Ce spune rusul Gleb Pavlovsky?


Cine-o fi Gleb Pavlovsky? Un fost ădvaizăr a lui Putin. Acum aflat într-o locaţie necunoscută. Precis cunoscută de Fesebe – zic eu.

Ce zice tovarăşul Pavlovsky? Zice că atacarea Ucrainei este ideea, afacerea şi nereuşita preşedintelui Rusiei, fostul kaghebist Putin. Miroase de la o poştă a ceauşită. Adică miroase a vină dată pe împărat ca să scape sfetnicii cu viaţă. Cel puţin ăştia care-mi plac mie. Adică lui Gleb. Dă-l încolo pe Putin care m-a mazilit. Dacă îi scap p-ăştia, precis revin în forţă. Ş-atunci să vezi!

Că nici el nu şi-a dat seama cât de obsedat era Putin de Ucraina. Păi normal! Nimeni n-a vrut să-şi dea seama. Din simplu motiv că erau toţi CU Putin.

Însă ca să ne dăm seama de unde vin ideile lui Gleb Pavlovsky, câteva date despre cine este el: în perioada 1968-73 pe când studia istoria (ah, ce subiect periculos!) publică în gazeta universităţii o lucrare ce este interzisă de cenzura comunistă. Motivul? „Atitudine anarhistă extremistă de stânga.”

Cam ştim ce vrea să zică asta: o critică la adresa partidului care şi-a pierdut calea cea dreaptă de la Lenin sau chiar dinaintea lui. În concluzie, să nu confundă: tovarăşul Gleb nu era de dreapta, un duşman al partidului comunist, al sovietelor şi nici nu era împotriva URSS. Dimpotrivă. El dorea adâncirea comunismului mai la stânga, nu mai la dreapta, cu ceva nuanţe de negru anarhist. Sau poate nu aşa de negru, dar dădea bine la şedinţa de Komsomol unde trebuia criticat spiritul său anarhic.

Inspirat de ideile interzise, de fervoarea anilor 1968 (mişcările studenţeşti din Franţa, primăvara cehoslovacă) şi provocările intelectualilor dizidenţi de acasă, tânărului Gleb pune la cale o comună politică auto-intitulată „Субъект Исторической Деятельности” (Subiectul Acţiunii Istorice). Dar pică examenul de caracter ce vine la scurt timp când, ameninţat cu închisoarea îşi trădează toţi colaboratorii KGB-ului. În 1982, ca urmare a publicării ilegale a revistei dizidente „Поиски” („Căutări”) este întemniţat şi trimis în exil pentru trei ani în Republica Komi, din estul Rusiei.

Antrenat în perestroika gorbaciovistă, devine eminenţa cenuşie a Kremlinului după pnes la cale realegerea lui Ielţîn şi alegerea lui Putin. Lui i se datorează – după o campanie murdară şi realegerea lui Putin – dar se pare că eşecul său cel mai categoric este datorat revoluţiei portocalii din Kyiv. La acel nivel, în aşa companie nu sunt admise greşeli. Înainte de perestroika pentru astfel de greşeli îţi pierdeai capul. Eliminarea sa ca ădvaizăr la Kremlin se datorează criticilor aduse lui Putin – care se pare că şi-a pierdut încrederea în domnul Gleb. Datele apar în Wikipedia pentru verificare.

Silviu Brucan ar fi echivalentul autohton – oarecum nereuşit – al unui personaj ca acesta.

Dar ce spune acum tovarăşul devenit domnul Gleb şi unde? Aici spune câte ceva: https://www.rferl.org/a/russia-ukraine-invasion-putin-trap-pavlovsky/31787269.html

În primul rând Gleb critică decizia lui Putin de a ataca Ucraina. Dar nu spune nimic de anexarea Crimeii, de ocuparea celor două auto-proclamate republici ruse din Ucraina. În viziunea sa Putin trebuie să obţină rapid un armistiţiu – ce va fi trâmbiţat ca o victorie – pentru a sărbători ziua de 9 mai. Ceea ce Ucraina nu vrea.

Trupele ruse n-au obţinut mari succese la trecerea a 43 de zile de război. Să presupunem că ruşii vor securiza Dombasul şi Luhanskul. Asta nu garantează victoria în război, eliminarea presupuşilor nazişti şi demilitarizarea Ucrainei. Este doar o victorie de etapă cu costuri foarte mari. Dar când i-a păsat Rusiei de vieţile pierdute?

Continuarea luptelor pe termen lung va putea duce la escaladarea conflictului dincolo de graniţele Ucrainei zice Gleb. Aici aş vrea să-l contrazic. Da şi nu. Da este posibil. Nu, nu se va realiza dacă ne aducem aminte de Afganistan. Oricum războiul se poartă în afara Rusiei, aşa că nu îi pasă Rusiei ce şi cât distruge. Dacă nu-i pasă de vieţile soldaţilor ei de ce i-ar păsa de cele ale străinilor. Lozinca cu slavofilia, cu popoarele surori nu ţine.

Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă în toiul paradei cu ocazia victoriei asupra nazismului mondial – că ăsta după moda rusă poate fi găsit oriunde, după modelul antisemitismului lui Hitler – un bombardament i-ar lua prin surprindere pe conducători fiind transmis în direct la TV? Mirare? Consternare? Mâna Occidentului? A americanilor? NATO? Extratereştrii?

Gleb prezice strângerea rândurilor în jurul lui Putin dacă războiul va dura – mulţumim de prevenire – care sună mai degrabă a ameninţare. Puţine – dar reale şanse adaug eu – ca cei din cercul lui Putin să îl înlăture, mai spune el. Şi ultima prorocie este că sistemul va dăinui. Ceea ce nu ne îndoim. Doar Gorby a reuşit ceva…

Să nu uităm că în 1917 revoluţia ce l-a detronat pe ţar a continuat războiul, apoi revoluţia bolşevică a adus dezastrul. Fiecare înlăturare violentă a unui regim a adus mari suferinţe. La scara Rusiei nu mă miră nimic. Şi să nu uităm: China aşteaptă să câştige ceva. La fel ca SUA în primul şi al doilea război mondial.

Deci Gleb nu este de acord cu invazia lui Putin. Este greşeala lui Putin. Deşi nu Putin conduce ministerele şi nu el pune în practică guvernarea Rusiei. Oligarhii nu pot influenţa politica lui Putin. Nici poporul nu va face nimic.

În această octavă, se pare că aşteptăm un alt mesia. A fost tătucul ţar, apoi Lenin, apoi tătucul Stalin. Cine este următorul tătuc? Despre asta Gleb Pavlovsky n-a mai spus nimic. Nici despre impotenţa Rusiei ce cerşeşte prietenia Chinei, duşmanul de mai ieri.

Two measures for NATO?


Deuteronomy 25:15
You must maintain accurate and honest weights and measures, so that you may live long in the land that the LORD your God is giving you.

Regarding Kosovo NATO decided:

https://www.nato.int/kosovo/history.htm says:

On 13 October 1998, following a deterioration of the situation, the NATO Council authorised Activation Orders for air strikes. This move was designed to support diplomatic efforts to make the Milosevic regime withdraw forces from Kosovo, cooperate in bringing an end to the violence and facilitate the return of refugees to their homes. At the last moment, following further diplomatic initiatives including visits to Belgrade by NATO’s Secretary General Solana, US Envoys Holbrooke and Hill, the Chairman of NATO’s Military Committee, General Naumann, and the Supreme Allied Commander Europe, General Clark, President Milosevic agreed to comply and the air strikes were called off.

On 10 June 1999, after an air campaign lasting seventy-seven days, NATO Secretary General Javier Solana announced that he had instructed General Wesley Clark, Supreme Allied Commander Europe, temporarily to suspend NATO’s air operations against Yugoslavia. This decision was taken after consultations with the North Atlantic Council and confirmation from General Clark that the full withdrawal of Yugoslav forces from Kosovo had begun.

But, from 2014 on, NATO decided not to intervine in Ukraina despite the country being attacked by Russia. Why?

Why – again – a sovereign state demanding defence from abroad is left alone to fight for its territory, right to have its own elected government, life and property of its citizens?

It sets up a very, very dangerous precedent which begs the question: Who is next?

Bravo Lituania!


https://www.hotnews.ro/stiri-international-24645869-prefera-vedem-iadul-inghetand-lituania-refuzat-imediat-cererea-belarus-extradare-svetlanei-tihanovskaia.htm

Lituania a refuzat vineri o cerere din partea Minskului de extrădare a liderei opoziţiei belaruse Svetlana Tihanovskaia, care a fugit din Belarus după ce a început reprimarea protestelor declanşate de alegerile prezidenţiale contestate din august anul trecut, relatează DPA, preluată de Agerpres.

Nebunie continuă, cu nebunul ales democratic (oare?) în rolul principal


Trăim vremuri nebune.

Vremuri ce nu ni le-am fi închipuit în urmă cu cîțiva ani. Nici Ceaușescu n-a visat la ele. Pentru că el era adeptul stabilității absolute: „Cînd va face plopul pere și răchita micșunele”…  s-ar fi schimbat ceva-n România. Dar acum vremurile se schimbă extrem de rapid. Dar nu numai că se schimbă, ci se și strică. De la conformism, ascultare, reguli clare, s-a ajuns la depășirea zonei non-comformismului și am ajuns în zona post-adevăr. Adică nu mai contează adevărul vizibil, ci contează ceva ce este fabricat și prezentat ca în locul adevărulului. Nu este ideologic, este pe placul unei animte majorități și impune o anumită democrație. De fapt acesta este mult trîmbițăta Noua ordine mondiala ce tinde să se impună cu ajutorul inteligenței artificiale.

Nu mai este un secret cum a ajuns Trump președintele SUA. Nici ingineria internetului nu mai este un secret. Ea cuprinde analizarea meta-datelor, influențarea alegătorilor și frîul liber dat unei minorități violente, active și extremiste, dar și bagatelizarea politicii tradiționale, a adevărului și exploatarea instinctelor animalice (ura, frica) asociate cu fake-news-uri amestecate cu frînturi de adevăr adesea banal și cu baleierea discursului dincolo de limitele adevărat-fals, impunînd falsul ca adevăr, nesimțirea ca reacție smart, originală și acceptabilă.

Revoluția haosului ce susține o adevărată reîntoarcere la valorile tradiționale sub masca nebuniei carnavalești în lumea politicii a creat un val ce crește riscînd să devină un tzunami mondial. Inocența lui Putin ce susținea că habar n-are cine sunt omuleții verzi, șerpuirea ideologică a Budapestei sub bagheta populistă a fostului student beneficiar al unei burse Soros, pe numele lui Viktor Orban, dar și declarațiile cu iz fascist de ultimaturi ale lui Salvini au cucerit masele. De fapt nu masele, ci extremele ce au fost condensate într-un bloc votant cu efecte naționalist-populiste ce depășesc tocmai granițele naționale. Brexitul nu a fost o afacere națională, după cum ocuparea și anexarea Crimeii nu mai este una națională. Urmează Hong-Kong-ul. Poate și Taiwanul.

Dacă în vechime eram atentionați cu privire la nocivitatea nebunilor, acum nebunii au ajuns la vîrf. Nebunia este declarată înțelepciune, adevăr. A devenit ideologia cîștigătorilor. Cei slabi, cei învinși la galere! Au început să fie scrise listele de proscriși. Culmea, pe internet. Acolo unde Trump spune ca va lua măsuri împotriva Twiter într-o postare personală tocmai pe Twiter. Mincinosul vrea să ia măsuri împotriva unei companii private pentru că i-a pus sub semnul întrebării infailibilitatea. E drept că papa o are numai ex cathedra, temporar, adică NUMAI atunci cînd enunță o dogmă catolică. Nu cînd spune “Cred că azi va ploua…” Pentru că nu plouă la porunca papei. Drept vorbind, nici buletinul meteo nu este infailibil. Este doar probabil. Poate va ploua. Sau poate nu.

Specialiștii, din mai multe domenii, spun că doar nebunul are certitudini. El crede în reușita sa 110%. pentru că, fără dubii, el este bun. Cel mai bun. Singurul bun. Înainte de el, în timpul său și după el nu va mai fi nimeni așa de bun ca el. Dacă stau să mă gîndesc bine punctul ăsta de vedere indică marea asemănare între Trump și Kim Jong-un! Din sisteme diferite, dar amîndoi emanatori ai adevărului unic. Apărători ai dreptății procesate personal, ideologic și expusă public. De la cel mai înalt nivel. Amîndoi imposibil de contrazis. Doar cu efecte mortale.

Pentru că ce sens are să fii nebun dacă nu știe nimeni? Doar nebunul ce-și trimbițează nebunia ca cea mai mare realizare demnă de imitat este menit să schimbe vremurile. Cam ca Putin, Johnson, Bolsonaro, Orban. Sau ca Hitler, Mussolini sau pe plan național Codreanu, Ceaușescu și de ce nu, Dragnea. Apropo, după ce va ieși de la mititica va scrie Dragnea “Mein Kampf”-ul său personal? Poate. E destul de nebun. Rămîne de văzut dacă-și re-găsește alaiul…

Elitele, experții, speciliștii – care nu se dau pe brazdă – să meargă la plimbare. La canal, Gulag, pe cîmpurile morții sau în cel mai rău caz să fie reduse la tăcere prin acțiunea concertată ideologic a mardeiașilor de serviciu. Să conducă liderul ce definește și pronunță ce este adevărul. Pentru că îl încapsulează.

Nebunie de drept prezidențial, de guvern și pe deasupra democratică! Dacă în Evul mediu bufonii distrau regii, acum ei i-au înlocuit. Vremuri pe măsură.

Viziune, strategie și tactică sau unde nu-i cap vai de …biserică (3): A fi cinstit sau despre sens şi înţeles


sursa: http://www.hieronymus-bosch.org/Ecclesia%27s-paradise.html

N-am auzit şi nici nu am citit de vreun rege sau împărat care să fie supranumit cel Cinstit. Avem cel Mare, cel Bun, cel Înţelept, cel Chior, cel Mic, Ţepeş, Copronimul (sună mai bine dacă ştiaţi ce era aia Coprol şi la ce folosea) şi alţii de alte feluri. Nici nu am dat de vreun papă de la Roma care să fi foat catalogat ca cinstit. Dar poate au existat episcopi, patriarhi sau mitropoliţi cinstiţi. Mai jos nu merg că mi se face frică…

Dar aşa cum am stabilit, cinstea nu era la mare căutare printre marii şi micii conducători. Sau greşesc, era printre cei mici, că poate de aia au dispărut. Dar rămîne o constatare şi un adevăr valabil şi azi: conducătorii nu sunt cinstiţi. Între sensul cuvîntului şi înţelesul său mi se pare că este o diferenţă. Poţi fi cinstit la modul general, dar nu atît de cinstit pe cît este înţelesul cuvîntului.

Veţi spune că era ceva normal: nu putea fi cinstit Carol cel Mare cu sarazinii, nici Mihai cu turcii, nici Decebal cu romanii, nicii franţujii cu nemţii, englezii, belgienii, normanzii, italienii, austriecii, ruşii, prusacii şi alţii, precum nici Alexandru Macedon cu perşii, indienii şi restul lumii dinspre est. La fel şi Toragawa cu ai lui, Gingishan cu toată lumea ş.a.m.d. E clar.

Dar atunci de ce cerem ca politicienii noştri să fie cinstiţi? Pentru că nu ne mai batem în duel, pentru că ne-am retras armata la aproape 100 de kilometri de la graniţă, pentru că suntem în NATO şi aproape în UE? Ar fi ca şi cum i-ai cere lui Putin să-şi dea demisia că a stat la putere prea mult, dincolo de limita constituţiei, să-i spunem lui Iliescu că va avea de ispăşit şi în viaţa viitoare pentru ce a făcut cînd era la putere şi să-i transmitem lui Bill a lu Clinton că n-o să ia în veci premiul Nobel că nu e cinstit. Sau poate o să-l ia pentru că premiul nu se dă pentru morală.

Mda, de ce nu a lăsat domnul Nobel bani şi pentru unul care a trăit moral? O fi fost prea mare competiţia sau ar fi fost prea mulţi ipocriţi rămaşi în cursă? Păi acum suntem către opt miliarde…

Deci, în mare, toţi politicienii noştrii sunt cinstiţi dacă nu sunt prinşi, judecaţi de justiţie şi condamnaţi ca necinstiţi: cu mici excepţii, extrem de bine cunoscute, toţi sunt cinstiţi. Ce sens are cuvîntul cinstit acum? Dar înţeles?

Să vă spun sincer însă, eu n-am probleme cu politicienii: e clar că trebuie să mintă, altfel n-ar mai exista politică. Aşa cum au minţit F. D. Roosevelt, Clinton, J. Kennedy, Nixon, Kohl, Reagan şi alţii. Cu toate astea lumea vrea şi politicieni cinstiţi şi să trăiască bine. Mie mi se pare că există o contradicţie în sine între cele două dorinţe. Sensul e că fiecare dintre ei au minţit, dar numai cîţiava au fost catalogaţi ca necinstiţi şi au fost amendaţi. Au minţit prea mult şi în folosul propriu.

La fel se întîmplă şi cu pocăiţii. Lumea vrea ca pocăiţii să fie pocăiţi punct. Dar nu se poate să te pocăieşti o dată şi să rămîi aşa toată viaţa. E la mintea cocoşului.

David a scris atîţia psalmi în care se tot pocăia. Isaia se tînguia împreună cu Ieremia plîngîndu-şi păcatele lor şi a poporului lor. Nimeni nu i-a spus lui David pe cînd încerca să scrie al doilea psalm să înceteze că n-are rost, era deja pocăit. Sau deja lamentat. La fel cu Isaia şi Ieremia. După primul capitol (oral) a urmat al doilea, al treilea ş.a.m.d. La fel ca în cazul marilor politicieni, dacă pui beneficiul pocăinţei personale în faţa beneficului celorlalţi nu ajungi decît o maimuţă demnă de un spectacol jalnic. S-ar putea ca cei de pe margine să-ţi arunce un bănuţ, dar o fac din milă pentru că între sensul şi înţelesul pocăinţei tale există o diferenţă. Care este cîştigul comunităţii în afară de etichetarea personală?

Ca urmare, pocăiţii nu sunt pocăiţi şi lumea vrea mai mult de la ei. Chiar şi pastorul, biserica (adică toţi ceilalţi) vrea mai mult de la tine, toţi fiind gata să-ţi dea sfaturi. Ca în cazul politicienilor.

Să vă spun sincer eu m-am cam săturat de o biserică pocăită, perfecţionistă, elitistă, triumfalistă şi lista poate continua. Aşa cum v-aţi săturat de politicieni.

Nu vreau să fac o revoluţie. Nu în politică. Dar vreau să încep o biserică fără biserică. O biserică de oameni normali, o biserică de oameni, nu de pietre. O biserică fără pretenţii, fără legi, fără ifose, pocăiţi şi vorbe mari. O biserică a celor care sunt cinstiţi atît ca sens, cît şi ca înţeles. Las pocăinţa pe seama fiecăruia. E o chestie extrem de personală.

Şi fără viziune, strategie şi tactică. Fără!