Mită, peşcheşuri sau alte atentii autohtone (4)


Cine nu s-a lovit încă de un funcţionar public nu e om! Înainte de 1990 o rezolvai cu o ciocolată, cu o sticlă de ceva sau cu un animal ce îl dădeai peşcheş. Doctorul era tot un funcţionar public, că era plătit de stat şi lucra cu „publicul” – aşa că dacă îţi era în joc viaţa, îl stimulai cu ce n-avea. Îţi dădeai tu seama cam ce era aia. Sau îl stimulai cu ce avea şi de obicei fuma. Era bună şi insistenţa, dar îmbătrîneai pînă dădea roade. E drept că îmbătrîneai pe banii statului, de parcă erai şi tu funcţionar public şi voiai să îţi pierzi timpul plimbîndu-ţi nepoţeii prin parc. Cum în afara celor ce stăteau la munte în regiuni necolectivizate şi a unora cu profesii mai mult sau mai puţin liberale ca şi avocaţii, toată lumea lucra sau primea pensia de la stat, toţi eram ai statului. Dar funcţionarul din spatele ghişeului era mai aproape de sufletul statului. Aproape că putea să se uite în oglindă spunînd aidoma lui Ludovic XIV „Leta se mua”! Ca să tratezi cu instituţia trebuia să te învoieşti sau să îţi iei liber de la serviciu, în cazul în care nu voiai să îţi consumi zile din concediul de odihnă. În anii 50-70+ cele mai temute instituţii ale statului erau „Spaţiul locativ” – în Arad ILLA şi I.R.E.B. – adică curentul. Apa nu ţi-o tăia nimeni pentru că se plătea la grămadă şi era f.f. ieftină, gaze erau la butelie, aşa că dacă aveai bani îţi luai, dacă nu găteai pe „primus” – maşina de gătit cu petrol.  Mai greu era însă dacă mergeai cu o cerere la Primărie. Trebuia să aştepţi mult şi bine. Asta în caz că nu cunoşteai pe cine trebuie.

În fine, anii au trecut, viaţa s-a modernizat, democratizat şi eficientizat. Şi uite aşa a apărut oficial cel sau cea ce se numeşte „funcţionarul public”. Înfierat în perioada comunistă că nu produce nimic şi că trăieştepe spinarea ţărănimii şi a clasei muncitoare, satirizat în reviste şi scenete, privit ca un vestigiu anacronic al defunctei orînduiri burghezo-moşiereşti, „funcţionarul public” intră din nou în pită, pentru că, să fim serioşi, fără el nu se poate. Acum are un statut special şi este imparţial, intangibil şi incoruptibil. Eşti anunţat cu afişe mari şi late că „Aici nu se primesc atenţii!” Păi cine mai îndrăzneşte să dea numai o atenţie! Să rişti să mori dintr-o eroare de program sau mai rău, de tastatură? Acum nimeni nu e de vină, toată lumea îşi face datoria! Adică: toată lumea se înghesuie pe la ghişee de parcă 50% din Românie stă în faţa lor şi 50% din Românie în spatele lor. Curată diviziune socială a muncii! Pînă şi Ceauşescu s-ar răsuci în mormînt!

Dar pentru ce nouă românilor ne place să luptăm cu sistemul, urmăriţi un episod din lupta poporului frate (de fapt e vorba de o soră) spaniol cu „funcţionarul public” şi urmaţi-i exemplul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s