Pierdut premier, declarăm nul!


Actele cu o anumită valoare se declarau pierdute la mica publicitate într-un ziar de circulație națională și prin aceiași declarație se anulau. Dacă cineva le găsea și le folosea se ajungea la litigiu, proces, condamnare, despăgubire, bani. De exemplu „Pierdut chitanțier, declarăm nul.” Acum cu asta cred că se ocupă altcineva…

De mai mult timp, tot mai mulți îl imploră pe Țepeș să se-ntoarcă. Să tragă-n țeapă pe cei ce ne-au dat țeapă.

Ei, varianta modernă a lui Țepeș este însuși un țepar ce nu a ajuns să simtă cum e să stai la expoziție pe cea de-a doua țeapă din stat. Nu că ar avea merite deosebite. Omul e doar nesimțit. Țepeșul ce ne țepuiește fără să fie țepuit este Ponta.

Și pentru că s-a dus să se opereze la Poartă, credem că s-a pierdut.

De aceea declarăm conform formulei încetățenite: Pierdut premier, declarăm nul!

Citește și dă mai departe! 🙂

Golanii și damele de companie ale tovarășilor Iliescu, Rus și Ponta


Iliescu, omul idealurilor comuniste m-a făcut să mă simt în 1990 și în 1991 mai rău decît Ceaușescu din 65 în 89. Eram golan, haimana și trebuia să fiu re-educat de sfioșii mineri. Mă simțeam ca Albul-ca-Zăpada dezorientat în căsuța celor 7 mineri pitici așteptînd-o să mașteră să mă omoare și pe Făt-Frumos să mă scape. Eram din nou captiv în propria-mi cultură a patriei mume. Soartă fatidică dacă pot să mă exprim așa…

Am realizat însă că golanii și haimanalele din Piața Universității au fost norul de cerneală ce l-au salvat pe Ion Iliescu, omul sprijinit de generalii comuniști pentru a se menține la putere. Caracatița era în pericol, dar avea deocamdată resurse. Chiar și pentru a mima o tentativă de lovitură de stat legionară. Doar că în locul legionarilor septuagenari au fost învinuiți studenții. Nu dădea bine să bați cîțiva bătrîni cu pareză cînd aveai destui tineri zvăpăiați la îndemînă.

M-am dus la studii și am re-venit acasă după 3 ani. Apoi m-am dus la doctorat și am revenit din nou acasă. Am adus țării un plus de valoare dacă ar fi numai sumele de bani cheltuite pe o licență britanică la zi și un doctorat britanic la frecvență redusă, că deh, țara avea nevoie de noi. Conducerea mai striga la vremea aceea țară, țară vrem ostași, so to speack…

Așa că m-am prezentat la datorie, pentru că așa am fost învățat: Avem o țară, o datorie, o misiune de veacuri de îndeplinit…

După aproape 23 de ani un alt demnitar, tot al unui guvern de stînga (ăștia dau cu dreptu-n stîngu!) i-a făcut pe cei ce au plecat în străinătate să muncească fierari betoniști. De unde știa asta tovarășul Rus, ministru al transporturilor, este o taină… Dar tov. ministru mai face și un calcul, probabil este și ministru al matematicilor, și ne extrage suma necesară acestor muncitori nevoiași pentru a-și transforma soțiile în dame de consumație și copiii în golani. Iar golani? Parcă-i văd mutra lui Iliescu la Expo…

Ce bine că nu am plecat la muncă în străinătate. Puteam să ajung cel mult un amărît de fierar-betonist, ceea ce la vîrsta și studiile mele nu ar fi contat prea mult, dar aș fi dat statului de lucru acasă transformându-mi copiii în delicvenți asistați la  penitenciar (cel mare este major), și la casa de corecție (dintre cei mici doua unul are 14 ani). Deci la circa 700 de euro pe care-i trimeteam acasă statul cheltuia cam 6000 de lei pe lună să aibă grijă de golanii mei la mititica.

Nu știu ce ar fi făcut soția mea, dar nu cred că i-ar fi ajutat licența în psihologie, nici specializările la Ellis Institute New York. În imaginația ministrului Rus ar fi ajuns pe trotuare, dacă tot e să vorbim de ministrul transporturilor, poate nu l-a dus imaginația dincolo de obiectul muncii dumisale: drum, autostradă, trotuar e cam tot una.

Dar una peste alta, tov. Rus este singurul ministru din guvernul pesedist ce fără să-și dea seama recunoaște că o familie cu copii nu se poate descurca în România din 1500 de euro pe din două. Totuși nu mă dumiresc de ce nu a transmis aceste date și ministrului muncii și familiei, celui de finanțe, altor miniștrii implicați în construirea raiului hoților, plagiatorilor și corupților. Poate-poate guvernul ar fi mărit din nou alocațiile copiilor, chiar și pentru familiile compuse din dame de consumație și golani și evident alcoolici votanți de stînga.

Dar tov. Rus a demisionat. Nu pentru că a dat cu bîta-n baltă sau cu ocara-n popor, asta poate face oricine, oriunde, oricînd, oricît. A demisionat pentru că în aceste momente de cumpănă pentru guvernul pesedist al lui Ponta, era ceva firesc. Trebuia aruncat un os cîinilor. Caracatița Ponta și-a aruncat norul de cerneală să-și acopere greșelile. Deocamdată.

A mai aruncat un nor cînd a zis că și-a abandonat titlul de doctor prin ordonanță de urgență. Dacă continuă să facă risipă de cerneală în curînd o să i se termine. Și atunci?

Ponta, du-te la mănăstire!


În vechime cînd un prim-ministru nu performa i se punea vălul. Gîdea își făcea datoria. Nici o aluzie… Surghiunul era o pedeapsă ușoară mai ales dacă respectivul atentase la banii împăratului sau ai regelui. Și cunoaștem nume celebre ce au făcut istorie.

Dar de data aceasta, prim-ministrul nu poate fi acuzat de prea multe matrapazlîcuri. Poate pentru că încă nu s-au aflat. Cert că Ponta nu este un sincer sau un purist nevinovat. Dacă ar fi fost așa nu s-ar fi lansat în avocatură cu o teză de doctorat ce miroase a plagiat după cum miroseau grajdurile lui Augias a bălegar. Dîra lăsată de teza de doctorat și de ordonanța de renunțare a doctoratului n-o spală toată apa din Dîmbovița.

Pretind unii că tot în vechime, tot într-o dispută prim-ministru-popor cei din urmă ar fi strigat Capul lui Moțoc vrem! Vornicul Moțoc se jură:

— Oh! păcătosul de mine! strigă ticălosul. Maică preacurată fecioară, nu mă lăsa să mă prăpădesc!… Dar ce le-am făcut oamenilor acestora? Născătoare de Dumnezeu, scapă-mă de primejdia aceasta și mă jur să fac o biserică, să postesc cît voi mai ave zile, să ferec cu argint icoana ta cea făcătoare de minuni de la monăstirea Neamțului!… Dar, milostive doamne, nu-i asculta pre niște proști, pre niște mojici. Pune să deie cu tunurile într-înșii… Să moară toți! Eu sînt boier mare; ei sînt niște proști!

Proști, dar mulți, răspunse Lăpușneanul cu sînge rece; să omor o mulțime de oameni pentru un om, nu ar fi păcat? Judecă dumneata singur. Du-te de mori pentru binele moșiei.

Cei mai mulți români n-au citit Hamlet, dar au văzut filmul. N-am uitat îndemnul: Ofelia, du-te la mănăstire! L-am citit pe Ponta. De ceva vreme vedem și filmul și îi spunem să o ia mai moale, să scape ieftin: să meargă la mănăstire. Nu-i taie nimeni capul, nici nu-l rupe-n bucăți.

În vechime unele lucruri se încheiau onorabil. Omul își dădea demisia și nu i se făcea nimic. Ar fi fost prea mare scandalul. Noi o ducem într-un scandal continuu. Rar își mai dă cineva demisia fără să fie forțat. Și așa-i rămîne numele pătat pe vecie.

Este un loc la o mănăstire, undeva?

Fără supărare: o întrebare pusă domnului Paul Negruț


Domnule Paul Negruț, aș vrea să vă întreb, fără supărare: De ce este normal, ba chiar indicat ca școlile confesionale să primească sponsorizare de la stat, cînd dumneavoastră ați făcut atîta caz că e total împotriva principiilor creștine ca biserica (cultul baptist) să aibă pastori plătiți tot de stat?

Vă citez: „consider ca incercarea de a justifica acceptarea subventiilor de la Stat dupa  modelul organizatiilor care functioneaza doar la nivel orizontal,  cu pretul rastalmacirii Scripturilor, tradeaza indepartarea de teologia  baptista.”

sursa: http://negrutpaul.wordpress.com/2010/03/20/subventiile-de-la-stat-si-doctrina-despre-biserica-ii/ Continuă lectura

Zicala, procedura, locul și bandiții: Banii sau viața?


sursa:http://razvratit.files.wordpress.com/2010/09/rosia-montana-final.jpg

Zicala: Nu există om în România să nu fi citit, văzut la cinema sau auzit, cel puțin în glumă expresia: „Banii sau viața?” Cam totdeauna un individ sau mai mulți, de obicei înarmați și de cele mai multe ori în locuri dosnice unde nu existau martori puneau această întrebare, de fapt o somație ce se poate traduce cu: ne lași banii sau îți iei adio de la viață?

Procedura: Constatînd că pînă în ziua de azi am fost puși ca popor de multe ori în fața acestei somații și că de cele mai multe ori ne-am ales cu banii luați, mă gîndesc că azi ar trebui să nu cedăm banii, chiar dacă bandiții vor să ne ia viața. Mă refer la Roșia Montană. Mă refer la aur și cianuri.

La ce ne ajută aurul dacă tot murim? La ce ne ajută aurul dacă îl iau tot ei? La ce ne ajută aurul pe care nu îl vom vedea niciodată cînd se închid spitale și stau să se prăbușească școli? La ce ne ajută promisiunile unor îmbogățiți cînd muncim pribegi în străinătate?

Locul: Nu mai este vorba de o somație într-un loc dosnic, căci Roșia Montană nu mai este așa ceva de cînd le-a trezit instinctul străinilor de a face bani pe seama noastră. Romanii ne-au cotropit pentru Roșia Montană. Decebal a murit la Roșia Montană. Despre Roșia Montană a scris Bălcescu plîngîndu-l pe Mihai Viteazul și Octavian Goga plîngînd o țară vîndută și jefuită.

Cine:  Dacă aș auzi din gura unui copil „Banii sau viața?“ aș zîmbi! Dar o aud din gurile unor oameni ce se pretind cu cap, niște cineva ce au devenit cineva pe spatele altora care sunt nimeni, așa ca mine și ca tine… Și mă mai refer la gașca profitorilor, a lupilor de ocazie sau a celor profesioniști. E cazul să spunem că ne-am săturat de mafia care ne conduce și care se îmbogățește exponențial în timp ce țara și poporul sărăcește constant. Gata!

Ce mi se pare ciudat: mi se pare ciudat că nici o biserică din România nu a dat un comunicat, un cuvînt, o pastorală ceva în legătură cu fenomenul Roșia Montană. De mic copil învățăm să nu facem ce face popa, ci să facem ce zice popa. Io m-am cam săturat de popa ăsta! Pare mai mult popa lupilor, a hoților, a cioclilor poporului. O fi și popa cu bandiții? Și duminică la biserică vom auzi aceiași somație, Banii sau viața?

Meditaţia zilei: etichetarea


sursa: http://www.europarl.ro/view/ro/press-release/actualitatea/actualitatea-2011/actualitatea-2011-mai/actualitatea-2011-mai-16.html

Etichetarea cuiva este o caracterizare extrem de concisă, de obicei un singur cuvînt, bazată de obicei pe cele mai vizibile calităţi sau defecte. Părinţi  şi copii, toţi îi etichetăm pe prietenii sau duşmanii noştri. Etichetarea este dăunătoare pentru că dă impresia unui destin ce nu poate fi schimbat: tu eşti aşa şi nu poţi fi altcumva. Au existat copii care au fost etichetaţi cu etichete ce i-au urmărit toată viaţa. Mai ales la sat, unde cam toate familiile aveau o poreclă: A cui eşti tu mă? A lu Văruie-cai. Asta pentru că în anii 1900 bunicul cuiva s-a dus la veterinar cu calul bolnav şi acesta i-a spus să-i dea apă de var. Omul a dat cu apa de var pe cal în loc să i-o dea să o bea. Are vreo legătură cu copilul, nepotul omului? NU!

Etichetarea pozitivă spune că tu eşti Preaînaltul. Asta era etichetarea lui Adrian Năstase pe cînd făcea şi desfăcea totul în PSD. Poate asta i-a spus mătuşa Tamara, Victor Ponta ca student la doctorat şi alţi bine intenţionaţi ce voiau să îi recunoască influenţa. Credea că îi merge la nesfîrşit, conform etichetei. Şi totuşi nu a fost aşa. Putea să spună eu nu sunt Preaînaltul, nu mă mai faceţi ce nu sunt. A greşit şi el, au greşit şi ei. Dar numai el plăteşte. La propriu şi la figurat.

A mai fost şi Desanca. Chipurile tămăduitoarea, întruparea Duhului Sfînt, cu un copil pe nume Isus. Veneau oamenii să fie vindecaţi şi să fie amăgiţi. A reuşit, dar a murit de cancer. Rapid. Nu i-a ajutat izvorul cu apă vie de pe propria-i proprietate. Cine i-a pus eticheta de vindecătoare şi de dumnezeu n-a ştiut ce face. Ea era un om, un biet om. La fel ca noi toţi. Dar n-a ştiut să scape de etichetă. Dacă cineva vindecă (şi asta spun şi doctorii ce i-am întîlnit), acesta este Dumnezeu. Dacă ar fi ştiut să-i dea lui Dumnezeu eticheta asta…

Apoi au fost cei cărora li s-a spus că nu sunt buni de nimic. De către specialişti. Şi cu toate astea au reuşit. Unii mai repede, alţii mai tîrziu. Iată cîteva exemple:

Tu din ce categorie faci parte?

Politica ștruțului


Nu știu cine a avut ideea să scoată la lumină teza de doctorat a lui Ponta. Nu știu nici dacă Ponta a scris-o sau nu. Ce știu, e că dacă (dacă!) ai scris o astfel de teză trebuie să ai un obraz gros să spui că n-ai plagiat și că aștepți decizia cuiva care să spună că ai plagiat sau nu. Ba mai mult, e ciudat cum o droaie de oameni ce mai mult ca sigur n-au văzut teza lui Ponta să susțină ba că cutare comisie nu avea dreptul să se pronunțe, ba că e o răzbunare politică, ba că s-a exagerat că se politizează.

Nu îți trebuie mai mult de un an de facultate să îți dai seama că teza lui Ponta e varză de cea mai slabă calitate. Dar dincolo de disputele politice sau academice ce nu pot eu înțelege este această politică a ștruțului promovată de cei care se fac că nu s-a întîmplat nimic. Zic ei: Și ce dacă teza lui Ponta (în cazul în care a scris-o el) e plagiată? Noi ținem cu el, el e mare și tare, noi suntem mari și tari și de aia ce spunem noi e  adevărul!

Cam așa face și ștruțul: cînd are probleme ce îl depășesc își bagă capul în nisip având impresia că dacă el nu vede nimic, nici pe el nu îl mai vede nimeni! Trebuie să fi mare ștruț să faci asta, mai ales că pe internet teza lui Ponta există. Uită-te și spune dacă e albă sau neagră.

Apoi, cine mai e și Adrian Năstase ăsta ce apare ca și îndrumător al tezei lui? Am început să schimb canalul după o apariție a lui Năstase prin anii 90, cînd se rățoia la niște naționaliști belicoși ce voiau să luăm înapoi Moldova: ,,Cu ce să trecem Prutul, cu taburile?” Săracu ministru de esterne nu știa că taburile plutește! Și gata!

Mă tot întreb cine i-o fi pus în mînă teza aia s-o îndrume? Piaza rea? Mama Omida? Iliescu, dom Marean sau cine? Nu știu ce teză a scris Năstase, nu știu nici dacă chiar a îndrumat-o pe cea a lui Ponta, dar chiar dacă și-a pus doar numele , e destul de grav pentru un prof universitar. Acum știu că ștruțul ăsta are și belele pe cap și e la mititica…

Ce păcat însă că cei din comisia ce i-au dat titlul de doctor lui Ponta nu spun nimic. Alți ștruți!

Domnilor ștruți, v-ați fluturat penele mari și pufoase în văzul lumii atîta timp și acum vă ascundeți capul în ceva ce miroase cam urît. Cît o să rezistați? Scoateți capul din nisip sau de unde l-ați băgat și spuneți cum l-ați făcut doctor în drept pe Ponta. Ar fi interesant și în același timp instructiv.

Apoi, dacă e plagiat în materie de drept, e ciudat. Cum să furi la drept? E sinistru. Iar dacă nu e plagiat, aia nu e teză! Zice în final la concluzii că ,,această descriere…” Păi dacă e descriere nu e teză! Și gata. Cine i-a dat titlul de doctor să răspundă, ăia sunt autorii morali. Iar dacă s-au făcut presiuni asupra lor, să răspundă și atunci.

PS Oare de ce pînă acum nu s-a observat plagiatul lui Ponta?