Conferință academică


Originally posted on Eveil à l’interculturalité:

IMISCOE conference

Ca doctorant trebuie să participi la cursuri, seminarii și diferite reuniuni și conferințe legate de munca ta de cercetare. Fiind în primul meu an de studii de doctorat, fac tot posibilul pentru a participa la o parte din aceste așa-numite formări, dar trebuie să recunosc, până acum am participat doar la cele de la universitatea mea, și numai la cele care sunt solicitate de Școala Doctorală de la Universitatea Paris 13. Datorită unor motive personale, munca mea științifică a fost întârziată, dar am profitat de vacanța de iarnă, așa cum se numeste in Franta vacanța școlară din luna februarie, și am avansat.

O veste bună pentru avansarea mea în ceea ce priveste studiul de doctorat este că unul dintre documentele mele a fost acceptat la a 12-a Conferință anuală IMISCOE, la Geneva, pe 25-27 iunie, 2015. Sunt foarte încântată de faptul că voi participa la această conferință și, eventual…

View original 13 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

Să ne jucăm de-a religia?


Cu toții am trecut prin faza copilăriei în care ne jucam de-a tata și mama, de-a steaua fără nume sau de-a telejurnalul. Ne mai jucam și fotbal, handbal sau baschet, dar cu toții știm că nu conta prea mult ce jucam noi, ci ce jucau cei mari.

Cu toate astea, acum, fără discriminare, toată lumea pare să se joace de-a religia. De ce? Nu e o treabă serioasă? Există și jucătorii serioși? Sau ar fi mai bine dacă nimeni nu s-ar juca de-a religia?

Îmi aduc aminte cum pe la sfîrșitul anilor 50 sora mea mergea la niște ore de religie la catedrală. Habar n-am ce se vorbea, că eram prea mic să înțeleg, dar îmi aduc aminte de mulțimea copiilor și de figura preotului. Și de seriozitatea acestor ore. Pe vremea aia se rîdea mai puțin. Poate din cauză că viața era mult mai serioasă. Mai grea. Mai imprevizibilă. Mai controlată. Și mai dură.

Mă gîndesc că omul avea nevoie de religie ca să supraviețuiască. Statul voia să desființeze religia, omul religios se împotrivea. Voia să dea sens vieții sale. Altfel ce sens ar mai fi avut aceste ore de religie? Un risc asumat pentru ce?

Am ajuns în anii 90 în Anglia. Prietenii mei englezi mi-a spus cu tristețe în priviri că la ei totul se ia for granted. Cu alte cuvinte la ce-ți mai trebuie Dumnezeu cînd lucrurile merg unse? Cînd ai de toate. Cînd imprevizibilul aproape a dispărut. Mai exista ceva imprevizibil într-un joc de fotbal, într-unul de handbal sau baschet. Dar nu prea mult. Exista ceva imprevizibil în misiunea ce o făceau în România. Sau cîțiva ani mai tîrziu în Africa. În rest, practic, nevoia de Dumnezeu a dispărut.

De ce să te mai rogi cînd clima e stabilă, magazinele sunt pline, casa și masa sunt asigurate, copiii-ți sunt în siguranță, mașina nu se mai strică, corupția a dispărut, ecograful îți spune că ai băiat și doctorul îți prescrie niște boabe aparent banale? Chiar și remediul pentru spina bifida a devenit banal…

Iar acum copii din trei ADN-uri sunt o realitate. Mîncăm hrană modificată genetic. Homosexualitatea a devenit normă. Informația e la îndemîna degetului apăsat pe tastă. Scandalurile în domeniul religios o modă. Iar orele de religie o banalitate.

Copii răsfățați dictează notele unor profesori confesionalizați la maxim. Alergați între sate. Manipulați de un dispecerat al religiei instituționalizate. Doritoare de mai multă putere. De mai mult lux. Fără obiective spirituale reale. Fără Dumnezeu. Dar cu cladiri tot mai mari. Cu păduri tot mai multe. Cu limuzine tot mai străine. Cu veșminte tot mai epatante. Cu atitudini tot mai distante. Și tot mai străine… de om și Dumnezeu.

Aici să-și găsească copilul meu Dumnezeul? Ba! Eu nu pot să mă joc de-a religia. El nu trebuie să se joace de-a religia. Nici măcar de-a religia mea. Pentru că nu vreau ca el să se joace cu Dumnezeu. Vreau ca religia lui să nu fie un simplu joc. Vreau altceva.

Ștefan, Ștefan domn cel mare, seamăn pe lume nu are…


sursa: http://www.stefancelmare.ro/Biserici-si-manastiri-s3-ss39.htm

Ștefan poreclit cel Mare a fost bătăios. Avea mai mult testosteron decît alții. Cică era mic la stat, rău la gură și iute la mînie. Calități de lider de necontestat pentru vremurile alea. Dar nu numai pentru vremurile alea. Însă pe lîngă calitățile astea mai avea niște defecte un pic mai… rușinante pentru vremurile astea. De exemplu îi plăceau femeile. Ale altora.

Să spunem mersi că nu-i plăceau băieții. Ar fi ieșit un scandal… Nu-i plăceau nici musulmanii. Din motive evidente. Sper să nu iasă scandal acum…

Cert că sabia lui personală se află într-un muzeu al turcilor. Cum au șmanglit-o oare? Vreun ghiaur o fi trădat că altfel nu-mi explic. Sau a dus-o la bazar să facă un ban. Asta îmi explic. L-or fi momit turcaleții cu galbeni, un scaun de cetate, ceva… Și asta îmi explic că deneaul nu exista pe vremea aia. Atunci cînd te prindeau în ofsaid, îți tăiau capul, te spînzurau, sau te sugrumau. Mai ales turcii. Nu înainte de a te schingiui clasa întîia! Vezi pățania altui sfînt domnitor putred de bogat, Brîncoveanu.

Totuși, Ștefan a fost un tip foarte credincios. Dac-ar fi să mă iau după standardele scriitorului baptist Ioan Bunaciu ce menționa la fiecare pastor mai răsărit extinderea, renovarea sau clădirea unei noi biserici, Ștefan era un pastor bun. ba aș spune, chiar foarte, foarte bun. Unde o și absolvit seminarul? Buccurești? Oradea?

Avea un fix: cîte victorii, atîtea biserici ridicate. Ctitorie după ctitorie.

Dacă mă uit cît de mari și de multe sunt aceste construcții, mă cuprinde admirația! Ștefan, cel gros la hire, știa mai multă teologie decît mulți pastori și ierarhi actuali. În loc de una bucată biserică măreață cu bani de import, a ctitorit vreo 40, mici și multe. Cu impact în popor. N-a încercat să construiască catedrala mîntuirii neamului moldovenesc. Că mîntuirea nu venea cu bildingul, ci cu sabia.

Atunci aia fizică, acum cea a Cuvîntului. După aia se ridica ceva!

Hai să fiu rău și să zic că totuși Ștefan, pe atunci cel mic, că era mititel, ar fi construit și o catedrală a mîntuirii neamului său. Ce urma cînd veneau turcii? Să se închidă în ea? În VT a fost îndemnat cineva să se închidă în templu ca să scape cu viață… Nu era Ștefan omul ăla!

Ce s-ar fi întîmplat dacă turcii o cucereau și o demolau? Sau mai rău, o transformau în moscheie… Nici nu vreau să mă gîndesc. Mi-e destul Hagia Sophia.

Și noi ce ne facem cu catedralele din reședințele județelor, cu bisericile magalomaniace ce sperau dublarea numărului credincioșilor și o catedrală a mîntuirii neamului gen Disneilend ortodox? O fi ridicată în cinstea învingerii comunismului? Sub care domnitor, Ion Iliescu? Este ctitoria lui? Mă îndoiesc.

În care teologie o fi găsit cineva justificarea sanctificării zidurilor în dauna sufletelor? Theosisul betoanelor? Ce zicem noi, ăștia ce pretindem că Scriptura e litera legii, că ne închinăm în duh și-n adevăr? În betoane și zidărie parcă nu scrie-n Scripturi.

Dar noi luăm Scripturile pe cuvînt și le aplicăm literal. Serios? Cui? Cînd a fost ultima dată?

Și tot vrem să se întoarcă Țepeș să facă ordine. Poate-ar trebui să se întoarcă mai întîi Ștefan și după aia Țepeș. Oricum au fost contemporani…

The Cradle Fund: Getting Thousands Safely Through a Middle East Winter


Alexandru Nădăban:

Simple as that:

Originally posted on Waging Wisdom:

Distributing blankets to refugeesOnly once have I ever had to worry about getting through the winter. I was dead broke, out of work, and had no place to live. My shelter was a rusty old Chevy. To avoid getting busted as a vagrant at night in Detroit, I drove that car twenty miles on I-96, to a rest area outside the city and  slept there in the car overnight. It was February. It was Michigan. And it was freezing.

On the thirty-minute drive I blasted the car’s heater to get the inside of the big four-door sedan as hot as possible when I turned the engine off to fall asleep in the back seat under a couple of thin, musty blankets that I had scrounged up from somewhere. A few hours later I’d wake up shivering and I lay there until I couldn’t stand it. I then forced myself up, reached my long…

View original 1,099 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

Sunt celebru……scoate-mă de aici. Povești de după cârje. Jungla Nebuni(i)lor


Alexandru Nădăban:

E religia cîrja unora? Nu și în cazul de față.

Originally posted on dincolo...:

Mi s-a spus că sunt un tip frustrat (în urma citirii articolelor de pe blog). De obicei furnizorii unor astfel de afirmații își ascund CNP ul după termopanul calculatorului. Își pun poala unității PC ului peste cap crezând că aerul de acolo e mai proaspăt. Cum nu au fost multe acuzări de genul acesta mi-am văzut de drum fără să privesc în retrovizoare.
Asta până nu demult, când m-am lăsat prins într-o discuție pe FB. Deși sunt de principiul că discuțiile nu au ce căuta în lumea virtuală, într-un moment de slăbiciune, am ales să-nvârt și eu prin supa de zarzavat teologic.
Am început să mă simt frustrat. Sigur e criza vârstei de mijloc sau mijlocul vârstei de criză. E de rău? Repede am căutat prin DEX-ul on line ce înseamnă frustrare. Am răsuflat ușurat. Frustarea e sănătoasă. E normală. În mintea mea cuvântul frustrat era pus pe panoul ”așa…

View original 380 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

Perspective profetice: God in a box


Elisei l-a dezamăgit pe generalul sirian beteag. Nu s-a manifestat cum a anticipat el. Nu a făcut cum ar fi făcut profesioniștii idolatrii. Nu s-a dat în spectacol. N-a luat bani. Nu a exploatat cazul pentru reclamă. Rezultatul? N-a dat nimeni buzna din Siria la doftor. Nici măcar vreun ministru. Ah! Mint!!! A venit împăratul cu toată armata.

Vă închipuiți iubiți frați și iubite surori (de soții și părinții personali, ca să nu dăm de bănuit…) ce viitor ar fi avut poporul Domnului dacă Elisei își făcea publicitate pe Facebook? Dacă avea blog? Dacă avea un webb page sau numai dacă-și făcea reclamă personalizată? Cam așa: Vindec cu apa Iordanului lepra, scot argintul viu, leg și dezleg căsătorii… Văd și aud la distanță. Consultanță de securitate gratuită… Rezultat garantat de… Cel de sus!

Ce de resurse îi scapă din mîini! Venise sirianul ăla cu mălai, cu marfă de import, cu animale… Dacă l-ar fi înțeles pe Ghehazi, alta ar fi fost treaba! Ce perspective profetice ar fi ieșit… La moment. La lună. La fiecare Paște. La fiecare lună plină. Binecuvîntări la patrat!

Se putea ridica un studiou radio-tv. O editură. Un seminar. Un program de master. O acreditare la cel mai înalt nivel… Nu?

Nu, că-l băga pe Dumnezeu într-o cutiuță. Și-l scotea la nevoie. Sau cînd avea chef. Chef mare sau chef mic.

De aia nu mi se pare că la fiecare început de an cineva sau alt-cineva trebuie să facă o profeție pentru anul în curs. Prea multe profeții. Prea multe horoscoape. Prea mulți dumnezei și prea puțin Dumnezeu. Așa cred eu.

A ce miroase gazul lui Putin?


Nu, nu miroase a fasole. Gazul lui Putin miroase a război. Lipsa gazului propriu miroase a genocid nasului de la Kremlin.

Ce vrea Putin? Ușor de observat. Să-și finanțeze războiul cu banii Ucrainei/banii UE dați împrumut Ucrainei. Deci separatiștii, adică ăia ce se separă de statul Ucraina să primească pe gratis gaz de la statul Ucraina, care Ucraină îl cumpără de la Putin. Separatiștii luptă împotriva Ucrainei și îi omoară soldații? Păi da. Păi dacă sunt separatiști de ce nu-și cumpără separat gazul de la Putin? Direct, că se înțeleg. Vorbesc aceiași limbă, au același conducător.

http://www.mediafax.ro/externe/putin-suspendarea-alimentarii-cu-gaze-naturale-a-estului-ucrainei-miroase-a-genocid-13895064

Și iată cum vestul îi finanțează lui Putin războiul. Oare ce s-a discutat la Minsk? Oare pentru ce a fost aprobat Ucrainei împrumutul de 15 miliarde de euro de la UE? Ca să-și scoată Putin banii…

N-a dat ovăz Baiazid calului său din pristolul de la Roma, dar în doi ani o să vedem multe modificări teritoriale. Și ce ziceți de reapariția statelor satelit ale Rusiei, de o bază militară rusească în Spania, poate una în Islanda. Stelele (roșii) care cad nu mor, stelele (roșii) care cad se duc pe alt cer… tot mai departe de granițele proprii.

Nu mai sună Putin. Nu știu de ce. Ultima dată l-am invitat la un joc de noroc: ruletă. Rusească. Cel puțin aveam șanse egale…

Mingea la fileu!


În ultima vreme se accentuează un fenomen de mase: datul cu părerea. A ajuns chiar un fenomen îngrijorător. Nu de alta, dar de unde s-ar inspira teoreticienii conspirațiilor mondiale?

Asistăm la des-sutienizarea publică a doamnei Udrea. Nu ne-au ajuns pozele ei din revista Playboy. Oare cîți masculi și-au imaginat cum Poliția Română i-a confiscat sus-numitei blonde nenaturale una bucată sutien în arestul aceleași instituții? Cîți parlamentari vor fi trecsărit (așa spunea bunica mea, am trecsărit dă frică…) la mesajul neprihănitei într-ale corupției? Cel puțin pe Jeanne d’Arc au ars-o pe rug… Vai, vai, vai! S-a ajuns la striptease în parlamentul țării. Ce-și permit aleșii pe banii noștri! Pe cînd des-chilotizarea lor?

Sunt în nius alert mai tot timpul. Cine știe cine mai e dat în gît pentru cine știe ce și cîți bani? Nimeni nu este exclus. Io cred că-l vor întreba și pe Geoană de suta aia de mii de dolari cu care a revenit din America după ce fuse ambasador. Îl vor întreba și pe Copilul Minune de ce n-a dat zeciuială dîn scuipatul dă pă fruntea personală ce dospea a ieuroi iliciți și va veni și vremea palatelor țigănești construite din banii de asistați social. Ca-n România. Să sperăm că anaful nu se va atinge de pastorii sponsorizați de persoane fizice sau oengeuri străine! Nu că-o fi jale, ci o fi bai. Se știu ei…

O fi ca-n bancul pe care Paul Negruț îl tot povestea printre sughițuri de rîs: cîțiva pastori de la comunitatea din… se hotărăsc să-și dezvăluie unul altuia slăbiciunile. Zis și făcut. Cutărică zise că nu poate să reziste tentației cu băieții. Altul cu fetițele. Altul cu cărțile. Altul că are barul lui. Pînă cînd ultimul mărturisi că el nu poate să-și țină gura…

Apoi ne putinizăm  și ne des-putinizăm. De cele mai multe ori vine cîte un politician din străinătate, el centrează, el fuge și tot el dă cu capul! Cameron își rezolvă un prieten ce avea pe stoc cîteva duzini de autobuze cu tabla mai groasă ce ocupau degeaba locul într-un aeroport părăsit. Le trimitem în Ukraina! Defensiv. Treaba ucrainenilor ce vor face cu ele. Poate le vînd în Africa. Poate le dotează cu aer condiționat pentru transportul corupților proprii. Oricum sunt cu scop defensiv. Mai bine le dădea 1000 de tăblițe albe cu care să scrie Внимание! противотанковые мины!

Aș face o paralelă Germania/Rusia. În Al doilea război mondial Germania nu a putut ajunge la Moscova. URSS a ajuns însă la Berlin. E clar că dacă n-ar fi existat americanii ei s-ar fi dus pînă la Marea Mînecii. Acum dacă rușii vor începe să o ia spre vest, fără americani (că i-au mai vrut nemții la ei ca ocupanți), unde se vor opri, la Barbizon? Mingea la fileu!

Un domn american suduia revoluția franceză și mortăciunile provocate de omenirea deșurubată din corsetele ordinii ancestrale de origine monarhistă de drept divin. Greu la deal cu Revoluția asta franceză. Aia americană e bună. Nici aia rusească nu e bună. Normal ce-i american e mai bun, mai mare. Da ce? Rușii n-au nimic balșoi? Ce spuneți de teatru ăla? Și omul ce suduia uită cîteva amănunte: nu Revoluția franceză a dat tonul la războaie.

Preluăm de la fileu…

În topul Europei conduce, cred eu, Reforma. Pe locul doi este lichidarea lui Charles I, regele Angliei, rege de drept divin. Primul rege executat de popor ce a dus un război împotriva sa. A fost un război civil cu 250 de ani înaintea revoluționarilor francezi. Deci tot protestanții au fost cu un pas înaintea ateilor francezi! Sîc!!! Cînd te gîndești că Oliver Cromwell nu s-a încoronat. Ce dinastie protestantă ar fi ieșit…

Și ajungem la un subiect și mai fierbinte. Musulmanii. Mă bătea un gînd să mă fac musulman. Numai avantaje. Minoritate avantajată. Finanțare externă. O religie-n expansiune teritorială. Simplă. Ieftină. Mai te duci în haj, mai ții un ramadam și așa trece timpul. Poți face turism cu adrenalină. Prin Siria, prin Irak, prin Nigeria. Prin Ukraina. Nu, că acolo nu-i loc de alții, mai creștini și mai adevărați.

Așa-mi place cum în momente din astea grupurile și indivizii încep să se definească prin adevăr. Noi suntem adevărații creștini. Adevărații musulmani. Adevărații patrioți. Cinstiți adevărați și cinstiți falși. Revin la un italian de modă mai veche ce a fost judecător parcă. Fusese intervievat la o televiziune românească. Zicea el că atîta timp cît a durat lupta cu mafia veneau acasă după el carabinierii cu sirene, convoi, viteză. Îl duceau la serviciu. Doar că el pleca după coloană la vreo 5 minute pe un scuter, cu casca pe cap. Nu l-a recunoscut nimeni. Și ca să le dovedească tuturor că nu are nimic de ascuns cînd se spunea că are afaceri ilicite, s-a dat pe el în judecată ca să fie investigat. Și justiția a dovedit că era cetățean cinstit. Adevărat cetățean cinstit. La noi cîți ar rezista testului?

Hei, v-a plăcut cum a căzut Madona de pe scenă? Madona mia! Nu-i a mea, dar așa se zice…

Și ca să ridicăm niște mingi la fileu pentru trăgători, luați d-aici: face sau nu Iranul bomba atomică?

Mingea la fileu! (Să nu uităm că voleiul este un sport în care adversarii nu ajung în contact direct.)

The ISIS horror show: what you now need to know


Originally posted on Waging Wisdom:

higher learningSpeaking recently at the National Prayer Breakfast, President Obama called ISIS a “brutal, vicious death cult.” As the atrocities and inhumanity of the ISIS horror show spread and worsen, as air strikes continue, and as more combat troops are inserted, even people who have remained largely uninformed now know that they need at least some understanding of ISIS that goes beyond CNN or Fox News. So I thought it would be useful to gather in one place, for easy access, a number of short but informative articles on this.

Last year, over the space of two or three months on this blog, I posted several threads of well researched background articles that readers found helpful for learning what ISIS is on about. These non-sensationalistic but necessary pieces delve well beyond typical news coverage, talk radio punditry, political newspeak, and the religious hyper-ventilating that leaves far too many important questions…

View original 320 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

La-nceput a fost diagnosticul (4)


Vinovăția poate fi rezolvată. Se șterge și dispare. Nu e cazul cu suferința. Suferința nu dispare. Nu este ștearsă definitiv. Pentru că memoria noastră nu poate fi ștearsă. Suferința nu se poate uita. Necazurile și suferința trec, dar lasă urme. Suferința ne marchează. Se vede pe chipul nostru.

Cînd cineva mă întreabă „Cum mai ești?” Nu-i răspund cum sunt. Doar dacă a fost cu mine-mpreună în suferință. Așa și-a cîștigat dreptul la răspuns. Așa are acces la viața mea. Nu e treaba mea ce crede cel căruia-i răspund „Sunt… normal!”  Cel ce are impresia că ar trebui să-mi decartez suferința în fața ochilor lui curioși se înșală. E altceva dacă s-a rugat pentru mine. Sau dacă s-a interesat de mine și de existența mea.

Și nici nu trebuie să fie neapărat creștin. Am prieteni atei care se roagă pentru mine prin ceea ce fac. Prin faptul că-mi spun: „Dacă tu sau Dana aveți nevoie de ceva, oricînd, orice, dați un semn!”

De aceea este mai ușor de iertat un ateu care face ce cere Dumnezeu, decît un creștin ce se face că face ce cere Dumnezeu. Isus nu le spune celor de la dreapta sa să meargă la spital, nici la închisoare, ci le spune am fost bolnav şi m-aţi vizitat, am fost în închisoare şi aţi venit pe la mine. El este acolo. Nu el vine acolo. Cei ce îi caută și-i ajută pe cei în suferință se duc la Isus, nu la unul sau altul. Și asta fac și ateii, se duc la Isus fără să-și dea seama. Fără să știe.

Suferința nu se poate bagateliza. Mai multă suferință nu demonetizează suferința precum mai multă monedă provoacă inflația și scăderea puterii de cumpărare a banilor. Suferința nu descrește, ci doar desumanizează. Te face mai insensibil. Mai lipsit de atenție la suferință. De aceea personalul din spitale ar trebui să aibă parte de atenție sporită. Mai ales în secțiile în care suferința duce la deces. Acolo burn-out-ul provoacă și mai multă suferință (și lipsă de eficiență). Atît la personal, cît și la pacienți și familie.

Cu atît mai inexplicabil este dorința unora de a-i face pe unii să sufere inutil. Răutate gratuită.

Și atunci are suferința vreun rost? Și dacă are, care este rostul ei? Ce a învățat Iov din suferința sa? Ce am învățat eu din suferința lui? Nu știu ce a învățat Iov din suferința lui. N-aș putea să spun prea multe nici despre ce am învățat eu din suferința lui. Dar aș avea de spus destule despre ce am învățat eu din suferința mea. Și din suferința vecinului meu de salon.

Printre altele, am învățat că viața e scurtă. Poate în cazul meu sau a unora ca mine extrem de scurtă. Niciodată nu ști cînd se termină. Și asta te forțează să fii pregătit tot timpul. Nu exagerez.

În același timp am învățat că nu trebuie să mă țin cu dinții de viața asta. Există o fază cînd trebuie să ai curajul să spui „A fost destul.” Poate sună ciudat, dar mie nu mi se pare. Cu sau fără oxigen, perfuzie și aparat de resuscitat, inima va înceta să bată. Ața vieții se va rupe și nimeni nu o mai poate înnoda. Nu e ușor să spui asta știind că lași pe cineva în urmă. Dar e bine că lași pe cineva în urmă. În definitiv nu totul se sfîrșește aici. Și dincolo de ritualul despărțirii ne așteaptă bucuria revederii de dincolo. Asta va șterge orice suferință. Orice lacrimă.

Dar am învățat și să supraviețuiesc și am învățat să mă bucur. Chiar și de ceva aparent banal. Că pot mînca. Că pot mînca singur. Că pot merge. Că pot merge singur. Că pot comunica. Încă.

Că deși mi-am pierdut părul, a crescut la loc. Că deși gîfîiam dacă mergeam pe jos puțin mai repede, acum pot fugi. Că deși n-am mulți apropiați, am buni prieteni. Și multe altele ca astea.

Se găsește cîte-unul…


În 1940 s-a găsit unul să-i dea nas Ungariei mici să se facă mai mare. Se numea Hitler. Le-am dat Ardealul.

Apoi s-a găsit altul să-i dăm Uniunii Sovietice jumătate din Moldova. Se numea Stalin.

Că era a lor. Dacă era a lor. Era, dar asta numai pentru că ne-au luat-o. Și ne-am luat-o, și ne-au luat-o iar.

Acum își iau și Ucraina înapoi. Ca și cum Serbia și-ar lua Kosovo. Grecia și-ar lua Troia. Fenicia și-ar lua Sardinia. Adam și Eva și-ar lua înapoi Paradisul. Că le-a fost dat…

În Torino există un bulevard lat ca-n Moscova și lung tot ca acolo, ce se numește Unione Sovietica. Are vreo șase benzi și două pentru tramvai. A fost denumit așa pe vremea cînd Uniunea Sovietică era ceva. Acum nu mai este, dar poate cineva se gîndește să-i schimbe denumirea în Rusia. Că se poartă. Recent ungurii au denumit o piață Moscova. Că vine Putin. Un Stalin reciclat.

Poate ar trebui și noi să denumim niște străzi Războiul Crimeii (1853-56). Să nu existe confuzii. Că se mai găsește cîte unul…

Irreconcilable Religious Differences: No Need for Conflict


Alexandru Nădăban:

Here you are:

Originally posted on Waging Wisdom:

Arab and Jewish lads“We need to be bold to contend with [Muslims] about our disagreements as to what the Bible teaches and as to why we ought to live to obey God.”

That line from Jim Skillen’s interview about core differences between the modern-day spread of Islam and Christianity prompted this significant comment from a friend: “I have not heard anyone express the concept of relationship with the Muslim belief as he has. So often we hear that we should ‘turn the other cheek,’ or ‘live and let live. While [Skillen] stops short of militant reaction in the narrative, he does say to remain firm in the faith. I like it, and have a better understanding.”

I was going to reply to that comment in the comments’ area at the end of the interview, but instead, I want to do it here in a post, where there is enough space to do justice…

View original 1,248 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

La-nceput a fost diagnosticul (3)


Fiecare doctor te ascultă atent. Vrea să știe ce te deranjează. Ce s-a întîmplat. Cum. De cînd. Nu atît de mult de ce…

Apoi te consultă. Îți pune întrebări suplimentare. După care îți scrie niște analize. Multe. Unele le plătești. Altele nu. În final îți spune cam despre ce este vorba. Asta dacă vede că ști ce să faci cu informația. Dacă nu poți să o „duci” discută cu aparținătorii. Un alt termen desumanizant și desumanizat.

Din momentul cînd ai acceptat să intri pe mîna sistemului de sănătate, public sau privat, ai devenit un caz. Un număr de fișă. Un cenepe. Dacă pîn-atunci ai cotizat la CAS, de aici încolo statul cheltuie cu tine.

În general în sistemul ăsta nu se zîmbește. N-ai de ce. E o treabă cît se poate de serioasă. Uneori chiar tragică.

Ai intrat într-un sistem care se bazează pe cunoștiințe, pe tehnică, pe știință și prezintă, mai tot timpul, un mare factor de risc. Adrenalina curge tuturor prin vene. Mai puțin serotonina și oxitocina. Asta mai vine la vizite. Uneori și de la personal.

Sistemul cere o fișă. Ți se întocmește. Parcă ai fi un produs. Semnezi că ești de acord să ți se facă ceea ce ți se face. Normal. Că de aia te-ai internat. Ți se spune, mai ales dacă întrebi, ce este una, ce este alta. Poți să refuzi. Dar dacă refuzi, de ce ai mai venit?

Am refuzat o analiză mai nasoală. Mai intrusivă. Și totuși s-a ajuns la rezultat și fără ea. Asta e…

Amintirile din copilărie nu sunt prea vagi. Eram internat exact în aceiași secție, doar că era de cealaltă parte a clădirii. Eram divizați printr-un coridor îngust. Părinții se uitau la noi de pe acest coridor. De o parte eram noi, cei cu hepatită sau gălbenare, de cealaltă parte erau ei, cei cu scarlatină. Singura bioală ce n-am reușit s-o fac în copilărie. După mai bine de jumătate de secol soarta m-a adus tot acolo. Soarta?

Acum nu mai sunt copil. Aici nu mai sunt copii. Și n-am mai stat două săptămîni. Mă internam cînd nu mai puteam. Cînd o luam în jos în mod iremediabil. Periculos. Erau doar cîteva zile de spitalizare. Am calculat din curiozitate și plictiseală. Într-un an am stat două luni și jumătate în aceiași secție. Cînd spui patru-cinci zile la 21 de zile ți se pare puțin. Cînd stai acolo ți se par fără sfîrșit.

N-am avut probleme prea mari decît de vreo două ori. Prima dată îi spuneam asistentei ce simt. Ei nu-i venea să creadă. Nici mie. Nici doctorului. O reacție alergică. Frisoane. Bine că n-a fost șoc anafilactic. Mi-am revenit definitiv în vreo 3 ore. De atunci nu mai mi se dau anticoagulante.

Soția unuia dintre pacienți credea că sunt foarte bolnav și că am intrat în comă. A crezut că mă duc. Eu n-am crezut nimic. Nimeni n-a crezut. Așa că mi-am revenit. Am creat un pic de agitație… Cînd toată lumea era acolo, nu noaptea. Doar amatorii. se produc noaptea. Profesioniștii se lansează cînd tot personalul este disponibil: risc minim. Ce să spun…

A doua oară m-am prins mai repede: începea de jos de la picioare, se ridica spre diafragmă, mă încălzeam, mi se punea ștreagul la gît, eram roșu ca un bețiv notoriu. Și agitat. Nu-i de mirare. Doar în al doilea caz era și soția pe aproape. Cum învățasem prima lecție (învăț ușor, uit repede…) am antrenat-o în acțiunea de combatere a reacției alergice. S-a mișcat bine. S-a cam speriat. Ei, așa-i cu chimioterapia. Viața pe muchie de cuțit…

După-masa am făcut și febră. 39 C. Către miezul nopții mi-a trecut.

Peste două zile eram acasă. Home, sweet, sweet home!

Colecția ”Relații ceho-române în bandă desenată” – Karel Liman #arhitect şi Dolky-n trei straie


Originally posted on Colț Firesc de refugiu:

Karel Liman #arhitect

Karel Liman #arhitect de Maria Surducan
My rating: 4 of 5 stars 

Pe Maria Surducan am „cunoscut-o” datorită lui Prâslea și nu am avut o recenzie foarte măgulitoare la adresa romanului grafic. Karel Liman #arhitect este cu totul și cu totul altceva.

Despre ce este vorba: O tânără vizitează Peleșul, Pelișorul și Castelul Bran și postează pe facebook impresii și poze din timpul vizitei. Prietenii comentează și oferă informații importante cu privire la istoria, arhitectura și viața arhitectului care a proiectat amintitile castele.

Subiectul este arhitectul ceh Karel Liman și munca sa depusă în serviciul coroanei regale române. Din mâinile și mintea lui Liman au iești trei minuni arhitecturale: Peleș, Pelișor și Castelul Bran.  Colecția ”Relații ceho-române în bandă desenată” oferă prin intermediul volumului gândit și desenat de Maria Surducan o adevărată odă în banda desenată memoriei arhitectului.

Biografie și nu prea, Karel Liman #arhitect este…

View original 640 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

Prezumția de nevinovăție


Sau calitatea de vinovat doar dacă cineva este condamnat definitiv a dispărut. Nu degeaba știa Țepeș ce știa, iar noi îl invocăm necontenit.

Recent am participat la o discuție între pușcăriași. Pușcăriași soft. Adică doar internați de bună voie și nesiliți de nimeni. Eventual de familie sau boală… Se discuta despre o măgărie politică. Nici nu mai țin minte care. Și nici nu contează. Erau voci ambalate, se cereau măsuri, aproape că se strigau lozinci.

Un tip ce se ținea tare, foarte vehement și drept întreba mai mult sau mai puțin retoric: De ce nu face guvernul nimic? De ce nu-i arestează? Să-i…

Dar chestiunea nu ținea de guvern. Era o chestie a parlamentului. Am tot încercat să-i spun că guvernul nu are atribuții în domeniul ăla. Că România nu mai funcționează pe principiul dictaturii proletariatului. M-a privit ca și cînd ar fi aterizat de pe altă planetă sau s-ar fi trezit dintr-un somn de 30 de ani. Doar că n-a zis Tovarășul Ceaușescu ce păzește? Dar era clar că nu avea habar cum funcționează mașinăria statului, a politicii și a justiției. Pentru el teveul și ziarul spuneau adevărul și numai adevărul so help him God. Și nu era singurul…

Omul era sincer, era pornit și voia să se facă dreptate. De parcă-i furaseră peste noapte grădina din spatele casei și-o puseră pe cealaltă stradă…

Era clar că pentru participanții la discuție nu exista prezumția de nevinovăție. Dreyfuss era o nimica toată. Oamenii se ambalau într-un J’accuse contemporan ]n sens invers. Evident că Dreyfuss n-ar mai fi ajuns la judecată. Ar fi fost linșat de mulțimea justițiară. Ca-n Texas! Dar eram în România AD 2014.

Și atunci ce facem cu Udrea? O mai înjurăm? Îi mai urăm pușcărie fericită? Mai mergem să-i aruncăm cartofi copți cu praștia peste zidul arestului?

Nici mie nu-mi place cucoana. Cînd mă uit la interviul ăla din 2005, îmi dau seama că este un om fără scrupule, că nu are pic de considerație pentru alții și că este o profitoare clasa I! Dar cam ca ea suntem majoritatea din specia Homo sapiens.

În același timp nu pot să uit că am dezvoltat ca specie ceva ce nu există la alte specii: amînarea recompensei. Hai s-o aplicăm și în cazul Udrea. Ce frumos va fi la final! Poate pînă atunci îi vine mintea la cap. Poate se pocăiește de relele făcute. Poate îi va părea rău și se va îndrepta. Ce frumos ar fi. Judecătorul suprem așteaptă. Noi ce sperăm?

Islam and Christianity: A Conversation with James Skillen


Originally posted on Waging Wisdom:

The Farthest Mosque JerusalemA leading social and political thinker and practitioner, James Skillen is the author and editor of many books and journal articles, and he is president emeritus of the Center for Public Justice. His new book, The Good of Politics: A Biblical, Historical, and Contemporary Introduction, has been aptly cited as “a call to political repentance.” Having known Jim for a long time, I have greatly benefited from his biblical grounding and generosity of spirit on a staggering array of topics. Since retiring from CPJ, he is sharing his wisdom by writing, speaking, and mentoring more than ever. This conversation took place at the Terminal Brewhouse in Chattanooga and afterward via email.

Charles Strohmer: Jim, let’s begin with what you see as some core differences between a Christian and a Muslim view of religion and politics in the context of the spread of Islam and Christianity.

James Skillen: Islam is…

View original 1,848 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

Isus în Absurdistan (2): ar fi fost bun Isus de pastor?


Isus mergea prin Absurdistan. Nu era Absurdistanul lui. Era al nostru. El a creat Pămîntul, noi – nu Diavolul – am creat ce este azi pe el. Adică Absurdistanul.

În primă instanță am văzut cum Isus încălca sabatul de dragul unui păcătos, fiind criticat de mai-marii sistemului religios ai zilei. În cel de-al doilea ne vom îndrepta atenția spre un alt aspect al Absurdistanului: dragostea față de autoritate.

Dacă citim evangheliile cu ochelari de pastor, nu ne vine să credem: Isus nu respecta autoritățile. Sau mai bine zis respecta autoritatea, dar nu autoritățile. Mai ales pe cele religioase. Cu Pilat n-a fost rău, dar cu marele preot și cu Irod a fost de-a dreptul nașpa. Oare Isus s-a rugat pentru conducători? Hai să nu ne dăm cu bănuiala…

Și așa mi-am pus întrebarea: ce s-ar fi întîmplat dacă Isus s-ar fi dus la unul dintre seminariile noastre academice? Sau la amîndouă. Oare ar fi avut probleme? În primul rînd nu știu dacă ar fi primit girul sinagogii. În al doilea, oare ar fi rezistat discuției de la comitet? Oare pastorul și-ar fi pus semnătura pe recomandare, dacă totuși comitetul i-ar fi dat-o? Și chiar dac-ar fi primit recomandarea, nu cumva cineva ar fi dat un telefon să-l sape? Să-i pună pe cei de la seminar în gardă: aveți grijă, ăsta are o problemă cu autoritatea!

Pastorul instituției l-ar fi chemat la o discuție între patru ochi ca să-l întrebe despre chemare. Despre cine-i tata? Cine-i mama? Cum s-a născut? Cîte complicații!

Mă întreb dacă ar fi fost admis la seminar, unde ar fi făcut practică Isus? Care sinagogă l-ar fi primit? Ar fi ajuns din nou pe străzi, printre cerșetori, orbi, prostituate, vameși, leproși și necredincioși. Bașca ucenici. Chiar așa, cum e să ai ucenici și să fii acuzat că ai o problemă cu autoritatea? Ce învață ăia de la tine? Ce propagă ăia prin popor, prin sinagogi?

Ajungînd în anul trei, oare care ar fi fost titlul lucrării de licență a lui Isus? În Absurdistan? Simplu: Cum să faci 12 ucenici și să mori pe o cruce. Acum vreo 25 de ani un proaspăt ales pastor a spus sinagogii că dacă nu face 12 ucenici în trei ani să fie dat afară. Poate se credea Isus. N-a făcut ucenicii și nici n-a plecat. Nu, nici n-a murit pe cruce. Pe niciuna. A murit pe altceva…

Parcă văd ce fețe lungi ar fi făcut comisia de licență. Asta-i bibliografie? Numai Biblia? De ce nu ți-ai ales un subiect mai simplu, despre dărnicie, mersul la biserică, cine și cum se dă cina, etc? Măi băiete, tu ai o problemă cu autoritatea… Cum ai ajuns tu în anul trei?

Și presupunînd prin absurd, că Isus ar fi trecut de licență și o sinagogă l-ar fi chemat să predice, ar fi rezistat Isus interviului de la comitet? Ce ar fi scris în autobiografie? Sau în CV? Care ar fi fost scrisoarea lui de intenție? Care ar fi fost răspunsul său la dorința comitetului de a construi o sinagogă cu o capacitate dublă de locuri cu aer condiționat? Ce răspuns ar fi dat Isus la cîte coruri trebuie să aibă sinagoga, cîte repetiții pe săptămînă sunt obligatorii și cu cîte noduri trebuie să înnodat baticul să fie spiritual, nu diabolic?

În Absurdistan lui Isus i s-ar fi spus că meseria de pastor nu-i de nasul lui. Oare cine și-ar fi asumat responsabilitatea de a-i transmite acest verdict?

Pseudo-perspective profetice


Nu-mi place să mă laud, dar cine-i invulnerabil la laude? Se numesc întăriri pozitive…

Acum cîteva zile am vizitat pe cineva. Nu spui pe cine. Am discutat discuții referitoare la dinamica de grup. Ca să nu-i zicem biserică. M-a uns la inimă, sentiment și ego cînd mi s-a spus de cîteva ori: ai zis tu bine atunci… De unele nici nu-mi mai aduc aminte. Dar le-am zis. Cert este că istoria s-a repetat. Cum intuiam. Așa că, bine c-am stat la distanță. Am fost scutit de multe cele. Și de multe prostii.

Ciudat cum unii se văd lideri, repetă istoria cu aceleași greșeli și rămîn tot mai singuri. Oare cum se numește boala asta? Profeție împlinită?

Am văzut că unii se ambalează în fiecare an, alții mai des decît o dată pe an, alții o țin într-o profeție una-ntr-una, iar alții au devenit patologici. Sper să nu mă molipsesc. Am mai zis despre biserici/biserică, despre unii ce meritau închisoarea… Trebuie să recunosc că la chestia asta am fost depășit. DNA-ul lucrează. În fine cineva care lucrează în țara asta!

Apoi a venit valul cu islamul, ISIS și Putin. Deocamdată n-am nimic de spus despre primăvara arabă ce s-a transformat într-o continuă toamnă a la Bacovia… Dar Crimea, Ucraina, Rusia, Putin et co m-au tentat dintotdeauna. La fel ca și Europa, occidentalizarea, minciuna, banii și interesele. N-am uitat nici de americani.

Păi, dacă iarna s-ar fi terminat mai repede, dacă Europa occidentală nu ar depinde de gazul rus și dacă pe Obama l-ar chema John Fitzgerald și ar avea altă culoare… politică, n-am fi avut parte de această chinuitoare perpetuă criză ucraineană în stilul hrusciovist al rachetelor cubaneze. Îmi imaginez o caricatură a lui Castro în gură cu cîteva trabucuri sovietice cu rază medie de acțiune, și uite-l aproape împachetat pentru destinația finală. Lîngă Lenin…

Deci România, zice președintele, ar fi bine să se gîndească să se apere singură. Mă duc să caut îmblăciul, coasa și furca. N-o să-i dau așa de multă mîncare cîinelui, să fie gata să muște picior de parașutist rus în caz de… Cred că se va face chetă să se repare tunurile devenite cariatide prin satele eroice ale neamului. Parcă văd anunțurile de la mica publicitate: vînd, închiriez tun anti-tanc Reșița pentru bătălii locale. rar-ul făcut, cauciucuri noi, lunetă zeiss. lipsă frîna de gură. accept orice test. rog seriozitate.

În lipsa trenurilor blindate vom avea tramvaie blindate pentru luptele de stradă. Cînd mă uit la amatorii ăia din Siria îmi dau seama că asta ar fi schimbat cursul războiului. Doar că în Siria nu există tramvaie. Of, of! Dar la noi, la Timișoara, în Budapesta, la Cluj, totul este posibil.

Mă tot întreb unde va fi noua graniță. După cum îi știu rușii vor veni cu un creion roșu cu vîrf lat și cu o hartă la scară mare. O linie cu creionul acoperă cel puțin 50 km. ca să nu existe dubii.

Deci Merkel și Hollande tetatet cu Putin? Ce-i ăsta, menaj a troa?

Deci unde-s creștinii ăia de marcă ce se roagă pentru unitatea creștină? N-ar fi mai bine să schimbe datele pentru lansarea rugăciunii? De exemplu spre est? De exemplu la circa 1000 km? Vorba aia: ce contează înc-o salvă de rugăciuni? Sau poate vreun proroc să ne spună dacă trebuie să avem plinul făcut, bagajele gata și gipiesul setat pe cuicăst trip tu Viena… Nu uitați banii potriviți pentru vinieta din Ungaria și Austria. Oare tancurile rusești din Ucraina plătesc vinieta sau se decontează prin minister? Ministerul turismului, nu?

În fine, Grecia. Elada. Ăia cu zeii, cu Athosul, cu marea, cu flota, filozofia, sirtakiul, vinul și Zorba. Psihi mu, parc-au uitat ăștia de vremurile fanariote. Poate le de Cel de sus și lor un pic de regim fanariot. Noi am avut cam 100 de ani în două țări. Să le facă reducere: 80 de ani, doar în țara lor. Că dacă nu o să sufere de roșața Rusiei: bolșevism. Panglicarii!

Mă duc să mă culc. Nu mai am chef de atîta pseudo-lume, atîta pseudo-știință, atîția pseudo-lideri… Mai bine-n lumea viselor. Să sperăm că n-o să-mi cînte sirenele… de-o alarmă aeriană.

Shalom, the Grace of God, and You


Originally posted on Waging Wisdom:

giftI have written a number of posts on this blog about the vision of shalom as “well-being,” or “flourishing,” and the vital role that the wisdom of God plays in our activities to make that  vision real in this world, in small or large ways. See this post, for instance. Having looked at this a great deal, I am coming to the conclusion that an ontological marriage exists between God’s wisdom and his shalom, and that the separation, never mind the divorce, of the two in our thinking results in strivings after well-being that resemble worldly patterns more consistently than they do God-envisioned ones. Here I want to consider the equally inseparable relationship of shalom to the biblical theme of grace as “well-being.”

In the early 1990s, I was playing around with some ideas about the grace of God that ended up in a little book, first published…

View original 1,530 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014