youtube=http://www.youtube.com/watch?v=KY9HPSclASc
De mic copil am participat la defilările de 1 Mai. Cum locuiam lîngă Sfatul popular (sau în limba rusă sovietul) aveam voie să ne uităm pe fereastră la defilare. Tribuna acoperea aproximativ jumătate din întregul unghi de vedere, dar noi eram totuşi mulţumiţi. O dată m-am dus la unul dintre copiii vecinilor, pe strada principală, Republicii, dar cu toate că se vedea mai bine, nu aveai loc de alţi vecini. Aşa că pînă la urmă tot acasă am ajuns. În plus exista încă o atracţie. Cum coloanele veneau dinspre stînga tribunei, dinspre teatru spre gară, majoritatea oamenilor muncii reveneau prin spatele Sfatului popular, pe bulevardul Lenin ca să lase lozincile, steagurile şi alte materiale de unde le luaseră înainte de a defila. Tribuna era păzită de miliţieni şi era toată din lemn. Mai târziu cuiva i-a venit ideea de a o înlocui cu una metalică ce se monta foarte rapid. Era o tribună centrală, mai înaltă, unde se aflau cei mai buni dintre cei mai buni comunişti şi două tribune secundare, una în stînga şi una în dreapta, mai joase. Întreaga tribună obtura spaţiul din faţa Sfatului popular, între cele două străzi laterale. Ca să ajungi în tribună aveai nevoie de o invitaţie. Era de obicei îmbrăcată în material roşu, apoi albastru, în locul din centru sus de tot erau portretele sfinţilor comunismului Marx, Engels şi Lenin. Eu nu l-am prins pe Stalin lîngă cei trei.
În faţa tribunei se aflau cinci, şase fanfare (din care reţin): una de la Uzina de vagoane (sau vechea Astra), alta de la Fabrica de strunguri Iosif Rangheţ, una de la Teba (o fabrică de confecţii) şi una de la CFR – fiecare cu uniformele ei. Se intona Internaţionala şi defilarea începea cu pionierii, apoi un bloc compact de stegari cu steaguri roşii, apoi toate intreprinderile şi în final comunele din raionul Arad.
Pe la ora şase şi ceva dimineaţa, dacă nu ploua, un camion cu o mică fanfară se oprea în faţa primăriei şi cânta ceva, ca semn că astăzi se va defila. Dacă erau semne de ploaie absenţa fanfarei însemna că defilarea s-a anulat.
Era plin de baloane multicolore, unele erau lansate avînd atîrnate ele lozinci. Se purta un fluturaş de hîrtie rotund, prins cu un ac de gămălie la rever, pe care era o siglă colorată cu 1 Mai. Noi copiii eram mari amatori de aşa ceva. Se strigau lozinci, se purtau drapele, ramuri artificiale cu flori sau doar flori. Se cîntau cîntece scrise special pentru această sărbătoare. Din cînd în cînd apăreau dansatori de muzică populară.
Băieţii din ciclul II a şcolilor medii (echivalentul liceelor) aveau cîteva demonstraţii de tip sportiv după care părăseau piaţa bătînd din palme cu braţele orientate în sus. Şi fetele avea o manifestare asemănătoare, echipamentul (o rochiţă din material alb) fiind confecţionat după acelaşi model de fiecare mămică.
Spre final defilau sportivii. Defilarea era încheiată de defilarea fanfarelor, ultima fiind cea a CFR-ului. Tot centrul era poavazat cu drapele roşii şi tricolore, lozinci şi becuri colorate. Un rînd roşu, unul tricolor. La fiecare stîlp de iluminat se aflau steguleţe. Pe frontispiciul Sfatului popular se aflau portretele color ale Comitetului Central al PMR, în frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej. După tribună aveai voie să stai să te uiţi la defilare, dar accesul în stradă era oprit de o sîrmă solidă, miliţienii nepermiţînd nimănui să treacă spre stradă. Cam la un kilometru coloanele se dezmembrau, fiecare mergînd în drumul său. Cei mai mulţi se opreau să asiste sau reveneau pe acelaşi parcurs, dar prin spatele Sfatului, aşa cum am menţionat.
De-a lungul traseului erau amenajate bufete în care se pregăteau mici şi cremvuşti, bere, suc şi apă minerală. Odată încheiată defilarea se formau cozi lungi şi clasa muncitoate împreună cu ţărănimea mînca după cum putea să plătească. Cremvuştii erau delicioşi, muştarul bun şi pîinea proaspătă. Dacă luai cremvuşti nefierţi era şi mai ieftin şi nu trebuia să aştepţi. Majoritatea celor ce defila şi era din judeţ se aduna în Parcul Copiilor unde mînca, într-una dintre dăţi distrugînd aproape toată iarba, spre indignarea autorului.
În timpul defilării ne băteau la uşă cunoscuţi ce ne văzuseră la fereastră şi voiau şi ei să vadă „defilarea”. Din cele trei ferestre mari, primele două erau veşnic ocupate. Ţin minte că o dată cineva m-a ţinut chiar cu picioarele atîrnînd în gol, eu fiind aşezat pe pervaz. Astăzi ai fi fost amendat pentru aşa ceva. Nu am observat niciodată vreun incident, tribuna era păzită noaptea de un miliţian, ziua era supravegheată tot de miliţieni, ce nu ne lăsau pe noi copiii să ne jucăm prin ea sau să urmărim repetiţiile.
După-masa aveau loc spectacole la Palatul Cultural, lumea avea liber şi în 2 Mai, ziua tineretului. Cel mai mult ne bucuram dacă cele două zile cădeau lunea sau vinerea, astfel că împreună cu duminica produceau un week-end prelungit. Să nu uităm că în acel timp nu exista sîmbăta liberă nici măcar în Occident. La televizor era program tipic, 2 mai era ca o zi de duminică. De 1 Mai se transmitea defilarea de la Bucureşti. La sate toate casele trebuiau să arboreze drapelul naţional, instituţiile şi pe cel roşu al partidului cu secera şi ciocanul.
La una dintre adunările de pionieri a trebuit să prezint o informare despre originea sărbătorii. Am scanat cartea de Istorie a surorii mele. A fost o demonstraţie a muncitorilor în Chicago, în ziua de 1 mai 1886. Poliţia a deschis focul, steagurile albe ale demonstanţiilor fiind înroşite de sîngele provocat de răni. De acolo provenea culoarea steagului proletarilor. Interesant că manifestaţia a avut loc în SUA, nu în Rusia, patria sovietelor.
O singură dată am participat la defilare, ca „sportiv” în timpul liceului. Am tremurat aproape încontinuu, temperatura fiind undeva pe la 15-17 grade, noi în tricou, şort alb şi bascheţi. După defilare, împreună cu alţi doi prieteni am plecat să explorăm zona mlăştinoasă de la Bula, Micălacă III în prezent. Vînam tritoni. A doua zi eram bolnav, imobilizat la pat.
Apoi 1 Mai s-a sărbătorit pe stadionul UTA. Am manevrat nişte steguleţe şi apoi am plecat. Exersasem cîteva săptămîni. În cele din urmă defilarea de 1 Mai s-a anulat, rămînînd doar ziua liberă. Internaţionalismul proletar a fost înlocuit cu naţionalismul ceauşist. Evident el era în locul lui Dej, dar din garda lui Dej mai rămăseseră doar cîţiva prin C.C. Apoi i-a debarcat şi ulterior a rămas doar EL şi ea.
Sărbătoare s-a aplatizat, după care a dispărut din conştiinţa poporului. Au rămas doar zilele libere.
Pasarea Phoenix Remixed & co 