Ecumenical Perspectives on the Filioque for the 21st Century, Myk Habets (ed) Bloomsbury, T & T Clark Theology, London, New Delhi, New York, Sydney, 2014. xviii + 240 pp. hb. ISBN: HB: 978-0-567-50072-4


Myk Habets (ed.), Ecumenical Perspectives on the Filioque for the 21st Century, Bloomsbury, T & T Clark Theology, London, New Delhi, New York, Sydney, 2014.
xviii + 240 pp. hb. ISBN: HB: 978-0-567-50072-4
Această recenzie va fi publicată, la fel ca celelalte dinaintea ei în Evangelical Quarterly. Prețul cărții este aproape $100 la care se adaugă p & p. Ea există și în variante electronice, cu alte prețuri și cu ISBN-uri diferite.
Cu permisiunea editorului ce se ocupă de recenzii la EQ am tradus-o (fără pretenții) și am postat-o. Nu pot uita că vreme de vreo oră am făcut parte dintr-un grup evanghelic de discuții (încă existent) pe Facebook. Am propus grupului să citim cartea, pe care abia o începusem, dar n-a fost nimeni interesat. Era o discuție despre Trinitate. Cine m-a pus? Cineva întrebase cum s-ar putea explica scurt și logic Trinitatea. Ca urmare a discuției de-a dreptul ciudate cu acest personaj am decis să ies din acest grup la fel de repede precum intrasem.
Morala: teologia nu e totdeauna logică, nici scurtă și nici inginerească. Trinitatea nu poate fi formulată la cerere, în vid, nici măcar scurt și logic pentru al doilea secol al vitezei. După o istorie de 2000 de ani ar fii cam greu. Dar, iată recenzia:
Eram destul de sceptic când am început să citesc această carte. Îmi puneam întrebarea scepticilor din Vechiul Testament: ,,O fi și Saul printre proroci?” – atunci cînd am zărit neobișnuita listă a celor ce au contribuit la scrierea ei. Trei baptiști (de fapt patru, avîndu-l în vedere pe autorul prefaței), un penticostal, un free evanghelical, o episcopaliană, un anglican, un luteran și doi prezbiterieni împreună cu doar doi romano-catolici și doi ortodocși (din care unul grec). Nu m-aș fi mirat să fi dat peste un eseu scris de către o feministă și / sau un emergent.
Apoi mi-am pus fel de fel de întrebări. De exemplu: Cu ce-ar putea contribui ghiveciul ăsta de autori la o dezbatere atît de veche ca filioque? Vor reuși cumva aceste eseuri să ajungă la un happy ending al dezbaterii?
Mai degrabă aș fi apelat la peștișorul de aur sau la duhul lămpii lui Aladin, dacă nu cumva chiar la Dumnezeu însuși pentru a ajunge la o finalizare a discuției. De prea multe ori teologii complică lucrurile în mod inutil, fără să vină cu o soluție ce ar duce la unitate. Dimpotrivă, ei accentuează diferențele și disensiunile.

Dar scepticismul meu n-a fost justificat. Din fericire eseurile nu urmăresc modelul clasic în materie. Și asta din mai multe
motive. Chiar dacă editorul și contribuitorul Myk Habets pare să continue firul volumului anterior pe această temă, și anume să dezbată filioque, el nu se limitează doar la asta.
Evident, vechile divergențe create de filioque au dus la apariția a două tabere. Începute în secolul al VI-lea și încă în desfășurare, în ciuda reconcilierilor încheiate prin concilii ecumenice, dezbateri comune, declarații sau decrete, disputele continuă. Din această cauză cred că filioque așteaptă un personaj ce va rezolva problema în stilul oului lui Columb, adică va sparge oul / problema odată pentru totdeauna.

Mă bucură faptul că în afara unui singur autor romano-catolic ce apără filioque în timp ce încă așteptată apariția unei dezvoltări/rezolvări ecumenice a subiectului, ceilalți autori propun soluții diverse. N-ar fi o idee prea bună să vă stric plăcerea descoperirii lor, după cum n-ar avea nici o logică minimalizarea argumentelor într-o recenzie atît de scurtă.

Dar trebuie să recunosc că am fost încântat să-mi descopăr o reală simpatie pentru unii dintre autori, cu care m-am identificat datorită propriei mele experiențe religioase și teologice. Chiar dacă am avut unele semne de întrebare cu privire la implicarea unor baptiști în acest proiect, mi-am dat seama că a trebuit să trec dincolo de îngustimea educației mele.
În ciuda faptului că este o veche problemă a Vestului, filioque apare în mărturisirile de credință baptiste și penticostale din estul Europei și a altor noi culte care s-au desprins din aceste două denominații.
Trebuie să recunosc, cartea este interesantă. Seamănă cu o povestire despre patrusprezece detectivi ce caută să rezolve o veche anchetă. Există patrusprezece rapoarte ce menționează martori, experți, o sumedenie de probe bune sau false, lansează posibile direcții de investigație în timp ce încearcă să-i dea de capăt anchetei. Toată lumea este în căutarea adevărului, chiar dacă uneori, în mod paradoxal, pare că există mai multe adevăruri.
Evident, cele patrusprezece argumentații sau eseuri nu sunt marcate de o încăpățânare obtuză tipic polițienească, motivată de dorința de a avea dreptate cu orice preț. Noi direcții ecumenice în cercetare și dezbatere împiedică trîmbițarea unilaterală a adevărului, în favoarea sau împotriva filioque.
După 1500 ani de divergențe, de istorie ce nu se poate șterge simplu printr-o simplă cădere de acord cu privire la filioque, s-ar putea însă ca această colecție de eseuri să pregătească calea viitoarelor negocieri, dacă nu chiar negocierilor finale, definitive.

Pe de altă parte, după ce am citit Ecumenical Perspectives on the Filioque for the 21st Century m-am simțit dator să meditez la două întrebări pe care le-ar pune oricine avînd în vedere planeta pe care trăim.
În primul rînd, mă întreb cîți oameni, de pe această planetă marcată de nedreptate, război, criză, progres și dezvoltare, își dau seama de importanța acestui termen exprimat în limba latină? Și în al doilea rând, dacă la un moment dat întreaga civilizație creștină va dispărea și doar această carte va supraviețui, este oare posibil ca cineva să-și dea seama cum era credința creștină dacă ar citi doar aceasta carte despre filioque?
Ca urmare vă provoc să citiți cartea, să meditați și să încercați propriile dumneavoastră răspunsuri. Cine știe, poate ați avea parte de un mare cîștig

The One-explanation Syndrome


Alexandru Nădăban:

Charles Strohmer offers more than one explanation for the event. Could we draw a parallel to present Islam expansion on the planet?

Originally posted on Waging Wisdom:

wisdom traditionIt’s easy and comfortable to live with the “one-explanation syndrome.” Here are some simple illustrations. A broken marriage is explained with the statement: “That happened because the wife had an affair.” A teenager’s jail sentence is explained by: “That happened because the kid got in with the wrong crowd.” A church splits and someone says, “When that church’s pastor resigned, it was all over for that church.”

Such comments are typical, and their language implies that one reason explains what is really a complex event. The marriage failed because of an affair. The church split because the pastor left. The United States went to war in Iraq in 2003 because of Iraq’s weapons of mass destruction. The great recession of 2007-2008 occurred because of the widespread failures in financial regulation.

Of course we now know that there were many reasons for the great recession and the war about Iraq. And…

View original 1,671 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

Ministerul de Justiție din România și Guinness Book of World Records


Eram elevi și ni se aplica codul penal, așa-zisul regulament școlar. Ce bineînțeles era secret. Dar pe lîngă regulament se făceau abuzuri. Ca să i se dea mai multă putere regulamentului? Poate.

Eram trimiși la tuns. Prima dată la 3 țenti. Că așa cînta regulamentul. Și dacă făceai o măgărie (uătevăr zis bi…) trebuia să apari tuns chel. Zero. Copos.

Zero era distanța față de lamele mașinii de tuns. Copos era bășcălia. Ți se mai striga chelie mexicană. De ce mexicană? De ce… nu?

Cu alte cuvinte erai un luzăr. Erai știut de toți și toate. Arătai bizar. Cel puțin. Odată îndepărtat ascunzișul părului, erai în pielea goală.

O goliciune la palierul superior era vizibilă de două străzi distanță. Era un fel de semnal de avertizare. Atențiune: vine unul rău!

Și ce greu creștea părul…

Nu puteai face nimic, chiar nimic, să-ți recapeți statutul părosului anonim. Nu umbla nimeni cu perucă printre elevi. Ar fi fost interesant de văzut reacția profilor… Ce bă, ți-a crescut deja părul? Ia dă jos mătreața aia!

Acum trăim vremuri mai sensibile la abuzuri. Nu se mai procedează în felul ăsta. Acum e invers. Acum poți să-ți răscumperi chelia. Să nu mai fii copos. Să fii autor de cărți. De lucrări academice. Să fii contribuit la dezvoltarea cunoașterii.

Am scris o teză de doctorat în cîțiva ani. Am avut la dispoziție literatură de specialitate. Uneori nu am avut acces la ea, dar m-am luptat să am. Am avut îndrumători. Și am avut un subiect destul de îngust. Mi-a luat mai mult timp să scriu pentru că trăiam în România, în același timp predam să-mi întrețin familia. Dar eram liber.

Acum vine unul tuns copos și scrie nu una, ci cinci lucrări și i se pune părul înapoi. Minune! În 400 de zile a scris 5 (cinci) cărți pe subiecte diferite. Bine că a avut bani să le tipărească. Eu n-am avut. Mă ce i-a crescut părul!

57 de săptămîni/5 cărți=11 săptămîni/carte

Poate chiar mai puțin, dacă ținem cont de corecturi și tipărire. Să zicem 10 săptămîni pentru o carte. Adică 2 luni și jumătate.

Deci de la idee la finalizare 10×7 zile= 71 de zile.

Io zic că dacă trebuie să demonstrezi ceva, poți. Aș vrea să știu totuși, dacă există cineva pe lumea asta, în afară de un alt împătimit al fotbalului, dar mai credincios, tot din România, care a ajuns la asemenea productivitate intelectuală fără să fii publicat nimic înainte. De dragul cunoașterii universale… Și a cărții. Mai ales a uneia: Guinness Book of World Records. Pentru că ceea ce s-a întîmplat în penitenciarele românești este demn de această carte. Nu de Uniunea Scriitorilor.

Chiar mă întreb dacă nu cumva Ministerul Justiției are vreun contract cu instituțiile astea… Cum să ajungi doctor în drept fără teză de doctorat, cum să ajungi unde vrei că vreau mușchii tăi. Parcă totuși e mai mult decît să furi un milion, zece, de euro. E vorba de prestigiu mentalistului ce duce cu preșul o lume-ntreagă.

Priviți: acum sunt Copos. Priviți din nou: acum sunt scriitor, mi-a crescut părul. Sunt om cinstit.

Priviți: acum sunt Gigi Becalli. Priviți din nou: acum sunt Gheorghe. Sunt om cinstit.

Priviți: acum sunt Ponta. Priviți din nou: i-am dat drumul doctoratului. Sunt om cinstit.

PS Ce lucrări o să scrie Ponta?

An Imperfect Nuclear Deal with Iran: What Else?


Alexandru Nădăban:

Well, what is perfect in this world?

Originally posted on Waging Wisdom:

Kerry & Zarif at the tableYou only have to glance at news headlines in recent days to see that the nuclear deal with Iran raised as many tough questions as it solved. Jubilant Iranians in Tehran danced in the streets after the April 2 announcement while Iranian hardliners criticized the deal. In America, Republican presidential hopefuls were everywhere in the media voicing their opposition while President Obama explained his support of the deal to Thomas Friedman at the White House. In Israel, some editorials cautiously favored the deal while Benjamin Netanyahu stated plainly that the deal threatened Israel’s survival. The mix of opinions and emotions ranged far and wide and the wrangling won’t go away anytime soon.

Now that a solid interim agreement on Iran’s nuclear program has been reached between Iran and the P5+1 nations (the United States, United Kingdom, France, Russia, China, and Germany), the parties will bump along toward the June 30…

View original 852 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

De ce merge prost învățămîntul și sănătatea?


În România relația cu statul sau cum spun unii cu sistemul, este o relație de putere. La fel cu biserica, cu enelul, eonul. Cine deține puterea dictează normele.

În școală proful dictează regulamentul școlar, aplicarea lui și curtea de apel este formată tot din profi. Cine are puterea și de ce nu se schimbă decît schimbarea în învățămîntul românesc? Pentru că sistemul nu lasă puterea din mînă. Deși nu mai ai voie să-i faci ce i-ai făcut elevului în trecut, tot se pun absențe nemotivate pe indisciplină. Adică este o relație de putere. Elevul este prezent, deranjează ora, nu poți sau nu ști să te impui și îl pui absent nemotivat. Răzbunare. Minciună. Elevul este prezent.

Sau pur și simplu apari după jumătate de oră la clasă sau nu mai apari deloc. Ce s-ar întîmpla dacă elevii sau părinții ar avea la dispoziție pe net un catalog al prezenței profilor? Și să li se taie din salar pentru întîrzieri repetate și absențe. Și dacă fac prostii să fie puși absenți nemotivați. Le-ar place?

Dragă profesore, dacă nu ști sau nu poți să predai o lecție la o clasă de elevi mai tineri ca tine și mai puțin învățați ca tine, lasă-te de meserie. Nu ne mai du cu preșul că deții puterea. Pe cine vrei să convingi? Sistemul?

În domeniul medical personalul dictează normele. Drept urmare pacientul este oropsit. Curtea de apel la care poate apela este formată din tot din personal medical. Pînă ajungi în justiție mai este. Dacă mai trăiești. Sau dacă merită…

Am fost învățați că doctorul are totdeauna dreptate. Nu e chiar așa. Ba e pe dos. Dar bolnavul nu poate decît să refuze un tratament sau un procedeu/o procedură, să plece acasă pe răspunderea sa. Să schimbe doctorul de familie sau să meargă la alt specialist. Poate la privat. Un sistem privat ce scîrțîie pentru că și acolo se dă mită și ești dus cu preșul. De ce? Pentru că este o mentalitate bazată pe putere.

Cu excepția ipohondrilor nimeni nu se tratează că n-are ce face. Oricît de bune ar fi medicamentele nu sunt ciocolată sau înghețată pe băț. Cu toate că unii ar prefera ciocolata sau înghețata în locul operațiilor sau a perfuziilor.

Dar ce s-ar întîmpla dacă, prin reducere la absurd, pacienții ar avea la dispoziție pe net o schemă cu spitalul X, să zicem și ar putea da calificative sau mai rău, ar putea provoca tot atîta suferință/neglijență/supărare personalului cîtă provoacă și ei? Mamă, ce vaite ar fi prin unele unități medicale! Ce cerere de calmante, morfină, concedii medicale!

Unii se fac doctori sau profi pentru bani. Alții că le place. Și alții pentru că doar așa simt că sunt împliniți. Cine ar trebui să schimbe sistemul, ministerul? Pacienții? Elevii și studenții? Marea Adunare Națională invocată în ceasul al 12-lea de Ceaușescu?

Despre măgari, boi și alte animale biblice


M-ar interesa dacă cumva există, cel puțin în fază de proiect, un atlas, un repertoar, un document, ceva despre animalele din Biblie. Știu că pot să deschid la potop și să îmi imaginez care sunt animalele de pe vremea aia. Alea au fost toate (presupunînd că n-au existat prea multe acvarii în arcă), fără excepție. Dar eu aș vrea o descriere, o fotografie biblică a lor. De exemplu m-ar interesa măgarii, boii și alte animale biblice.

Dar de ce toate astea? Pentru că există mulți măgari și boi fără să fie biblici. Poate că au existat mai multe animale în arca lui Noe avînd în vedere că erau cam multe carnivore. Sau poate s-au mîncat între ele și ce avem azi sunt animalele ce au rămas. Între creație și eșuarea arcei pe munte au dispărut unele animale? Poate majoritatea au dormit.

Ar fi asta o explicație a răului de mare. Cînd ai rău de mare îți piere pofta de orice. Sau poate au mîncat mai mult înainte de îmbarcare și au intrat într-o stare letargică la bord. Oricum, nu mai contează. Trebuie să ne mulțumim cu ce animale ne-au mai rămas. Oricum omul va mai lichida cîteva specii în curînd. Să nu dăm vina doar pe potop.

Dar măgarii și boii rămîn. Un măgar spunea mai deunăzi că…

Sex, sex și iar sex. Totuși, prea mult sex!


De o vreme-ncoace ne-am dat seama că sexul vinde cam tot. Și nu mai este un secret că sexul se vinde bine. Estetică și plăcere egal bani. Mulți bani. Și acolo unde sunt bani există și ilegalități. Mai mici și mai mari, dar în general multe.

N-am auzit în viața mea o predică despre sex în biserică. Nici o școală duminicală despre așa ceva. Mai apare cîte o carte-două, dar subiectul are o bulină roșie. Mare.

În ciuda faptului că toată lumea știe pățania lui Iuda cu nora sa, a lui David cu Batșeba și a lui Amon cu Tamara, nimeni nu pune punctul pe i. Nici eu. Cel mai adesea evenimente de acest gen sunt catalogate ca păcate, rușine sau mai știu eu cum, vorbitorul insinuînd puncte de suspensie imaginare. Știți voi despre ce-i vorba. Știm.

Dar dincolo de sexul ca relație sexuală licită sau ilicită între o femeie și un bărbat, acum există sexul între unul sau mai mulți parteneri, indiferent de sexul acestora. Cu cît sunt mai puține diferențele sexuale, cu atît este sexul mai emancipat, mai liber spun unii și mai ciudat, ar spune cei care ne-am limitat la sexul clasic, așa cum era de la facerea lumii.

Dar nu la acest tip de sex o să mă refer azi. O să mă abat la sexul pe bani. Prostituția.

Sexul pe bani e foarte vechi. E menționat în Biblie. Tamara, nora lui Iuda și Rahab sunt cele mai bune exemple. Cu toate că motivele diferă. Prima este motivată de răzbunare, a doua zic unii că era doar o prostituată la unul dintre templele din Canaan. Indiferent ce și cum, era vorba de sex pe bani. Indiferent la cine ajungeau banii și în ce scop se foloseau.

Prostituția era interzisă în Israel. Sexul în afara căsătoriei era de asemenea. În cazul Noului Testament se mențin aceleași interdicții. Ba Isus spune că o simplă privire cu intenție fără finalizare sexuală este tot păcat. Ce să mai vorbim de prostituție atunci…

Dar astăzi poți cumpăra materiale porno sau le poți descărca de pe internet. Acum ceea ce statul condamnă, cu toate că în România prostituția este încă ilegală, este prostituția infantilă și materialele porno infantile. Sexul cu minori este incriminat. Sexul adulților nu. Doar sexul adulților neconsimțit. Se numește viol.

Vine un val, de genul here but not yet ce spune, și aici aș vrea să confirm apariția lui în anii 70 din vestul Europei, unde (cu excepția Marii Britanii) prostituția este o meserie ca oricare alta.

Am avut un coleg de serviciu ce a avut ocazia să meargă-n Germania Federală în anii 70 în delegație. Și ne-a povestit cum stăteau prostituatele-n vitrină, ieșeau din schimb și se urcau în mașina soțului pentru a merge acasă. Am rămas la vîrsta aia cu gura căscată. Și nu eram prea dus la biserica pe vremea aia…

De ceva timp a apărut în vest denumirea de sex worker. Prostituția legală a trebuit înscrisă în nomenclatorul meseriilor, fiind practicată ca orice altă meserie, plătindu-se taxe și impozite.

Și așa vedem cum sexul este vîndut legal. Că nu mai sunt riscuri, că este o activitate lucrativă. Mie-mi spui? În același timp se pare că vor fi interzise reclamele în care apar autoturisme și tinere femei. Asta da realizare.

Și producțiile porno au devenit ceva normal. Doamne ferește să ajungi la pornografie infantilă. Aia e rea. Se încetățenește idee că NUMAI aia e rea. Numai prostituția infantilă e rea și ilegală. Totuși de ce avortul este legal? Nu e cumva același lucru? Avort, adică moartea imediată a unei ființe fără apărare sau prostituție infantilă, moartea lentă a ființelor fără prea multă apărare. Care este diferența esențială? Că avortul este acceptat de către potențiala mamă și celălalt este dictat de un adult ce poate fi chiar părintele minorului/minorei sau poate fi solicitat/impus cu forța de către un adult?

Ce l-a adus pe om în faza asta?

Sărăcia. Pofta. Puterea. Egoismul. Lăcomia. În esență îndepărtarea de Dumnezeu. Sau în termeni mai moderni, civilizația, progresul, emanciparea, gîndirea liberă.

Nu sunt adeptul Genevei lui Calvin. Nici al traiului într-un paradis artificial în care Dumnezeu stă să ne păzească cu o bîtă și ne lovește cu trăznetul ori de cîte ori privim unde nu trebuie. Mai ales la sex. Dar nu trebuie să uităm că sexul onorabil pe bani nu a apărut datorită unei mutații în gîndire, ci datorită unei evoluții. Cînd existența omului este amenințată, acesta face orice pentru a supraviețui. Cum de se ajunge la așa ceva este responsabilitatea noastră nu a lui Dumnezeu. Nu putem da vina pe Dumnezeu pentru că s-a ajuns la prostituție datorită sărăciei impuse de stat sau de privat. Pentru că acolo unde unii huzuresc și alții doar se spetesc omul va găsi o cale de a scurtcircuita sistemul.

Se scot bani din piatră seacă, darămite din sex. Și aș încheia cu observația că omniprezența sexului într-o societate nu face decît să dea impresia că acea societate este mai nedreaptă, mai lipsită de oportunități și mai săracă decît pare. Sexul pe toate gardurile nu este semnul prosperității, ci semnul fragilității morale, ba chiar al decadenței.

Să nu uităm că bogatul Solomon a avut parte de prea mult sex. Rămîi cu impresia că înțeleptul Solomon era schizofrenic și cea de-a doua sa personalitate era obsedată de sex. Că bogățiile i le-a dat Dumnezeu. Greu jug…

Concluzii?

Shalom: Conversation with Dr. Walter Brueggemann


Alexandru Nădăban:

Very interesting interview.

Originally posted on Waging Wisdom:

The Farthest Mosque JerusalemIn 1976, Dr. Walter Brueggemann, then a rising star in biblical interpretation, published Living Toward a Vision: Biblical Reflections on Shalom. That was also the year when, quite unexpectedly, I became a Christian. I don’t know if there was any divine synchronicity in the air between those two events that year, and it would be decades before I would be underlining sentences and scribbling all kinds of margin notes in that book, but when I did I was surprised to see how much of that book’s reflections on shalom had been worked into my bloodstream by the Holy Spirit since 1976. Perhaps this is because a praxis that takes the vision of shalom seriously is not bound to any one time, place, or people, and Living Toward a Vision brings out that timelessness. Today, perhaps especially today, I think readers will find that the book’s deeply biblical treatment of…

View original 1,879 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

Paște, pește, pederaști


Nu e o mantra. Nici un vers dintr-o poezie un pic abstractă. Este altceva. Dacă vreți un memento.

Vine Paștele. Unii postesc. Foarte bine. Unii nu postesc. Foarte bine. S-a dat dezlegarea la Pește. Și la Șova. De sus.

Alții se ghiftuiesc și se îmbată. Foarte rău. Asta nu e de sus. Cert că Paștele aduce tot mai mult cu Crăciunul. Adică este o scremere întru sfințire.

Și îmi aduc aminte de o lungă discuție pe Facebook cu un creștin, probabil după o evanghelie personală. Bătea pe toată lumea că el este familist și restul erau iubitori de pederaști. Se scremea creștinul nostru să demonstreze că el era curat ca lacrima murdărindu-i pe toți participanții la trafic: femei, femei, femei și vreo tre-patru bărbați.

Discuția se încadra la categoria creștinilor determinați, adică hotărîți, cu convingeri esențiale. Nu poți să-i miști de acolo. Și atunci sar cu colții și mușcă. Și atunci începi să te gîndești…

Ce oportunitate ratează creștinii de acest tip. În loc de a-și pune în negoț moștenirea de la Isus, se depărtează de cei ce au nevoie de evanghelie. Să presupunem că creștinul nostru ar vinde… cuie. Vine cineva și-i cere 5 kile de cuie. Nu i le vinde? Ba da. Chiar și dacă-i pederast. Dar dacă vine un pederast ce-i comandă un buchet de flori pentru nunta sa, îl refuză. În loc să-i facă cel mai frumos buchet și să-i acorde o reducere ca să se împrietenească pentru a-i face evanghelia relevantă, el îl trimite la dracu. Cu alte cuvinte…

Cum e pilda aia cu talantul? Și mă mai întreb cum e pilda cealaltă cu sămînța de muștar din care va crește pomul ăla mare. O fi vorba despre islam? Că sămînța noastră, vorba englezilor, iz grouing smolă ănd smolă…

Și atunci de ce ar da buzna cei ce nu-l cunosc pe Cristos în biserici? Ca să vadă ce? Indivizi bine îmbrăcați, bine hrăniți și cu zîmbete false?

Interesant mi se pare că mirul poate scăpa de arestare senatori, deputați. Cum așa? E forța invizibilă ce-i protejează. Sau îi curățește? Păi atunci, noi ăștia mai murdarii, nu avem nici o șansă? Pe noi de ce nu ne dă nimeni cu mir să scăpăm de Paște, pește, pederaști?

PS Pentru cine își închipuie altceva, să-și țină imaginația în frîu; sunt hetero.

Natură moartă cu… păstrînac


sursa: http://www.geocities.ws/henri_matisse_99/mat-s.html

Lorințiu, proful meu de desen din 5-8 era un prof clasic. De modă veche. Era beton la desen. Era cărunt, spre 60. Sever. Totdeauna la costum. Totdeauna vorbea cu stil. Și pedepsea cu dreptate. Mai ales pe băieți.

El ne aducea, și eu îl concuram, reproduceri ale pictorilor celebri. El ne-a explicat simbolistica din spatele imaginilor, intenția autorului și legătura cu realul sau imaginarul. Rămîneam ca la dentist. Tot el ne-a explicat asocierile natură moartă cu cine știe cine sau ce. În general asocierile pentru contrast, scoatere în evidență. De exemplu natură moartă cu femeie dormind a lui Matisse sau altele de acest gen.

Natura mea moartă e cu… păstrînac. (Autentic, nu?)

Să mă explic.

Ce înțeleg eu prin natură moartă? Aici unii vor sări în aer, alții vor rămîne fără aer. Trageți o țuică băieți! Sau o dușcă de oxigen. Din recipient.

Natura moartă e biserica. No, am fost prea dur. Să schimbăm. Nu e biserica. Retractez. E lumea. Așa e bine? Lăsați paharul ăla cu țuică jos. Alcoolicilor! Și oxigenul. Că nu mai trebuie. Dar nu-i nevoie să vă țineți de nas. Vă asfixiați!!!

Deci, natura moartă e lumea asta. Că e moartă în păcat. Vie moartă. Sau moartă vie. Un fel de zombie.

Femeia ce doarme e biserica. Nu protestați cum e îmbrăcată, că nu-i treaba mea. Ce-am pictat-o eu? Dar mai bine schimbăm, nu lăsăm femeia acolo că unii vor intra la idei. Schimbăm femeia. Punem păstrînacul.

Acum păstrînacul? Nu ți-a fost de ajuns cu natura moartă? Ne jignești.

Să nu exagerăm. Un păstrînac nu jignește nici pe dracu! Eventual un morcov…

De unde mi-a venit inspirația asta… subită?

Păi, mi-a venit după două posturi de pe un alt blog, după o știre de pe Facebook și după ce de ani de zile mă confrunt cu creștinii militanți. Din ăia ca și prietenul meu american ce acum vreo 15 ani premărea bombardarea Serbiei și voiau să meargă la Belgrad cu fiul său ca să-l captureze le Miloșevici. Sau din ăia mai recenți, de-ai noștri, ce vor să lichideze jumătate din Orientul Mijlociu, jumătate din cel Îndepărtăt și jumătate din cel Apropiat. Cel puțin jumătate din fiecare. Dar numai de musulmani. Și se simte jignit, ba chiar trădat că mai știu eu cine, mai știu eu cînd și unde și-a cerut iertare de la musulmani că acum cîteva sute de ani nu știu ce creștini i-ar fi cotropit, ocupat, jefuit, chinuit, omorît, tot tacîmul.

Cam cum se simte Dumnezeu după ce noi i-am făcut cam toate astea.

Dar postul ăsta este prilejuit de o altă scurtă, dar obligatorie, escapadă în Purgatoriu. Ăla al meu. Sper că nu și al vostru.

Pe cînd stăteam alături de un alt tovarăș de suferință, cu căștile pe urechi, la căldurică, apare un tip. Timid. Nu puteam să fug. Puteam să mă prefac. Că aveam timp. Dar și el avea timp. Avea și pix.

M-am întors pe partea cealaltă cu un oftat și cu un ochi întredeschis. Tînăr. Ca și mine. Adică cu barbă. După un timp mi se părea că simt o mînă, așa ca o mîngîiere pe picior. Tatona…

Am deschis ochii. Oricum nu aveam ce face. Nici unde merge.

Mă abordează. Dacă mă deranjează să-mi pună niște întrebări. Securitatea! Nu. Doar student. L-am mințit. Am zis că nu mă deranjează.

Cum mă cheamă? Unde stau? Aici am luat eu inițiativa. De unde era el? Franța? Unde Franța? Provence. Născut acolo. Dar de loc? Maroc. Atunci de ce Franța? De părinți. Ce meserie au părinții? Agricultori. De prin 70. De ce agricultură-n Franța De bani. Știu franceză? De prin 66. Nu îi vorbesc ca să învețe românește. Îl stimulez. Arab sau tuareg? Arab.

Nu îndrăznește să stea jos. Îl invit. Îmi mulțumește. Simțit. Timid. Străin. Precaut.

Continuăm. Știe ce nu știu mulți despre mine. Ce știu eu despre el? Mai nimic. În final îmi mulțumește că am vorbit cu el. Apăruseră trei colegi. Unul negru de-a binelea. Îi cer să-mi spună ceva în limba arabă. Ce? Prima sură din Coran. Un pic nedumerit. Se uită la mine și mi-o recită. Ne uităm ochi în ochi. Mai că-mi dau lacrimile fără să știu de ce. Frumos, îi spun. Ne despărțim.

Salam aleikum!

Al-salamu alaykum!

Conform piramidei lui Maslow faci bine numai după ce nu mai poți de bine. De ce au răsîndit evanghelia creștinii pe cînd erau persecutați, torturați și omorîți? Ca să dovedească că poți să suferi pentru ca alții să fie mîntuiți? Dușmanii tăi să fie mîntuiți? Dușmanii? Care dușmani?

Natura moartă ar fi cum ar fi. Femeia… Dar să sperăm că păstrînacul se va schimba. Pentru că dacă nu se va schimba va fi aruncat afară. Afară e…?

 

The Pain of the Victim: Extending the Reach of Gospel


Alexandru Nădăban:

Mă gîndeam că dincolo de durerea victimei, ne-ar durea dacă am suferi ca alții să ajungă la Cristos? Mă tot întreb cum de unii preferă să-i omoare pe cei ce ar trebui mîntuiți în loc să sufere pentru ei. Pentru o răsplată.

Originally posted on Waging Wisdom:

The Confession: Frank DickseeIn the previous post I told a personal story about the healing potential of a public apology from a Christian to a nonChristian. I didn’t realize how deeply that story was going to resonate with readers. As they responded with stories of their own, I thought that it might be worthwhile today to share a thought about why I see that kind of apology as a missing jewel in Christianity.

It’s a blind spot that we have, theologically. Christian doctrines of sin and salvation are big on the moral agency of the sinner and his or her standing before God as guilty, and our pulpits ensure that we get this. It’s a good thing. If we are unwilling to accept that we are sinners, we never make it to the first step of salvation. So far, so good.

But we have an “I-me-mine” problem. If our pulpits are only pounding…

View original 455 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

Our Confession is Good for Their Souls


Alexandru Nădăban:

Ceva de învățat și uneori greu de făcut: a-ți cere iertare în numele altora.

Originally posted on Waging Wisdom:

sorry skywritingLike many people who would not consider themselves Christian, I as a Christian have grown to dislike much of what passes as Christianity. If it’s not one thing, it’s another. Talk-radio clichés parroted by the Christian right; the ideological liberalism of the Christian left – both seem to me as different from a gospel-shaped wisdom as night is from day. And far too much privatized pietism and the Hellenistic dualism remain to be swept from our minds.

Inside various kinds of church leadership for decades, I have seen churches run more like business enterprises, psychology sessions, entertainment centers, or political enclaves rather than as sacrificial, life-giving biblical communities working for justice. I have worked in the Christian publishing industry for thirty years and been burned more than once by publishers increasingly organized around the gods of gold and silver more than the God implied in their founding principles. Like churches…

View original 1,159 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

Revolutie anti-marxista in Brazilia: Sfarsitul bulshitului


Originally posted on :

Am fost invadati, in ultimele saptamani si luni, cu stiri despre “miracolul” Syriza, despre cum vor reusi stangistii greci sa scoata tara din marasmul in care se afla. Ministrul de finante elen a fost ridicat pe toate piedestalurile gloriei europene si universale, de parca ar fi fost John Maynard Keynes impreunat cu Hegel insusi. S-a atins cota maxima de bulshit propagandistic. Se vorbeste insa prea putin, ori chiar deloc, despre cum sa naruieste castelul din carti de joc al revolutionarei Dilma Rousseff, fosta combatanta in organizatiile de guerila urbana. Matura si responsabila, societatea civila din acea tara nu este prizoniera miturilor stangiste. Nu se imbata cu apa rece, precum in multe alte locuri.

Demonstratii de milioane de oameni ii cer demisia Dilmei Rousseff. Coruptia endemica a regimului neo-marxist este denuntata de masele iesite in strada, dar ignorata de elitele media, conectate la canalele neo-bolsevice sustinute financiar de autocratia putinista. Forumul…

View original 232 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

Aferim? De ce?


Știrile zilelor trecute marcau încă un succes la Festivalul de film de la Berlin. Filmul românesc Aferim a luat un premiu. Și eram din nou mîndri că suntem români. A apărut trailerul. Andi Moisescu l-a invitat pe regizor la emisiunea sa. Și au vorbit despre discriminare. Îți venea să-ți urci copiii în mașină și să nu te mai oprești pînă la cinema. Te gîndeai că în fine s-a spart tiparul românesc ce spune că indiferent ce facem, e bine și așa. Poate… Aferim!

Și m-am, de fapt ne-am, dus la cinema. Am văzut Aferim. Cu soția.

Dacă aș fi străin și ar trebui să-i fac o trecere în revistă, aș spune că e un film ciudat despre un subiect demodat. Sclavia. Rezolvată în secolul XIX. Mai tîrziu în Principate. Că țara semăna pe alocuri cu Afganistanul. Că era foarte înapoiată. Și deci primitivă. Și că oamenii erau ciudați… Limbajul cam deranjant, dar poate bine ales pentru ceea ce se întîmpla la vremea aceea. 1835. În țara lor.

Dar dacă sunt român gîndesc altcumva.

În primul rînd am fost 3 spectatori în toată sala. Aferim n-o să fie un succes de casă. Care film în ultimii 25 de ani a fost așa ceva? Sufăr cumva de amnezie sau asta e realitatea? E clar că toate premiile cinematografiei noastre s-au luat pentru ciudățenii. Pentru ceva la care Occidentul se miră. Sau pentru mesajul politic al filmului. Pentru hapeningsuri…

Dar tocmai ce îi lipsește cinematografiei noastre este succesul de casă. Poate veți spune că nu mai trăim pe vremea lui Ceaușescu ca să mergem cu clasa la Dacii, Mihai Viteazul, Puterea și adevărul, etc. Păi da, nu mai trăim pe vremea lui Ceaușescu, dar nici atunci nu mergeam la Nea Mărin miliardar cu clasa… Nici la Cu mînile curate… Nici la…

Dar dacă este un film despre discriminare nu se putea gîndi nimeni, dar absolut nimeni, că la filmul ăsta, chiar dacă nu ar fi luat premii, s-ar putea sau mai degrabă, ar trebui, să se meargă cu clasa? Și totuși veți întreba, dar de ce nu se poate merge cu clasa?

Nu se poate merge cu clasa pentru că nu se mai merge în armată și deși în armată se înjura birjărește, o dată trecut de poarta unității intrai în lumea normală în care nu mai puteai înjura la fiecare replică. În Aferim se înjură. Dar nu se înjură oricum. Se înjură masiv. Direct, parcă n-ar fi înjurături, parcă era limbajul de toate zilele.

Anatomia masculină și feminină des pomenită a filmului nu m-a dus la catharsis. Probabil că nici nu trebuia. Aferim este un film militant. În Aferim vedem prostituție, mită, nedreptate, înjurături, lașitate, TBC, tîlhărie, jaf, furt, jeg, înjurături, infidelitate conjugală, sechestrare de persoană, manipulare, exploatare economică, robie, beție, relații sexuale cu minori, abuz de autoritate, schingiure, și cîte altele.

Filmul are snoave, panseuri și zicători. Și pe lîngă activismul social, activismul filmului este profund anti-religios. Cum altcumva decît anti-ortodox, că nu putea fi vorba de altceva. Dar nu este anti-religios sau anti-ortodox grec cum ne-am aștepta, avînd în vedere că țara gemuse sub jugul fanariot de curînd eliminat. Nici de cel al mănăstirilor închinate către locurile sfinte, o povară demnă de datoria prezentă de zeci de miliarde a României… Pădurile, ogoarele, robii și satele închinate lor au fost rezolvate de Cuza după jumătate de secol.

Dincolo de absurdul omniprezent pe aproape toată lungimea filmului, presupunerea că vezi adevărul, că binele va triumfa și se va face dreptate, ultimul element al triadei clasice, frumosul, se lasă prea mult așteptat. Eventual se poate deduce din peisaj și animale. Dincolo de alb-negrul filmului. Dialogurile redactate pe baza textelor clasicilor literaturii române  din care nu lipsesc trimite la textele lui Alecsandri, Ion Budai-Deleanu și mulți alții, nu justifică violența limbajului.

În concluzie, Abuz după abuz ar fi fost un titlu mai bun pentru filmul Bravo, căci așa s-ar putea traduce cuvîntul aferim. Cum se traduce filmul?

Am plecat cu un gust amar. Amar de violență. Nu am plecat cu dorința de a schimba ceva. Ci cu scîrbă. Oare asta și-au dorit realizatorii? Căci dincolo de dialogurile clasice, de vestimentație, animale, actori și peisaje, de primitivism și activism anti-religios, cu asta am rămas. Oare cum percepe românul din străinătate filmul acesta?

Credința în spectacol


Ne-am dat pe Facebook. Ne-am dat pe Twitter. Și pe alte rețele sociale. Sau de comunicare. De fapt ne-am dat în spectacol. Și mai tragic este faptul că suntem simpli spectatori. Viața noastră se joacă la bursă. Unii încasează bani. Minciuna e pe gratis. Așa spun ei.

Și așa ne-am racordat la cea mai mare rețea a bîrfelor. Bîrfim și suntem bîrfiți. Aflăm și suntem aflați. Ne împrietenim și ne des-împrietenim. Dar trebuie s-o afle toată lumea. Big Brother e un mic copil. Small Brother suntem doar noi.

Baiul credinței noastre, de cele mai multe ori, este că a ajuns și ea un spectacol. De circ. Tot un fel de circ este în esență. Nu mai suntem noi. Suntem personajul de duminică. De la biserică. În drum spre biserică. Sau de la biserică. Și unde-i biserica? Ce e aia biserică?

Unde-i Cristos? La circ? Acolo l-au dus unii. Acolo l-au răstignit. După ce l-au scos la judecată. O fi circul ăsta perpetum mobile? Cine are curajul să-l oprească? Liderii? Mulțimea? Străjerul? Credința în spectacol e prea mare ca să fie răsturnată. Subminată. Eliminată. Arsă. Sau doar răstignită.

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

De șacaraua cavanalu beșteli…


Iliescu este celebru din mai multe puncte de vedere. De exemplu posteritatea (atît englezească, cît și ce românească) se va mîndri cu a sa celebră spusă în romengleză: ză dacs cam from ză tracs! Pe englezește the duckes come from the trucks sau pe românește rațele vin de la camioane… Evident, americanii nu erau atît de erudiți ca domnul președinte ca să realizeze că, de fapt, dacii se trăgeau din traci. Asta era treaba lui Herodot!

În același stil, dar mai puțin onomatopeic se produc creații blogeriene, ziarituriene și feisbucchistice. Fiecare poa să-ș dea cu părerea. Zilnic suntem asaltați de ultima cură de slăbire, de miracolul dă nu-știu-unde, de cutărescu care iar rupe tăcerea-n paișpe și de cutărică care a dezlegat misterul crimei din scara fără trepți. Nu-i de mirare că apar producții bibliciste, sclînteli coșmariște și elucumbrațiile unor personalități absolut deraiate. Cu cît mai deraiate, cu atît mai interesante. Și mai originale.

Păi n-a fost Isus un original? Probabil. Totuși, dacă Isus a fost original, cum de acum toți creștinii conservatori nu vor să se mute cu un milițenti mai în sus sau în jos, mai la stînga sau mai la dreapta? Simplu: dacă Isus s-a dovedit Dumnezeu cine mai poate să-i bage de vină? Trăiască legalismul sau De șacaraua cavanalu beșteli!

Un alt exemplu este numele lui Dumnezeu în limba arabă. Numele este Allah încă înainte de existența lui Muhammad. Și în bisericile arabilor în liturghii, predici, Biblii, numele se păstrează. Dar nu toată lumea este de acord. Nici eu nu sunt, dar ce pot să fac…

La ei Evanghelia după Ioan sună cam așa:

Fi al bad’i al kalima
wa al kalima kane lada Allah
wa al kalima kana Allah!

Mai ieri, alatăieri, un ungur român îi cere lui Iohannis împreună cu alți 13 999 de diverși să i se dea autonomie Transilvaniei. Ce ar fi făcut dacă Iohannis i-ar fi dat-o? Probabil ar fi dus-o la consignația să vadă dacă se poate vinde. Am zis eu că mă proclam calif al Banatului, Crișanei și a Munților Apuseni, dar nu m-a recunoscut nimeni pîn-acuma. Ce aș fi făcut dacă m-ar fi recunoscut? Probabil m-aș fi îndreptat spre penitenciar fără să provoc prea mare panikă.

Dar nu-i nici un pericol. La noi îi trebuie statului 25 de ani să constate că minerii au venit chemați de cineva la București, și că omul ăla este probabil tipul cu rațele ce debarcau dîn camioane. Cine știe ce ar mai fi delirat Iliescu dacă s-ar fi pronunțat despre mineri în limba lui Șecspir? Ză blec men cam from esăsăsăr? Harașo!

Și ne mai trebuie încă 25 de ani ca alocația pentru creșterea copilului să ajungă la valoarea dată de Ceaușescu, adică la 100 de lei. Și cînd o ajunge vom cumpăra cu ea tot atît cît acum. Sau mai puțin. Ponta, ce faci, te gîndești la copilăria fericită a copiilor români din Italia, Franța, Anglia, Germania, Spania?

Un alt Iliescu, deghizat în Burebista2012 ne lovește în moalele inteligenței cu titluri bîntuite de anxietate generalizată. Habarnistul nu știe ce-i aia limba română, dar asta n-ar fi așa de grav (vezi cazul Iliescu cu limba engleză), că tipu-i român american. Cam cum sunt unii afro-americani.

Deci, un țăran român ajuns la tehnologie informatică cu bani puțini, cu gîndire multă, dar fără noțiuni elementare de logică și ca atare fără sens. Se deschide un portal, a început războiul rece, rușii au bombardat o navă americană în Marea Neagră, românii-s niște victime ale capitalismului american, ale imperialismului american, ale mecdonalsurilor americane, ale cocacolei americane și ale lui Forbes, Rockefeler, generalului Store și turcului Ali-mentara… Masoni salvați-mă!

On ză top ăv evrising, Bibi e iar ministru nambăr oan, deci să ne așteptăm la război. Acum înțeleg de ce se salută evreii cu șalom, musulmanii cu salam și noi cu pace. Fiecare își dorește ce nu are.

Mai că-mi vine să zic De șacaraua cavanalu beșteli! Să mor dacă știu ce e, dar sună așa de bine!

Pe o pantă alunecoasă?


Printre primele expresii învățate pe cînd studiam teologie la LBC/LST a fost the slippery slope sau panta alunecoasă. Era la Etică.

În mare argumentul se referă la o înșiruire de evenimente ce decurg unele din altele fără o logică aparentă. De exemplu, dacă parlamentarii au fost arestați de DNA pentru corupție și mită, le va veni rîndul și altora mai mici, apoi oamenilor de rînd, cum ar fi șoferii de autobuz, controlorii de bilete și portarii de spital. Logica ne spune că aceasta nu o să se întîmple din mai multe motive.

Pe o pantă alunecoasă riscăm să ne situăm și atunci cînd ne lansăm în unele aprecieri absolute, dar tendențioase, dacă nu chiar greșite. De exemplu, naziștii au început să-și lichideze dușmanii politici în secolul trecut. Apoi pe evrei. Și pe polonezi. Și pe țigani. Și pe ruși. Și pe negrii. Au lichidat pe oricine nu era arian. Dar chiar și printre germani existau unii mai puțin arieni. Conform aceleași logici le-ar fi venit și lor rîndul într-un viitor mai pur, mai arian. Mai blonzi, mai cu ochi albaștri și cu strămoși mai saxoni. Doar că goții au migrat și ei din Asia de pe undeva…

Același fenomen al pantei alunecoase s-a văzut în epurările politice în care revoluțiile și urmașii acestora se devorau din interior. Revoluția Franceză și-a tocat una după alta facțiunile. Bolșevicii și-au lichidat și ei liderii și partizanii lor. Ce să mai vorbim de Stalin? Cam toate partidele comuniste din est au trecut prin acest fenomen.

Cam aceiași logică se poate remarca și azi în religiile fundamentaliste. În Libia, Irak și Siria se lichidează dușmanii ISIS: șiiții, iazidis, creștinii, homosexualii, americani, francezi, egipteni, japonezi. Unde se vor opri? Trebuie să se găsească impuri și printre ei…

La noi însă fenomenul se vede în biserici. Unii se declară mai sfinți ca alții. Ca urmare ceilalți sunt necurați. Cine? Ăia răi. Apoi ăia cinstiți dar nereligioși. Apoi ateii declarați. Apoi toate celelalte denominații sau confesiuni. Și așa rămînem singuri. L-am deposedat pe Dumnezeu de toată omenirea în afară de noi. Și ce dacă! Să fie mulțumit că ne are!

Și declarăm pe Facebook că ne mîndrim cu Dumnezeul nostru. Întrebarea este dacă el se mîndrește cu noi. (Cu Iov s-a mîndrit…) Îi condamnăm pe păcătoși în loc să condamnăm păcatul. Ar fi mai bine să începem cu păcatele noastre, nu cu ale altora. Nu de alta, dar putem să o luăm pe o pantă alunecoasă… Să mai dau și referințe biblice sau rămînem la bunul simț?

PS Acest post a fost cauzat de următorul comentariu din domeniul patologicului de pe Facebook:

Butnariu Ionel: PUPATORII si SLUGOII homosexualilor, dati dovada de mult bun simt si comentati pe retelele de socializare homosexuale! Lasati-ne pe noi familistii convinsi si traditionalisti sa ne iubim copiii, sotii si sotiile noastre. Drum bun spre iad alaturi de “fratii” vostri homosexuali, daca nu va pocaiti de gandirea asta demonica, anormala si groteasca! BIBLIA, comanda f.clar homosexualitatea, este un pacat monstruos impotriva Lui Dumnezeu si a trupului creat de Dumnezeu pt relatii familiale-heterosexuale! Fostele cetati Sodoma si Gomora au disparut prin nimicire, a ploua peste ei cu foc si pucioasa din pricina homosexualitatii! La fel Dumnezeu va aplica si acum dreptatea si sfintenia Lui la finishul istoriei. PUPATORII HOMOSEXUALITATII, aveti urgenta nevoie de procesul METANOIA in mintea voastra. Nici un om homosexual nu este normal si om de treaba!Sunt stricati rau de tot in interior din talpi pana in crestet! Homofobi si nerusinati sunteti voi lobbysti cauzei homosexuale! Inchei pledoaria mea cu un citat celebru spus de Athanase in plenul Conciliului de la Niceea din anul 324 d.Hr. “Stiu ca intreaga lume este impotriva mea, dar sa stie intreaga lume ca si eu sunt impotriva ei.” Citi Biblia si Cartea: Fata nevazuta a homosexualitatii de la Editura Curtea Vietii.

Cine urmează?


Politicienii dau din colț în colț. O scaldă. Femeia legată la ochi mai înhață cîte unul, cîte una. Parcă-i un joc de-a baba-oarba. Proteste, rugăminți, votări în parlament. Unii scapă pe ușa din dos. Elegantă ușa asta…

Se milogesc. Se amăgesc. Se descalifică. De parcă pînă acum au fost foarte calificați. I-a denumit cineva clasa politică. Parcă clasa hoților și corupților ar fi fost mai aproape de adevăr.

În fine, întreb și eu ca un necunoscător: Dacă jumătate plus unul dintre parlamentari intră la închisoare, ce se întîmplă? Noi alegeri? Se completează din mers… Cine ne mai conduce? Cum rămîn cu legile votate de corupții noștri? Dar cu banii lor?

Și apoi, după ce terminăm cu politicienii, cine vine la rînd? Biserica? Armata? Poliția? Vama? Media? Doctorii? Profii? Piețarii? Drumarii? Constructorii?

Și dacă-i băgăm pe toți corupții și hoții la închisoare, ce ne garantează că se pune capăt hoției generalizate, corupției, mitei, nepotismului, minciunii și furtului în general?

Ai senzația că fără relele enumerate țara asta se va duce pe copcă…

Totuși, cine urmează?

By Alexandru Nădăban Posted in 2015

Mărturisirea de credinţă de la Westminster


Scriam în 2010:

Dincolo de redactarea mediocră şi prezentarea evazivă a Mărturisirii de credinţă de la Wesminster, această mărturisire baptistă marchează o piatră de hotar pentru Biserica Baptistă din Marea Britania, rămînînd extrem de relevantă şi pentru baptiştii romîni de după 1989. În anii 90 am primit și eu mai multe exemplare ale acestei mărturisiri din care citez.

Înainte de 1689 baptiştii din Anglia erau categorisiţi printre sectanţi în Marea Britanie. Statul anglican îi persecuta. Dar în 1689 s-a dat un decret de toleranţă religioasă şi ca urmare baptiştii şi-au modificat Mărturisirea de credinţă. Printre punctele mai interesante pentru noua situaţie socială din regat se află:

CAPITOLUL 23 – DESPRE LEGAMINTE SI JURUINTE

O juruinta (legala) este o parte din inchinarea religioasa, prin care o persoana jura in adevar, neprihanire, si judecata, il cheama pe Dumnezeu ca martor la ceea ce a jurat, pentru a-l judeca potrivit cu adevarul sau cu falsul continut in juramantul respectiv.

Numele lui Dumnezeu este singurul pe care oamenii ar trebui sa jure; si astfel sa fie folosit cu teama sfanta si reverenta; asadar a lua in desert prin juramant acel nume glorios si de temut, sau a jura pe orice alt lucru este pacat si trebuie desfiintat; totusi pentru confirmarea adevarului si incheierea conflictelor, juramantul este garantat pe Cuvantul lui Dumnezeu; asa ca un juramant dupa lege, impus de autoritati acreditate in asemenea situatii, trebuie facut;

Oricine face un juramant garantat pe Cuvantul lui Dumnezeu, trebuie sa ia in considerare greutatea unui act asa de solemn, si sa nu faca nimic altceva in afara de ceea ce stie ca este adevarat; caci prin juramintele false, Dumnezeu este provocat, si pe aceia ce le fac ii plange pamantul.

Un juramant trebuie luat in sensul simplu si obisnuit al cuvintelor, fara echivoc sau rezerve mentale.

Un juramant, care nu trebuie facut niciunei creaturi, ci numai lui Dumnezeu, trebuie facut cu toata credinciosia si grija religioasa; dar juramintele monastice, monahale de viata izolata perpetua, de saracie declarata, si de ascultare obisnuita, sunt atat de departe de a fi trepte ale unei perfectiuni mai inalte, incat sunt capcane superstitioase si pacatoase, in care nici un crestin nu trebuie sa se incurce.

CAPITOLUL 24 – DESPRE MAGISTRATUL CIVIL

Dumnezeu, Domnul si Regele suprem al intregii lumi, a poruncit sa existe functia de magistrat civil, sub El, deasupra oamenilor, spre gloria lui si pentru binele societatii; si pe acestia I-a inarmat cu puterea sabiei, pentru apararea si incurajarea celor care fac binele si pentru pedepsirea celor ce fac raul.

Nu este o incalcare de lege pentru crestini sa accepte si sa execute slujba de magistrat cand sunt chemati la aceasta; aceasta slujba constand in mentinerea dreptatii si pacii, conform cu legile fiecarui regat si grup de state, pentru ca acum, sub Noul Testament, sa declare razboi in situatii cand aceasta este necesar si drept.

Magistratilor civili, fiind randuiti de Dumnezeu cu scopurile amintite mai sus li se cuvine supunere in toate lucrurile legii poruncite de ei, trebuie sa ne supunem noi in Domnul, nu doar de teama de manie, ci si de dragul constiintei, si noi trebuie sa facem rugaciuni si cereri pentru imparati si pentru toti cei care sunt in autoritate, pentru ca sub stapanirea lor sa putem trai in pace si liniste, o viata cinstita si dupa voia lui Dumnezeu.

O paralelă palidă după 1989 ar fi accesul neîngrădit al evanghelicilor în învățămînt, armată, poliție, barouri și diplomație. Cu toate că Scriptura a rămas neschimbată, condițiile sociale s-au modificat astfel că s-a schimbat și teologia evanghelicilor. Să nu uităm și să nu ne mințim: teologia se face într-un anume context cultural, politic, social.

Deci cum vom interpreta Scriptura și Mărturisirile de credință? Sau care dintre acestea două primează? Ce mai spunem despre conștiință?

Izabela sau dama dinaintea bărbatului


Știm cu toții zicala care spune că în spatele unui bărbat mare stă o soție mare. O fi adevărată. Mă tot gîndesc că și reciproca poate fi adevărată: în spatele unei femei mari stă un bărbat… mic. Baiul nu e că stă în spate, ci ce face el acolo.

Nu știu cît de mare a fost Izabela. Poate avea doar unu șaizeci. Poate nici nu avea prea multe kile. Dar nu fizicul importă. Cu toate că nu e de neglijat. Nici aspectul. Oricum zice că se machia.

Izabela este un lider. Sau o lideră. Sau după cum le place altora să creadă, o femeie-n pantaloni. Eu aș zice că mai degrabă o madame de Maintenon. Nu chiar o Hilary Clinton. În nici un caz madame Theacher.

Ahab era impulsiv, oscilant și ușor de influențat. O fi fost bi-polar? Sau doar papă-lapte? Poate Izabela era mai matură. Cu cîți ani?

Dar și azi întîlnim destule Izabele. Are și soția mea o verișoară. Dar aici nu e vorba de identificare prin nume. Dimpotrivă. Este vorba de identificarea prin caracter. Și asta vine la pachet: a ei și a lui. Nu poți fi o Izabelă dacă nu ești căsătorită cu un Ahab. Cu toate astea nu e absolut necesar ca Izabela să fie necredincioasă, atee sau extraterestră. Poate fi chiar creștină.

Prin anii 80 la întîlnirile de comitet ale uneia dintre cele mai mari biserici din Arad, ușa rămînea întredeschisă. Pe hol, pe un scăunuț stătea o Izabelă. De fiecare dată cînd era vorba de luat decizii importante ea îl chema pe pastorul Ahab afară pentru un moment. Apoi el se întorcea cu rezoluția. Și Izabela purta în semn de supunere baticul, ca toate celelalte Izabele.

Ce să facă Ahab? Să-și dea demisia? Ce să facă ceilalți complici ai celor doi? Chiar așa! Era doar lucrarea Domnului. Și călăuzirea duhului. Duhul Izabelei.

Apoi mai era o Izabelă tot în perioada comunistă. Atîta l-a protejat pînă l-a băgat în spital. De psihiatrie. Apoi l-a omorît. Prin neglijență. Și l-a îngropat. Ea era o scorpie. El era un fin. Ea știa ce voia. El nu mai știa prea multe. Ea a preluat controlul. Pastorul Ahab a fost chemat la Domnul… Să fi fost voia expresă a Domnului? Cine știe…

Un alt pastor Ahab rupea scaune prin casă cînd se certa cu Izabela. În epoca post-comunistă nu mai riscai să fi arestat pentru distrugere… Era felul lui de a-i spune nu. Noroc că scaunele de la biserică erau mai trainice. Oricum nu multe mai sunt ocupate. Nicimăcat duminica. Nu știu cîtă mobilă mai are prin casă. Dar baiul era mai mare. Erau două Izabele. Una dintre ele avea mai mulți Ahabi în buzunar. Și-i răsucea pe degete. Diplomatic. Sau demonic…

Veți protesta spunînd că există Ahabi și Izabele și printre non-pastori. De acord. Doar că ei nu sunt lideri instituționali ca și Ahab și soția lui. Nu degeaba congresul alege președintele dintre pastori. Sau dintre Ahabi.

Atenție, în fața unui Ahab manevrează o Izabelă. Nu uitați!