100% Ilie


Bombănea.

De ceva timp.

Gîndea de bine.

Mai pe sub mustaţă, mai în barbă.

Era cald.

Era prea cald.

Mult, mult prea cald.

Se săturase de mult de propria-i transpiraţie.

Era singur cu transpiraţia sa.

Puțea ca o turmă de țapi în călduri.

Pînă şi corbii se ţineau departe.

Le pica prada din cioc cînd încercau să zboare deasupra lui.

Îşi căscau pliscurile să reziste putorii.

Şi aşa cum un amorit vine totdeauna cu un amalecit, un necaz nu vine singur.

Secă şi pîrîul.

Acum, ce-o să bea?

 

Mihai supranumit Viteazul


De la finele secolului al XIX-lea, pînă la al doilea Război Mondial istoriografia românească îl consemna pe Mihai și sub numele de Mihai Bravul. Nu știm dacă Nicolae Bălcescu se face unilateral vinovat de vitejia sa descrisă mai pe larg în volumul Țara Românească supt Mihai-vodă Viteazul. Cert este că nu au existat mai mulți voievozi cu numele Mihai care trebuiau departajați cumva într-o perioadă în care domnii (peste patruzeci la număr în secolul XVII) se schimbau foarte des din motive pecuniare, militare sau politice. De remarcat că în acea perioadă principalii jucători politici de anvergură erau Imperiul Otoman (sau Poarta), Austria habsburgică și Polonia. Alți influensări de mai mică importanță, dar foarte incisivi, erau tătarii și cazacii ce făceau incursiuni soldate cu jafuri pustiitoare.

Născut în 1558 lîngă Craiova, dintr-o familie de negustori de succes de origine greacă, Mihai n-a fost ceea ce se numește azi român. Pentru simplu motiv că la acea vreme nimeni nu se numea român. El era valah, locuitor al țării ce se numea Valahia, cunoscută prin manualele de istorie mai ales sub numele de Țara Românească.

Își începe cariera politică în 1588 ca stolnic, adică dregător ce are grijă ca domnitorul să mănânce ce avea chef când avea chef atunci când existau șaome, dar nu se inventase încă McDonalds-ul. Acest domn era Mihnea Turcitul, un alt valah (dacă i se poate spune așa…) născut în Turcia și convertit la islam. Nu știm dacă Mihai s-a achitat bine de sarcini, dar după înlocuirea la domnie a lui Mihnea probabil că și-a luat concediu, a fost dat în șomaj sau pur și simplu și-a dat demisia pentru că nu-i plăcea stilul culinar al următorului la tron, Ștefan Surdul. Exasperat de cât de tare de urechi era acest Ștefan ar fi plauzibil că Mihai a început să strige foarte tare, ceea ce l-a dus cu gândul că poate ascede la o poziție superioară de conducere. Pentru că la noi îl recunoști pe șef dintr-o mie. E cel ce strigă cel mai tare.

Zis și făcut. Fără să fie deocamdată viteazul, dar cu o voce tunătoare, Mihai ajunge într-o altă funcție publică, evident mai importantă, aceea de ban al Craiovei, în vremea domniei efemere de circa treisprezece luni a lui Alexandru cel Rău. Pe vremea aceea banul era cel mai mare oficial al domnului din zona desemnată, Craiova în cazul lui Mihai. Destinul viitorului domn apare într-o nuvelă istorică originală cu titlul MihaiuViteazul și călăul de N. D. Popescu, tipărită în 1895 la București și reluată mai apoi de alți autori români. Impresionat sau mai degrabă hipnotizat de privirea semeață și de statura falnică a lui Mihai, temutul călău nu cutează să-i taie capul, prevestind, ascendența sa.

Aici aș vrea să fac o paranteză declanșată de memoria-mi infantilă. Înainte de zece anișori personali citeam o poezie, astăzi dispărută, compusă de masonul – asta nu știam eu atunci – fost revoluționar pașoptist, fost ministru al cultelor (nici asta din urmă n-o știam), macedonean aromân și decedat în mizerie Dimitrie Bolintineanu, cu titlul Mihai și călăul. Bănuiesc că era bazată tot pe o legendă ce circula prin secolul XIX-lea.

Dar Mihai nu este doar un tip cu o voce impresionantă ce își pune în valoare body-language-ul atunci când se află în pericol de moarte. Mihai vrea să domine din vârful scării a cărui ascensiune a început-o. El reușește să adune suficienți bani (aproape jumătate de milion de monede de taleri de argint, adică peste unsprezece tone de metal sau peste 1100 kilograme de aur dacă a fost vorba de florini, cam 283 de milioane de lei la valoarea actuală) din împrumuturi și din pușculița proprie ca să mituiască factorii de decizie din Istanbul: marele vizir, sultanul, divanul sultanului. Ca urmare, după spusele lui N. Bălcescu, în septembrie 1593 este numit domn al Valahiei de către sultanul Murad al III-lea Piosul și ca urmare a sprijinului din partea patriarhului ecumenic al Constantinopolului, Maxim al IV-lea.

O lună mai târziu Mihai este instalat la București cu tot fastul: interdicție de circulație, coloană oficială de limuzine, lasere, focuri de artificii, cordon bleau cu pilaf și oaie la proțap pentru reprezentanții Porții și manele de inspirație turcească. Glumesc!

Pesemne că intrat un an mai târziu în incapacitate de plată, în noiembrie 1594, viteazul și calculatul domnitor Mihai îi adună la București pe creditori (turci, evrei, greci) ca să le dea ce le datorează. Mihai pune tunurile pe ei și pe garnizoana turcă. Același lucru îl pățește și un bei turc însoțit de oaste ce trebuia să-l captureze pe Mihai. După aceasta Mihai trece la atacarea, asedierea și prădarea cetăților turcești de la graniță: Giurgiu, Rusciuk, Hârșova, Silistra, Târgul de Floci pe care-l distrug definitiv. Turcii din toată țara sunt atacați și lichidați ca urmare a exceselor din ultimii ani. O combinație eficientă de curățire etnică, noaptea sfântului Bartolomeu de factură valaho-ortodoxă și politică naționalistă. Bineînțeles cu ajutor unguresc și secuiesc din Transilvania.

Alegerile, învățămîntul și alte cele


Ei, iar vă bat la cap! Am asistat la o discuție Andi (Moisescu) cu Tudor (Chirilă) despre învățămîntul românesc. Și despre schimbare, mai ales politică. Și tot felul de soluții logice, specialiști, politizare și inutilitate. Copii cu alegeri multiple, comparații cu tevecolor, internet și profi anoști. Părerea mea e că discutau doi autsaideri.

Eu vin din altă perspectivă. M-am școlit socialist, în stil stalinist cu pionieri, mîinile la spate, lecție deschisă demonstrativă în care doar clasa noastră a rămas în toată școala că eram buni și cu mai mulți inspectori decît școlari în bănci. Cu examen de admitere la liceu, cu bac cu copiere pe rupte la mate, dar în rest examen la sînge. Fără facultate.

Apoi cu învățămînt informal underground cu profi din State, de la Universitatea Americană din Cairo și alte forme și biblioteci disponibile. Plus pasiunile de rigoare în aviație, arme, mașini și istorie. Apoi ca prin farmec trei ani de educație teologică formală în Londra.

După care a urmat tranziția proprie de la învățat la predat. În sistem românesc privat. Un pic sectar. Și pe cînd făceam asta mă zbăteam între predare – de care nu prea aveam habar – și standardele educației superioare: cerințe curs, seminare, notare. În contextul re-descoperirii impactului manualului unic de factură comunistă. De vină fiind cercetarea pentru teza de doctorat.

Și după ce am predat sau cel puțin m-am prefăcut că predam, iată după trei zeci de ani învățămîntul românesc se luptă (oare?) cu aceleași probleme: lipsa cadrelor adaptate cerințelor actuale, lipsa școlilor care răspund problemelor din prezent pregătind elevii/studenții pentru viitor, lipsa de voință politică pentru a produce schimbarea. Și cei doi pomeniți mai sus, cu mine împreună ne punem întrebarea: Ce e de făcut?

Evident, se poate discuta. Evident, se pot lua măsuri, se poate face un plan. se pot cere bani. Și apropo, chestia aia cu dublarea salariilor profilor, nu duce la dublarea calității învățămîntului, se știe! Dar mi se pare că în stilul ăsta lătrăm pe cînd caravana trece bine mersi nederanjată pe lîngă noi.

Mie mi se pare că niciun guvern, absolut niciunul, pînă nu este susținut de o majoritate de 80% în parlament, nu o să facă schimbări majore. Pentru că nu riscă să piardă alegerile. O schimbare majoră, dramatică cu concedieri masive ar declanșa greve, reacția opoziției, media va sări în aer ca la oprirea minerilor în drum spre București.

O altă măsură, retrogradă, dar utilă în caz că nu se fac concedieri masive a celor ce încă mențin învățămîntul în Evul Mediu, ar fi – probabil că nu vă așteptați la așa ceva – manualul unic. Atunci cînd comuniștii au tranșat învățămîntul în favoarea lor, au impus politic manualul unic. Și a rămas bătut în cuie. Eu însă propun un manual unic pe o perioadă de tranziție de circa doi, trei ani. După care, fiind deja începută schimbarea de mentalitate, liberalizarea și eficientizarea învățămîntului.

Dincolo de politica de stat în domeniul educației ar trebui să existe susținători și generatori privați de educație de la nivelul zero la învătămînt superior. Compania Aerostar să aibă propriul liceu și facultate în domeniul construcției de avioane. Compania Dacia să aibă nu numai grădiniță pentru copiii angajaților, ci toată gama de școli care să califice și să dezvolte viitorii angajați, de la design la cercetare, fabricație și filosofia protejării mediului.

Cei care vor alege o formă de învățămînt într-o anumită regiune, într-un anumit domeniu vor fi interesați în primul rînd de calitatea acestuia nu de hîrtia ce ți-o la finalul perioadei de studiu. În același timp cei ce predau acolo vor fi direct interesați de predarea eficientă și de lichidarea mitei pentru obținerea notei sau diplomei. Motivul? Calitatea inferioară a absolvenților va duce la scăderea calității produselor acelor companii care are nevoie de absolvenți plasînd companiile sub iminența falimentului. False școli în stilul Spiru Haret n-ar mai exista.

Și atunci mai putem discuta de dezvoltarea infrastructurii. De schimbarea politicii de educație și implicarea statului mai mult în supraveghere decît în impunerea normelor și bugetului.

Din nou despre evanghelismul romanesc – raspuns domnului Dan Tomulet


Persona

NOTA: Acest text a fost publicat anterior pe platforma Convergente. In Convergente, textul este precedat de un rezumat sintetic, in mai multe puncte, al raspunsului meu. Cum acest rezumat, de altfel binevenit, nu-mi apartine, nu-l voi transcrie aici.

Răspuns

Recent, Dan Tomuleț, contributor constant al platformei Convergențe, a publicat în cadrul acesteia articolul „Neo-protestantismul românesc între derută și reformă”.

Deși nu mi-am făcut mari iluzii, cunoscând lipsa de reactivitate a mediului evanghelic la lucrurile cu care se confruntă, nu numai în ansamblul societății, ci și în interior, am sperat că cineva va ridica totuși mănușa aruncată metaforic de autor. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, o voi face eu. Mai ales că am încercat să incit la aceasta pe unul dintre prietenii mei care au mai scris pe această temă și am fost refuzat, el informându-mă că și-a încheiat deja conturile cu evanghelismul românesc.

O…

Vezi articolul original 1.534 de cuvinte mai mult

De Alexandru Nădăban Publicat în 2014

Accidente-n Purgatoriu…


Contrar tuturor regulilor, previziunilor ministrului sănătății și a teologilor catolici chiar și în Purgatoriu se mai întîmplă accidente. Cele mai puțin grave nu contează, dar sunt contabilizate. Cele grave te fac să promovezi în liga superioară… Sau să dai colțul iadului.

De exemplu, azi, e lipsă la ghișeu. Ți se comunică de vampirița in ciargi că poți să mergi vis-a-vis să cumperi o pilulă cu suma banală de 1.50. Te ambalezi, te dotezi și ieși pe poarta Purgatoriului făcîndu-i în ciudă și cu ochiul dracului de serviciu ce te blastămă cu „Ce vă tot plimbați la magazin în pijama!!!”

Tipa de la farmacia cu reclama inimoasă mă-ntreabă dacă vreau să-mi fac card. Mai asta-mi lipsea. Oare de ce nu se fac carduri la abeceuri? Iei un cîrnat, ai o doză fri. Iei o conservă de costiță cu fasole, cîștigi o rolă de hîrtie roz bombon. Să-ți petreci timpul anticipînd acumularea de gaze. 

Și gata. Am (re)trecut pe lîngă dracul de la poartă ce inspecta o hîrtie de 10 marafeți plasată de o diavoliță ce avusese imprudența să-ntrebe unde-i secția de reanimare. La ora aia? Nu se-ntreabă așa ceva… Îl vezi, și dacă n-ai avut inspirația de moment (sau cea preambalată premeditat) într-o privire hotărîtă ațintită fix înainte de parc-ai fi directorul Purgatoriului, atunci treci cu privirea prin el de parc-ar fi de sticlă absolut transparentă. Dracii de la porți au cu toții această proprietate, un minus provenit sau din creație sau din căderea ei: știu cine e mare și tare, adică îl miros pe un tartor mai mare. Ce Zece lei, ce Nu vă supărați, bla-bla, ce Bună ziua, aici e…  Astea-s pentru începători!

În rest toți suntem cazați conform indulgențelor de îndreptare-a greșelilor comise cu voie sau fără de ea. Accidentele-s puțin probabile. Mă tem că toate chestiile astea-s cam premeditate!

De exemplu, eu în șapte ani n-am ajuns niciodată din greșeală în altă parte a Purgatoriului. Invers parc-a mai apărut un suflet, două. N-am înțeles ce căuta pe la noi, dar s-a remediat. Au plecat cu toții. Și-au găsit odihna.

Arhiepiscopia Aradului, un Absurdistan


Aradon consemnează: https://www.aradon.ro/aradon-stirile-judetului-arad/arhiepiscopia-aradului-un-absurdistan-1289458/

ARAD. Am început documentarea acestui articol încă de la sfârşitul lunii iulie, când am transmis Arhiepiscopiei Aradului o cerere de informaţii publice, în baza Legii 544/2001. Am adresat cinci întrebări legate de ocuparea prin concurs a unor posturi vacante de preot la parohii din judeţul Arad. Subiectul ne-a interesat cu atât mai mult cu cât în această perioadă, în contextul pandemiei de coronavirus, legea prevede interzicerea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante. În plus, în mediul public circulă tot felul de legende despre modul în care sunt vacantate cu dedicaţie unele parohii sau despre preţul plătit pentru ocuparea lor. Pentru a nu da curs fantasmagoriilor, ni s-a părut firesc să ne adresăm Arhiepiscopiei, că doar aceasta e instituţia care rânduieşte lucrurile în domeniu!

Cum spuneam, am pus cinci întrebări. După un schimb de e-mail-uri şi de telefoane, am primit răspunsul în 12 zile. Dar s-a răspuns doar parţial şi evaziv întrebărilor noastre. Am crezut că din neatenţie, neştiinţă sau nepăsare. Motiv pentru care am revenit cu întrebări suplimentare pe aceeaşi temă „pentru a nu lăsa loc de neclarităţi şi interpretări” – după cum le-am şi precizat celor de la Arhiepiscopie. Se pare, însă, că noile întrebări nu le-au prea plăcut. Spunem asta pentru că nici acum, la 30 de zile după ce le-am transmis, nu am primit vreun răspuns la ele. Asta în ciuda faptului că vineri, 4 septembrie, ni s-a promis că „luni vi-l trimit, că nu mai sunt la birou” (pr. Vasile Cucu, secretar eparhial). Iar când am întrebat luni seara unde e răspunsul, nu ni s-a mai răspuns nimic. Deh, tăcerea e sfântă! Sau e vorba doar de sfidarea laicilor?

În loc de răspunsuri, însă, am avut parte de presiuni. Personaje mai mult sau mai puţin importante din urbe ne-au contactat pentru a ne aborda în legătură cu articolul de faţă.

Iar această situaţie – la originea căreia stau clerici – nu prea se încadrează în linia preceptelor bisericeşti. Şi această situaţie (cu totul jenantă, altfel) ne încurajează să presupunem că nu neatenţia, neştiinţa sau nepăsarea au stat la baza răspunsurilor evazive sau incomplete ale Arhiepiscopiei, la prima noastră serie de întrebări. Această situaţie, adăugată tăcerii Arhiepiscopiei la cea de a doua serie de întrebări, ne obligă să ne gândim de două ori înainte de a cataloga drept fantasmagorii poveştile strâmbe cu preoţi spuse, uneori, chiar la uşa bisericii.

Întrebări şi (ne)răspunsuri

Vă propunem, mai jos, să aflaţi care sunt întrebările iniţiale adresate de Jurnal arădean/ Aradon Arhiepiscopiei, răspunsurile primite, dar şi precizările pe care le-am formulat ulterior şi întrebările suplimentare (la care nu am mai primit răspuns).

1.Câţi preoți au fost instalați în cadrul Arhiepiscopiei Aradului începând din luna aprilie până în prezent? În ce parohii?

Începând cu luna iunie au fost vacantate posturi clericale din mediul urban, 4 şi mediul rural, 12. Posturile clericale vacante au fost ocupate prin concurs de dosare şi prin transfer. Un număr de 9 preoţi au fost instalaţi la parohii de către Părinţii Protopopi de la Protopopiatele de care aparţin aceste parohii, urmând ca în luna august a.c., să fie instalaţi un număr de 4 preoţi. Urmarea vacantării începând cu luna iulie a altor posturi clericale (conform listei de parohii vacante de pe site-ul Arhiepiscopiei Aradului) au rezultat un număr de 8 posturi vacante din care 4 sunt ocupate şi preoţii vor fi instalaţi în parohii în decursul lunii august, conform prevederilor art.123 alin.(1)-(4) din Statutul pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române.

*Am solicitat date privind numărul preoţilor instalaţi începând din luna APRILIE. Aţi prezentat date începând din luna IUNIE. Asta înseamnă că din aprilie până în iunie nu a fost vacantată şi ocupată prin concurs nicio parohie? E corectă această presupunere?

*Am solicitat (şi) nominalizarea parohiilor vacantate. Nu aţi transmis această informaţie (aţi precizat doar câte sunt din mediul urban şi câte sunt din mediul rural). Căutând pe site-ul Arhiepiscopiei „începând cu luna iunie”, am găsit doar 13 parohii vacantate, nu 16 – cum se precizează în răspunsul dvs. Din cele 13 parohii, 3 sunt în mediul urban (Arad-Centru, Arad-Faleza Sud, Arad-Şega I), iar 10 sunt în rural (Zăbrani, Ostrov, Târnova, Beliu, Iermata, Şomoşcheş, Cermei, Agrişu-Mic, Moneasa, Pleşcuţa). E corect?

Diferenţa de 3 parohii (2 în rural, 1 în urban) s-ar putea regăsi într-un anunţ de concurs din luna mai, în care sunt vizate parohiile Secaş, Rădeşti şi Pecica I. E corect?

În ceea ce priveşte parohiile vacantate în luna iulie, ar fi vorba de: Fiscut, Sânpaul, Corbeşti, Seliştea, Iermata, Şilindia, Revetiş, Secaş. E corect? Vă rog să mai precizaţi care sunt cele 4 parohii ocupate.

2.Care sunt situațiile ce au condus la vacantarea posturilor?

Vacantarea posturilor clericale au fost ca urmare a împlinirii vârstei de pensionare a preoţilor şi ca urmare a transferului pe posturile vacante, conform prevederilor art.88 alin (14) şi (15) din Statutul pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române.

3.În ce condiții au fost ocupate posturile vacante? (concurs, transfer etc.)

Posturile clericale sunt vacantate pentru transfer sau numire în mediul urban sau rural, transfer prin depunere de dosare şi prin organizarea unui concurs cu probe scrise, orale şi a unei probe practice de slujire, cu tematică din domeniu, conform prevederilor art.124 din Statutul pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române şi a Hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

4.În cazul posturilor ocupate prin concurs, cum a fost posibilă organizarea concursurilor în contextul restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus?

Concursul pentru posturile de preot din mediul urban a fost organizat şi s-a desfăşurat în iulie a.c., respectiv data de 28 şi 29, cu respectarea normelor şi măsurilor de igienă şi protecţie stabilite de autorităţi şi în conformitate cu dispoziţiile Statutului pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române şi a Hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

*Vă rog să transmiteţi câteva date suplimentare.

Întrucât în răspunsul pe care l-aţi transmis faceţi referire doar la data desfăşurării concursului pentru posturile de preot din mediul urban, vă rog să precizaţi când a avut loc concursul pentru posturile de preot din mediul rural.

Întrucât în această perioadă, în contextul pandemiei de coronavirus, legea prevede suspendarea oricărui tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcțiilor vacante și temporar vacante, presupun că Arhiepiscopia (Biserica) a beneficiat de o derogare. E corectă această presupunere?

Vă rog să precizaţi EXPLICIT care sunt „dispoziţiile Statutului pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române şi Hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române” (invocate în răspunsul dvs.) în conformitate cu care s-a organizat concursul pentru ocuparea parohiilor vacante. (Prin EXPLICIT înţeleg: numărul hotărârii, data emiterii, numărul articolului, textul prevederii/ paragraful, data intrării în vigoare).

5.Mai există disponibile posturi de preot în acest moment? În ce parohii?

Ca o măsură a transparenţei decizionale, toate posturile vacante clericale sunt afişate pe site-ul Arhiepiscopiei Aradului, aspect notat în articolele de presă ale publicaţiei pe care o reprezentaţi, la Oficiile Protopopeşti din teritoriu şi la Centrul Eparhial.

Pe site-ul Arhiepiscopiei Aradului este publicată lista cu cele 7 posturi vacante începând cu 1 august 2020 şi poate fi consultată de toţi cei interesaţi, iar pentru ocuparea posturilor vacante pot depune dosare de candidare toţi cei care îndeplinesc condiţiile statutare.

Oamenii Bisericii

Răspunsurile Arhiepiscopiei Aradului la prima noastră serie de întrebări sunt asumate de către pr. Silviu Faur, consilier administrativ-bisericesc, şi pr. Vasile Cucu, secretar eparhial – ale căror semnături olografe figureză pe documentul transmis de instituţie către Jurnal arădean/ Aradon. Presupunem că tot lor le aparţine şi decizia de a nu răspunde la cea de a doua serie de întrebări.

Inexplicabila tăcere

Concursurile pentru ocuparea de posturi în instituţiile publice au fost interzise prin lege pe durata stării de alertă. Conform art.27, alin.(3) din Legea nr. 55/15 mai 2020, concursurile pentru ocuparea posturilor sau funcţiilor vacante şi temporar vacante sunt suspendate pe durata stării de alertă. Excepţie de la această regulă fac instituţiile şi autorităţile publice care pot angaja personal fără concurs, în funcţie de nevoile avute şi de prevenirea şi combaterea situaţiei care a generat starea de alertă şi „exclusiv pentru activităţi legate de aceasta, pentru o durată determinată, ce nu poate depăşi 30 de zile de la data încetării stării de alertă”.

Nu ne imaginăm că cineva din Arhiepiscopia Aradului e atât de inconştient încât să-şi asume organizarea unor concursuri fără temei legal. Dar nu putem înţelege de ce Arhiepicopia refuză să precizeze explicit prevederile legale pe baza cărora a organizat concursurile pentru ocuparea parohiilor vacante.

Nu mai e dilemă


Nu mai e dilemă pentru că de cîteva luni am ieșit de pe Facebook. Selectez conținutul de pe Youtube. Nu am cont pe Instagram. Cel de pe Twiter e mort. În afară de blogul ăsta leșinat mai comunic doar pe Whats/App cu cine trebuie.

În rest Social Media nu există pentru mine.

Să fi fost pomul cunoștinței binelui și răului un fel de Internet? Cum să catalogăm SM? este Internetul acum și dependența de divaisurile cu acces la Internet ceva asemănător? Cunoștința nu pare să aibă limite. Doar noi suntem limitați de timp și de capacitatea umană de a procesa informația.

În cele din urmă nu contează cîte știm. Contează ce anume știm și ce facem cu ceea ce știm. Și dacă suntem receptivi la un anumit fel de informație. Putem spune NU. Putem spune DA. Noi alegem.

Nici republicanii nu mai sunt ce-au fost odată…


Ultima știre spune că minunatul președinte al unor state unite, alb, bronzat roșu și vopsit blond, pe numele său Trump, afirmă public, în fața a mii de oameni că Universul i-a rezervat un al doilea mandat. Este evident că Universul, acest mic amestec de galaxii, găuri posedate de Obama și alte formațiuni mai mult sau mai puțin haotice, nu stă pe gînduri. Îi dă lui Trump ce i se cuvine. Pe lîngă asta este de acord să schimbe și constituția acelor state americane foarte unite ce vor să-l mai aleagă pe Trump în al treilea mandat.

De unde concluzia că Trump și republicanii au undeva un dulăpior, un sertar, ceva, în care țin Universul.

Dar nu asta este știrea cea mai tare de luni dimineața. Nu. Deloc. Știrea cea mai tare, cea mai neașteptată, cea mai murdară, cea mai dat- dra….. este alta.

Este asta:

Aria DiMezzo

Aria DiMezzo, provine dintr-un grup de activiști libertarieni și are o emisiune radio pe internet, s-a înscris în cursă pentru desemnarea candidatului republicanilor cu două zile înainte de termenul final, după ce a aflat că tradiționalul candidat republicat, Earl Nelson, nu mai candidează.

Marylin Huston, șefa filialei republicane din Cheshire, a felicitat-o pentru victorie. Huston s-a referit în mod constant la DiMezzo ca “el”, deși candidata se identifică drept „She-Male”.

Inside Sources, care a relatat această afacere ciudată, spune că DiMezzo va concura pentru postul de șerif împotriva unui democrat pe nume Eli Rivera (evident un latino), care dorește un al cincilea mandat.

Potrivit descrierii de pe blogul ei, Aria DiMezzo „a avut multe întâlniri cu poliția în viața ei și foarte puține dintre ele au fost pozitive. Este Înaltă Preoteasă la Biserica Reformată Satanică, o femeie trans și o anarhistă republicană”

Și acum o indignare americană autentică. Republicană, trumpistă, creștină, conservativă. Oricum nici republicanii nu mai sunt ce-au fost! Apropo, Aria DiMezzo, este un nume de scenă și în mod obișnuit se referă la o arie cîntată de o mezzosoprană așa cum se vede mai jos.

Se va arăta ca fulgerul…


You will come as a lightning
The country will have feast
The sea, the earth and the sky
In your light
I will wear white clothes
To touch you again
You light and, my heart, me
How much I love you

King of Kings Help the King
Mercy, mercy, God, of Heaven
Constantine Dragases Palaiologos
By the grace of God Emperor of Romans
In the Gate of Saint Romanus
Astride on his whitelegged mare
Four Betas, mercy, mercy, Marmaras
Bosphorus and Black Tuesday
Shiver, sun, groan, earth
The City has fallen, the City has fallen
The Queen of Cities, golden gate
And Porphyrogenitus in the Red Apple-tree
The city was the sabre, the city spear
The city was the key of the entire Roman Empire
Fall silent, Mother of God and don’t cry much
Again with years and times will be Yours

In the Gate of Saint Romanus
You went away to another place
And an angel will bring you here
In right time
Inside the Hagia Sophia
We will find each other again on future liturgy
Greeks together

Domnul Nielson și-a vopsit ușa


Am o bună cunoștință. Nielson. E cam de vîrsta mea. Avem preocupări comune. Dar hobby-uri diferite. Am trecut prin aceleași școli. Doar că domnul Nielson nu prea e cu toții boii acasă. Măi-măi! Îi cam lasă pe arătură. De exemplu domnului Nielson îi plac reveriile. Nu c-ar fi neapărat ceva rău. Doar c-ale sale sunt un pic mai picante. Mai morbide. Mai violente. Că mi se confesează. Nu prea des. Dar cînd o face mă duc a doua zi la biserică și aprind cîteva lumînări. Pentru sufletul lui. Și pentru celelalte suflete.

Uite, ieri, pe nepusă masă apare cu o mină schimbată. Vesel. De-a dreptul zglobiu. Eram șocat. Complet depășit de situație. După tot ce face, după atîtea promisiuni că se schimbă, că se lasă de una, de alta, ce-mi spune?

– Vecine, m-am decis. Gata. Soluția e la mine. O să mă schimb.

Pleacă. Fără alte cuvinte. Fără alte mărturisiri. Chiar o să se schimbe? E plin podul de promisiuni. Și chiar dacă o să se schimbe, cît o să dureze?

A doua zi.

O mașină de poliție la ușa lui. Ciudat. Ușa domnului Nielson e roșie. De ce și-o fi vopsit-o? O ușă roșie bate la ochi. Dar ce-o fi cu poliția? Doar n-o fi…

Ei, da. L-au luat. În limbaj casual, l-au săltat. Oare pentru ce? Nu mai pot de curiozitate. Mă duc la secție. Ce să vezi? Arestat pentru omor. Ceva mai vechi.

Apuc să stau de vorbă cu el.

– Nielson, ce-ai făcut?

– Păi am făcut ce-am făcut. Dar m-am schimbat!

Îl privesc nedumerit. Nu pare prea marcat că l-au prins. E tot el, Nielson. Ba parcă mai bățos.

– Păi, cum te-ai schimbat? Ești altul? Ești…

– M-am schimbat total. E nedrept. Adică ce mi se-ntîmplă. Total nedrept. M-am schimbat definitiv. Și de-afară nu se vede cum eram. Dar se vede schimbarea! Și tu ai văzut-o!

– Hmmm. Serios? Ce-am văzut în afară de…

– Tu nu ești normal. Ai văzut și nu ți-ai dat seama! Nu pot să cred!!!

Am impresia că domnul Nielson e anormal. Ceva e în neregulă.

– Nielson, ce pana mea!? Ce-ai schimbat și cum rezolvă schimbarea asta situația în care ești? Arestat pentru crimă…

– Păi toată lumea știe. Toți au văzut. E simplu. E vizibil. E garantat. E de necontestat. M-am schimbat. Total!

Mă uit la el și aștept lovitura de grație. Ceva ce creierul meu nu poate sesiza. Încă. Dac-ar fi vorba doar de creierul meu…

– Păi, uite, ieri am făcut schimbarea. Acum sunt altcineva. Altcumva. Sunt nou. Sunt imaculat. Ieri, ști, ieri, mi-am vopsit ușa. Intrarea în casa mea, și deci în viața mea, s-a schimbat. Acum am o ușă roșie. Sunt un alt om.

……………………………………………………………………………………………………………………………….

De ce am impresia că de prin martie încoace, de cînd cu SARS-Covid 2 nu numai Nielson, ci și biserica și-a vopsit ușa? Doar ușa.

Pentru că nimic nu s-a schimbat?

Pentru că în fața unei amenințări mondiale ce nu ține seama de vîrstă, statut social, sex, gen, educație, rasă, etc biserica n-a schimbat nimic. În repetiția asta generală pentru Apocalipsă Biserica e tot mai mult Babilon. Sau cel puțin o babilonie. Aceiași babilonie. Doar cu o ușă vopsită. Gantz neu!

Cine vine la biserică?


Pin on sexy

În principiu toată lumea poate să meargă la biserică. Sau la Biserică. Evident nu toată lumea merge la biserică. E la fel de adevărat că unii sunt biserica. Și tot la fel de adevărat este că alții sunt prizonieri ai bisericii. Din diverse motive.

Și dacă vezi ce și cum se întîmplă unele lucruri îți pui legitim întrebarea de ce te întîlnești în biserică cu cineva ce n-are ce căuta acolo. Și te întrebi cine sau ce este biserica. Adunarea sfinților merge? Care sfinți? Sfinți că sunt văzuți de sus în jos așa? Sau cei care dau impresia că sunt sfinți atunci cînd sunt priviți de jos în sus? Că uneori suntem complexați că ei se uită la noi de sus.

Dacă biserica este doar adunarea celor sfinți, atunci avem o problemă. Nu numai cu neghina. Dacă vreți o comparație pe înțelesul tuturor, ce ar fi dacă biserica ar fi numai adunarea celor blonzi cu ochi albaștri? Dacă măsura sfințeniei ar fi cît de blonzi și de albaștri suntem. Și restul să plece. Nu să moară. Dar afară din biserică tot noi spunem că este moarte. Deci cei ce nu sunt cu noi sunt morți. Cel puțin în păcat. Sau păcate.

La blonzii cu ochi albaștri avem cîteva probleme. Una este că de obicei blonzimea se transformă în șatenime, apoi, invariabil în cărunțime. Așa că dacă zicem că biserica este adunarea blonzilor, după un timp trebuie să-i eliminăm (într-un fel sau altul) pe cei ce și-au pierdut blonzimea și pe cei cărora anii i-au încărunțit. Sau să punem o condiție: vopsirea părului. Doar că unii ne-blonzi vor uita să se vopsească la timp și li se va vedea caracterul ne-blond. Alte complicații. Le vom da avertisment sau îi batem cu patruzeci de lovituri fără una?

Cu ochii vom fi mai drastici. Dacă n-ai ochi albaștri îți pui lentile de contact sau îți scoți ochii. Dacă nu, ți-i scoatem noi. Deci orbii mai au o șansă. Ei sunt sinceri…

Și așa vom fi creat o biserică sfîntă și conservativă.

Să-i dăm drumul?

Nu-i nevoie. Avem din astea berechet.

Dar în condițiile astea ar fi bine să ne gîndim la încă cîteva lucruri care poate nu ne sar în ochi la prima vedere:

  1. Care ar fi condiția sau condițiile participării personale într- o astfel de biserică și de ce?
  2. Care ar fi nivelul participării unui blond autentic sau al unuia blonzit sau/și albăstrit într-o astfel de biserică?
  3. Care ar fi sloganul/motto-ul/versetul mobilizator într-o biserică angajată de acest tip?
  4. Cum, ce ar trebui să facem sau să nu facem și cînd, ca să evităm transformarea bisericii într-o astfel de o biserică?

Nu, n-am tras nimic pe nas.