De ce mulţi creştini au devenit martori ai lui Jehova?


Anti-vaccine | Chappatte.com

Este de notorietate că martorii lui Jehova – ce în România au intrat în legalitate acum câţiva ani prin maşinaţii politice fiind declaraţi biserica lui Jehova – nu se atingeau de arme. ca urmare au suferit rigorile legii comuniste. Probabil chiar şi înainte de utopica şi mortala dictatură a proletariatului.

Şi mai este de notorietate că martorii lui Jehova nu acceptau transfuzii. Motivul este – conform sitului https://www.jw.org/en/: Both the Old and New Testaments clearly command us to abstain from blood. (Genesis 9:4; Leviticus 17:10; Deuteronomy 12:23; Acts 15:28, 29) Also, God views blood as representing life. (Leviticus 17:14) So we avoid taking blood not only in obedience to God but also out of respect for him as the Giver of life. Cu alte cuvinte – deşi interpretarea firească a Scripturii se referă la cu totul altceva decât transfuzii – martorii susţin că şi fără transfuzii poţi trăi bine mersi.

Deci, cu toate că Scripturile vechi şi noi se referă la mâncarea sângelui şi la sacrificarea animalelor pentru un idol, martorii forţeză aplicarea lor la transfuzii deşi transfuzia – în ceea ce mă priveşte ca unul care a beneficiat de câteva transfuzii- salvează viaţa în anumite condiţii. În concluzie, ei preferă să moară, dar să nu ingereze sânge străin prin sistemul sanguin. E vorba de o credinţă proprie sau ceea ce se numeşte în SUA First Amendment right sau excepţia de la aplicare, conformare din motive religioase.

Şi acum să trecem la creştini. Asta pentru că în general biserica-i consideră pe martori eretici, nu creştini eretici din mai mute motive.

Mulţi creştini de mai toate facturile (baptişti, penticostali, ortodocşi, carismatici, etc.) nu vor să fie vaccinaţi. Unul dintre motive ar fi de natură religioasă. Dar nu este clar care ar fi acest motiv. Care ar fi anomalia din credinţa lor care ar apare în cazul vaccinării? Eu unul – şi vă rog să-mi spuneţi dacă aţi auzit altceva în comentariile acestui post – am auzit stând de vorbă cu câţiva dintre ei sau citind ştirile pe un sit sau altul – că motivele ar fi:

1. Virusul Covid2 Sars19 nu există. Este o invenţie a guvernului mondial ce doreşte supremaţia globală.

2. Vaccinarea este o mascaradă pentru a injecta toţi oamenii cu un cip care să le anihileze voinţa şi credinţa adevărată. Şi variante ale acestei concepţii.

3. Chiar dacă ar fi infectarea cu virusul Covid ar fi periculoasă, credinţa te fereşte de efectele bolii.

4. Vaccinarea este un semn al Satanei conform Apocalipsei şi trebuie evitat.

Pentru un studiu mai larg vezi https://ziare.com/media/stiri-false/avem-prea-multi-sau-prea-putini-morti-a-fost-sau-nu-o-mare-pacaleala-top-fake-news-uri-si-conspiratii-despre-covid-19-interviu-1610213.

Ei bine, din toate aceste motive nu prea văd unde s-ar situa argumentaţia bazată pe Scripturi. Eventual s-ar putea situa tot acolo de unde martorii lui Jehova îşi aleg argumentaţia ce nu are legătură lingvistică şi logică cu pretenţiile de excepţie bazată pe convingeri religioase. Adică, oricine poate invoca orice din Biblie, Coran, Talmud, Mahabarata şi Ramayana, Epopea lui Ghilgameş, Manifestul comunist sau Vedele pentru a-şi susţine un punct de vedere sau altul.

Ştiu că afirmând acest lucru va duce la reacţii negative. Dar dincolo de lipsă de logică, afirmaţii de genul şi când greşeşte Dumnezeu nu greşeşte sau cine eşti tu ca să ne spui nouă că greşim, am la îndemână mormane de cadavre, nevaccinaţii din această perioadă în care în România se moare pe capete – mai ales de Covid – şi lipsa unor versete specifice care să motiveze credinţa că vaccinurile anti-Covid sunt ceva satanic sau cel puţin inutil. A, nu m-a plătit nimeni să scriu ceea ce scriu!

Deci oameni buni, dacă v-aţi vaccinat până acum anti-tetanus, antipoliomelitic, anti-mai-ştiu-eu-ce -boală mai mult sau mai puţin mortală, fără să puneţi la îndoială efectul vaccinului, cum de acum vă trece prin cap că totul este o conspiraţie satanică sau cel puţin un atentat la credinţa voastră?

Ca unul care iniţial am refuzat chimoterapia pentru o vedeam inutilă ca efect şi suferinţă din 2008 până în 2014, dar fără să am o explicaţie scripturală, am acceptat-o în 2014 şi asta mi-a salvat viaţa. Comparativ cu chimioterapia vaccinul este neglijabil ca suferinţă. Mi-a căzut părul, mi-a fost afectat sistemul muscular, organele interne inclusiv inima, sistemul sanguin, gustul, mirosul, psihicul. Cu toate astea am decis că suferinţa merita, pentru că viaţa – deşi în condiţii precare la început – are şanse să bată moartea sigură datorită limfomului non-Hodgkin, boala de care sufeream. Prin credinţă am acceptat că există o şansă să scap din încleştarea ce eu numeam Demonul cu faţa albă – boala de natură hematologică ce mi-a albit – timp de mai mulţi ani – faţa.

Şi azi sunt viu, în remisie totală. În aceiaşi notă pot să spun că m-am vaccinat, am făcut rapelul şi boosterul. Pentru mine este o chestiune de credinţă să accept. Pentru unii este o chestiune de credinţă să nu accepte. Viaţa şi moartea va dovedi cine are dreptate. Dacă sistemul imunitar nu ne joacă feste.

Ca urmare, nu înţeleg de ce unii creştini au ales să devină – cel puţin virtual – martori ai lui Jehova. Pentru ei vaccinul este ca o transfuzie de sânge, dar atenţie, versetele folosite de martori pentru a justifica ne-credinţa lor se referă la altceva decât transfuzii şi la salvarea unei vieţi. Versetele voastre pentru a justifica opoziţia la vaccinare care ar fi? Cum le interpretaţi şi în ce context are loc această (re)interpretare? Aceste versete se referă atunci la toate vaccinările şi vaccinurile sau doar la acesta din prezent? Sau şi la toate vaccinurile viitoare? Pe motive religioase? Ale martorilor lui Jehova? Hmmm…

La început a fost… diagnosticul (1)


Am ambiție!

Cîteodată prostească. Cîteodată. Și asta doar pentru că sunt un încăpățînat fără pereche. Dacă aș mai fi găsit unul la fel de încăpățînat, unul dintre noi ar fi murit. De încăpățînare. Trist, dar adevărat. Nu știu dacă asta m-a salvat sau dacă încăpățînarea asta fără pereche m-a condus la situația în care n-am mai putut da înapoi, nu m-am mai putut agăța de încăpățînarea mea, ci pur și simplu a trebuit să raționez și să mai las de la mine. Dureros, dar pînă la urmă benefic.

În urmă cu cîțiva ani (2001-2008) am avut o aventură la limita existenței, plină de adrenalină, nerv și pericole. Eram în mijlocul acțiunii, fie că dormeam, fie că spălam vase, conduceam mașina, mă uitam la televizor sau citeam o carte. O banală plimbare pe dealuri sau ceva și mai prozaic, cum ar fi cumpărăturile la magazinul din sat, se putea transforma într-un eveniment major ce ducea la desprinderea mea de existența pămîntească. Condiția era dată de un diagnostic deloc banal: leucemie. Sau în termeni populari, cancer lichid. În termeni medicali, mai concreți și preciși limfom non-Hodgkin.

O boală fără dureri în primele stadii. Cu toate acestea, dincolo de periculozitatea potențială a unui asemenea diagnostic, pericolul imediat venea din faptul că splina se profila tot mai mult în afara gabaritului obișnuit al abdomenului. Nu mai puteam să-mi relaxez mușchii abdomenului ce se bomba tot mai mult în partea stîngă. Mîncam puțin și des pentru că splina apăsa organele din cavitatea abdominală. Dar dincolo de aceste neajunsuri inerente pericolul cel mare venea din partea unei vene ce ajunsese la 18 mm diametru. Nimeni nu garanta că acestă venă nu se va sparge la o eventuală acțiune violentă. Rezultatul ar fi fost evacuarea rapidă a sîngelui în cavitatea abdomenală. Moartea ar fi survenit în mai puțin de un minut. Era inutil să sun la 112. Chiar și intervenția elicopterului SMURD, pe atunci inexistent, ar fi fost inutilă.

Mă comparam cu personajele din Allien ce creșteau fără să vrea o ființă ce le devora în ultimă instanță existența. Era, o bombă cu ceas. Mortală. Și dincolo de încăpățînarea mea am fost pus față-n față cu o alegere. Trebuia să decid dacă voiam să mor cînd exploda bomba ce crescuse-n mine sau să risc dezamorsarea ei de către profesioniști.

Nu mi-a fost niciodată frică de moarte. Poate o singură dată-n viață am fost pus în fața unei situații aparent fără ieșire, dar pînă la urmă am suferit doar de stres post-traumatic. Și am scăpat.

În schimb de data asta nu știam cu ce mă confrunt. Veți spune că lucrurile erau clare. Dintr-un punct de vedere așa este. Dintr-al meu era altcumva.

Să mă explic.

Dincolo de diagnostic eram… eu. Dar nu eram singur. Îmi aduc aminte de proful meu de Vechi Testament, Deryck Sheriff (aici găsiți unul dintre articolele sale, cu un an înainte de a-i fi student https://www.google.ro/search?q=derrick+sheriff+London+Bible+College&ie=utf-8&oe=utf-8&gws_rd=cr&ei=XKfPVInhK8faasyJgAg). Trecea printr-o situație ce nu depindea de el. Nu știu dacă mai credea că Dumnezeu va face ceva. Dar era acolo, preda, era disponibil. Bineînțeles în felul său. Uneori neînțeles.

L-am abordat într-o zi întrebîndu-l de ce nu scrie o carte despre ceea ce se petrece în viața sa. Mi-a răspuns imediat: Cine-ar citi o carte despre suferință? Sunt citite cărțile care se termină cu happy-end. Asta n-are așa ceva…

Cred că despre asta o să scriu și eu.

Despre mine


Cine am fost, cine sunt şi cine voi fi

Nu contează atât de mult cine am fost, dacă m-am acceptat aşa cum am fost sau dacă m-am schimbat în bine. Dar am avut şi eu ca mai toată lumea, momentele mele de rătăcire. Dacă vrei să conteze cine suntem, să lăsăm la o parte deosebirile şi să punem accentul pe asemănări. Dacă ne deosebeşte o lume, dar ne apropie doar o asemănare, punem face ceva împreună.

Nu contează dacă am făcut, realizat ceva. E trist dacă te-am făcut să suferi pe nedrept. E tot atât de trist dacă nu mi-ai spus nimic şi eu am impresia că totul e OK. Contează ce fac acum, dacă asta îţi face rău. Sper să nu fac aşa ceva. Dar oricine poate greşi. Chiar şi eu. Atrage-mi atenţia. Contează însă, ce fac, dacă te ajut! Împreună îi putem ajuta pe alţii.

Şi ce voi fi nu s-a arătat încă… dar sper să merg în direcţia aceasta până la capăt. Cine citeşte să-nţeleagă!

Mai multe  în posturile viitoare.