Isus şi psihologia sau psihologia şi Isus (1)


În epoca comunistă am cumpărat cîteva cărţi de psihologie. Mare mirare că au apărut pentru că se desfiinţase facultatea de psihologie. Dar asta n-am ştiut la vremea respectivă. Erau două din cele patru volume din Dicţionar enciclopedic de psihiatrie a lui Gorgos, cărui contra-coperţi dacă le puneai unul după altul cotoarele volumelor forma fotografia coperţii.

Un alt volum a fost Dicţionar de psihologie a lui Neveanu de la editura Albatros. Cam atît. Gorgos mi-a fost de folos la unul dintre eseurile scrise la Cristologie în 1990. Am folosit articolul despre persona, termen de care uza Jung, ca să demonstrez că Isus NU s-a identificat cu Mesia punîndu-şi o mască temporară, ci era Mesia. De ce ar fi suferit toate chinurile, inclusiv răstignirea, dacă putea să se lepede de mască şi să trăiască bine mersi ca un simplu om ce era. Dar n-a fost doar om…

Pînă relativ recent n-am întîlnit un curent românesc de sorginte creştină care să pună sub întrebării psihologia. În epoca mai-sus amintită am întîlnit un psiholog şi un psihiatru creştin. Psihologul spunea că a fost ajutat în mod absolut miraculos să fie admis la facultate. Pe psihiatru l-am întrebat cum se împacă Isus cu psihiatria sau cum de Isus l-a convins pe psihiatru să devină creştin. Mi-a spus că acum înţelege mult mai bine ce face şi îl ajută enorm în ceea ce face. Deci pînă acum ştiinţa asta a sufletului era bună sau cel puţin neutră în dialog cu creştinismul şi cu fenomenul Isus Cristos. Se întîmpla în epoca în care partidul – unicul partid din ţară – susţinea că religia este o formă de manifestare a obscurantismului ce trebuie să dispară şi a eliminat facultatea de psihologie.