Rabinul și maidanezii…


La noi se fac lucruri care nu se fac niciunde în lume. Suntem sau nu normali? Nu știu prea bine. Unii spun că suntem, alții că nu. Normal! Suntem unici. Nu mai trebuie să spun care sunt lucrurile astea că le știm cu toții.

Pe de altă parte la noi nu se fac lucruri ce se fac peste tot în lume. E normal? O fi, că așa de bine ne-am obișnuit cu ele că nici nu le mai vedem, nici nu le mai băgăm în seamă și nici nu ne mai deranjează. Nu cred însă c-ar fi normal. Din contră. E un fel de delir continuu pe care nu îl realizezi decît dacă mai ești normal sau dacă te uiți din afară. În focul delirului (sau mai bine zis a delirurilor) e normal să nu îți dai seama că ai luată-o razna.

Cu câteva zile în urmă l-am văzut pe președintele României că se adresează public guvernului, votanților și nevotanților din care făceau parte și maidanezii (MAIDANÉZ, -Ă, maidanezi, -e, adj., s. m. și f. (Fam.) (Animal) fără stăpân, vagabond. – Maidan + suf. -ez). Cu alte cuvinte președintele a vrut să dea tuturor o lecție. El care și-a bătut joc de școală (și nu numai…).

Spunea că soluția pentru maidanezi este xyz. Nu mă interesează care era, președintele putea spune că maidanezii se vor exporta în țările unde au căutare, puteau fi lansați pe orbită, că doar cu Milka, Belka și Strelka au început epoca cosmică sau că se va da un decret prezidențial prin care fiecare cetățean va fi obligat să adopte vreo trei maidanezi și va fi impozitat direct proporțional cu chelia dumnealui. Să nu deviem însă…

De fapt vreau doar să spun că întîmplarea în sine m-a făcut să îmi aduc aminte de un banc cu iz semit: se spune că prin anii 1970 cînd la Brașov se fabricau avioane, avionelor fabricate acolo li se rupeau aripile în zbor. S-au căutat soluții, nimic. Apoi, cineva, nu se știe cine a exclamat: „De ce nu-l întrebați pe rabinul din Dorohoi?” 

Să fi fost un rabin foarte școlit în aeronautică, un rabin înțelept și foarte bătrîn? Aș. Era un rabin obișnuit. Din partea mea putea fi și rabinul din Gîrda de jos, da acolo nu era sinagogă, deci nici rabin. Rabinul i-a ascultat atent, apoi le-a dat soluția: „Faceți un rînd de găuri între aripi și fuselaj și o să vedeți că nu se vor mai rupe aripile.” Zis și făcut.

Delegația de ingineri s-a întors acasă și a început să dea un rînd de găuri între fuselaj și aripa dreaptă, apoi un rînd de găuri între fuselaj și aripa stîngă. Sau invers. Nu contează. Bagă benzină, bagă pilot, bagă gaz și decolează. Avionul merge bine, ba face și acrobații fără probleme. Aterizează cu bine și este omologat.

Intrigat de reușită, directorul fabricii se decide să-i facă o vizită personală rabinului să-l întrebe cum și de unde i-a venit această idee năstrușnică, dar eficientă, contrară parcă legilor științei și tehnicii. Ajunge la rabin, îi pune întrebarea și rabinul-i arată un sul de hîrtie igienică românească: „Tovarășe director, a fost simplu. Am tot văzut că la noi în oraș este o fabrică ce face hîrtie igienică. Din loc în loc are niște găuri, acolo unde ar trebui să se rupă mai ușor cînd trebuie. Dar am observat că ea se rupe oriunde altundeva, numai unde sunt date găurile nu. Așa că a fost simplu!”

Bancul, ca și implicarea lui Băsescu (de ce trebuia președintele să ne spună ce să facem cu maidanezii) exemplifică ceva foarte banal, ce știm cu toții, ce spune ceva despre noi și țara noastră: indiferent pe cine ai fi întrebat în România, soluția era evidentă, la mintea piticului. Bunul simț (ăsta ar trebui importat dacă n-avem…) ne-ar fi inspirat o soluție în chestiunea maidanezilor, la fel în chestiunea Roșiei Montane, a aripilor de avion, a învățămîntului, a pensionarilor, a sistemului sanitar, ș.a.m.d. Totuși, cum ducem lipsă de bun simț, poate ar trebui să ne trimitem specialiștii la Dorohoi. Dacă mai este vreun rabin pe acolo.

Dacă nu…