Retrospectiva perspectivelor…


Au unii obiceiuri. Nu-i bai că le au. E bai că rezultatu-i prost. De-a binelea.

Şi ca să se afle-n treabă – şi-n atenţia muritorilor, ei specialii – îi dau cu semi-apocalipsa. Sau cu apocalipsa. Dar au mierlit-o. Adică apocalipsa lor i-o mierlă. Ce-a debitat prostii. Ce concluzii poţi trage când se jură că dau buzna apocalipsele peste noi? Că-s la amvon. Şi la amvon nu se minte. De la amvon vorbeşte Dumnezeu… Personal n-am cunoştiinţă de vreun caz în care El să se fi pus la amvon şi să fi anunţat ceva. Dar nu le ştiu eu pe toate…

La semi-apocalipsă specialii zic: Anul ăsta ce tocmai a început se va întâmpla aşa… Şi după ce trece anul – ce bun e internetul ăsta! – dacă verifici ce-a zis (i)luminatul ăsta sau ăla, ce constaţi? Constaţi că a dat în bobi, a ghicit în cafea, a consultat horoscopul sau mai rău, s-a jucat cu cărţile de Tarot. Un titlu mai potrivit ar fi fost Balivernele mele referitoare la anul ics-igrec-zet. În nici un caz perspectiva. Deloc profetică.

Exhibiţionism profetic? Ego masaj asistat comunitar? Caz patologie? Unde s-ar încadra cineva trecut de adolescenţă, umil de mândru că proroceşte-n public? Suferă de prorocită, de prorocistită, de prorofilism şi are nevoie de o pro-filaxie? O boală de care nu se vindecă anumiţi apocalipticieni nervoşi nevoie mare. Semnalmente? Căutaţi pe Youtube.

Revenim la retrospectivă. Mi se pare că martorii lui Jehova sunt mai cinstiţi în necinstea lor decât barzii apocalipselor înecate-n imaginar. Martorii cel puţin fac tot ce pot să-şi susţină perspectiva eliminând toate materialele pe care le-au produs anterior şi contrazic perspectiva actuală. De exemplu, dacă au spus că Isus s-a întors şi mai sunt în viaţă cei aleşi, în prezent ei elimină aceste afirmaţii – distrug orice urmă că au afirmat aşa ceva – pentru că a trecut prea mult timp ca de la data reîntoarcerii lui Isus să mai trăiască cineva. Au o idee, de ea ţin. Şi recunosc că ce-au spus în trecut e greşit pentru că-şi retrag spusele. Chiar dacă pe şest. Semi-apocalipticienii actuali n-au niciun bai c-au dat-o-n bară cu fiecare proclamaţie senzaţionistă anterioară. Nu retractează. Nimic. Nu îşi fac mea culpa. Nu se opresc. Ba din contră. Abia face planeta un tur în jurul soarelui că hop, mai apare-o perspectivă. Ce ţine fix – da fix, fix – un an. Şi d-aia zic că-i ceva patologic aici. Adică acolo.

Şi ce să vezi, analizează anul ce a trecut. Să dea greutate spuselor ce vor urma. Dar de cele mai multe ori trecând la perspectivă fac o greşeală de începători. De diletanţi. De habarnişti. Ei spun că interpretează textele – Vechiul şi Noul Testament – DIN perspectivă profetică. Dacă tot e vorba despre viitor, el se poate interpreta ÎN sau ÎNTR-O perspectivă profetică.

A interpreta ceva DINtr-o perspectivă înseamnă a explica ceva dintr-o realitate trecută, cunoscută, însuşită, trăită. Ceva foarte banal. După cum urmează:

Din perspectiva mea de spectator al meciului de fotbal Steaua – Dinamo pot spune că meciul a fost bun, s-au marcat en goluri şi rezultatul a fost sau nu echitabil. Bun! Profetic puteam să spun că meciul se va încheia cu victoria uneia dintre echipe sau că va fi egal, în caz de egal va fi scor nul sau egal la mai ştiu eu câte goluri. La fel şi în caz de victorie. Şi mă bazez să fac profeţia mea – sau să joc la pronosport – pe rezultate anterioare, analize, ştiri că un jucător are Covid, că va ploua sau că arbitrul va părtini sau nu una dintre echipe.

Este vreo diferenţă între o prorocie fotbalistică şi una pretins spirituală pentru anul ce vine? Mă îndoiesc. Mai ales când analiza trecutului se bazează pe ce-mi pică mie bine, ce-mi place mie şi ce aş vrea eu să se întâmple. Şi în cazul fotbalului depinde cu ce echipă ţin, nu?

Dar în ceea ce priveşte o perspectivă întinsă pe un an, cu evenimente viitoare ce depinde de climă, ştiinţă, 8 miliarde de oameni unul mai nebun ca altul, un an nu poate fi interpretat dintr-o perspectivă anterioară pretins profetică. Ceva ce nu există nu poate fi interpretat din ceva ce a trecut. Eventual poţi să-ţi dai cu părerea, să ghiciceşti sau să fabulezi rătăcind cu mintea pe coclauri. Chiar şi pe coclaurile Bibliei. De unul singur sau în grup. Amândouă sunt periculoase. În primul caz s-ar putea să sari de pe fix şi să(-ţi) provoci cine ştie ce daune. În al doilea caz să induci în eroare alţi oameni ce s-ar putea să fie nevinovaţi.

Perspectiva – dacă ea chiar există – nu se poate interpreta. Perspectiva presupune un viitor. În perspectivă evenimentele se vor desfăşura. Evenimentele ce se vor desfăşura nu sunt interpretabile.Ele sunt realităţi. Aceste realităţi ne fac să luăm decizii sau să suportăm deciziile altora care interpretează realitatea şi iau măsuri ca să prevină sau să cauzeze anumite rezultate în realitate. Cu greşelile de rigoare. Nu mai fă pe Dumnezeu. Că habar n-ai. Oricine poate repeta ce-a spus Isus cu privire la sfârşitul vremurilor, la semne, la mai ştiu eu ce de prin Vechiul Testament.

Eventual perspectiva se poate descifra dacă este încifrată sau se poate destăinui dacă este ascunsă. Dacă eu îmi dau cu presupusul cu privire la construcţia celui de-al treilea templu în Israel, dacă vin cu versete din psalmi, în general din Vechiul Testament şi spun că asta este o perspectivă profetică făcând legătura cu spusele lui Isus despre zilele lui Noe asta nu este o perspectivă profetică, ci o RETROSPECTIVĂ. Deloc profetică. La fel ca toate lucrurile pe care le bolmojesc despre anul care a trecut cu jihad, CIA, guvernul, sinedriul, hamasul şi alte pericole mai mult sau mai puţin închipuite.

În ceea ce priveşte anul viitor – de fapt anul în curs – că eu îmi dau cu părerea, că altul îşi dă cu părerea şi facem o prognoză generală pe care o batem în cuie cu versete aiurea scoase din context, praf în ochi! Un alt fel de bla-bla cu iz religios, pseudo-spiritual, semi-doct. Aşa ceva nu înseamnă în nici un caz perspectivă profetică.

N-a venit un înger să ne informeze, nu ne-a sunat Cerul direct pe mobilul personal sau de servici şi nici măcar nu ne-au picat din cer nişte tăbliţe de aur pe care scria – evident într-o limbă cunoscută nouă – ce are de gând Dumnezeu, Satana, nou ordine mondială, iluminati, masonii, casele regale, reptilieni, extratereştrii, sinedriul evreiesc, Soros, Bill Gates, omul de Neanderthal şi marile laboratoare ce se ocupă cu studii genetice sau cu noile vaccinuri.

Şi domu Gog, prima vorbire-n alte limbi nu este mene, mene… vezi la 1:07. Poate daţi o erată. Adică o corectură. Dacă tot citiţi Biblia. Dacă tot citaţi Biblia.

Uitaşi dă şarpe ce stă de vorbă cu Eva, dă măgăriţa lu nenea Balaam. Acuma nu pot jura că animalele-au vorbit pe limba oamenilor sau oamenii pe limba animalelor, dar clar era vorbire-n alte limbi.

Şi apropo, dacă Dumnezeu va turna Duhul său peste orice făptură asta înseamnă numai peste penticostali? Făptură e tot ce are viaţă. Cam ca la creaţie? Parcă nu numai omul are viaţă. Şi cum rămâne cu cei de altă religie decât penticostalii? Hmmm…

Și ne iartă nouă apocalipsele noastre, precum iertăm și noi apocalipticilor noștri!


Tu ai văzut noii bulgărași de savoare? Descoperă gustul adevărat de legume minunate!

Așa sună o reclamă a Delikatului promovată cu chipul Andrei, soția lui Măruță. Ei, care Andra, care Măruță? Știe toată lumea. Principiul reclamei, sufletul comerțului, este ca o persoană cunoscută, de încredere, să dea gir unui produs ca să fie vîndut bine. Să-l cumpere toată lumea!

Cam același principiu aplică unii în ceea ce-i privește. De exemplu își pun chipul, dau cu textul Apocalipsei și vor să-l vîndă bine pe Dumnezeu. Cred că e un pic cam pe dos. Dacă Dumnezeu ar fi vrut să-și facă reclamă…

Apocalipsa ne pîndește. Ne urmărește ziua și noaptea. De la amvoane. De prin rețele. De peste tot.

Cînd musulmană, cînd creștină, cînd cretină. Apocalipsa vinde bine. Vinde mesaje și popularitate. Dar apocalipsa dă și faliment. Nimeni nu mai dă doi bani pe ea. De atîta lupu-lupu, nu mai ține nici cu apocalipsa. N-a venit la alinierea planetelor. Nici în 1990. Nici la Mileniu. Nici mai încolo. Nici mai încoace.

Apocalipsa s-a dus pe apa ei încă de la-nceput. Augustin credea că vede sfîrșitul lumii cînd Hippo, cetatea sa a fost asediată de vandali. Curînd Roma este cucerită pentru prima dată. N-a venit totuși sfîrșitul lumii. Mai încolo Ierusalimul cade. Apoi este cucerit de cruciați. Ce-or fi crezut locuitorii săi ce au fost măcelăriți fără discernămînt? Creștini, evrei, arabi, turci, musulmani, druizi, toți au fost lichidați. Pentru ei atunci a fost sfîrșitul lumii. Apoi Ierusalimul este pierdut de cruciați.

Vine rîndul Constantinopolului. Ortodocșii încă mai povestesc de zidurile ce s-au deschis preoților cînd musulmanii au intrat călare în Hagia Sofia cu iataganele scoase. Cei ce se adăpostiseră acolo credeau că a venit sfîrșitul lumii. Turcii nu i-au crezut. Acum acolo e Istanbul.

Ceva mai încolo Luther îl desemnează pe papă ca fiind 666. Ciudat, dar Luther n-a declanșat apocalipsa, cu toate că mulți credeau că sfîrșitul era aproape. (Războiul de 30 de ani ne poate spune ceva…) El în schimb a cerut căsăpirea țăranilor ridicați la luptă, apocalipsă și comunism.

Roma mai este cucerită o dată. Și încă o dată…

Dar la Munster s-au găsit anabaptiștii să instaureze Noul Ierusalim. Cu cîtă bucurie l-ar instaura unii și la noi! Bucuria anabaptiștilor a fost de scurtă durată și de mare suferință. Asediați de lutherani și catolici, executați cu caznele de rigoare, după ce Jan Matthys moare în luptă. Proroc ratat, tocmai prorocise că era vremea judecății celor răi și întreprinse o ieșire contra armatei episcopului expulzat. Dar, surpriză! Căpățîna lui a fost înfiptă într-o suliță, bărbăția fiindu-i bătută în cuie de poarta orașului. Era duminica Paștelui și se crezuse noul Ghedeon. Se pare că fusese rău informat. De cine?

Urmașul său Johann de Leida decretă poligamia, orașul deveni noul Sion, declarîndu-se proprietatea comună asupra bunurilor existente. Și-a luat doar 16 soții. Avea de unde… În iunie 1535 orașul este cucerit. Johann și alți doi lideri sunt torturați și executați (iunie 1536). În final cele trei cadavre mutilate creștinește atîrnau în 3 cuști pe zidurile biserici Sf Lambert. Cuștile mai există și azi. (http://www.panoramio.com/photo/12217599) Probabil pentru proroci de acest gen.

Primesc și importuri?

ISIS, Rusia, China, SUA, Franța și Marea Britanie concurează să împlinească prorocii apocaliptice. Noroc că Sadam a murit. Să nu uităm prorociile despre el, despre avioanele companiei irakiene botezate cu nume ca Babilon și de mult uzitata expresie bătălia bătăliilor.

Cînd ești exaltat crezi orice. Nu înseamnă neapărat că ai credință mare. În plus cînd ești separatist tendința este să spui că numai tu ai dreptate, că numai tu cunoști adevărul, că numai tu ești adevărata biserică. Și că ai descoperiri divine. Serios? Caută un psihiatru prietene!

Recent un pastor din România a prezis că sfîrșitul va veni. În cîteva luni. Dacă nu va veni, Domnul ne-a dat har să ne pocăim. Mai ales lui. Dar vă dați seama? Unui pastor din România!!! Unul din afara sistemului. Ceea ce demonstrează că sistemul e păcătos. Și falit. Că buticul, sereleul lui nu se poate închide, este răpit. Mai ști? Asta doar Tatăl știe…

Mi se pare excepțională fraza „Lucruri care trebuiau să se întîmple-n 50 de ani s-au întîmplat într-o săptămînă”. Serios? Și alta: „Logic Rusia n-avea cum să facă război cu Israelul că-s prea departe unele de altele.” Io mă tot întreb cum a făcut război SUA cu Afganistanul, cu Irakul, cu Germania lui Hitler în 41 și cu cea a kaizerului acum 100 de ani. Că n-au graniță comună. Logic, nu?

Și „Toate evenimentele finale au de-a face cu Israel.”

Nu mă-ndoiesc. De exemplu extincția dinozaurilor. Eveniment final. Dacă nu dispăreau dinozaurii nu apărea civilizația în Egipt. Nu apărea Egiptul, mureau evreii de foame. Ce criză ar fi fost prin sferele celeste…

Alte evenimente finale: dispariția imperiului austro-ungar, a celui de-al doilea Reich, a imperiului țarist și a celui otoman. Mă tot întreb de ce n-au aruncat americanii primele două bombe atomice asupra Israelului. Ne scuteau de atîta timp pierdut, de încă 45 de ani de comunism, de colonialism, de crize economice și financiare, de 11 septembrie 2001, și de etc.

M-am mai întrebat de ce o fi spus Isus că numai Tatăl cunoaște ceasul acela. N-am găsit răspuns. Dar mi-a venit o idee. Oare cum va fi privit de ai lui cel care va veni cu ceasul corect? Ehehei!!! Ca un supersfînt. Un fel de Sandokan al sfinților, adică un sfîntocan. Va fi tratat preferențial în cer. Cel puțin de-ai săi. Va duce sus meritele lui și ale adepților lui. Mișto. Cool! Pînă la proba contrarie. Cea a vieții de pîn-atunci.

Eu aștept o dezmințire. Bineînțeles, dacă omul are bun simț ar trebui s-o dea. Dacă…

PS În rest mizez pe Delikat! Și pe Andra. De Măruță nu-mi place!

România Mare – România Mică


sursa:http://www.virtueonline.org/portal/modules/news/article.php?storyid=12928#.UzE5xc6GeHc

De data asta n-ați ghicit! Nu e vorba de partidul România Mare, nici de reîntregirea neamului. Cu atît mai puțin de amenințarea rusă. E vorba de fărîmițarea bisericilor. Tare, nu?

Spre neștiința deloc rușinoasă a enoriașilor de tot felul, trebuie menționat că fărîmițarea bisericilor în viitoarea Românie Mare a debutat în ultima jumătate a secolului XIX și s-a accentuat în prima jumătate a secolului XX. Reformații (unguri) s-au transformat în baptiști. Ortodocșii în baptiști. Apoi baptiștii în penticostali. Ortodocșii în tudoriști. În anii 40 penticostalii au trecut la baptiști ca să reziste la presiunile statului.

Continuă lectura

Umbra lui Mircea la Cozia?


sursa:http://romaniancoins.ancients.info/mircea.htm

Prin anii 1990-2000 apărea pe tevere un reportaj făcut de echipa de la Pentru patrie sau ceva asemănător. O emisiune făcută de armată. Pe cînd filmau ei încolo-și-ncoace pe la mănăstirea Cozia și au uitat aparatul deschis, ce să vezi, apare Mircea. Pe casetă. Ca o mustrarea la adresa românilor ce voiau să devină capitaliști, să-și vîndă țara și sufletul și altele de genul ăsta. Un gen deloc neutru.

Am stat cît am stat să văd minunea, dar pas să mai apară renumitul voievod. Pînă în final au uitat complet de el. Atunci i-o fi apărut și lui Diaconescu inspirația pentru OTV.

Cine n-a uitat de ce i-a apărul poetului umbra, adică fantoma lui Mircea cel Bătrîn la Cozia, să-i aducem aminte:

Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate: Către țărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc, Ș-ale valurilor mândre generații spumegate Zidul vechi al mănăstirii în cadență îl izbesc.

Dintr-o peșteră, din rîpă, noaptea iese, mă-mpresoară: De pe muche, de pe stîncă, chipuri negre se cobor; Mușchiul zidului se mișcă… pîntre iarbă să strecoară O suflare, care trece ca prin vine un fior.

Este ceasul nălucirii; un mormânt se dezvelește, O fantomă-ncoronată din el iese… o zăresc… Iese… vine către țărmuri… stă… în preajma ei privește… Râul înapoi se trage… munții vârful își clătesc.

Ascultați!… marea fantomă face semn… dă o poruncă… Oștiri, taberi fără număr împrejuru-i înviez… Glasul ei se-ntinde, crește, repetat din stîncă-n stîncă, Transilvania l-aude, ungurii se înarmez.

Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute, Și puternici legioane p-a ta margine-ai privit, Virtuți mari, fapte cumplite îți sînt ție cunoscute, Cine oar’ poate să fie omul care te-a-ngrozit?

Este el, cum îl arată sabia lui și armura, Cavaler de ai credinței, sau al Tibrului stăpîn, Traian, cinste a Romei ce se luptă cu natura, Uriaș e al Daciei, sau e Mircea cel Bătrîn?

Mircea! îmi răspunde dealul; Mircea! Oltul repetează. Acest sunet, acest nume valurile-l priimesc, Unul altuia îl spune; Dunărea se-nstiințează, Ș-ale ei spumate unde către mare îl pornesc.

Sărutare, umbră veche! priimește-nchinăciune De la fiii României care tu o ai cinstit: Noi venim mirare noastră la mormîntu-ți a depune; Veacurile ce-nghit neamuri al tău nume l-au hrănit.

Rîvna-ți fu neobosită, îndelung-a ta silință: Pînă l-adînci bătrînețe pe români îmbărbătași; Însă, vai! n-a iertat soarta să-ncununi a ta dorință, Ș-al tău nume moștenire libertății să îl lași.

Dar cu slabele-ți mijloace faptele-ți sînt de mirare: Pricina, nu rezultatul, laude ți-a cîștigat: Întreprinderea-ți fu dreaptă, a fost nobilă și mare, De aceea al tău nume va fi scump și nepătat.

În acel locaș de piatră, drum ce duce la vecie, Unde tu te gîndești poate la norodul ce-ai iubit, Cîtă ai simțit plăcere cînd a lui Mihai soție A venit să-ți povestească fapte ce l-a strălucit!

Noi citim luptele voastre, cum privim vechea armură Ce un uriaș odată în războaie a purtat; Greutatea ei ne-apasă, trece slaba-ne măsură, Ne-ndoim dac-așa oameni întru adevăr au stat.

Au trecut vremile-acelea, vremi de fapte strălucite, Însă triste și amare; legi, năravuri se-ndulcesc: Prin științe și prin arte națiile înfrățite În gîndire și în pace drumul slavei îl găsesc.

Căci războiul e bici groaznec, care moartea îl iubește, Și ai lui sîngerați dafini națiile îi plătesc; E a cerului urgie, este foc care topește Crîngurile înflorite, și pădurile ce-l hrănesc.

Dar a noaptei neagră mantă peste dealuri se lățește, La apus se adun norii, se întind ca un veșmînt; Peste unde și-n tărie întunerecul domnește; Tot e groază și tăcere… umbra intră în mormînt.

Lumea e în așteptare… turnurile cele-nalte Ca fantome de mari veacuri pe eroii lor jălesc; Și-ale valurilor mîndre generații spumegate Zidul vechi al mănăstirei în cadență îl izbesc.

(„Propășirea“, 7 mai 1844)

(Puțini dintre noi știu că scrierile lui Grigore Alexandrescu Lebăda și puii corbului și 1840 au deranjat și a fost întemnițat.)

Mă tot gîndeam în urmă cu cîteva zile la vremurile pe care le trăim, la lipsa liderilor în biserici. Nu lipsa popilor sau a pastorilor, ci lipsa acelor lideri, conducători, care să inspire, să dea direcție și să polarizeze. Iosif Țon nu are un urmaș. Paul Negruț nu are un urmaș. Cine e urmașul lui Vladimir Pustan? Aceiași lipsă ca pe vremea lui Grigore Alexandrescu. Doar că noi l-am vrea pe Țepeș, nu pe Mircea…

Mă gîndeam că în ziua de azi nimeni nu mai amintește și nu mai dă dovadă de sacrificiu. Toată lumea pretinde, vrea și țipă să se ajungă, să nu piardă ocazia. Să ducă o viață îmbelșugată și liniștită. Fără probleme.

Mă gîndeam la Cozia ca la un nume cu rezonanță. La fel ca la Alba Iulia, unde în 1918 Iuliu Maniu a mutat adunarea națională de la Arad pentru unirea Transilvaniei cu țara, pentru că Alba Iulia avea ceva ce nu avea nici un oraș din Transilvania. Alba Iulia însemna ceva, Aradul nu le spunea nimic. Inimile românilor din Transilvania au tresărit la vestea adunării de la Alba Iulia. Era un simbol. Ca El Alamo.

Azi nu mai contează simbolul. Azi contează materialul. Să construim, să aranjăm, să investim, să profităm.

Mă întrebam dacă s-ar arăta umbra lui Wurmbrand, unde s-ar arăta? Precis nu în California.

Dacă s-ar arăta umbra lui Bradin unde s-ar arăta? La Sovata?

Dar umbra lui Cornia? Precis nu la București.

Și noi am ajuns niște umbre…