Visează!

Dar din dar se face rai

Pe cînd locuiam încă în Oradea a sunat cineva într-o dimineață. Deschid  ușa  și nu-mi spune bine bună ziua că mă întreabă dac-am primit un cadou în acea dimineață. Vaccinat, sceptic și trăit prin Anglia unde mi s-a spus că zere iz nău saci sing ez ă fri mil, îi spun românului verde în față că nu și-i închid ușa-n nas fără alte explicații. Nu era dintre martorii lui Iehova. Cum în bloc era silențium ca la ora zece dimineața, îl aud plîngîndu-se unui confrate aflat în fața unei experiențe similare un etaj mai jos: mamă ce mi-a făcut ăla… Să vă spun sincer, mi-a picat bine, chiar foarte bine.

De la faza aia, am dat însă de tot felul de indivizi și individe ce voiau să-mi facă diferite cadouri sau să dispun, în varianta lor, de mai știu eu ce. N-am acceptat pentru că sunt un tip paranoic de bănuitor. Vorbiți cu soția mea…

Dar totdeauna mi-au plăcut cadourile. Îmi plăceau jucăriile ce le primeam cînd ne vizita cineva și uneori mă înfruptam din cadourile ce le duceau ai mei cînd mergeam împreună în vizită. Dar am fost corectat. Apoi, cînd am ajuns mai mare îmi plăcea să îmi fac cadouri. Era un adevărat joc de-a cadoul. Mai întîi îmi plăcea ceva. Apoi mă asiguram că într-adevăr nu pot să trăiesc fără chestia respectivă și în cele din urmă ajungeam la sacrificiile de rigoare. Nu puteam să am ceva dacă nu sacrificam altceva pentru că banii erau puțini și rari. Tindeau de multe ori către zero.

Așa mi-am cumpărat o haină de blană (scurtă și sintetică) pe cînd eram în anul trei de liceu, așa mi-am luat semicursieră din primul salar de după armată, așa mi-am luat prima mașină la mîna a treia și așa am transformat așteptarea în bucuria împlinirii. Se spune că de fapt te bucuri mult mai mult de cadou sau de dar înainte de a-l primi, decît atunci sau după ce l-ai primit. Posibil. În orice caz am învățat lecția săracului: mai bine să ai lucruri puține și de calitate, decît lucruri multe și de slabă calitate. Pichi, nu?

Apoi am primit niște daruri ce n-aveam cum să le anticipez și pe care nu le-am visat vreodată: studiile în străinătate, casa, mașina, etc. Dar în general se poate spune că de cele mai multe ori darurile sau cadourile nu îți supraviețuiesc, ele consumîndu-se sau pierzîndu-și calitatea. În afara lucrurilor de mari dimensiuni și de o mare valoare nu cred că mai sunt în posesia vreunui cadou primit în urmă cu, să zicem, zece ani.

La un alt nivel însă aș putea menţiona alte daruri ce nu aparțin sferei materiale extrem de personale și țin de domeniul familiei. Aici vorbim de cadouri în ghilimele care îmi vor supraviețui pentru că sunt mai tinere. Altfel de cadouri de la cineva foarte generos cu viața.

Apoi de ceva timp am primit ceva despre care am scris mai pe larg sub titlul Demonul cu fața albă. Revenind la acest subiect trebuie să recunosc că mi-a plăcut foarte mult o prezentare deosebită în domeniul darurilor făcută de o tipă blondă, înaltă, îmbrăcată într-o rochie simplă de culoare neagră, pe niște tocuri kilometrice, cu o privire ciudată, cu o vorbă sigură, dar cu un zîmbet fermecător fără să fie sexi, ce m-a ținut timp de trei minute în supans.

Cînd în final am înțeles despre ce cadou era vorba, a trebuit să mai văd încă o dată clipul ca să-mi dau seama despre ce era vorba și să savurez complotul. De ce nu mi-a trecut și mie prin cap așa ceva? Ia uite: o femeie tînără, inteligentă, frumoasă și poate nu chiar așa de săracă …în daruri. Era Stacey Kramer: The best gift I ever survived.

Urmăriți clipul: dar din dar, se face… rai!

varianta titrată în limba română la http://www.ted.com/talks/stacey_kramer_the_best_gift_i_ever_survived.html

Allah sau Dumnezeul creştin: un Dumnezeu două destine

De la David:

Există interpretări nesfârșite sau trebuie explicat fiecare cuvânt? Exemplu: Numele Allah a fost folosit de creștinii vorbitori de limbă arabă cu mult înainte de apariția islamului și se referea la Dumnezeu. Musulmanii spun, de asemenea, Allah, dar are cuvîntul acesta același înțeles?

Coranul ne învață că Allah este milostiv, plin de compasiune, binevoitor și drept în ceea ce privește judecățile sale. Sună bine? Este pentru musulman Allah milostiv și drept ca Dumnezeu/Isus?

Coranul subliniază transcendența absolută a lui Allah. El este mai presus de orice și poate face ceea ce dorește. Allah poate fi chiar arbitrar în a judeca sau în a fi milostiv.

În ceea ce privește ideea musulmană de dreptate, Allah va judeca în funcție de supunerea cuiva față de legile sale. Acesta este motivul pentru care unele familii pe care le-am vizitat își pun copiii să cânte cântece în care spun cum că sunt căsătoriți cu legile lui Allah, dar nu spun niciodată că sunt căsătoriți cu Allah. O relație personală cu Allah este trecută cu vederea în timp ce se concentrează pe ascultare.

Astfel, judecata/mila lui Allah este condiționată în funcție de comportamentul cuiva. Esența lui Allah nu este niciodată foarte clară, deoarece accentul este pus pe supunere. Allah este incognoscibil, fără egal și imprevizibil, ca să menţionăm doar astea.

Diferența este clară în comparație cu geniul absolut și revelația glorioasă a lui Dumnezeu în Hristos prin întruparea, viața perfectă și răstignirea ispășitoare. Putem să-L cunoaștem pe Dumnezeu, să vedem atributele/esența Sa morală, să avem siguranță, să fim iertați pentru totdeauna, să avem experiențe/interacțiuni personale cu un Dumnezeu sfânt și să trăim viața în lumina prezenţei sale.

Acest lucru sugerează, de asemenea, că este posibil ca creștinii „tradiţionali” să folosească cuvintele Dumnezeu/Isus și să însemne ceva diferit de ceea ce spune Biblia. Se poate ca unii să pună accentul doar pe politică, sau pe bunăvoință, sau pe justiție, sau pe relele sociale, sau pe sărăcie, sau pe etică, sau pe mediu etc. și să nu se confrunte niciodată cu esența sfântă personală a lui Dumnezeu Însuși. Nu ar trebui să punem accentul pe cer în detrimentul pământului, ci să îl cunoaștem personal pe Creatorul ambelor.

Isus își respectă cuvântul/promisiunile, dar Allah cere supunerea la reguli. Creștinii pot avea un Tată iubitor, musulmanii nu. Musulmanii nu pot cunoaște închinarea iubitoare, ci doar ritualuri de rutină obligatorii. Creștinii pot trăi cu o siguranță încrezătoare, musulmanii nu. Dumnezeu îşi respectă cuvântul Său, Allah nu. Isus se oferă pe Sine, Allah oferă doar legi. Dumnezeu este departe/aproape și accesibil, Allah este un judecător/amenințător şi distant. Isus iubește necondiționat, Allah oferă milă pe baza unui comportament bun. Noi trebuie să urmăm exemplul lui Isus, caracterul moral al lui Allah nu este atât de clar. Atributele morale ale lui Dumnezeu sunt clar definite, trăsăturile de caracter ale lui Allah sunt indistincte, distante, impersonale.

A-l prezenta pe Isus oamenilor de din lumea musulmană este ca și cum ai încerca să deschizi ochii cuiva în faţa unui univers alternativ. Conceptele, definițiile, credințele, morala, tradițiile sunt mult mai mult decât tabuurile culturale superficiale care implică mâncare/îmbrăcăminte. Valorile, identitatea și chiar Allah însuși sunt confruntate cu adevăruri care eliberează, eliberează, salvează, răscumpără, eliberează, redefinesc, educă, vindecă și pune la încercare întreaga mentalitate a cuiva. Așa este evanghelizarea în rândul musulmanilor. Aceste diferențe par insurmontabile, dar atunci când este prezentată Evanghelia, unii vor spune că aceasta este întradevăr o „veste bună”, deoarece musulmanii sunt foarte conștienți de destinul lor veșnic incert