Mania prorociei


Toți dăm cu prorocia despre viitor. Dar unii sunt de-a dreptul maniaci.

Nu se poate să-l fi uitat pe Ilie Șerbănescu. Era un tip plin de idei. Se producea la ProTv. Dădea impresia că e bun. A mai ieșit în evidență la depunerea jurămîntului în guvernul Ciorbea: a jurat să contribuie la prăbușirea țării. Nu știu dacă a prorocit. Apoi și-a dat demisia. Dar pe cînd era ministru n-a mai performat. Era și el nervos, surescitat ca orice om foarte stresat. N-a mai prorocit și a dispărut. .

Îi țin minte pe cei din CDR pe cînd erau în opoziție. Aveau idei. Erau hazoși. Ziceam că o să ne fie bine cu ei. Proroceau și ei. Apoi au cîștigat alegerile. Aproape brusc au devenit extrem de serioși. De supărați și ușor de jignit. Au ajuns la putere. Dar n-au făcut față. Au dispărut cum au apărut.

Dar acum în fiecare dimineață pe Europa FM ni se adresează Moise Guran. Omul parcă vine de pe munte cu tablele legii în mînă. De fiecare dată vine cu ceva nou. Parcă e prorocul lui Dumnezeu ce judecă răul. Nici Ioan Botezătorul nu a avut audiența lui.

Dar nici Ioan Botezătorul n-a ajuns într-un birou să conducă destinele unui popor. Chiar dacă a fost vocea, chiar dacă a fost buldozerul de astupat văi. Oare ce s-ar fi întîmplat dacă ajungea și el la putere? Mai bine să nu știm…

În urmă cu ceva timp un vechi pastor mi se confesa cu privire la unul dintre criticii săi incomozi. Criticul ajunsese și el pastor și s-a oprit. Și mă bate un pic gîndul ereziac să mă întreb cum ar fi arătat Biserica cu Isus la cîrmă vreme de vreo 30-40 de ani? Să fi văzut atunci prorocii!

N-ar mai fi avut Pavel despre ce să scrie. Petru ar fi avut alt stil. Noi am fi avut alt testament. Poate l-ar fi scris El. N-am mai fi avut atîția eretici. Nu mai era nevoie de Mohamed. Nu ne mai băteam ca chiorii secole-n șir. Luther, Calvin et co ar fi fost băieți cuminți. Raiul s-ar fi instaurat pe pămînt?

Ei, mai bine tac că nu sunt nici Ilie Șerbănescu, nici Moise Guran, nici nu pot să-mi dovedesc succesiunea apostolică. Chiar așa!

Ceușescu asculta romanțe


Tot felul de piriști (PR) și mai ales piriste îi aranjează acum pe politicieni să cîștige voturi. Zadarnic. Munca de jos o face aparatul de partid. Ceva a mai rămas de la tata Ceaușescu. Îmi aduc aminte cum după decembrie 89 (observați că nu am spus nici revoluție, nici lovitură de stat) unii massmediști îi scriau numele cu literă mică. Acum l-ar pupa și-n mai știu eu ce, numa să se ajungă

Dar să ne întoarcem la lideri. Ceaușescu nu avea concurenți. El candida pentru un post ce era a lui fără nici o opoziție, fără nici un alt celănger sau contendăr. Ce era a lui, era a lui. Chiar și Leana.

Ieșea în piețe, ieșea în șantiere, în ceapeuri, fabrici și uzine și îi lăuda pe cei ce construiau socialismul străduindu-se spre visul de aur al întregii omeniri. El cu aurul, noi cu visul. Dar tă cat ză stori șort, Ceaușescu știa să fie popular. A renunțat la Mercedes, a purtat mai tot timpul șapca muncitorească tip 1940 ce nu o mai purta nimeni în breaslă (poate era o șapcă ferrari…), și asculta romanțe. Era demodat: nu avea nici amante, nici nu practica jocuri de noroc, nu spărgea milioane la cumpărături în străinătate cu excepția unor proiecte magalomane (probabil că nu el avea ideile alea ridicole) și nici nu deținea vreo echipă de fotbal. Scorniceștiul l-au promovat lingăii, de ridicat în slăvi tot ei. Deci dacă ar fi să îi facem radiografia morală, Ceaușescu s-ar descurca mult mai bine decît majoritatea liderilor de azi. Era din popor, lupta pentru popor, ba acum cînd mulți dintre noi și-au dat seama ce voia acel Apus sau acel Răsărit, mai ne scapă și cîte un adjectiv drăguț la adresa sa.

Îmi amintesc că în deceniul de glorie 65-74 romanțele ne chinuiau cîteodată timpanele seara tîrziu la radio și teve. Nu era chiar așa de rău. În zona mea puteai să faci efortul de a schimba antena de București cu cea de Budapesta și aveai parte de Robin Hood vorbind limba lui Atilla. Depidea de gusturi. Chiar și radio Beograd avea muzică bună. Căci tonul face muzica…

Revenind la piriștii și piristele de azi și la nereușitele lor de a confecționa noul mesia pentru salvarea neamului românesc de toate nenorocirile secolului abia început, mă gîndesc că ar trebui să înceapă de la tipul omului din popor. Asta dacă ar vrea să atragă voturi. Nu de la diplome, nu de la titluri, nici de la avere. Adică de la ceva ce nu necesită bani.

În primul rînd un candidat trebuie să fie ortodox, dar nu ultraortodox că aleg numa românii care pupă moaște și sunt prezenți la vecernie: adică babele. Dar să fie așa ca noi toți: să nu neglijeze biserica la paști și la crăciun.

Să facă ce fac toți românii, să nu facă ce nu fac toți românii. Să bea, da să nu se îmbete, să aibă bani, da să nu risipească, să aibă bloc sau să stea la țară într-o casă ce nu depășește 100 mp. Să nu aibă conturi la bancile din străinătate, nici datorii la cele de acasă. Preferabil să aibă o mașină arătoasă, dar veche, lăsată moștenire.

În al doilea rînd ar trebui să nu fie politician: toți  românii îi urăsc pe politicieni. Chiar și politicienii îi urăsc pe politicieni: uitați-vă cum se fac prin televiziuni.

Să aibă o meserie decentă, preferabil să nu fie patron, nici să nu lucreze la stat, ci mai degrabă să trudească undeva ca pălmaș (fie el intelectual, fie nu). Să nu fie nici doctor, să nu fie nici fost milițian, securist sau politruc. Să fie imaculat ca laptele nesmântînit. Preferabil să aibă o soție, nici prea chioară, nici prea fotogenică, așa cum are toată lumea. Soția să nu aibă o meserie care să desa de bănuit: să nu fie șefă pe undeva, mai ales la stat. Să nu aibă rude sus-puse, nici în străinătate.

Să nu se îmbrace strident, nici scump (de unde ar avea bani?) și nici să nu fie pupilul vreunui mahăr. A mai încercat Măgureanu cu Marian Munteanu și nu i-a mers… Apoi să nu aibă copii prea mulți, nici prea puțini. Unu cel puțin, doi, cel mult. Să fie normal. Eventual copiii să fie victime ale unuia din sistemele pe care le urăște românu: poliție, sănătate, bănci, mai știu eu care și el să dea de înțeles că îi are în vedere pe vinovați. Să fie justițiar, dar nu prea tare.

Să nu facă pe cultul, să nu meargă la concerte de muzică simfonică, ci să asculte manele. Ca poporul. Să mănânce mititei, să iasă la iarbă verde și să cumpere mîncarea de la magazinul din colț. Să nu se laude că a consumat droguri, dar să fi făcut armata. Nu trebuie să fie tînăr, că ce ne-ar putea învăța e noi tinerii și ce știu ei, mai ales dacă nu au mîncat salam cu soia, nu au stat la coadă la lapte, ci la vize să lucreze în vest… Dacă ar avea vreo 50 de ani ar fi numa copt!

Să dea impresia de om serios care chiar dacă nu ascultă romanțe, e trist din cale-afară pentru că soarta poporului român e și soarta sa. Dar să nu se asocieze cu nici un alt partid. Să fie independent ca omu dîn popor!

În fine, acest portret robot nu se poate încheia fără o descriere fizică. De aia psihică nu e nevoie că e sănătos la cap ca tot românu. Totuși să își permită mici nebunii nevinovate. Deci fizic: Să fie bărbat, nu altceva. Înalt ca bradu, da nu ca Ghiță Mureșan, bine făcut, da nu ca Moroșanu, să aibă un pic de gît, nu ca Petre Roman, să caute drept, nu ca Victor Ciorbea și să nu fi avut mătuși suspecte ca Adrian Năstase. Preferabil să nu fi copiat la bac, la licență (dacă are vreo una) și să fi fost atît de deștept încît să nu-i trebuiască un doctorat.

Închei trăgînd o linie virtuală. Aproape oricine poate atrage mai mult de 40% – ce spun eu? – poate 80% din voturile tuturor românilor, fără să fie politician profesionist: doar să se identifice cu poporul și să dea impresia că îi va da tot ce își dorește. Ca să fiu un pic ironic (de parcă pînă acuma n-am fost…), oare nu știm ce vrem? Tot românu vrea să trăiască mai bine, dacă se poate să muncească ca francezu, să se plimbe ca americanu, să aibă școli ca finlandezii, curățenie ca elvețienii, asistență socială ca suedezii, clinici ca austriecii, trenuri ca japonezii și putere ca americanii.

Trebuie să apară doar omul potrivit ca să ne dea toate astea. Să nu uităm că pe vremea cînd se ascultau romanțe noi munceam pe trei schimburi. Mai dați domle romanțe la radio!