Dacia 1310 TLX – jurnal de bord (2)


Primul an: multe schimbări de ulei la motor. Cam 15000 km la un an de la înmatriculare.

Apare, suspect, o segmentare puţin după 35000 km. Vestiţii segmenţi Borgo nu au produs însă miracole. În plus, pe cînd era încă în garanţie s-a constatat că unul dintre palierele arborelui cotit avea o bătaie de 0.1 mm din fabricaţie. Însă neremediată de service Dacia. Acum pentru aşa ceva îţi schimbă motorul. Asta a păţit Dusterul produs în 2014 pe care-l deţin, pe cînd era în garanţie: a fost rechemat…

Bani în loc de competenţă?


Piața lucrărilor de licențe făcute la negru este plină de firme care profită de lacunele din lege. Tocmai de aceea, toate lucrurile sunt făcute la vedere pe internet. Școala9 a urmărit trei parteneri care își deschid SRL-uri ce oferă lucrări științifice, pe care le închid în momentul în care ating acel plafon la care ar trebui să plătești TVA și deschid altele. O sursă din interior le-a explicat jurnaliștilor de la Școala9 cum reușesc să păcălească softurile de plagiat, lucrările fiind de fapt texte culese din mai multe surse în care pun litere din alfabetul chirilic pentru a deruta softurile de plagiat.

Citiţi restul pe https://www.hotnews.ro/stiri-educatie-26757313-scoala9-afacere-peste-3-milioane-lei-din-lucrari-licenta-copiate-metode-folosesc-pentru-trece-softurile-plagiat.htm

În urmă cu mulţi ani lucram în domeniul proiectării de maşini-unelte. Acolo, printre alţii, era şi un inginer tînăr, foarte bătăios şi plin de sine. După circa cinci ani de la angajare l-am văzut manifestîndu-se ca un om normal. Ce se întîmplase? Nimic. Adică faptic, nimeni nu a făcut nimic. Nici măcar el.

Dar asta era buba. Tipul nu şi-a dat examenul de stat, echivalentul examenului de licenţă din prezent. Ăsta trebuia luat în maximum cinci ani de la absolvire. Iar Biroul personal i-a cerut dovada că l-a luat. Pe care el n-a putut s-o producă…

Probabil că era la fel de competent cu examen sau fără. Pentru că la scurt timp a redevenit acelaşi individ pentru care restul eram zero. Sau 0,1…

Şi ce dacă? Referitor la articolul de pe Hotnews vrei să zici că nu contează dacă cineva îşi cumpără lucrarea de licenţă? Nu, nu asta vreau să zic. Vreau să zic că în cazul inginerului meu, cu sau fără examen, mai ales fără un examen furat sau cumpărat, competenţa sa nu era în pericol. Probabil de aceea a fost repus pe postul ce părea în pericol.

Ceea ce vreau să spun, în legătură cu procedeul ilegal dea fabrica, vinde, cumpăra şi prezenta o lucrare cu caracter academic ca fiind o producţie personală, pe lîngă că indivizii implicaţi conspiră, trec la acţiune – producătorul vînzător în formă continuată – înşelînd un forum superior, adică comisia de licenţă, urmările pot fi mult mai grave. Şi mai vreau să spun că la mijloc este moralitatea şi ilegalitatea acestui procedeu.

În plus, dacă încercăm să fim cinstiţi, cine dintre noi s-ar adresa unei persoane care şi-a cumpărat lucrarea de licenţă, pentru a-i încredinţa o problemă personală, spinoasă, de mare însemnătate? Şi să se aştepte să fie tratat bine, cinstit? Avem vreo garanţie că cine a recurs la acest procedeu a făcut-o o dată-n viaţă? Ce motiv ar avea dacă trucul n-a fost descoperit? Se ştie că hoţii, ce fură în formă continuată, sunt recidivişti tocmai pentru că sunt prinşi după circa 60-70 de furturi. Ce recompensă mai mare şi întărirea comăportamentului mai au nevoie, să şi cîştige la loto? Şi pentru producătorii de lucrări de licenţă biznis ez iujuăl! Mie mi se pare că neplata sau sustragerea de la plata TVA ar fi cea mai mică pierdere pentru ţara asta. Este exact ca şi legalizarea prostituţiei ca să se plătească TVA. Total greşit!

Un psiholog, un avocat, oricine cu o meserie din domeniul liberal/umanist ar avea curajul să mărturisească la un moment dat că lucrarea sa de licenţă valorează exact zero barat. Şi culmea, a şi dat bani pe ea! Vă închipuiţi ce se va întîmpla în ţara asta dacă circa 10% din absolvenţi recurg la acest procedeu?

A, şi dacă această procedură comercială continuă, vă daţi seama că asta nu ne încurajează decît să fim cît se poate de hoţi, mincinoşi, trişori? România educată! Că din asta ar trebui să învăţăm ceva.