A treia zi după Scripturi…


Comunicate date de pastori zeloși ce se cred le burik diu pămînt. Chemări la rugăciune de pastori excitați spiritual (și nu numai). Articole și articolașe blogăite și feisbuchite că vine sfîrșitul lumii. Emisiuni comise și emise de media contra, pro și foarte pro. Valuri, talazuri, țunamiuri de cuvinte, idei și imagini care de care mai curcubaie. Se lio momon! Americanii au îngropat căsătoria clasică și au dezgropat securea cur-cubistă. Si dă-i si luptă ca la pașopt!

Fund-amentaliști de toate culorile, națiile și denomi-națiile se arată, se asmut, se pictează în fel de fel de culori. În tot acest timp, Dumnezeu Creatorul tace.

Poate, totuși, va vorbi a treia zi după Scripturi. Sau poate nu.

Poate e mînios. Poate se ia cu mîinile de cap. Sau poate nu.

După ce l-a transformat într-un Baal autohton sau un Mamona recontextualizat omul vrea ca Dumnezeul lui să-i dea un semn de viață. Să răspundă.

La ce? La zarvă? La butonul pe care l-a apăsat de atîtea ori? Cu Vietnamul. Cu Afganistanul. Cu Irakul. Cu petrolul. Cu criza. Cu afacerea sa? Cu familia sa? Cu studiile sale? Că ce a făcut omul din acest Dumnezeu Creator dacă nu un duh slujitor chefurilor și temerilor sale?

În loc de lampă are altar. În loc de peșteră de tîlhari are templu. În loc de sesam deschide-te are Doamne te rugăm. În loc de tîlhari are preoți. În loc de Scripturi… basme orientale.

Și așa a ajuns omul singur pe pămînt… De data aceasta s-ar putea ca Dumnezeu să nu vrea să răspundă, nici măcar a treia zi după Scripturi.

Între mafie și cocalari…


Mafia are egal. Există multe organizații ce o imită. Unele o imită bine. Altele mai dau rateuri. Și bineînțeles, există și unele slăbuțe, copii palide. Nereușite, dar mafiote. Adică se vor feroce, dar frizează banalitatea. Rămîne însă conceptul de familie și răutatea malefică. Dar oricine știe ce este mafia. Chiar și un copil care se joacă de-a mafia pe net. Adulții au și plăcuțe de înmatriculare cu MAH.

În urmă cu circa doi ani am purtat o discuție în contradictoriu cu al meu adolescent ce-mi spunea cu disprețul de rigoare că nu știu ce-i aia cocalar. Nu cred că am cîștigat atunci. Dar acum mi-a venit o idee. Oare cum sunt cocalarii spirituali? Dacă există, bineînțeles.

În primul rînd nu trebuie confundați cocalarii cu cei slabi în credință. Aceștia din urmă sunt nevinovați. Nici cu fariseii. Ăștia au cel puțin un trecut istoric. Cocalarii sunt. E destul. Nici nu trebuie să-și deschidă gura. Dacă Dumnezeu nu ar fi transcendent s-ar confunda cu El.

În mafie cel puțin il capo di tutti capi rămîne ca și papa, pe viață. Cocalarii n-au capo. Sunt prea individualiști. În mafie se promovează pe bază de merite: contează zona, cifra de afaceri și influența. Dar totul este secret. Nu și la ei. Mafia nu defilează. Nu și cocalarii spirituali.

Cum e la cocalari? E evident. Țipă de spiritualitate. De funcții. De siviuri spirituale. El e pus deoparte (și de alta) din pîntecele mamei lui. Asta era evident pentru toți ceilalți, dar el trebuie s-o spună.

La botezul cocalarului mustește de alb: pînă și lanțul de la gît este din aur alb. Mercedesul lui e alb pentru că pînă și încălcările legii circulației i-au fost iertate.

Cocalarul spiritual își cere iertare de amvon. (Doar fariseii mai stau pe la colțurile ulițelor.) Inclusiv pentru păcate imaginare. Pentru că el este mai imaculat ca și fecioara Maria. Formula sa preferată este ,,Dacă ți-am greșit cu ceva…” ca să te simți ca apa din scăldătoare Betezda după ce-au trecut oile și să sublinieze adînca și ireversibila sa neprihănire.

La Cină cocalarul spiritual se cercerează a priori și-n gura mare să fie sigură congregația că el este curat ca lacrima conform Sola Scriptura. Cina este certificatul său de bună-purtare dat de sus de tot. El nu lipsește niciodată pentru că fără el…

Cocalarul spiritual nu vine la biserică cu hainele cele mai bune, ci cu cele mai scumpe. Pentru el Domnul a pus deoparte ce este mai bun. Pe lîngă el Isus e un cerșetor banal eșuat într-o evanghelie socială…

Cînd se predică în altă limbă cocalarul spiritual prinde înțelesul dincolo de cuvintele traducătorului și intenția autorului, cu toate că singura limbă străină ce îi este cunoscută este limba paternă. Cu toate astea, cocalarul spiritual vorbește cu accent american, folosește expresii străine de efect. Gizăs lăvs iu!

Cocalarul spiritual nu crede că cei din alte religii ar putea fii mîntuiți. El crede că cei din aceiași biserică cu el nu pot fii mîntuiți. Împreună cu Dumnezeu cocalarul spiritual formează majoritatea.

Și așa mai departe…

Și nu ne duce pre noi în ispită, ci ne mîntuiește de cel rău!

Pierdut premier, declarăm nul!


Actele cu o anumită valoare se declarau pierdute la mica publicitate într-un ziar de circulație națională și prin aceiași declarație se anulau. Dacă cineva le găsea și le folosea se ajungea la litigiu, proces, condamnare, despăgubire, bani. De exemplu „Pierdut chitanțier, declarăm nul.” Acum cu asta cred că se ocupă altcineva…

De mai mult timp, tot mai mulți îl imploră pe Țepeș să se-ntoarcă. Să tragă-n țeapă pe cei ce ne-au dat țeapă.

Ei, varianta modernă a lui Țepeș este însuși un țepar ce nu a ajuns să simtă cum e să stai la expoziție pe cea de-a doua țeapă din stat. Nu că ar avea merite deosebite. Omul e doar nesimțit. Țepeșul ce ne țepuiește fără să fie țepuit este Ponta.

Și pentru că s-a dus să se opereze la Poartă, credem că s-a pierdut.

De aceea declarăm conform formulei încetățenite: Pierdut premier, declarăm nul!

Citește și dă mai departe! :)

Swords into Plowshares


Originally posted on Waging Wisdom:

A couple years ago I was powerfully impacted by a work of art about peace, inspired from Isaiah chapter 2, verse 4. I offer it here as a visual aid to invite you into a meditation about the incarnation and ministry of Jesus Christ as Prince of Peace. The source and date of the art may also surprise and please. Here’s it is.

©2015 by Charles Strohmer

View original

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

Din ciclul Opriți țara, vreau să cobor: aurul lui Decebal și made în Reșița de pe turnul Eiffel


Un amic în ale naționalismului mi-a spus cu ceva timp în urmă, dar nu pe vremea lui Decebal, că proto-părintele nației noastre (dacă după 2000 de ani am mai fi avut o genă, un cromozom de la el) a avut mult aur. Romanii au fi dus la Roma cîteva care pline cu aur trase de mulți boi. Și că Roma s-a redresat financiar după cucerirea Romei. Iacă deci că am salvat și Roma.

Obiecția mea la aurul dacic ținut la saltea i-au bulbucat ochii amicului cu pricina. Și probabil, dacă nu mai mult ca sigur și unor cititori ai acestor rînduri. Decebal a fost un mare prost! Nu rectific. Că nu se poate numi deștept un om care are tone de aur, se află în război cu cea mai mare putere a lumii și păstrează aurul la ciorap.

De banii ăia putea cumpăra un alt împărat. De banii ăia putea face o alianță anti-romană. De banii ăia putea cumpăra arme. De banii ăia putea angaja mercenari. De banii ăia putea angaja asasini. Sau cel puțin de banii ăia putea incendia podul de peste Dunăre, izola și lichida armata invadatoare. Dar Decebal n-a avut această inspirație. Probabil se ocupa cu astronomia, cu scrierea dacă, cu conceperea ultimului tip de matriță dacică pentru baterea monezilor locale, cu îmbunătățirea relației cu fiica sa, Dochia.

Da, istoria e nedreaptă. Mai ales cu învinșii. Cu cei care n-au știut să profite. Un român a inventat stiloul. Un altul broasca yale. Un altul insulina. Un altul a descoperit aplicațiile sonicității. Și?

Am cunoscut în anii 80 un inginer care a fost șeful programului platformei de foraj Gloria. A ajuns în stare gravă la spital pentru că platforma era în pragul dezastrului. Oțelul se coroda din motive necunoscute. Americanii știau ceva, nu erau siguri, și nu spuneau nimic. El a descoperit secretul și a rămas anonim. Cîte platforme de foraj marin au americanii?

Parcă e o boală. Parcă ne lipsește ceva. E o conspirație a tuturor împotriva noastră sau e ceva în genele noastre dacice? Avem aur, dar nu e al nostru. Avem petrol, dar nu e al nostru. Avem gaze, dar nu sunt ale noastre. Avem telefonie, dar nu e a noastră. Avem curent, dar nu e al nostru. Avem lemn, dar nu e al nostru.

Și culmea, cică pe materialul din care este fabricat turnul Eiffel din Paris este ștanțat Made in Reșița sau Călan sau Oțelul Roșu sau… Am fost pe turn. M-am uitat. Nu scrie așa ceva. Numai dacă un dac mai mucalit n-a dat cu marker-ul pe cînd suia sau cobora treptele…

Stau și mă întreb, zău așa, de ce avem 3 milione de români în afara țării în loc să avem 5 milioane de străini lucrînd în România?

Cu jumătate de an în urmă aș fi zis: De Decebal, măi Traiane!

The End of the Cradle Christians?


Alexandru Nădăban:

Date din prima linie

Originally posted on Waging Wisdom:

angel of grief

My eyes are spent with tears,
My heart is in tumult,
My being melts away
Over the ruin of my poor people.

As babes and sucklings languish
In the squares of the city,
They keep asking their mothers,
“Where is bread and wine?”
As they languish like battle-wounded
In the squares of the town,
As their life runs out
In their mothers’ bosoms.

Remember, O Lord, what has befallen us;
Behold, and see our disgrace!
Our heritage has passed to aliens,
Our homes to strangers.

We have become orphans, fatherless;
Our mothers are like widows.
We are hotly pursued;
Exhausted, we are given no rest.

I think it’s pretty difficult, probably impossible, for most Westerners reading this to feel the human anguish and hopelessness being uttered in this cry from the book of Lamentations. I know I can’t. I have never been driven from my home to Who Knows Where…

View original 859 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

De ce nu vom schimba nimic în România?


Nici n-ar mai trebui să întreb așa ceva. Schimbăm ceva dacă ieșim în profit sau dacă suntem în mare, mare pericol. Altfel nu schimbăm nimic. Punem pariu? Pentru că așa suntem programați de mici copii. Chiar de foarte mici copii.

Pe vremea lui Ceaușescu o colegă mă întreba oarecum retoric de ce ar trebui să-i învețe pe copiii ei să fie buni, să nu fure, să nu mintă, să nu fie egoiști, cînd în viața adulților toate lucrurile stau altcumva. Se ajunge la un loc mai bun prin aranjamente, prin vînzarea sufletului sau cel puțin a aproapelui.

În poveștile de adormit copii (și viitorii adulți, de fapt) Făt-Frumos este bun. Zmeul este rău. Dar v-ați gîndit vreodată că poate lucrurile nu stau chiar așa?

De ce? Simplu. Vedem un film, două, zece, o mie. Și ne plac. Ne place eroul principal și-l urîm pe eroul negativ. Chiar dincolo de ecran John Wayne, Jean Marais, Alain Delon, 50 Cent, Bruce Willis sau Florin Piersic alias Mărjelatu sunt niște tipi faini, atractivi și probabil foarte cinstiți. Pentru că asta e impresia despre artistul profesionist: și dincolo de ecran e la fel de credibil. Swarzenegger a devenit guvernatorul Californiei, un stat cu bugetul cît Italia.

La fel se întîmplă și în cazul sportivilor. Și ei își conservă aura succesului sau mai bine spus și-o transformă într-una de politician, om de afaceri sau actor de cinema ca și Hagi, O.J. Simpson, Gheorghe Popescu, Ion Țiriac, Ilie Năstase.

Și ca să închidem cercul, să rămînem un moment la politicieni. Ne spun ce buni sunt. Ne conving să-i alegem. Nixon, Clinton, Iliescu, Năstase, Ponta, Putin și alte cîteva zeci de mii din toată lumea. Nu, nu suntem proști, doar condiționați. Credem că Făt-Frumos e cinstit, bun, viteaz.

Și că Zmeul, Cotoroanța și Scaraoțchi sunt răi.

Cu toate astea, oare de cîte ori am avut și confirmarea excepției ce întărește regula. Un personaj pozitiv a schimbat tabăra. S-a dus pe partea întunecată a Forței. A trecut de cealaltă parte. Dar asta nu contează prea mult pentru că vraja basmului ne supune.

Sola Scriptura: Heaven in my Heart


Neal Morse fiul unui dirijor renumit din Los Angeles începe să cînte la pian la vîrsta de 5 ani. La 20 compusese deja două music-hall-uri. Plictisit în curînd de scenă pleacă în Europa. Devenit creștin în 2002 el părăsește mediul în care se afirmase, compune Testimony, urmat de alte albume cu teme creștine.

Sola Scriptura apare în 2007 despre viața lui Martin Luther, personajul principal al Reformei.

CINE SUNT PERSOANELE REALE DIN SPATELE PERSONAJULUI TITEL MAGHIAR?


Alexandru Nădăban:

Așa se studiază reacția evanghelicilor la islamism și nu numai. În spatele acestui fenomen se poate situa un serviciu secret. În cel mai bun caz cineva care face o cercetare sociologică.

Originally posted on International Breaking News:

Informațiile aduse în atenție în articolul precedent au avut darul de a pune capăt disputelor aprinse iscate în jurul personajului Titel Maghiar. Ca prin farmec, aproape toți susținătorii lui Titel Maghiar au amuțit! A fost evident pentru toată lumea că atât Titel Maghiar cât și părinții, frații, verii, precum și prietenii apropiați nu au existat! Mai mult, imediat după publicarea articolului anterior, toate fotografiile de pe conturile dovedite a fi false au fost retrase, iar unele dintre conturi au fost chiar șterse. S-ar spune că din acest moment lucrurile sunt clare, povestea a luat sfârșit! Oare așa să fie? Nicidecum! Dacă am făcut dovada că Titel Maghiar a fost “eroul” unei povești inventate, iar o mare parte dintre personajele care gravitau în jurul lui au fost de asemenea fictive, rămân două întrebări fundamentale:

  1. Cine s-a aflat în spatele acestei înșelătorii de proporții?
  2. Care a fost scopul dezvoltării acestei rețele de conturi…

View original 2,203 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

Exorcizarea tomberonului


În ultimul timp (de fapt de cînd e liber la microfoane, la scris și la citit) auzi, citești și vezi o largă colecție de indivizi ce se produc în cele mai diverse domenii. Specialiști apăruți peste noapte în cele mai imposibile domenii, dar și în cele mai banale dau cu sfatu-n publicul larg. În ăla îngust e mai greu că trebuie țintit mai bine… Dar-ar fi să mă iau dupe (sic!) ei, aș fi ajuns de mult la casa de nebuni sau pur și simplu aș fi decedat mortal pentru că lumea ar fi expirat de mult. Nu un cataclism, nici două, ci o turmă-ntreagă de cataclisme apocaliptice se vor fi revărsat asupra bietei noastre planete din obscurul nostru sistem solar.

Ce să-i faci, dacă numai aici este viață… Cu toată îndîrjirea materiei de a se auto-crea, de a se auto-perfecționa și de a ajunge de bună voie și nesilită de nimeni la viață, în mod paradoxal, întreg universul, nu numai că conspiră să distrugă această pîlpîire a vieții, ci și acționează în direcția aceasta.

Dăstul dă rău!

Și în treaba asta, mă întreb retoric care o fi rolul religiei în prevenirea unui sfîrșit apocaliptic. De exemplu ce are de spus și de făcut Dumnezeu în toată treaba asta. Sau mai rău, dacă alcineva își bagă codița îmbîrligată, unde vom ajunge în final?

În urmă cu ceva timp am editat textul unei traduceri despre iad. Autorul și consoarta participaseră la o serbare de grădi. Copiii (șugubeții…) puseseră la cale o scenetă cu diavoli și diavolițe, foc și cazane. Un spectacol de muzică și lumină, de fior și pucioasă. Tot tacîmul infernal de uz intern imaginat de niște bieți pămînteni ce se informaseră cu privire la subiect de la biblioteca municipală. Printre zîmbete și cîntece inocente drăcușori și drăcoaice mititele își făceau de cap amenințînd publicul cu iadul pe o scenă mai multe sau mai puțin improvizată.

În toiul spectacolului omul nostru și soția sa săriră în sus foarte alarmați de așa o glumă proastă. Iadul era caricaturizat, deci desființat în mod pueril, premeditat și pediatru. Așa ceva nu se face, Doamne ferește, pentru că iadul există, este o treabă serioasă și extrem de periculoasă. Nu este permisă banalizarea dracilor sau diavolilor, a Satanei, tartorul cel mare sau a lui Scaraoțchi adaptatul autohton  pre-graiul nostru. Dar scumpii noștri creștini păreau mai degrabă apărătorii drepturilor părții întunecate a Forței în fața unei societăți americane ce crede 99% în existența raiului și doar 30% în cea a iadului.

Mă întreb ce au făcut creștinii din zonă de s-a ajuns la așa un raport disproporționat… Și mă întreb cum de unii dintre noi/ei își doresc un rai aici pe pămînt și fac tot posibilul să-l realizeze. Pe diferite căi.

Drept pentru care eu am decis să mă pun de-a curmezișul, nu să mă aliniez. Am decis să mă îmbolnăvesc, ba chiar rău de tot, ca să contrazic alungarea demonilor din viața personală și cea publică conform teologiei health and wealth. Pot s-o duc bine, ba chiar foarte bine, să fiu fericit și dacă sufăr. Nu vă faceți iluzii, nu vrea să coabitez cu demonii, îi arunc la tomberon. Tocmai a venit mașina de gunoi și au colectat rezidurile vieții noastre cea de toate zilele. Așa că, în caz că a mai rămas ceva pe fundul tomberonului, mă duc să-l exorcizez.

Giast in cheis!

 

The Rest of the Square Inch


Originally posted on Waging Wisdom:

square inch with heartMany years ago when starting out as a public Christian, I had visions of changing the world. It didn’t seem like a ridiculous hope, if only because my first book had sold well in the U.S. and the U.K. and had been translated into six languages. So I was riding high, on the road to changing the world for God.

But soon I realized I couldn’t change the world. So I took a more humble stance: I’ll just change my nation instead. But then I realized that I couldn’t change America, so, wise guy that I am, I lowered my sights further: I can change my state. But then I realized I couldn’t change Michigan. So I wised up a little more: if I can’t change my state, I’ll change my city, Detroit. After all, we’ve got a ton of problems here.

Failing to get any traction down that road…

View original 764 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

Golanii și damele de companie ale tovarășilor Iliescu, Rus și Ponta


Iliescu, omul idealurilor comuniste m-a făcut să mă simt în 1990 și în 1991 mai rău decît Ceaușescu din 65 în 89. Eram golan, haimana și trebuia să fiu re-educat de sfioșii mineri. Mă simțeam ca Albul-ca-Zăpada dezorientat în căsuța celor 7 mineri pitici așteptînd-o să mașteră să mă omoare și pe Făt-Frumos să mă scape. Eram din nou captiv în propria-mi cultură a patriei mume. Soartă fatidică dacă pot să mă exprim așa…

Am realizat însă că golanii și haimanalele din Piața Universității au fost norul de cerneală ce l-au salvat pe Ion Iliescu, omul sprijinit de generalii comuniști pentru a se menține la putere. Caracatița era în pericol, dar avea deocamdată resurse. Chiar și pentru a mima o tentativă de lovitură de stat legionară. Doar că în locul legionarilor septuagenari au fost învinuiți studenții. Nu dădea bine să bați cîțiva bătrîni cu pareză cînd aveai destui tineri zvăpăiați la îndemînă.

M-am dus la studii și am re-venit acasă după 3 ani. Apoi m-am dus la doctorat și am revenit din nou acasă. Am adus țării un plus de valoare dacă ar fi numai sumele de bani cheltuite pe o licență britanică la zi și un doctorat britanic la frecvență redusă, că deh, țara avea nevoie de noi. Conducerea mai striga la vremea aceea țară, țară vrem ostași, so to speack…

Așa că m-am prezentat la datorie, pentru că așa am fost învățat: Avem o țară, o datorie, o misiune de veacuri de îndeplinit…

După aproape 23 de ani un alt demnitar, tot al unui guvern de stînga (ăștia dau cu dreptu-n stîngu!) i-a făcut pe cei ce au plecat în străinătate să muncească fierari betoniști. De unde știa asta tovarășul Rus, ministru al transporturilor, este o taină… Dar tov. ministru mai face și un calcul, probabil este și ministru al matematicilor, și ne extrage suma necesară acestor muncitori nevoiași pentru a-și transforma soțiile în dame de consumație și copiii în golani. Iar golani? Parcă-i văd mutra lui Iliescu la Expo…

Ce bine că nu am plecat la muncă în străinătate. Puteam să ajung cel mult un amărît de fierar-betonist, ceea ce la vîrsta și studiile mele nu ar fi contat prea mult, dar aș fi dat statului de lucru acasă transformându-mi copiii în delicvenți asistați la  penitenciar (cel mare este major), și la casa de corecție (dintre cei mici doua unul are 14 ani). Deci la circa 700 de euro pe care-i trimeteam acasă statul cheltuia cam 6000 de lei pe lună să aibă grijă de golanii mei la mititica.

Nu știu ce ar fi făcut soția mea, dar nu cred că i-ar fi ajutat licența în psihologie, nici specializările la Ellis Institute New York. În imaginația ministrului Rus ar fi ajuns pe trotuare, dacă tot e să vorbim de ministrul transporturilor, poate nu l-a dus imaginația dincolo de obiectul muncii dumisale: drum, autostradă, trotuar e cam tot una.

Dar una peste alta, tov. Rus este singurul ministru din guvernul pesedist ce fără să-și dea seama recunoaște că o familie cu copii nu se poate descurca în România din 1500 de euro pe din două. Totuși nu mă dumiresc de ce nu a transmis aceste date și ministrului muncii și familiei, celui de finanțe, altor miniștrii implicați în construirea raiului hoților, plagiatorilor și corupților. Poate-poate guvernul ar fi mărit din nou alocațiile copiilor, chiar și pentru familiile compuse din dame de consumație și golani și evident alcoolici votanți de stînga.

Dar tov. Rus a demisionat. Nu pentru că a dat cu bîta-n baltă sau cu ocara-n popor, asta poate face oricine, oriunde, oricînd, oricît. A demisionat pentru că în aceste momente de cumpănă pentru guvernul pesedist al lui Ponta, era ceva firesc. Trebuia aruncat un os cîinilor. Caracatița Ponta și-a aruncat norul de cerneală să-și acopere greșelile. Deocamdată.

A mai aruncat un nor cînd a zis că și-a abandonat titlul de doctor prin ordonanță de urgență. Dacă continuă să facă risipă de cerneală în curînd o să i se termine. Și atunci?

Din ciclul Opriți țara, vreau să cobor: Eu nu-mi iau țara înapoi…


S-ar putea să mă categorisiți ca un tip lipsit de patriotism. Nu mă supăr. Dar ascultați-mă puțin.

Apar pe net diverse sloganuri ale unor personaje ce deplîngeau starea lucrurilor de acum circa 100 de ani. Un Vuia, un Caragiale, un Iorga, un Antonescu și alții ca ei. În mare oamenii ăștia spuneau că atunci era ca acum. Sau că era nasol. Înainte de Primul război mondial, după și în timpul celui De-al doilea război mondial. În primul am luat mai multe bătute, dar ne-am făcut o țară dodoleață. În al doilea am luat tot niște bătute, dar am dezertat și ne-am subțiat teritoriul. Dar per ansamblu corupție, prostie, sărăcie și tot așa.

M-a pus Ăl-de-Sus să îmi bag nasul vreme de cîțiva ani în Transilvania cu ungurii, sașii, secuii și românii autohtoni de prin 1460 pînă pe la 1764, mai ales din 1700. Lăsînd la o parte  Moldova și Țara Românească unde s-au văzut vînzări și cumpărări de tronuri autohtone, apoi fanariote, ocupație austriacă, turcă, tătară, rusă și de alte naționalități mai trecătoare fără atîta importanță ne-am lichidat să punem mîna pe putere și să mulgem cît putem și cum putem.

În esență, am remarcat că în Transilvania, românii sau cum s-or fi numit în vechime ai noștri, erau grei de cap. Nu pricepeau de unde vin avantajele. Plîngeau și se omorau să-și păstreze vechea lege. Ba se omorau între ei. Fără să aibă capacitatea de a vedea în viitor. Doar trecutul era important: moșii, strămoșii, datinile, obiceiurile dă la noi. Austriecii le-au oferit egalitate în drepturi în dauna maghiarilor, cei mai mulți românii nu au vrut-o. Nu e bună că ne dăm nemți. Nu ne vindem țara! Și tot ce ține de ea. Chit că țara era a ungurilor.

Românul n-a știu să fie pragmatic, să se orienteze. Să devină om politic susținut de o majoritate compactă. Și a pierdut. La 1764 episcopul bisericii ortodoxe române era un sîrb adus din străinătate. Și la revedere pînă la 1848-49 cînd am mai pierdut un tren. Apoi la 1867 cînd n-am mai avut tren pînă-n 1918. Apoi înghițirea de către patria mumă. Gara principală era la București. De ce a confiscat Iorga pe cînd era prim-ministru Lincolnul Banatului din Timișoara? De Mitică!

După care corupția tradițională, sărăcia sărăciei, prostia românului ce le știe pe toate, dar habar n-are de nimic. Cu ce se deosebește situația de atunci de cea de acum? Cu nimic.

Plîngem după industria noastră, ce era sublimă. Plîngem după vremurile eroice, triumfale. Plîngem după ceva ce n-am avut, dar am idolatrizat. Și unii vor să-și ia țara înapoi.

Păi în primul rînd țara asta nu mai e țara aia. În al doilea, dacă tot vrem să mergem înapoi nu o să mai ajungem niciodată „înainte”. Chiar dacă înainte era mai bine! Și uite-așa ajungem să batem pasul pe loc și să fim depășiți.

Ce tractoare făceam! Ce camioane făceam! Ce avioane făceam! Ce irigații făceam! Ce combinate aveam! Cîți navetiști aveam!

Domnilor și doamnelor, după cîștigarea independenței pînă și Algeria și-a făcut industrie și producea camioane. Că așa era moda. Progresul socialist se măsura în indicatori capitaliști vechi de un secol: industrie siderurgică puternică, industrie extractivă, industrie de mașini-unelte și învățămînt gratuit. Acum vedem unde ne-au dus toate, dar idealizăm trecutul ca să uităm de prezent și poate-poate viitorul trece pe lîngă noi fără să ne bage-n seamă. Ceea ce nu este posibil.

Cu riscul de fi catalogat lipsit de patriotism, mie nu-mi mai trebuie țara asta. Țara mineriadelor, a afacerilor corupte, a politicienilor bătuți în cap, a hoților de tot felul, a plagiatorilor și a cabotinilor. Știu că nu există o țară perfectă, dar cel puțin aia nu e patria mea, nu mă doare. Așa că eu unul nu-mi iau țara înapoi. Oricum n-a mai rămas mare lucru din ea.

Căderea în virtual (5) – Credeți în Titel Maghiar?


Alexandru Nădăban:

mîntuire prin titel sau prin fapte? cine face eforturi va fi mîntuit!

Originally posted on Frică şi cutremur:

Captură de pe http://family2fam.com/2015/06/02/este-titel-maghiar-real/ Captură de pe http://family2fam.com/2015/06/02/este-titel-maghiar-real/

Nu-mi vine să cred că s-a putut inventa un război atât de stupid în mediul evanghelic, precum cel cu privire la existența lui Titel Maghiar. Avem un misionar devenit peste noapte un fel de pisică a lui Schrödinger: e și real și inventat. Sau nu e. Un personaj legendar, demn de vremurile în care nu existau nici internet, nici mijloace atât de rapide de comunicare, devine pretext pentru încă o păruială între evanghelici afiliați partinic de o parte și de alta a unei axe fundamentale a pătimirii întru dreptate, libertate și predestinată părtășie apologetică.

Mi se pare că de ambele părți s-a căzut într-un cât se poate de real ridicol. Pe deoparte, cei ce-i susțin lui Titel existența se îndoiesc de mântuirea celor care i-o neagă. De cealaltă parte, cei ce promovează teza falsului nu scapă ocazia de a arăta cu degetul (arătător, să ne fie…

View original 278 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

Wisdom for the Unborn


Alexandru Nădăban:

O inițiativă interesantă. Pe cînd și în Parlamenul României?

Originally posted on Waging Wisdom:

mother and babyA new law in the state of Tennessee now requires a woman seeking an abortion to wait 48 hours after receiving in-person counseling from a doctor before she can return for the procedure. With that new law, Tennessee joins more than two dozen states that require similar waiting periods, ranging from 24-72 hours. Only 28 percent of Tennesseans opposed this new law, and with more than half the country now onboard, momentum is building in several other states for similar legislation. Public pushback to these waiting periods is usually framed around “this is another encroachment on a woman’s right to abortion.”

This got me thinking about the Sixth Commandment, “You shall not commit murder,” in the context of abortion legislation, and I’d like to share a thought about this.

Many Evangelical and Catholic Christians rely on the Sixth Commandment as the moral base supporting their pro-life activities to protect the…

View original 1,358 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

Hocus-pocus-preparatus!


Formula Hocus-pocus-preparatus este folosită de scamatori. Etimologic cuvîntul derivă din scam, din limba engleză, ce înseamnă înșelătorie. Sau din franțuzescul scamator, ce înseamnă înșelător. Este o formulă garantată prin care ceva normal se schimbă în ceva neașteptat și de dorit sau garantează apariția bruscă a diverse ființe și obiecte: flori, iepurași, porumbei, și femei arătoase.

Magia este inițiată și de agitarea unei tipice baghete magice. Formula, bagheta și publicul deja doritor de magie constituie rețeta destul de previzibilă ce garantează succesul unui de-formator al realității. Cam aceleași condiții sunt îndeplinite și de de-formatorii de imagine și opinie.

Acum se știe că Richard Nixon și-a cîștigat primul mandat de președinte al SUA  datorită unei noi imagini promovate de o firmă de profil. El nu era omul care fusese ales ca președinte, dar a fost transformat pentru piața alegerilor în candidatul ce era de dorit în fotoliul prezidențial. Alegătorii nu au ales omul, ci ideea de președinte întruchipată de politician.

Garanția acestui tip de transformare de imagine sau de fațadă, nu de substanță sau profunzime este foarte tentantă.

De ce nu? Este rapidă, concretă, avantajoasă în ciuda tarei morale ce o incumbă. Recent s-a dovedit că un misionar român într-o țară musulmană poate fi extras de urechiușe din joben ca iepuraș nevinovat. Asocierea unor personaje cu rang înalt de publicitate n-a dus la materializarea dorită, publicului larg fiindu-i servită o iluzie de tipul Now you see me, now you don’t!

Cu toții ne-am jucat pînă la vreo doi anișori celebrul joc internațional Cu-cu, bau! Copii nevinovați, ne căzneam să-l găsim pe ditamai adultul ascuns în spatele palmelor sale de parcă era celebrul Houdini. Dacă nu-și arăta fața la zece centimetri de ochii noștri am fi fost în stare să răscolim lumea întreagă pentru a-l găsi. Noroc că ne jucam, că dacă treaba devenea serioasă începeam să plîngem!

Recent unii și-au creat faima misionarului pe muchia martirajului după aceiași rețetă. De ce avem nevoie și noi creștinii de scamatorii de tipul celor de pe siturile subvenționate de unii și de alții? Poate pentru că și noi le alegem pe cele ce ne întăresc convingerile. Pentru că ne place ca lumea să fie așa cum vrem noi. În ciuda realității ce nu concordă cu realitatea imaginată de noi, ne place să credem că adevărul este cel aliniat convingerilor noastre.

Se știe că manipularea nu reușește doar pentru că cineva oferă produsul manipulator, ci pentru că noi ne dorim acel produs și trăim într-un spațiu în care acest produs are credibilitate sau tocmai noi îi oferim această credibilitate. Această aliniere a cererii și ofertei ne transformă în complici mai mult sau mai puțin activi. În plus biserica a devenit un spațiu deschis unor manipulări de acest tip de la sine înțeles pentru că creștinul ia multe prin credință, nu prin vedere. Creștinul are în genele sale transformarea de la Vechiul la Noul Testament. Are așteptările Apocalipsei cu fiarele de rigoare. Cu catastrofele iminente, inerente și indubitabile.

Din această cauză este mult mai facil să te ocupi de leadership decît să faci ucenici. Un lider creștin fabricat are succes, este mai credibil pentru că merge pe o rețeta succesului garantat. El este autor de cărți. Chiar dacă nu le scrie. El este văzut și certificat de mulțime. Pentru că se bagă în față. Nu pentru ceea ce este, ci pentru ceea ce presupune că va face.

De aceea putem victime sigure ale unui misionar virtual îmbuibat cu destule știri și activitate socială (dar virtuală) ce îl fac credibil. Încă din antichitate ni s-a dus vestea că suntem creduli. Nu doar credincioși.

Imaginea de fațadă face mai mult decît o mie de cuvinte. Formula succesului nu înseamnă trudă și suferință, ci unul sau mai multe Hocus-pocus-preparatus. Rostite atunci cînd trebuie, cu bagheta de rigoare agitată pertinent, în fața unei audiențe ce trăiește cu expectanțe îndelung pregătite, nu-i de mirare că reacția este cea scontată. Așteptările ne sunt împlinite la comandă. Scriptura e blocată. Duhul e alungat ca prin vrajă.

De ce îmi vine în minte cel mai scurt verset din Biblie?

Îngeri și demoni (III) : Titel Maghiar – „eroul” unei povești inventate?


Originally posted on International Breaking News:

Nu este ușor să ajungi la adevăr, după ce el a fost atât de bine ascuns în minciuni. Însă adevărul iese întotdeauna la iveală, iar investigația noastră de tip jurnalistic a ajutat la descoperirea acestuia.

Acest video aduce mai multe clarificări în cazul care se află în atenția noastră și credem că și a dvs., a celor care căutați adevărul despre personajul Titel Maghiar.

Gabriel Gorcea – președintele Misiunii Speranța a fost dur atacat în ultimele zile. Ați putut observa pe rețelele de socializare modul în care susținătorii lui Titel Maghiar au ales să apere „adevărul” acestuia, apelând la jigniri, la defăimare, la cuvinte de amenințare atât față de el, cât și față familia acestuia, prietenii cu care slujește în misiune, ș.a.m.d

Mai mult decât atât, s-a încercat denigrarea întregii activități a asociației de misiune și caritate pe care o conduce, activitate care se desfășoară de peste 22 de ani…

View original 100 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

Ponta, du-te la mănăstire!


În vechime cînd un prim-ministru nu performa i se punea vălul. Gîdea își făcea datoria. Nici o aluzie… Surghiunul era o pedeapsă ușoară mai ales dacă respectivul atentase la banii împăratului sau ai regelui. Și cunoaștem nume celebre ce au făcut istorie.

Dar de data aceasta, prim-ministrul nu poate fi acuzat de prea multe matrapazlîcuri. Poate pentru că încă nu s-au aflat. Cert că Ponta nu este un sincer sau un purist nevinovat. Dacă ar fi fost așa nu s-ar fi lansat în avocatură cu o teză de doctorat ce miroase a plagiat după cum miroseau grajdurile lui Augias a bălegar. Dîra lăsată de teza de doctorat și de ordonanța de renunțare a doctoratului n-o spală toată apa din Dîmbovița.

Pretind unii că tot în vechime, tot într-o dispută prim-ministru-popor cei din urmă ar fi strigat Capul lui Moțoc vrem! Vornicul Moțoc se jură:

— Oh! păcătosul de mine! strigă ticălosul. Maică preacurată fecioară, nu mă lăsa să mă prăpădesc!… Dar ce le-am făcut oamenilor acestora? Născătoare de Dumnezeu, scapă-mă de primejdia aceasta și mă jur să fac o biserică, să postesc cît voi mai ave zile, să ferec cu argint icoana ta cea făcătoare de minuni de la monăstirea Neamțului!… Dar, milostive doamne, nu-i asculta pre niște proști, pre niște mojici. Pune să deie cu tunurile într-înșii… Să moară toți! Eu sînt boier mare; ei sînt niște proști!

Proști, dar mulți, răspunse Lăpușneanul cu sînge rece; să omor o mulțime de oameni pentru un om, nu ar fi păcat? Judecă dumneata singur. Du-te de mori pentru binele moșiei.

Cei mai mulți români n-au citit Hamlet, dar au văzut filmul. N-am uitat îndemnul: Ofelia, du-te la mănăstire! L-am citit pe Ponta. De ceva vreme vedem și filmul și îi spunem să o ia mai moale, să scape ieftin: să meargă la mănăstire. Nu-i taie nimeni capul, nici nu-l rupe-n bucăți.

În vechime unele lucruri se încheiau onorabil. Omul își dădea demisia și nu i se făcea nimic. Ar fi fost prea mare scandalul. Noi o ducem într-un scandal continuu. Rar își mai dă cineva demisia fără să fie forțat. Și așa-i rămîne numele pătat pe vecie.

Este un loc la o mănăstire, undeva?

Nu, Dan Bittman, îngerii n-au draci!


Închide ochii, vreau să pătrunzi adânc în mintea mea
Să mă-nţelegi cum pot iubi aşa,
Să mă-nţelegi cum pot iubi aşa.
Şi nu te opri, nu te opri, doar tu eşti tot ce am
Să ascultăm cum ploaia bate-n geam,
Cu stropi mărunţi de diamant.

Se lasă umbre peste ape reci
Să nu mai pleci,
Te rog să nu mai pleci

Şi îngerii au demonii lor
Pe ai mei tu îi controlezi
Şi îngerii au demonii lor
Pe ai mei tu îi linişteşti

Închide ochii şi sufletu’ mi-aşează undeva
Cât mai aproape de inima ta,
Să înţelegi cum pot iubi aşa.
Şi nu mă iubi, nu mă iubi decât de vei afla
Ce se întâmplă acum în viaţa mea,
Să înţelegi că tu eşti liniştea.

Se lasă umbre peste ape reci
Să nu mai pleci,
Te rog să nu mai pleci

Probabil că n-are sens să dezbatem un text atît de inept ca acesta. Arie și-a pus erezia pe muzică, așa că Dan Bittman n-a inventat nimic nou. Scopul este diferit. Arie spunea că este persecutat pentru că pretindea existența unui timp cînd El n-a fost. Bittman pretinde doar că ar avea draci și că este înger. Mai multe contradicții de fapt.
Prima, și cea mai puțin importantă este că Dan Bittman se aseamănă cu un înger. Ne îndoim cu toții. Mai degrabă Dan Bitmann ar putea suferi de vreo tulburare de personalitate. Cine știe, s-ar putea să ne înșelăm totuși și Dan Bittman să fie înger. Unul căzut. Atunci ar putea avea (alți) draci. Sub comandă.
A doua contradicție se referă la îngeri și demoni. Un înger, adică unul din îngerii care nu au căzut, nu poate avea demoni sau draci. Doar în custodie. Îngerii nu sunt dotați cu alți îngeri. Nu există formula Înger la patrat este egal cu Înger X Înger sau Înger X Demon.
Iar îngerii nu se enervează, adică n-au (mai popular spus) draci.
Cu toate acestea poetul pretinde că are o stare negativă sugerînd că este ceva normal, nu de neconceput, avînd în vedere că și îngerii își au demonii lor, adică nu se pot controla. Dan Bittman mai sugerează că doar iubita îl poate calma. Bănuim cum.
Dar ne mai punem întrebarea: este Dan Bittman violent? Cînd? Unde? Cum? Oricum nu contează atîta timp cît o iubește. Să sperăm că în final ea va scăpa și de el și de demonii lui. Chiar dacă el se dovedește un înger și ne spune că ea îi controlează demonii. Să nu cumva să le controleze doar biletele…
Șantajul refrenului descifrează o posibilă amenințare cu sinuciderea în cazul în care Dan Bittman este părăsit. Diamante ca recompensă cînd ploaia bate-n geam sună patetic. Sau pun capacul la o simplă erezie!
Nu, îngerii n-au demoni. Dan Bittman, lasă-ți dracii, refă versurile.

Zicea proful: What is not assumed is not healed…


Acum mai bine de 20 de ani proful ne amintea o frază cu bătaie lungă. Multora ne-a rămas în memorie și ne-a marcat viața. Era What is not assumed is not healed. Proful era Graham McFarlane. Locul era London School of Theology, iar cursul era de Cristologie.

Dar de ce tot acest deranj?

Pentru că e nevoie să se spună aceste cuvinte într-o lume ce banalizează întruparea. Într-o biserică ce nu mai știe de unde își trage doctrina. Pentru un public neavizat ce nu are de gînd să citească doctrină pentru că e prea complicată, pentru că n-are timp sau pur și simplu pentru că nu-l interesează.

În particular, pentru cei ce neagă că Isus s-a întrupat ca singurul Fiu al lui Dumnezeu. Mai ales pentru adepții unor Anticriști ca și Nelu Vlaic ce habar n-au cine este Isus Cristos și care sunt fermecați de o nouă evanghelie dovedită de o falsă smerenie.

Dacă o luăm pe românește am putea traduce într-o limbă de lemn destul de aproximativă că Ceea ce nu este asumat nu este vindecat. Sau cu alte cuvinte, pentru a fi mîntuit, salvat, răscumpărat de sub incidența păcatului, trupul omului împreună cu întreaga sa umanitate, așa cum a fost proiectată și realizată de către Dumnezeu, trebuie să fi fost total, fără nici un dubiu, întrupat de către Isus Cristos, fiul lui Dumnezeu, ce a murit pe cruce, a înviat și apoi s-a înălțat la dreapta tatălui din ceruri.

Dacă nu ar fi așa, atunci nu ar exista nici necesitatea recuperării trupurilor sfinților. Nu ar fi necesară o înviere și mai ales nu ar fi posibilă viața în sfințenie. Dar tocmai pentru că Isus Cristos a fost 100% om și 100% Dumnezeu, trăind o viață sfîntă și recuperînd același trup după moarte și înviere, purtînd umanitatea (noastră) de-a lungul întregii sale aventuri terestre, demonstrează că și-a asumat identitatea noastră extraordinară, dar în același timp extrem de limitată (față de ceea ce a lăsat el în cer).

Isus Cristos nu a aflat cum este să fii om doar trăind ca și mine și tine. El este cel care a proiectat omul pentru că el este Înțelepciunea lui Dumnezeu și prin el a fost creat totul. El nu a mimat întruparea ca și cînd Dumnezeu ar fi pus stăpînire de la botez la răstignire pe un trup omenesc. El a fost conceput ca om, s-a născut, a crescut, s-a maturizat trecînd prin același proces ca și noi, după care și-a îndeplinit misiunea pe care o avea pe acest pămînt. Isus n-a fost o energie, o hologramă perfectă sau o clonare reușită, ci a fost o simplă întrupare la care însă Dumnezeu a participat 100%.

Dovada acestui complex fapt este învierea, ridicarea la cer și trimiterea Duhului Sfînt. După cum spune autorul epistolei către evrei, să lăsăm aspectele elementare ale adevărului despre Cristos şi să ne îndreptăm spre maturitate! Să nu mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte şi credinţa în Dumnezeu, învăţătura despre botezuri, punerea mâinilor, învierea morţilor şi judecata veşnică.

Și un pic mai înainte spune același autor: Aşadar, fiindcă avem un Mare Preot Care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să ne ţinem tare de mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare Preot Care să nu poată avea milă de slăbiciunile noastre, ci Unul Care a fost ispitit în toate felurile, ca şi noi, dar fără să păcătuiască. Aşadar, să ne apropiem cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim îndurare şi să găsim har care să ne ajute la timpul potrivit.

Și din nou:

El, în timpul vieţii Lui pe pământ, s-a rugat şi a făcut cereri, cu strigăte puternice şi cu lacrimi, către Cel Care a putut să-L scape de la moarte, şi a fost auzit datorită reverenţei Sale. Chiar dacă era Fiu, a învăţat să asculte prin ceea ce a suferit şi, fiind făcut desăvârşit, a devenit sursa unei mântuiri veşnice pentru toţi cei care ascultă de El, fiind numit Mare Preot de către Dumnezeu, potrivit rânduielii lui Melhisedek.

Ne place sau nu, asta este realitatea, pentru că această realitate a fost una istorică. Ea nu poate fi modificată după 2000 de ani de niște indivizi ce habar n-au despre ce vorbesc. Iată New Age a venit și la noi. Acum cu o vorbire mieroasă și cu o pretinsă sfințenie. Poate și cu minuni, pentru că și dracii fac fapte catalogate minuni dumnezeiești de către neștiutori.

Cu toate acestea Dumnezeu n-a schimbat nici legămîntul cu noi prin Isus Cristos, nici nu a ales un alt agent care să facă legătura cu el. Isus Cristos este același și unicul Mare Preot ce mijlocește pentru noi. Dacă n-ar fi avut un trup omenesc n-ar fi suferit. Dacă n-ar fi suferit nu ne-ar fi răscumpărat trupul. Iar dacă nu ne-ar fi răscumpărat trupul mîntuirea ar fi fost incompletă.

Ajungem din nou la o mai veche situație. Totuși este foarte ciudat și destul de greu de crezut, după 2000 de ani de creștinism, că acum, în secolul XXI, cineva să vină cu aberații eretice ca și cînd ar fi descoperirea adevăratului creștinism. Adevăratul creștinism este cel atestat istoric, începînd cu Scripturile. Și pentru că ar fi multe de spus, vin cu tratamentul Bisericii Primare:

Cu privire la aceasta avem multe să vă spunem, dar este greu de explicat, pentru că aţi ajuns greoi la pricepere. De fapt, cu toate că acum trebuia să fiţi învăţători, voi aveţi din nou nevoie de cineva care să vă înveţe adevărurile elementare despre cuvintele lui Dumnezeu; aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. Oricine se hrăneşte cu lapte nu este obişnuit cu învăţătura despre dreptate, pentru că este copil. Însă hrana tare este pentru cei maturi, care, prin practică, şi-au antrenat capacitatea de înţelegere pentru a distinge binele de rău.

Proroci mincinoși ca și Desanka, Nelu Vlaic et co au un mare zel: să-i învețe pe alții. Păcat că ei nu s-au lăsat mai întîi învățați…