Cât mai costă o grațiere? – întreb pentru un prieten…


Nu puțini dintre noi își mai aduc aminte de hârtia semnată de cardinalul Richelieu prin anii 1600, prin care Milady își asigura impunitatea. Așa cum și-o imagina Alexandre Dumas în secolul al XIX-lea. Într-un roman de aventuri. În slujba lui Richelieu, infama și seducătoarea doamnă cu nume englezesc îl slujea pe cardinal, care cardinal îl slujea pe regele Franței, care slujea (mai mult sau mai puțin) Franța. Dar totul se făcea din rațiuni politice, ambiții personale și intrigi mai mult sau mai puțin meschine. Chiar dacă regele era Ludovic al XIII-lea, nu Regele Soare, care a rostit celebra zicală dictatorială L’etat c’est moi!


Oricum acest adevăr devenise o realitate în Franța monarhistă cu mult înainte de a fi enunțat. Demn de remarcat, totuși, că această poliță de asigurare, o grațiere în avans indiferent de crimele ce vor fi comise, este dată fără să fie cerută. Nu există negociere. Nu există alte foloase decât politice. Și evident salvarea unui suflet – chiar dacă corupt – de la condamnare și probabil moarte.


Mi se pare interesant zilele astea cum se emit pardonări, alias grațieri, pe bandă rulantă de parcă vine sfârșitul lumii. Președintele Trump pare să întruchipeze la fel de celebra zicală După mine potopul… tot a unui rege francez, Ludovic al XV-lea după o bătălie pierdută în în fața austriecilor. Și se mai spune că Statele Unite sunt o republică…


Doar că spre deosebire de închipuita sau reala grațiere în avans și pe gratis maleficei Milady, grațierile lui Trump se atribuie după un lobby pe bani. Și nu puțini. Ca să spunem așa, un fel de cumpărare a iertării unor condamnați sau viitori condamnați de către președinte. Legal. Doar că există niște intermediari care-și umflă buzunarele. Mă întreb dacă se vor plăti taxe pe banii încasați… Nici nu mă gândesc că în curând fostul președinte Trump beneficiază de acești bani. Meni fani feisis!!!

Dincolo de desfășurarea dramatică a evenimentelor din Cei trei mușchetari, putem remarca făcând abstracție de simpatia sau ura față de unele personaje, că această hârtie este confiscată sub amenințarea armei, că primul ei beneficiar este executat de vigilantes conform dreptății întruchipate oarecum divin – urmare a tuturor crimelor săvârșite – și că ultimul ei beneficiar o produce tocmai în fața celui care a emis-o cu toate că-i era dușman.


Istoria, divinitatea, justiția și cititorii, într-un cuvânt morala, se văd astfel răsplătiți pe deplin, fiecare cu aspirațiile lor. Milady moare, d’Artagnan scapă cu viață. Cum altfel mai putea scrie Dumas După douăzeci și treizeci de ani?


Dar dincolo de romanul cu iz de aventuri romantice, istoria ne spune că Richelieu n-a făcut atât de mult rău pe cât pare, ba mai mult de cât se știe, dar în final a slujit interesele statului francez tot mai centralizat. În care caz ne întrebăm cum rămâne cu moștenirea Trump? Care au fost interesele de stat atinse sub domnia sa. În afară de orice altceva sau altcineva ce s-a situat fizic sub domnia sa… Deci istoria, divinitatea, justiția se vor pronunța. După ce s-au pronunțat alegătorii. Într-un fel sau altul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s