Ce contează o literă? Îți tai capu mă ereticule!


sursa:http://www.centerforinquiry.net/blogs/entry/4_23_13/

După ce creștinismul a fost legalizat în Imperiul Roman creștinii au început să-și taie capetele pentru o literă. Vezi afacerea cu homoousios. De aceea nu mă mai mir că de-a lungul timpului s-au lichidat pe subiecte ca: botez, mîntuire, iad, purgatoriu, predestinare, Duhul Sfînt, cina Domnului, bărbi, celibat, post, liturghie, canon, monahism, capul bisericii pe pămînt, separarea bisericii de stat și alte cîteva sute de subiecte.

De ce m-aș mira că acum ne zburăm capetele, e drept mai mult metaforic, pe bănuieli, pe interpretări ale unor versete, ne ce am gîndit sau nu am gîndit, dar puteam gîndi. Suntem în mare parte tributari literei. Albului și negrului. Istoriei. Dogmaticii. Bănuielilor. Trădărilor. Dezertărilor și revenirilor. Rugurilor și bibliotecilor dacă nu incendiate, cel puțin încuiate. Al acuzațiilor de tot felul și al liderilor de tot felul. De la papi și anti-papi, de la episcopi, diaconi, diaconițe și prezbiteri, la comitete și sinoade mai mult sau mai puțin ecumenice.

Ne-am luat titluri, ne-am asumat roluri, ne-am desemnat responsabilități. Cine cui? L-am lăsat pe Dumnezeu pe tușă după ce i-am arătat cartonașul galben. Nu s-a potolit și la al doilea l-a văzut pe cel roșu. Cel ca sîngele lui Hristos. Dar oare acum nu jucăm cu un Jucător în minus pe teren? Sau pe Terra…

Oare cel ce era declarat eretic sau apostat nu gîndea despre cei ce l-au categorisit că aceștia erau de fapt adevărații eretici? Ca urmare toți creștinii erau eretici. Așa cum Noll parcă îi declară catolici pe luterani și devianți pe catolici. Și rînd pe rînd cei ce au ieșit dintr-o comunitate sau alta au fost declarați rătăciți, îndrăciți, nebuni, și așa mai departe. După cum și cei ce au rămas au fost etichetați pe măsură de cei ce au plecat. Unde-o fi adevărul? Adevărul e doar unul, așa că e greu de afirmat fără să o iei pe cocoașă!

În prezent e mult mai comod să ne scoatem ochii unii altora. Să ne învinețim fluierele picioarelor. Sau să ne scuipăm. Sau să ne urechiăm. De ce nu? În ziua de azi doar islamiștii și ucrainienii rusofoni impun adevărul cu acaemul. La nevoie cu legea lui Putin și cu sharia. Începe să conteze din nou o literă. Începe să conteze dacă ești eretic sau apostat. Se închide cercul sau doar se întunecă mintea? Mintea cui?

Dar pentru noi, de fapt pentru unii dintre noi, cei aleși, e mult mai benefic, mai fin și mai manierat să facem ceea ce numim politică bisericească. Adică să ne punem în practică planurile de parc-am fi Dumnezeu. Cum care Dumnezeu? De data asta e ceva fără echivoc: nu vorbim de Allah frate! E ăsta, al nostru. E politică cu p mare! E masculină, e duhovnicească pînă-n prăsele. E pusă deoparte. E ceva sfînt. Intangibil. Ca și cei ce o practică.

Aveți grijă!

2 comentarii la “Ce contează o literă? Îți tai capu mă ereticule!

  1. homoousios/homiousios – bun exemplu ! poate ar fi bine sa-l detaliati , ca de cand tot ,,hoinaresc” pe blogurile evanghelice am ajuns la concluzia ca marea majoritate e doa cu ,,Biblia” si numai ,,Biblia” ! Ma tot intreb cum de o inteleg , sa fiu eu ultimul ,,tampit mai greu de cap” care si acum citeste o enciclopedie pentru a se dumiri cum si cand a aparut iudaismul ? Categoric nu scrie in Biblie , direct nu scrie , doar ca unul mai cu scaun la cap , bazandu-se pe niste adevaruri istorice care de data aceasta sunt trecute in Biblie , si intelegand cultura iudaica , ii lamureste si pe cei care se intreaba cu sinceritate ce si cum !

    Revenind , bine-ar fi , ca dumneavoastra sunteti de profesie ( eu mai ,,folclorist” , asa dupa cate imi mai amintesc), sa scrieti cate dispute si incrancenari au fost pe cei doi termeni : de-o fiinta/de-o fiinta asemanatoare , poate inteleg cei care ,,stiu” cum sta treaba ca de fapt au preluat cu succes ,, sfanta traditie a incrancenarilor ideologice” …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s