Adolescenţii folosesc 800 de cuvinte pe zi


Telegraph.co.uk in ediţia sa on-line anunţă că adolescenţii folosesc aproximativ 800 de cuvinte pe zi, ceea ce îi va face pune înt-o poziţie nefavorabilă cînd este vorba de obţinerea unui job. Cred că 800 de cuvinte este o estimare optimistă sau nerealistă dacă mă gîndesc la România, nu la Marea Britanie. Limbajul jocurilor electronice, al desenelor animate sau cel de zi cu zi al adolescenţilor este mult mai limitat. Poate şi mai limitat aici la ţară, unde cei cu care convieţuieşti au un limbaj limitat de environment. Iar dacă m-ă gîndesc că unii dintre adolescenţi sunt trimişi la păscut cu oile, caprele sau vacile (acolo unde acestea încă mai există), situaţia stă şi mai rău, dar poate că limbajul nu este atît de viciat, ceea ce este un alt aspect. Slangul internetului, al jocurilor electronice sau chiar al bisericilor frecventate de adolescenţi mă fac să mă gîndesc la o nouă limbă de… „paie”. Nu de lemn, pentru a nu o confunda cu cea din epoca comunistă, dar cam tot de aceiaşi factură.

De unde provine ea? Aici ar fi multe de discutat. Cei implicaţi indirect sau mai degrabă absenţa lor din dezvoltarea limbii adolescentului suntem noi părinţii. Criza este generată nu atît de mult de apariţia, dezvoltarea şi proliferarea condiţiilor menţionate mai-sus, ci se datorează în cea mai mare parte lipsei preocupării părinţilor, scăderea calităţii şcolii româneşti şi insuficienta stimulare în direcţia citirii şi exprimării verbale sau scrise. Responsabilitatea ne rămîne pentriu că adolescenţii nu îşi dea seama de limitările limbajului lor. Ei se înţeleg între ei, însă noi nu îi mai înţelegem sau ei nu ne mai înţeleg pe noi. Există riscul ruperii comunicării cu familia, cu societatea şi eşuarea în ganguri. 

Împrumutănd o idee a prietenului meu Dănut Mănăstireanu, aş mai spune că lipsa unei relaţii bazate pe dragoste reciprocă între părinte şi adolescent, a dus în primul rând la situaţia în care se află adolescenţii şi implicit, limbajul adolescenţilor în ziua de azi. În mod normal, adolescentul se refugiază acolo unde este apreciat, acolo unde i se pare că alţii manifestă interes faţă de el. Nu este de mirare că se întîmplă asta într-o societate ce găseşte tot mai puţin timp să îşi dezvolte familia, să îşi apere valorile şi să le promoveze. Desigur, „Time is money”, dar lipsa timpului investit în copii is death. Fără a fi profet, aş putea prevesti cîteva din relele ce vor lovi familiile care nu îşi fac timp să se autodezvolte, să menţină un tonus sănătos sau care risipesc timpul în direcţii ce nu îi aduc decît beneficii de moment.

Trebuie să trag un semnal de alarmă. În ciuda crizei, a (re)venit timpul investiţiilor pe termen lung! Nici timpul, nici adolescenţii noştri nu aşteaptă. Timpul se va scurge, adolescenţii se vor maturiza. Cum va fi societatea de mîine depinde de noi şi dacă investim în ei, azi. Cum vor fi familiile lor mîine depinde de noi azi. Care este responsabilitatea noastră?

Un bun exemplu în domeniu este dr. Ross Campbell, psiholog american ce a scris mai multe cărţi despre acest subiect. Două dintre ele au fost traduse şi în limba romînă. Una este Educaţia prin iubire, iar a doua este  Copilul meu la vîrsta adolescenţei. Redau o parte din rezumatul cărţii ce se află integral la http://www.discipolul.ro/go?SERVICE=DIS_RO_PRODUCT&TG_KE_PRODUCT=COPILUL_MEU_LA_VARSTA_ADOLESCENTEI&TG_KE_DIRECTORY=TOATE_CARTILE_DIS

Adolescenţa este o perioadă critică şi dificilă atât pentru copil, cât şi pentru părinte. Presiunile lumii moderne şi schimbările tot mai rapide fac şi mai dificilă sarcina creşterii unui adolescent. Plecând de la aceste premise, dr. Ross Campbell trasează mai întâi cadrul în care dezvoltarea adolescentului are loc cel mai bine un cămin în care domneşte iubirea şi armonia între soţi. Totodată el clarifică fundamentul relaţiei cu adolescentul dragostea necondiţionată. Pentru a-i feri de probleme pe copiii lor, părinţii trebuie să aibă grijă ca rezervorul emoţional al acestora să fie permanent plin, adică să le arate dragostea ce le-o poartă într-un mod în care adolescenţii să o perceapă ca atare. Acest lucru se poate realiza acordându-i adolescentului atenţie concentrată, stabilind un contact vizual adecvat şi prin contact fizic, atingeri şi mângâieri potrivite. Însă pentru a-i putea oferi adolescentului sprijinul de care are nevoie, părintele trebuie să aibă resursele necesare, de aceea autorul consacră un capitol autocontrolului părinţilor, menţinerii echilibrului fizic, emoţional, psihic şi spiritual care să le permită să îşi îndeplinească importantele sarcini ce le revin în viaţa adolescenţilor lor.

Vă comunică ceva?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s