logic ar fi prin aceleași metode prin care domnul Ponta a obținut titlul de doctor în drept, pentru că nici domnul Victor Ponta, nici partidului pe care îl conduce nu s-a pocăit de fărădelegile pe care le-au făcut. Acei politicieni interesați de soarta PSD-ului, a guvernului și a României ar fi trebuit mai întîi să înceapă cu o sinceră părere de rău asupra unor păcate vizibile pentru toată populația țării. Și importante pentru mai mult de 50% din populația țării. Adică pentru majoritatea.

O falsă pocăință a domnului Ponta nu va plăti costul păcatului său, așa cum o falsă pocăință a PSD-ului nu-i va șterge de eticheta de partid comunist și corupt. Ciudat, dar dincolo de teologie, poporului ăsta despre care se spune că pufăie, dar nu explodează, e leneș, murdar, incult, sărac și bigot, știe să facă distincție între minciună și adevăr, între adevărata părere de rău și fariseism. Cinste lui!

Domnule Ponta, refuzați să mai jucați rolul cabotinului pe scena politică a României! Vă faceți rău dumneavoastră, partidului, poporului, țării.

Ar fi cazul să vă retrageți. Dacă nu la mănăstire, cel puțin din viața politică. Dumnezeu să aibă milă de dumneavoastră!

P.S. E adevărat că se strîng semnături pentru demisia primului-ministru?

 

Iohannis neamțu și Ponta… turcu!


Hai să luăm toate bilele negre ale neamțului Johannis și să le enumerăm:

1. e neamț,

2. e lutheran,

3. nu are doctorat,

4. ca primar n-a făcut nimic în Sibiu,

5. a trecut la PNL,

6. n-a plagiat,

7. n-a lucrat la stat în funcții prea importante.

Și acum să enumerăm pe ale albe ale lui Ponta:

1. e român,

2. e comunist ortodox,

3. are doctorat în drept,

4. are mari realizări ca procuror, că de aia a fost avansat,

5. este în PSD, unde a ajuns mai sus ca Geoană,

6. a plagiat, deci știe carte,

7. n-a fost atras de salariile mari de la privați, a lucrat doar la stat.

Nemții au venit în Transilvania în valuri. Au și plecat sau au fost vînduți de stat Germaniei Federale în anii 70-80. Alții au fugit de cît de bine era. Iohannis a rămas. Și Ponta.

Ștefan cel mare i-a lăsat cu limbă de moarte fiului său să închine țara. Știa că nu o să fie mare conducător. Leșilor sau turcilor.

Ne-am bătut cu nemții în Primul și în Al Doilea Război Mondial. Am fost obligați. Dar n-am auzit de trădători nemți pe plan local. Cui să mai vîndă țara Iohannis? Germaniei? Poate n-ar strica… Cui i-ar vinde-o Ponta? Turciei? Ponta Turcul? Parcă nu sună bine.

În anii 90 spuneam că soluția cea mai rapidă ca România să iasă din comunism era să declarăm război Statelor Unite. Și să pățim ca Japonia. Aș fi vrut eu! Poate acum ar trebui să declarăm război Germaniei. Înainte să ne declare Rusia nouă. Și să avem PSD-ul coloana a 5-a.

Să ghicesc unde ar fi granița? Se cam vede!

sursa: http://www.frontpress.ro/2014/11/dvizarea-romaniei-este-posibila-o-reconciliere-politica-a-regiunilor-romaniei.html