Profesioniștii și zănaticii


Profesionistul sau dacă vreți specialistul, se formează. În timp, cu bani, cu multă sudoare și selecție. Evident, poți să ai performanțe și peste noapte, dar de obicei formarea rapidă stil crush course nu te ajută prea mult. Poate doar cît să sari peste un hop. Și vorba aia, nu zi hop pînă n-ai sărit…

Profesionistul acționează de obicei la comandă. El sau ea este angajat pe termen lung sau mercenar. Și de cele mai multe ori este invizibil în luptă. Rezultatele sale le vezi, le auzi, le simți, dar el este invizibil. Vă mai aduceți aminte de teroriștii din decembrie 89? Toată lumea știe de ei, dar nu au existat. Toată lumea îi caută, dar nimeni nu i-a găsit. Probabil că acum se poziționează în Ucraina.

Dar în comparație cu profesionistul, există și zănaticul/zănateca. Sinonim cu zăpăcitul, smintitul, bezmeticul, aiuritul. El/ea se ambiționează și face tot posibilul să iasă în evidență. Dacă n-are talent, îl mimează. Dacă n-are cinste, și-o proclamă. Dacă-i un nimeni, se jură că va salva lumea. Dacă și-a făcut radiografie și în tărtăcuță s-a evidențiat un vid existențial, își scrie memoriile pe care nu le are, ș.a.m.d. Dar zănaticul acționează. E în primul rînd. În prima linie. E pe fază. Aia mare. E totdeauna informat și informativ. Este gata de luptă, de scandal. Dacă nu-i luptă, cel puțin să fie un scandal. Cu cît mai mare, cu atît mai bine. El e Mesia scandalurilor. El este salvatorul celor obidiți. Dacă n-ar fi el, soarele s-ar opri mirat și l-ar întreba pe bunul Dumnezeu cum de-a uitat să-l creeze. El este indispensabil. Eu am din ăștia o pereche, undeva într-un sertar al scrinului. Nu i-am purtat recent că iarna asta n-a fost prea friguroasă.

Echivalentul zănaticului este modelul spionului din filmele făcute de diletanți. Spionul tip ecșăn-men. Ce n-ar rezista nici 5 minute în situații reale. Recent am urmărit într-o seară cu băieții un serial francez cu rezistența, o telenovelă. Numai bun înainte de culcare. Circulau agenții secreți parașutați cu arme, geamantane, echipament radio, pistoale la ei ca pe Corso. Ba unii aveau nevoie de o secretară care să dactilografieze rapoarte, cînd o mașină de scris din epoca 1940 făcea un zgomot de mitralieră. Mai aveau nevoie și de o cutie poștală pentru mesaje. Și ce credeți că foloseau? Evident, cutiile poștale ale unuia și altuia. Spioni, diversioniști, general din rezistența franceză mergînd personal la o adresă sau alta să-și ridice mesajele, totdeauna în același loc? Să fim serioși? Zănatici! Basme de adormit copiii. De aia ai mei au mers la culcare cum s-a terminat filmul.

Profesioniștii au cutii poștale deghizate în locuri aproape inaccesibile, acolo unde te aștepți mai puțin, acolo unde să își dea seama că sunt urmăriți fără să se uite peste umăr. Un profesionist nu se plimbă cu aparatul de radio la el, nu caută o secretară să-i dactilografieze rapoartele. Nu face rapoarte din astea și n-are nevoie de personal. Cu cît știu mai mulți despre existența sa, cu atît este mai vulnerabil.

Exact invers ca pe internet. Aici cu cît știu mai mulți de existența ta, cu atît mai bine. Totuși și aici diferența rămîne. Profesionistul știe ce face, zănaticul mușcă-n stînga, mușcă-n dreapta, mușcă-n sus, mușcă-n jos. Ca un cîine turbat. Nu-l satisface și nu-l oprește nimic. Sigura soluție în lipsa unui vaccin eficient este izolarea. Ce se face cîinilor turbați? Ei, nu, nu mă gîndesc la eutanasiere! Doar o tăbliță de avertizare mai ceva ca la curțile importante. Nu doar atenție cîine rău, ci atenție cîine turbat! Și garantat nu mai intră nimeni. Se uită doar pe geam ca la expoziție.

Uite, d-aia-mi plac profesioniștii.

6 comentarii la “Profesioniștii și zănaticii

  1. Si mie . Eu le zic ,,Oamenii din umbra regilor” !!! Cand am citit despre imparatul Iustinian si perioada lui de glorie, taranul care a adus Imperiul Roman la apogeu, am inteles …. La fel si domnul Ceausescu( intentionat i-am zis domn pentru ca , sincer, il respect – am avut atatia amar de ani sa il compar incat sa ii acord respectul care i se cuvine!).

  2. Si dumneavoastra , domnule profesor, candva, intr-o alta viata(ca sa iesim din tiparul crestin) ati stat in umbra regilor ! La fel si prietenul meu , Teofil ! Poate va mai vremea in care intelepciunea sa fie pusa la locul care i se cuvine , in umbra regilor … Tare ma tem ca nu vom apuca vremurile acelea …. , cu parere de rau o spun.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s